Vizualizare sursă pentru „Limba latină”

{{altesensuri|Latina (dezambiguizare)}}
{{Use dmy dates|date=July 2012}}
{{Infocaseta Limbă
| name = Latin
| nativename = ''Lingua latīna''
| pronunciation = {{IPA-la|laˈtiːna|}}
| states = {{ublist|class=nowrap |[[Latium]] |[[Roman Kingdom]]{{\}}[[Roman Republic|Republic]]{{\}}[[Roman Empire|Empire]] |{{hlist|[[Early modern Europe]]}} |[[Armenian Kingdom of Cilicia]]&nbsp;{{smaller|([[lingua franca]])}} |[[Vatican City]]}}
| ethnicity = [[Latins (Italic tribe)|Latins]]
| era = [[Vulgar Latin]] developed into [[Romance languages]], 6th to 9th centuries; the formal language continued as the scholarly [[lingua franca]] of Catholic countries medieval Europe and as the [[sacred language|liturgical language]] of the [[Catholic Church]].
| familycolor = Indo-European
| fam2 = [[Italic languages|Italic]]
| fam3 = [[Latino-Faliscan languages|Latino-Faliscan]]
| script = [[Latin alphabet]]&nbsp;<!--&nbsp; needed to prevent default link to Latin script-->
| nation = {{ublist|class=nowrap |[[Sovereign Military Order of Malta]] |{{VAT}}}}
| agency = {{ublist|class=nowrap |Antiquity: Roman schools of grammar/rhetoric<ref>{{cite encyclopedia |title=Schools |encyclopedia=Britannica |edition=1911}}</ref> |Today: [[Pontifical Academy for Latin]]}}
| iso1=la |iso2=lat |iso3=lat
| glotto=lati1261 |glottorefname=Latin
| lingua=51-AAB-a
| image = Rome Colosseum inscription 2.jpg
| imagesize = 300px
| imagecaption = Latin inscription, in the [[Colosseum]]
| map = Roman Empire Trajan 117AD.png
| mapcaption = Map indicating the greatest extent of the Roman Empire ([[Circa|c.]] 117 AD) and the area governed by Latin speakers (dark red). Many languages other than Latin, most notably Greek, were spoken within the empire.
| map2 = RomanceLanguages.png
| mapcaption2 = Range of the Romance languages, the modern descendants of Latin, in Europe.
| notice = IPA
}}
[[Fișier:Forum inscription.jpg|thumb|Cel mai vechi text latin]]

'''Latina''' era [[Limbă (comunicare)|limba]] vorbită în [[Antichitate]] în regiunea din jurul [[Roma|Romei]] numită [[Lazio]] (''Latium''), de unde provine și denumirea de „latină” — limba vorbită în Latium. A câștigat o importanță majoră ca limbă oficială în [[Imperiul Roman|Imperiul roman]].

Deși este considerată adesea ca [[limbă moartă]]<ref>Unii preferă să vorbească, în privința ei, drept o ''limbă veche''. A se vedea: [http://www.normalesup.org/~pcuvelier/wwwlanguesanciennes/ideesrecuesLA.html Quelques idées reçues à propos des langues anciennes] (În română: „Câteva idei primite de-a gata privitoare la limbile vechi”).</ref>, cunoașterea și folosirea ei s-au menținut în universitate și în cler. Numeroase școli și universități continuă să o predea.<ref>{{lien web |langue= en|url=https://www.nytimes.com/2008/10/07/nyregion/07latin.html |titre=A Dead Language That's Very Much Alive|site=The New York Times |auteur= Winnie Hu |date=6 octobre 2008 }}</ref><ref>Unele școli s-au consacrat predării latinei vii. A se vedea: [http://www.scholanova.be/ Schola Nova - Ecole internationale d'humanités classiques] (În română: „Școala internațională de studii umaniste clasice”).</ref> Latina este încă folosită pentru producția de [[neologism]]e în numeroase familii de limbi. Latina precum și [[limbile romanice]] (denumite uneori și ''neolatine'') formează singura ramură a limbilor italice care a supraviețuit. Celelalte ramuri sunt atestate în documente datând din [[Italia preromană]], dar au fost asimilate în timpul [[Republica Romană|perioadei republicane]] sau la începutul [[imperiul Roman|epocii imperiale]].

