Mănăstirea Cocoșu
| Mănăstirea Cocoșu | |
 Intrarea în Mănăstirea Cocoșu | |
| Informații generale | |
|---|---|
| Confesiune | ortodoxă |
| Hram | Sfanta Treime |
| Țara | România |
| Localitate | Niculițel, județul Tulcea |
| Coordonate | 45°12′42.59″N 28°24′56.80″E / 45.2118306°N 28.4157778°E |
| Ctitor | arhimandritul Visarion |
| Istoric | |
| Sfințire | 1833 |
| Localizare | |
| Monument istoric | |
| Adresa | La 6 km S de Isaccea, la 5 km NV de Niculițel, T20, Cc 1905 |
| Clasificare | |
| Cod LMI | TL-II-a-A-06005 |
Modifică date / text  | |
Mănăstirea Cocoșu este o mănăstire din România situată în comuna Niculițel, județul Tulcea.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Secolul al XIX-lea
[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Cocoșu a luat ființă pe raza comunei Niculițel în anul 1833, pe locul unde în a doua jumătate a secolului al XVII-lea exista un schit de sihastrii. Denumirea și-a luat-o de la "Dealul Cocoșului", din apropiere. Întemeietorul mănăstirii a fost arhimandritul Visarion, român de prin părțile Făgărașului, ajutat de ucenicii săi Gherontie și Iasaia. Întors în țară după o ședere de șapte ani la mănăstirile de la Muntele Athos, Visarion a dorit să întemeieze o mănăstire. Impresionat de frumusețea locurilor de la Dealul Cocoșului, de pădurile de tei din preajmă, a răscumpărat locul de la o proprietate musulmană.
Sprijinit de românii din zonă și de oierii transilvăneni veniți cu turmele la transhumanță, cei trei călugări au construit o biserică de formă dreptunghiulară. În anul 1841 autoritățile otomane au încuviințat funcționarea mănăstirii.
Reparată între anii 1842 și 1846, biserica a funcționat până în anul 1910, când a fost demolată, iar pe același loc s-a ridicat o nouă biserică.
Revenirea Dobrogei la vechea Românie în 1878, a deschis și mănăstirilor din dreapta Dunării un cadru nou de afirmare și dezvoltare a activității lor.
Secolul al XX-lea
[modificare | modificare sursă]În anul 1910, vechea biserică a fost demolată și s-a început construcția actualului lăcaș de cult, lucrarea fiind realizată între 1911-1913, după planurile arhitectului Toma Dobrescu.
La mănăstire s-a adus o tipografie și s-au înființat diferite ateliere pentru realizarea de obiecte bisericești. Ocupația bulgaro-germano-turcă din 1916-1918 a însemnat și pentru Mănăstirea Cocoșu o perioadă deosebit de grea, jafurile și distrugerile neocolind valorile și celelalte bunuri ale comunitătii monahale românesti.
După revenirea în toamna anului 1918 a administrației românești în regiune, s-a întocmit un plan de refacere și completare a clădirilor mănăstirii. S-a construit corpul de chilii cu etaj și balcoane. În timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940 mănăstirea a avut multe de suferit, iar un incendiu produs la 27 iulie 1946 a distrus clopotnița și a provocat topirea clopotelor. Biserica și clopotnița au fost restaurate în anii 1954-1955. Ulterior s-au refăcut chiliile cu etaj, precum și așa numitele "chilii turcești", rămase din construcțiile ridicate de starețul Visarion.
În 13 august 1956 a fost internat aici cu domiciliu obligatoriu mitropolitul unit Alexandru Rusu, după eliberarea sa din închisoarea Sighet, unde a fost deținut după desființarea Bisericii Române Unite cu Roma,[1] respectiv mănăstirile ortodoxe de la Curtea de Argeș și Ciorogârla. La sfârșitul anului 1956 mitropolitul Rusu a fost scos de la Mănăstirea Cocoșu, condamnat la 25 de ani de închisoare și dus în arestul închisorii Gherla, unde a decedat.[2]
Un moment deosebit în viața mănăstirii a avut loc în anul 1973, când au fost depuse aici moaștele sfinților martiri Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos, descoperite în incinta bazilicii de la Niculițel.
Prezent
[modificare | modificare sursă]Astăzi Mănăstirea Cocoșu constituie un important centru monahal și totodată un obiectiv turistic de real interes ce nu trebuie ocolit de niciun turist iubitor al trecutului și frumuseților regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Memoriul din 1956, adresat primului ministru Chivu Stoica, referitor la împrejurările mutării mitropolitului la Mănăstirea Cocoș, în: Ovidiu Bozgan, Mișcarea petiționară greco-catolică din 1956, București 2004.
- ^ Cicerone Ionițoiu, Procesul comunismului. Episcopii greco-catolici, pag. 3.
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Interiorul Bisericii -
Curtea mănăstirii -
Intrarea în mănăstire -
Poarta
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- România - Harta mănăstirilor, Amco Press, 2000
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Manastirea Cocos, 25 iunie 2012, CrestinOrtodox.ro
- Mănăstirea Cocoș Arhivat în , la Wayback Machine., 4 aprilie 2006, Revista Magazin
- Mănăstirea Cocoș Arhivat în , la Wayback Machine., 18 aprilie 2001, Revista Magazin
- Mănăstirea Cocoș Arhivat în , la Wayback Machine., Nexttravel.ro
- Cum au incendiat soldații sovietici Mănăstirea Cocoș Arhivat în , la Wayback Machine., 15 mai 2010, Dr. George Enache, Ziarul Lumina
- Mănăstirea Cocoș sau transhumanța credinței ardelenilor în Dobrogea Arhivat în , la Wayback Machine., 30 iunie 2013, Ioan Bușagă, Ziarul Lumina
- Mănăstirea Cocoș, lavra Dobrogei de Nord[nefuncțională], 24 martie 2010, Alexandru Chituță, Ziarul Lumina
- Cocoș, mănăstirea cu aură de tei și mireasmă de martiri Arhivat în , la Wayback Machine., 17 februarie 2008, Dan Cârlea, Ziarul Lumina
Imagini
- Poze Mănăstirea Cocoșu Arhivat în , la Wayback Machine.