Nicolae Tăbăcaru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Nicolae Tăbăcaru
Date personale
Născut (61 de ani) Modificați la Wikidata
Cetățenie Republica Moldova Modificați la Wikidata
Ocupație diplomat
om politic Modificați la Wikidata

Nicolae Tăbăcaru (n. 20 august 1955, satul Cioara-Mârza, raionul Tarutino, regiunea Odessa, Ucraina) este un un diplomat și om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de ministru de externe (1997-2000).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Nicolae Tăbăcaru s-a născut la data de 20 august 1955 în satul Cioara-Mârza (Nadrecinoie), raionul Tarutino din regiunea Odessa (Ucraina). A absolvit cursurile Universității de Stat de la Chișinău și ale Școlii de Politologie din Leningrad (1987-1989), apoi a studiat la Academia Diplomatică din Moscova (1991-1992). De asemenea, a urmat ulterior cursurile diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe din Suedia (1993).

În anul 1989 este numit ca prim-secretar la Departamentul de Protocol și Informații, iar în anul următor devine șef al Departamentului de Protocol.

A lucrat apoi în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, deținând funcția de director la Direcția ONU și director de protocol al MAE (1992-1993). Este trimis apoi la Ambasada Republicii Moldova din Regatul Belgiei mai întâi în funcția de consilier, iar apoi în cea de ministru-consilier (1993-1996). Revine în țară în anul 1996, fiind numit ca șef al Direcției Europa și America de Nord și consilier al presedintelui Petru Lucinschi.

În perioada 28 iulie 1997 - 22 noiembrie 2000, Nicolae Tăbăcaru a deținut funcția de ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova. În această perioadă, la 20 august 1999, i-a fost acordat rangul diplomatic de ambasador extraordinar și plenipotențiar.[1]

Printr-un decret prezidențial din 14 februarie 2001, Nicolae Tăbăcaru a fost numit în funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Federală Germania.[2]. Apoi, la 20 februarie 2002, a fost numit prin cumul ca reprezentant și în Regatul Danemarcei și Regatul Suediei.[3]

Vorbește fluent limbile engleză, rusă și franceză. Este căsătorit și are doi copii.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Decretul nr. 1132 din 20 august 1999
  2. ^ Decretul nr. 1890 din 14 februarie 2001
  3. ^ Decretul nr. 512 din 20 februarie 2002