[[Limbă flexionară]], latina are șapte [[Caz gramatical|cazuri]], două [[Număr (gramatică)|numere]] și trei [[Gen gramatical|genuri]]. [[Alfabetul latin]] este derivat din alfabetele [[Alfabetul etrusc|etrusc]] și [[Alfabetul grec|grec]]. Îmbogățită cu litere suplimentare și cu [[Diacritic|semne diacritice]], latina este utilizată astăzi de numeroase limbi vii și avea în [[Latina clasică|epoca clasică]] 23 de litere, între care {{nobr|4 vocale}}, {{nobr|2 semi}}vocale și {{nobr|17 consoane}}.

Toate [[limbi romanice|limbile romanice]] provin din latina-mamă, iar multe cuvinte la baza cărora stă limba latină sunt răspândite în alte limbi moderne, precum [[Limba engleză|engleza]]. Mai mult, în lumea vestică medievală, pentru mai mult de o mie de ani, [[Latina medievală|latina]] a fost o ''[[lingua franca]]'', fiind limba învățată și vorbită pentru conducerea afacerilor [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Romano-Catolice]] și soluționarea problemelor de ordin științific, cultural și politico-juridic. Mai târziu a fost înlocuită de [[Limba franceză|franceză]], în [[secolul al XVIII-lea]], și de [[Limba engleză|engleză]] la sfârșitul [[secolul al XIX-lea|secolului al XIX-lea]]. A rămas limba formală a Bisericii Romano-Catolice chiar și în ziua de astăzi, ceea ce include și statutul său de [[limbă oficială]] a [[Vatican]]ului.

== Limbi romanice ==
Limbile romanice nu au derivat din [[latina clasică]], ci mai degrabă din [[latina vulgară]] (''[[latina vulgaris]]''). Latina și [[limba retoromană|retoromana]] (nu [[limba română|româna]]) diferă prin faptul că retoromana (sau [[romanșa]], vorbită în două-trei cantoane estice ale Elveției de 55.000–65.000 de oameni) are [[accent]]ul distinctiv, în timp ce latina are o lungime a [[vocală|vocalelor]] distinctivă.

În limbile [[Limba italiană|italiană]] și [[Limba sardă|sardă]] (''[[sardo logudorese]]'') există o lungime distinctivă a [[consoană|consoanelor]] și accent, pe când în [[Limba spaniolă|spaniolă]] doar un accent distinctiv. În limba [[Limba franceză|franceză]] accentuarea se face ''qvasi-moton'', pe absolut fiecare [[silabă]] a oricărui cuvânt (în vorbire), astfel făcând accentul nedistinctiv. În [[Limba română|română]] accentul este folosit doar în vorbire (cu foarte rare excepții, a se vedea „copíi” și „cópii”). Destul de interesant, dar semnificativ pentru evoluția lor, româna și engleza, deși aparent relativ îndepărtate, sunt singurele limbi europene moderne ce au o variabilitate de utilizare a accentului, ce poate fi numită în chip elegant, accentuare „neobișnuită”.

O altă deosebire între latină și limbile romanice, cu excepția românei, este faptul că acestea și-au pierdut terminațiile cazuale ale majorității cuvintelor (excepție fac unele [[pronume]]). [[Limba română|Româna]] este încă echipată cu mai multe cazuri (deși unele, cum ar fi [[cazul ablativ|ablativul]], nu mai sunt reprezentate). De remarcat sunt cazurile substantivelor, ce se regăsesc nuanțat în [[limba germană]] (patru cazuri în limba germană, cinci în limba română), care este o [[Limbi germanice|limbă germanică]], sau extrem de sofisticat (16 cazuri), precum în [[limba finlandeză]], care e o [[Limbi fino-ugrice|limbă fino-ugrică]].

