Margareta a II-a de Flandra
| Margareta a II-a de Flandra | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută |  Valenciennes, Țările de Jos de Sud, Franța |
| Decedată | (77 de ani) Gent, Comitatul Flandra |
| Înmormântată | abbaye de Flines[*] |
| Părinți | Balduin I de Constantinopol[1] Marie de Champagne[1] |
| Frați și surori | Ioana de Flandra |
| Căsătorită cu | Bouchard al IV-lea d'Avesnes (din ) Guillaume al II-lea de Dampierre (din ) |
| Copii | Ioan I d'Avesnes Balduin d'Avesnes Guillaume al III-lea de Dampierre Guy de Dampierre Ioana de Dampierre[2] John I of Dampierre[*][2][1] |
| Ocupație | politiciană |
Modifică date / text  | |
Margareta a II-a de Flandra, numită și de Constantinopol (n. , Valenciennes, Țările de Jos de Sud, Franța – d. , Gent, Comitatul Flandra) a fost contesă de Flandra de la 1244 până la 1278 și contesă de Hainaut în două rânduri (1244-1253 și 1257-1280).
Istorie și familie[modificare | modificare sursă]
Margareta a fost fiica mai mică a contelui Balduin I de Constantinopol de Flandra și de Hainaut cu Marie de Champagne. Tatăl său a plecat pentru a participa la Cruciada a patra înainte ca Margareta să se nască, iar mama ei a plecat și ea în Țara Sfântă în 1204, lăsând-o pe Margareta și pe sora ei mai mare Ioana în grija unchiului lor, Filip I de Namur.
După ce Marie de Champagne a murit în 1204, iar Balduin a dispărut și el în 1205, cele două surori au rămas orfane, sub protecția lui Filip de Namur până în 1208, când acesta a fost nevoit să le încredințeze regelui Filip al II-lea al Franței. În perioada cât au stat la Paris, Ioana și Margareta s-au familiarizat cu Ordinul cistercian, probabil sub influența exercitată de Blanche de Castilia, viitoare regină a Franței.[3]
În anul 1212, Margareta s-a căsătorit cu Bouchard al IV-lea d'Avesnes, un proeminent nobil din Hainaut. În continuare, cele două surori au avut o perioadă de neînțelegere, legată de partea care îi revenea Margaretei din moștenire, fapt care a făcut-o pe Ioana să încerce să desfacă relația de căsătorie a Margaretei. Fără să examineze cazul în amănunt, papa Inocențiu al III-lea a condamnat căsătoria Margaretei, deși nu a anulat-o în mod formal.
Bouchard și Margareta au continuat să se comporte ca un cuplu căsătorit, având trei copii, în vreme ce conflictul lor cu Ioana sporea devenind violent, iar Bouchard a fost capturat și închis în 1219. El a fost eliberat abia în 1221, cu condiția separării cuplului și a obținerii de către Bouchard a absolvirii papale. Aflată la Roma, Ioana a convins-o pe Margareta să se recăsătorească, de această dată cu Guillaume al II-lea de Dampierre, un nobil din Champagne. Din această căsătorie au rezultat doi fii: Guillaume al II-lea de Flandra și Guy de Dampierre.
Această întreagă situație a cauzat mari scandaluri, dat fiind că Margareta putea fi acuzată de poligamie și totodată se putea considera că erau violate principiile consanguinității. Disputele referitoare la validitatea și legitimitatea copiilor ei cu fiecare dintre soți au continuat vreme de decenii, ele fiind amplificate de pretențiile Imperiului romano-german.
Conducerea comitatului[modificare | modificare sursă]
La moartea Ioanei (fără urmași direcți), Margareta i-a succedat în poziția de contesă de Flandra și de Hainaut.
În 1246, regele Ludovic al IX-lea al Franței, în calitate de arbitru, a acordat dreptul de moștenire asupra Flandrei copiilor Margaretei din familia de Dampierre, iar drepturile asupra Hainaut copiilor avuți cu familia d'Avesnes. Această soluție părea să rezolve disputa, însă în 1253 problemele s-au ivit din nou. Fiul cel mai mare, Ioan I d'Avesnes, nefiind sigur asupra drepturilor sale, l-a convins pe regele german Wilhelm al II-lea de Olanda, să preia Hainaut și acele părți ale Flandrei care se aflau în interiorul granițelor imperiale. Wilhelm de Olanda era, în calitate de rege, senior asupra acestor teritorii, li totodată cumnat al lui Ioan I. A urmat un război civil, care s-a încheiat cu victoria forțelor familiei d'Avesnes și luarea ca prizonieri a celor din familia Dampierres în bătălia de la Walcheren. Guy de Dampierre a fost răscumpărat în 1256, iar moartea lui Ioan I i-a întărit poziția.
Ca și sora sa Ioana, Margareta a dus o politică economică destinată să încurajeze comerțul internațional.[4] Ea a eliminat restricțiile asupra produselor străine, în ciuda presiunilor exercitate de comercianții locali, care doreau menținerea monopolurilor. De asemenea, ea a emis o nouă monedă. Politicile promovate au ajutat orașul Bruges să devină un port internațional important.
În 1278, Margareta a abdicat din Flandra în favoarea fiului ei Guy de Dampierre, menținându-și domnia în Hainaut, până la moarte.
Patronaj[modificare | modificare sursă]
Ca și sora sa, Margareta a sprijinit casele religioase. De asemenea, a manifestat un interes aparte pentru arhitectură și a patronat scriitori și poeți.[4]
Urmași[modificare | modificare sursă]
- Balduin (1217 - 1219)
- Ioan (1218 – 1257), conte de Hainaut
- Balduin (1219 – 1295), senior de Beaumont
Cu Guillaume al II-lea de Dampierre:
- Guillaume, conte de Flandra și senior de Kortrijk
- Guy, conte de Flandra și markgraf de Namur
- Ioan, senior de Dampierre, viconte de Troyes și conetabil de Champagne
- Ioana
Note[modificare | modificare sursă]
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Shahar, S. (). Growing Old in the Middle Ages: 'Winter Clothes us in Shadow and Pain'. Routledge.
- Wheeler, B. and Parsons, J. (). Eleanor of Aquitaine: Lord and Lady. Palgrave Macmillan.
