Sari la conținut

Ioan D. Mihăescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ioan Mihăescu)
Ioan Mihăescu
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Decedat (66 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiemilitar Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral-maior  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieAl Doilea Război Mondial  Modificați la Wikidata

Ioan D. Mihăescu (n. 4 octombrie 1891, comuna Amărăștii de Jos, județul Dolj – d. 22 octombrie 1957, Închisoarea Văcărești) a fost un general român, care a luptat în Al Doilea Război Mondial.

A absolvit Școala de Ofițeri în 1912.[2]

După școala primară și studiile liceale, a absolvit Școala Superioară de Război în 1912, ca sublocotenent de artilerie.

A participat la Campania din 1913 și la cele două războaie mondiale. În cel de al Doilea Război Mondial, a participat la bătălia de la Odessa și la urmărirea inamicului spre Stalingrad.

Funcții deținute

[modificare | modificare sursă]

A fost înaintat în 10 mai 1936 la gradul de colonel și în 24 ianuarie 1942 la gradul de general de brigadă.[3]

  • 1934 - Atașat militar în Iugoslavia
  • 1939 - 1941 - Director de Studii la Centrul de Instrucție de Artilerie de la Mihai Bravu (Dadilov), cu grad de locotenent-colonel
  • 1942 - 1943 - Comandantul Diviziei 1 Infanterie
  • 1943 - 1944 - Comandantul Diviziei 4 Infanterie cu gradul de general de brigadă
  • august 1945 - Comandant al Capitalei

Din funcția de Comandant militar al Bucureștiului a fost disponibilizat după greva regală. Membru al Partidului Național Țărănesc, a colaborat cu Iuliu Maniu între 1941-1945.

Generalul de divizie Ioan D. Mihăescu a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[4]

După război se înscrie în organizația clandestină „Graiul Sângelui”. La 19 septembrie 1948, încep perchezițiile la domiciliu. După arestarea membrilor organizației a dispărut de la domiciliu(1948). Va fi implicat în pseudo-procesul criminalilor de război. În 1950 este judecat și condamnat în contumacie la 20 de ani muncă silnică pentru apartenență la organizația subversivă „Graiul Sângelui”. Este arestat la 4 aprilie 1956, rejudecat de Tribunalul Militar București, reconfirmându-i-se vechea pedeapsă. Închis la Jilava, se îmbolnăvește și este transferat la Spitalui Penitenciar Văcărești.

A decedat la 22 octombrie 1957, în Spitalul nr. 1 al penitenciarului Văcărești

  • Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor (8 iunie 1940)[5]
  • 1918 - Ordinul "Coroana României" cu spade și panglică de Virtute Militară, în gradul de Cavaler
  • 1923 - Medalia Victoria marelui război pentru civilizație 1916 - 1923
  • 1938 - Ordinul "Steaua României", în grad de comandor
  • 1938 - Coroana Iugoslaviei în grad de comandor
  • 1 septembrie 1942 - Ordinul "Mihai Viteazul" clasa a III-a
  1. ^ D. Ioan Mihăescu 
  2. ^ Tabel cuprinzând ofițerii generali, superiori și inferiori din activitate, admiși la înaintare pe anul 1942/943, afară de căpitanii, care sunt admiși pe anii 1941/942, nr. 98.601 din 17 februarie 1942, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 44 din 20 februarie 1942, partea I-a, p. 1.147.
  3. ^ Decretul Conducătorului Statului nr. 505 din 19 februarie 1942 pentru înaintări în Armata de Uscat, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 44 din 20 februarie 1942, partea I-a, p. 1.157.
  4. ^ Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.512.
  5. ^ Decretul Regal nr. 1.906 din 8 iunie 1940 pentru numiri de membri ai ordinului „Coroana României”, publicat în Monitorul Oficial, anul CVIII, nr. 131 din 8 iunie 1940, partea I-a, p. 2.790.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]