==Istoria limbii latine==
[[Limbi italice|Limbile italice]] formau, alături de limbile [[limbi celtice|celtice]], [[Limbi germanice|germanice]] și [[limbi elenice|elenice]], o sub-familie [[Izoglosa centum-satem|''centum'']] a [[limbi indoeuropene|limbilor indo-europene]], care includea latina, vorbită de populația din [[Latium]] în [[Italia centrală]] (latinii), și alte limbi precum [[Limba umbriană|umbriana]] și [[Limba oscă|osca]], în vecinătatea imediată a [[Limba etruscă|limbii etrusce]], neindo-europeană, însă de la care latina a suferit influență culturală.

În zilele noastre [[Limbi italice|limbile italice]] sunt reprezentate de [[Limbi romanice|limbile romanice]], izvorâte din latină: [[Limba italiană|italiana]], [[Limba română|româna]] (cu cele patru dialecte ale sale: [[Dacoromâna|dacoromân]], [[Aromâna|aromân]], [[Limba meglenoromână|meglenoromân]] și [[Limba istroromână|istroromân]]), [[Limba franceză|franceza]], [[Limba occitană|occitana]], [[Limba francoprovensală|franco-provensala]], [[Limba catalană|catalana]], [[Limba spaniolă|spaniola]], [[Limba portugheză|portugheza]], [[Limba sardă|sarda]], [[Limba retoromană|retoromana]]... Se includ aici și limbile, acum stinse: [[Limba dalmată|dalmata]] și [[Limba mozarabă|mozaraba]].

=== Antichitate ===
====Latina arhaică====
{{Articol principal|Latina arhaică}}

Se numește ''latină arhaică'' (''prisca latinitas'') latina folosită de la origini până la începutul [[Secolul I î.Hr.|secolului I î.Hr.]].

Conceptul de latină veche (''prisca latinitas'') este tot atât de vechi ca și cel de ''latină clasică'', cele două datând de la sfârșitul [[Republica romană|Republicii romane]]. În acea epocă [[Cicero]] remarca, ca și alții, că limbajul pe care-l utiliza în fiecare zi, cel al înaltei societăți romane, era împodobit cu [[arhaism]]e, pe care le denumește „verborum vetustas prisca”.<ref>[http://www.thelatinlibrary.com/cicero/oratore1.shtml Cicero, ''De Oratore'', Liber I, XLIII, 193]</ref><ref>''quod et verborum vetustas prisca cognoscitur''</ref>

====Latina clasică====
{{Articol principal|Latina clasică}}
Expansiunea teritorială a [[Roma antică|Romei antice]] a asigurat limbii latine o difuzare din ce în ce mai largă, începând din [[secolul al III-lea î.Hr.]] Latina s-a răspândit în cea mai mare parte a [[Europa Occidentală|Europei Occidentale]], a [[Africa de Nord|Africii de Nord]], a [[Asia Mică|Asiei Mici]] și a [[Dunăre|regiunilor dunărene]]. Sub [[Imperiul Roman|Imperiu]], latina este limbă a justiției, a administrației și a [[Armata romană|armatei romane]] și a numeroaselor colonii romane, împreună cu [[Limba greacă veche|greaca]] și alte graiuri locale.

====Latina târzie====
{{Articol principal|Latina târzie|Latina vulgară|Limbi romanice}}
După [[Declinul și căderea Imperiului Roman de Apus|Căderea Imperiului Roman de Apus]] în [[secolul al V-lea]], invadatorii [[Triburi germanice|germanici]] au adoptat, în mod progresiv, modul de gândire roman și limba latină pentru „a-și înscăuna” legitimitatea. Doar [[Anglia romană]] va fi lent germanizată de invadatorii [[anglo-saxoni]] care și-au păstrat limba germanică, aceasta răspândindu-se progresiv în detrimentul celei [[Limba celtică|celtice]] vorbită de [[brito-romani]] care va reuși să se mențină până în zilele noastre. De-a lungul [[Evul Mediu Timpuriu|Evului Mediu Timpuriu]], deși nu era o [[limbă vernaculară]], latina a rămas limba actelor oficiale, a diplomației, a liturghiei și a literaturii savante (teologie, filosofie, științe).

