Nemurire biologică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Imortalitatea biologică (uneori menționată ca mortalitatea bio-nedefinită) este o stare în care rata mortalității de la senescență este stabilă sau descrescătoare, astfel decuplându-se de la vârsta cronologică. Diferitele specii unicelulare și multicelulare, inclusiv unele vertebrate, ating această stare fie pe parcursul existenței fie după ce au trăit suficient timp. O ființă vie, biologic vorbind poate să moară si din alte mijloace decât senescența, cum ar fi prin răni sau boală.

Această definiție a nemuririi a fost pusă în discuție în Manualul Biologiei Îmbătrânirii [1], deoarece creșterea ratei de mortalitate ca funcție a vârstei cronologice poate fi neglijabilă la vârstele extrem de vechi, o idee numită mortalitatea la sfârșitul vieții platou. Rata mortalității poate înceta să crească la vârste înaintate, dar în majoritatea cazurilor această rată este de obicei foarte ridicată.[2] Ca exemplu ipotetic, există doar o șansă de 50% ca un om să supraviețuiască unui alt an la vârsta de 110 ani sau mai mult.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Masoro, E.J. (). Austad, S.N., ed. Handbook of the Biology of Aging (ed. Sixth). San Diego, CA: Academic Press. ISBN 978-0-12-088387-5. 
  2. ^ Michael R. Rose; Casandra L. Rauser; Laurence D. Mueller (). „Late life: a new frontier for physiology”. Physiological and Biochemical Zoology. 78 (6): 869–878. doi:10.1086/498179. PMID 16228927.