Mircea Dimitriu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Mircea Dimitriu
Date personale
Născut1891 Modificați la Wikidata
Decedat1953 (62 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiepersonal militar[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral-maior  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata

Mircea Dimitriu, alternativ Mircea Dumitriu, (n. 1891 – d. 1953) a fost un general român, care a luptat în al doilea război mondial.

Funcții deținute[modificare | modificare sursă]

A absolvit Școala de Ofițeri de infanterie în 1911.[1] A fost înaintat la gradul de colonel la 1 aprilie 1936 și la gradul de general de brigadă la 10 mai 1941.[1]

  • 1941 – 1942 - Comandant adjunct al Diviziei 15 Infanterie.
  • 1942 – 1943 - Comandantul Armatei de Rezervă.
  • 1943 – 1944 - General Maior - Comandantul Diviziei 13 Infanterie.
  • 1944 - Comandantul Diviziei 13 Infanterie Instrucție.
  • 1944 - Prizonier de război.
  • 1945 – 1946 - Comandantul Corpului 4 Armată.

Situația militară critică din anul 1944 a determinat Marele Cartier General să ordone, la data de 10 aprilie, Părții Operative a Diviziei a 13-a Infanterie, comandată de generalul Mircea Dimitriu, să se deplaseze pe frontul din Moldova, la dispoziția Corpului 1 Armată.

La 26 august 1944, generalul M.S. Șumilov a cerut unităților române să reia armele și să lupte împotriva trupelor ungare și germane. Generalul Mircea Dimitriu, comandantul diviziei, a acceptat (fără a avea niciun ordin de la comandamentele superioare în acest sens). „Moralul ofițerilor și trupei – consemna jurnalul său de operații – era foarte bun; gândul că de aici se vor pune în marș către Ardeal, către luptă, le dădea puteri noi”. De fapt, trupa a fost din nou dezarmată și dirijată către lagărul de prizonieri de la Roman, provocând „cea mai cumplită consternare și durere”. Generalul Dimitriu și-a luat rămas bun de la ofițerii săi „plângând”.

Generalul de divizie Mircea Dimitriu a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[2]

Decorații[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Decretul Conducătorului Statului Român nr. 1.358 din 9 mai 1941 pentru înălțări în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 109 din 10 mai 1941, partea I-a, p. 2.529.
  2. ^ Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.499.
  3. ^ Decretul Regal nr. 1.905 din 8 iunie 1940 pentru numiri de membri ai ordinului „Steaua României”, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.783.

Legături externe[modificare | modificare sursă]