În restul Evului Mediu, limbile locale s-au afirmat pe plan literar și intern și, în timp ce a dat naștere multor limbi vernaculare derivate ([[limbile romanice]]), iar limbile neromanice (la fel ca [[Limba engleză|engleză]] sau [[Limba germană|germana]]) au împrumutat vocabular de la latină, latina a rămas influentă la nivel diplomatic, juridic, științific și filosofic.

=== Evul Mediu ===
{{Articol principal|Latina medievală}}
Nu există un consens unanim care să delimiteze exact perioada în care ''latina medievală'' s-a diferențiat de [[latina vulgară]], dar, în general, se consideră ca fiind ''latină medievală'' limba latină scrisă începând de pe la [[500]] d.Hr. (mulți oameni de știință consideră că începutul acestei limbi ar fi cu o sută de ani mai devreme) și până în pragul [[Umanism]]ului (jumătatea [[Secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]]), cuprinzând, prin urmare, latina lui [[Dante]], în ''De Vulgari Eloquentia'' și ''De Monarquia'', dar excluzând-o pe cea folosită de [[Petrarca]] și de [[Coluccio Salutati]].<ref>''Lino Coluccio Salutati'' (n. ''Stignano'', ''Buggiano'', [[1331]] – d. [[Florența]], [[1406]]),  om politic și de cultură italian, considerat o figură culturală de referință a [[Renaștere|Renașterii Italiene]], la [[Florența]].</ref>

Prin anul [[800]] apoi în [[secolul al XI-lea]] latina s-a reformat, după modelul latinei clasice, pentru evitarea unei derive spre limbi proprii fiecărei țări unde era folosită.

În întregul [[Evul Mediu|Ev Mediu]] latina era limba liturgică a [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Romano-Catolice]]. Aproape toate [[Biblie|bibliile]] utilizate în această perioadă în Occident sunt scrise în latină, după modelul [[Vulgata|Vulgatei]] a [[Sfântul Ieronim|Sfântului Ieronim]], ca și alte cărți liturgice.

Traducerea Bibliei în limbile specifice diferitelor popoare era declarată prohibită începând de la sfârșitul [[secolul al XII-lea|secolului al XII-lea]] prin scrisorile emise de papa [[Inocențiu al III-lea]], apoi de mai multe [[Conciliu|concilii]] la începutul [[Secolul al XIII-lea|secolului al XIII-lea]].<ref>{{Citat web |url=http://www.bible-et-histoire.com/la-bible-3000-ans-de-manuscrits1.html#opposition-traductions |accessdate=2015-07-21 |titlu=Bible et Histoire, opposition aux traductions de la Bible en langues vulgaires |archive-date=2016-06-20 |archive-url=https://web.archive.org/web/20160620132838/http://www.bible-et-histoire.com/la-bible-3000-ans-de-manuscrits1.html#opposition-traductions |dead-url=yes }}</ref> 

''Historia scholastica'' scrisă de [[Pierre le Mangeur]], text de bază pentru studiul Bibliei, începând din 1170, este scrisă în latină.

Literații se exprimau tot în latină. Limba [[Universitate medievală|universităților]] este latina, încă de la crearea lor pe la sfârșitul secolului al XII-lea. Intelectualii Evului Mediu își scriu tratatele în latină.

