Nucleu monolitic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Schema nucleului monolitic

Un nucleu monolitic este o arhitectură de nucleu în care întregul nucleu se rulează în spațiul nucleului și în mod administrator. Spre deosebire de micronucleu în care sunt implementate minimul necesar de funcții pentru rularea acestuia, în nucleul monolitic toate driverele sunt compilate împreună pentru a forma un singur program. Avantajele acestuia sunt optimizarea codului realizată de către compilator. Dezavantajele sunt spațiul de memorie comun; o eroare în unul dintre drivere poate bloca întregul nucleu.

Module încărcabile[modificare | modificare sursă]

Majoritatea sistemelor de operare monolitice moderne, cum ar fi OpenVMS, Linux, BSD și variante UNIX cum ar fi FreeBSD, NetBSD; SunOS și AIX, MULTICS pot încarca (și descărca) dinamic module executabile în timpul rulării. Acest caracter modular al nucleului este la nivelul binar (imagine) și nu la nivelul arhitecturii nucleului. Nucleele monolitice modulare sunt diferite la nivel arhitectural de modularitatea prezentă în micronuclee (și derivate numite nuclee hibride). Încărcarea dinamică a modulelor este o metodă mai flexibilă de manipulare a imaginii nucleului în timpul rulării și se opune repornirii cu o imagine diferită de nucleu. Modulele permit extinderea facilă a capabilităților nucleului. Modulele încărcabile dinamic implică o complexitate minimă, comparativ cu modulele compilate în imaginea nucleului. În unele cazuri, încărcarea dinamică a modulelor ajută la minimalizarea cantității codului ce rulează în spațiul nucleului, spre exemplu pentru a minimaliza dimensiunile sistemului de operare pentru dispozitive embedded cu resurse hardware limitate. Un modul descărcat nu trebuie să fie stocat în RAM.

Sisteme de operare care au nuclee monolitice:

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]