''Enciclopedia'' (pentru a folosi un termen contemporan) scrisă de [[Vincent de Beauvais]], ''[[Vincent de Beauvais#Speculum maius|Speculum maius]]'', este scrisă în latină. Totuși, începând de la [[Conciliul de la Tours (813)]], în teritoriile corespunzătoare [[Franța|Franței]] și [[Germania|Germaniei]] actuale, [[Omilie|omiliile]] / predicile nu mai erau rostite în latină, ci în „lingua romanica rustica” ([[limba galo-romană|galo-romană]]), sau în „lingua tudesca” (germanică).

===Latina umanistă===
{{Articol principal|Latina umanistă}}
În [[Renașterea|Renaștere]], funcția științifică și filosofică a limbii latine a început să decadă, ca și funcția sa diplomatică ([[Ordonnance de Villers-Cotterêts]], 1539). Acest lucru nu-l va împiedica pe [[Erasmus din Rotterdam|Erasmus]] să publice o cantitate de texte în latina redevenită clasică și foarte bogată; tot așa, [[René Descartes]] (1596 – 1650) a scris cu plăcere în latină mai ales când era grăbit (chiar dacă și-a publicat ''[[Discours de la méthode]]''<ref>În română: „[[Discurs despre metodă]]”</ref> mai întâi în franceză din motive personale; lucrările din epoca sa sunt deseori tipărite în latină pentru a fi difuzate în toată Europa). În partea germanică a Europei (unde [[dreptul roman]] a rămas în vigoare până la sfârșitul [[Sfântul Imperiu Romano-German|Imperiului]]), latina a rămas mai mult timp limba unor publicații importante sau științifice, în timp ce în partea franceză, s-au făcut enorme eforturi (mai ales cu [[Ludovic al XIV-lea al Franței|Ludovic al XIV-lea]]) pentru a o înlocui printr-o franceză cizelată și remaniată. Latina a rămas totuși limbă liturgică și oficială a catolicismului (texte doctrinare sau disciplinare, drept etc.).

=== Perioada modernă ===

== Latina de azi ==
=== În școală și universitate ===
=== În mediul studențesc ===
=== Latina în radio, televiziune și internet ===
=== Latina în muzică ===
Originea notelor muzicale în spațiul european, se află într-un cântec religios<ref>{{Citation | url=https://ziarulunirea.ro/stiati-cum-au-fost-inventate-notele-muzicale-si-care-este-semnificatia-acestora-in-limba-latina-607799/| title=Știați? Cum au fost inventate notele muzicale și care este semnificația acestora în limba latină| newspaper=Ziarul Unirea| date= 2022-04-06| accessdate=2023-9-14}}</ref> – ''Imnul Sfântului Ioan Botezătorul'' – din perioada [[Evul Mediu|Evului Mediu]]. În secolul al XI-lea, călugărul [[Florența|florentin]] [[Guido d'Arezzo]] a avut ideea de se folosi de silabele inițiale ale versurilor acestui cântec latin, versuri aparținând lui Paulus Diaconus, pentru a denumi notele muzicale (UT, RE, MI, FA, SOL, LA, SI):
: ''UT queant laxis''
: ''REsonare fibris''
: ''MIra gestorum''
: ''FAmuli tuorum''
: ''SOLve polluti''
: ''LAbii reatum''
: ''Sancte Ioannes''
în traducere: „Pentru ca slujitorii tăi să poată cânta cu voci libere minunatele tale fapte, șterge păcatul, o, Sfinte Ioane, de pe buzele lor nedemne”.

===Limba latină și terminologia juridică===
Limba latina este în continuare folosită în aproape toate sistemele de justiție din întreaga lume<ref>{{Citat web|url=https://e-juridic.manager.ro/articole/expresii-juridice-in-latina-lista-completa-26452.html|titlu=Expresii juridice în latină}}</ref>. Întregul sistem de justiție se bazează pe un lucru important: claritatea deciziei pentru toți cei interesați. Se considera faptul ca latina poate fi înțeleasă atât de specialiști, cât și de popor. Având in vedere ca această limbă a fost modelată după dorința vulgului și regulile de comunicare au fost adoptate și unanim acceptate, latina este folosită si astăzi pentru a uni barierele de interpretare ale unor principii internațional valabile.

===Limba latină și terminologia medicală===
Toate ramurile medicinei se bazează în terminologia lor în limba latină<ref>{{Citat web|url=https://peskiadmin.ru/ro/latinskii-yazyk-i-osnovy-medicinskoi-terminologii-uchebnoe.html|titlu=Limba latină și elementele de bază ale terminologiei medicale: manual.}}</ref> și, prin aceasta, în greaca veche. Anatomia folosește pentru definirea parților corpului uman o terminologie predominant latină, chiar dacă pentru anumite organe se folosesc termeni grecești latinizați. Denumirile bolilor în schimb sunt derivate din limba greacă. Terminologia științifică medicală în educația sa este întotdeauna sincronizată cu dezvoltarea medicamentului în sine. Fenomenele noi, numele bolilor, substanțele medicamentoase necesită denumiri noi - termeni care s-au format pe baza vocabularului latino-grec de-a lungul secolelor.

Datorită limbii latine, terminologia medicală a devenit internațională, ceea ce facilitează foarte mult comunicarea între medicii din întreaga lume.

=== Traduceri în limba latină ===
Destul de des sunt traduse în limba latină lucrări de valoare ale literaturii contemporane:

* Nikolaus Groß a tradus și tipărit lucrarea lui Patrick Süskind ''Parfumul'' la editura „Fundatio Melissa“ din [[Bruxelles]] în 2004.
* Aceeași editură a scos și o lucrare ''Mynchusanus'' ce conține celebrele povestiri ale baronului de Münchhausen.
* În 2003 a apărut prima parte a romanului [[Harry Potter|Harry-Potter]] al scriitoarei [[J. K. Rowling|Joanne K. Rowling]] în latină cu titlul ''Harrius Potter et Philosophi Lapis''.

Pe lângă acestea există numeroase texte clasice traduse în latină:
* [[Karl May]], ''[[Winnetou|Winnetou III]]''.
*  [[Antoine de Saint-Exupéry]], ''[[Micul Prinț]]'' ''(Regulus)''.
* Seria desenelor animate [[Asterix]] și Obelix tradusă de Graf von Rothenburg (Rubricastellanus).
* cotidianul austriac [[Kurier (Tageszeitung)|Kurier]] scoate din 1994, în fiecare miercuri o pagină în limba latină cu știri curioase din toată lumea ''(Nuntii Latini)'' .
* Eposul național finlandez [[Kalevala]] a fost tradus la cererea guvernului finlandez în limba latină în 1986.

=== Latina în biserica romano-catolică ===
{{Articol principal|Latina ecleziastică}}
''Limba latina ecleziastică'' (uneori denumită ''latina Bisericii'') este forma limbii latine utilizate în documentele [[Biserica Romano-Catolică|Bisericii Romano-Catolice]] și în [[liturghia]] sa.

=== Latina în știință ===

[[Fișier:Latin dictionary.jpg|250px|thumb|Egidio Forcellini: Totius Latinitatis Lexicon, 1858–87.(Dicționar de latină medievală)]]
În biologie numele științifice ale speciilor sunt date în latină sau greacă.  

În Meteorologie denumirile norilor au o clasificare în limba latină. Și în farmacie vocabularul latin este un bun comun. Medicii și farmaciștii prescurtează rețetele în termeni latini, iar pe fiecare pachet de medicamente există în afara numelui internațional al medicamentului și denumirea lui latină, la fel cum pe fiecare medicament naturist pe lângă denumirea uzuală apare și termenul latin comun. În astronomie s-a decis la nivel internațional conform reglementărilor omologate de [[Uniunea Astronomică Internațională]] ca cele 88 de [[Constelație|constelații]] și stelele care le formează să aibă oficial nume latine.

==Scrierea în limba latină==
{{Articol principal|Alfabetul latin}}

[[Fişier:WIKITONGUES- Titus speaking Latin.webm|thumb|Un tânăr vorbitor nativ de engleză care încearcă să citească în limba latină cu un vădit accent englezesc.]]
Romanii sunt creatorii alfabetului latin, derivat din alfabetul etrusc și cel grec. În epoca clasică, alfabetul latin avea următoarele caractere:

{| class="wikitable"

|-

| A || B || C || D || E

| F || G || H || I || L || M

| N || O

| P || Q(V) || R || S || T || V || X

|-

| a || b || c || d || e

| f || g || h || i || l || m

| n || o

| p || q(u) || r || s || t || u || x

|}

Literele ''k'', ''y'' și ''z'' sunt rare : ''k'' nu exista în alfabetul latin, fiind folosit un ''c'' în fața lui ''a'', ''o'' și în fața consoanelor ; ''y'' și ''z'' au fost adăugate pentru transcrierea cuvintelor grecești începând din epoca clasică.

[[Quintilian]] se plângea că această îmbogățire a alfabetului permite transcrierea mai bună a cuvintelor grecești decât a celor latine. <ref>''Aut grammatici saltem omnes in hanc descendent rerum tenuitatem, desintne aliquae nobis necessariae litterae, non cum Graeca scribimus (tum enim ab isdem duas mutuamur), sed proprie in Latinis: ut in his "servus" et "vulgus" Aeolicum digammon desideratur, et medius est quidam ''u'' et ''i'' litterae sonus (non enim sic "optimum" dicimus ut "opimum"), et in "here" neque ''e'' plane neque ''i'' auditur ; an rursus aliae redundent, praeter illam adspirationis, quae si necessaria est, etiam contrariam sibi poscit, et ''k'', quae et ipsa quorundam nominum nota est, et ''q'', cuius similis effectu specieque, nisi quod paulum a nostris obliquatur, ''coppa'' apud Graecos nunc tantum in numero manet, et nostrarum ultima, qua tam carere potuimus quam ''psi'' non quaerimus?''

:Quintilian, ''Institutio Oratoria'', Liber primus, IV, 7-9  Spre lucrare online: [http://www.thelatinlibrary.com/quintilian/quintilian.institutio1.shtml M. FABII QVINTILIANI INSTITVTIO ORATORIA LIBER PRIMVS]</ref>

== Sistem gramatical ==
Latina are un [[gramatica limbii latine|sistem gramatical]] flexibil extins, care operează în general prin adăugarea unor terminații la un [[Rădăcină (lingvistică)|radical]] fix. Schimbarea terminației [[substantiv]]elor și [[adjectiv]]elor este numită „[[declinare]]”, iar cea a verbelor, „[[conjugare]]”. Există cinci declinări ale substantivelor și patru conjugări ale verbelor. Cele șase cazuri ale substantivului sunt [[cazul nominativ|nominativ]] (folosit pentru subiecte), [[cazul genitiv|genitiv]] (arată posesia), [[cazul dativ|dativ]] (complemente indirecte), [[cazul acuzativ|acuzativ]] (complemente directe), [[cazul ablativ|ablativ]] (folosit cu câteva prepoziții) și [[cazul vocativ|vocativ]] (folosit pentru adresare). În plus, pentru unele substantive există [[cazul locativ]] folosit pentru a arăta un loc (înlocuit de obicei cu ablativul), dar acest împrumut de la indoeuropeni este de găsit doar pentru câteva nume de lacuri, orașe, localități și câteva alte lucruri.

== Note ==
<references />

== Bibliografie ==
* J.N. Adams: ''The Regional Diversification of Latin, 200 BC – AD 600.'' Cambridge University Press, Cambridge 2007.
* [[Jürgen Leonhardt]]: ''Latein, Geschichte einer Weltsprache''. C. H. Beck, München 2009, ISBN 978-3-406-56898-5
* Jules Marouzeau: ''Das Latein''. dtv, München 1969.
* [[Udo Kindermann]], ''Latein'' In: ''Lexikon für Theologie und Kirche.'' 3. Auflage, Band 6, Freiburg 1997, Sp. 660-661.
* [[Wilfried Stroh]]: ''Latein als Weltsprache''. In: [[Karl-Joachim Hölkeskamp]], Elke Stein-Hölkeskamp (Hrsg.): ''Erinnerungsorte der Antike. Die römische Welt''. C. H. Beck, München 2006, S. 185–201.
* [[Wilfried Stroh]]: ''Latein ist tot, es lebe Latein! Kleine Geschichte einer großen Sprache.''. List, Berlin 2007, ISBN 978-3-471-78829-5.
* Tore Janson: ''Latein. Die Erfolgsgeschichte einer Sprache''. Buske, Hamburg, 2006, ISBN 3-87548-400-2.
* [[Karl-Wilhelm Weeber]]: ''Mit dem Latein am Ende? Tradition mit Perspektiven''. V&R, Göttingen 1998, ISBN 3-525-34003-6.
* [[Friedrich Maier (Altphilologe)|Friedrich Maier]]: ''Warum Latein? Zehn gute Gründe''. Reclam, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-15-018565-0
* Johannes Müller-Lancé: ''Latein für Romanisten: ein Lehr- und Arbeitsbuch''. Tübingen: Narr, 2006
* Horia C. Matei. ''Civilizația Romei Antice''. Editura Eminescu. București, 1980.
* Virgil Matei. ''Dicționar de maxime, reflecții, expresii latine comentate''. Editura Scripta. București, 1998.
*{{cite book | last=Curtius | first=Ernst | title=European Literature and the Latin Middle Ages | publisher=Princeton University | year=2013 | isbn=978-0-691-15700-9}}
* Ernst Robert Curtius, ''Literatura europeană și Evul Mediu latin'', în românește de [[Adolf Armbruster]], cu o introducere de [[Alexandru Duțu]], Editura Univers, București, 1970

== Vezi și ==
* [[Alfabetul latin]]
* [[Literatură latină]]
* [[Proverbe latine]]
* [[Listă de expresii latine]]
* [[Nume latine ale orașelor europene]]

== Legături externe ==
{{Commons|Latin language}}
{{InterWiki|code=la|Latină}}
* {{en icon}} [[b:Latin|Limba latină]] la [[Wikimanuale]]
* [http://www.limbalatina.ro/ Site în limba română dedicat limbii latine]
* {{en icon}} [http://www.perseus.tufts.edu/cgi-bin/resolveform?lang=Latin Dicționar latin interactiv]
* {{en icon}} [http://www.ethnologue.com/show_language.asp?code=LTN Raportul pentru latină] la [[Ethnologue]]
* {{en icon}} [http://www.thelatinlibrary.com/ Biblioteca latină]
* {{ro icon}} {{ca icon}} {{es icon}} {{fr icon}} {{it icon}} {{pt icon}}[http://www.unilat.org/ro/ Uniunea Latină (Web site oficial)]
* {{ro icon}} Ernst Curtius, [https://archive.org/stream/Ernst_Robert_Curtius-Literatura_Si_Evul_Mediu_Lati/Ernst_Robert_Curtius-Literatura_Si_Evul_Mediu_Latin_04___djvu.txt ''Literatura și Evul Mediu latin'' (spre lucrare online)]
{{Portal bar|Roma Antică|Limbi|Catolicism}}

{{Limbi indo-europene}}
{{Roma antică}}

{{Control de autoritate}}

{{DEFAULTSORT:Latină}}
[[Categorie:Limba latină| ]]
[[Categorie:Limbi antice]]
[[Categorie:Limbi ale Vaticanului]]
[[Categorie:Limbi flexionare]]
[[Categorie:Limbi latino-faliscane]]
[[Categorie:Limbi subiect-obiect-verb]]
[[Categorie:Limbi vorbite în Italia]]