Ilium (os)
| Ilium Osul iliac Ilionul | |
 Privire de ansamblu asupra pelvisului osos. | |
 Vedere posterioară a capuslei (destinse) a articulației coxofemurale. Osul iliac se vede în partea de sus a imaginii. | |
| Detalii | |
|---|---|
| Latină | Os ilium |
| Parte din | os coxal  |
| Resurse externe | |
| Gray's | p.236 |
| TA | A02.5.01.101 |
| FMA | 16589 |
| Terminologie anatomică | |
Ilium sau osul iliac ori Ilionul reprezintă partea superioară și în același timp ce mai mare în suprafață a osului coxal. Apare la majoritatea vertebratelor, inclusiv la mamifere și păsări, dar nu și la peștii osoși. Toate reptilele au ilium, cu excepția șerpilor, deși unele specii de șarpe au un os mic, care este considerat a fi un ilium.[1]
La om este unit de restul coxalului printr-un cartilaj, care se sudează treptat până la vârsta de 13-14 ani. Iliumul uman este divizibil în două părți, corpul (corpus ossis illii), situat inferior și aripa (ala ossis illi), situată postero-superior; separarea este indicată pe suprafața medială de o linie curbă, numită linia arcuată, iar pe suprafața externă de marginea acetabulului.
Numele provine din latină (ile, ilis), cu referire la „poală” sau „flanc”.[2]
Structura[modificare | modificare sursă]
Împreună cu oasele ischium și pubis, formează osul coxal.
Corpul (latină corpus) formează mai puțin de două cincimi din acetabul; și, de asemenea, face parte din fosa acetabulară. Suprafața internă a corpului face parte din structura pelvisului mic și oferă suport de inserție obturatorului intern.
Aripa (latină ala) delimitează lateral pelvisul mare.
Anatomie pe viu[modificare | modificare sursă]
Diametrele circumferinței superioare a pelvisului osos, cu referire la osul iliac, sunt:
- diametrul biiliac superior (sau bispinos antero-superior, reper: linia interspinoasă superioară) – care unește spinele iliace anterosuperioare
- diametrul biiliac inferior (sau bispinos postero-inferior, reper: linia interspinoasă inferioară) – care unește spinele iliace anteroinferioare
- diametrul transvers maxim (sau bicret, reper: linia bicretă) – care unește puntele cele mai ]ndepartate ale crestelor iliace
Se măsoară cel mai bine cu un goniometru (un instrument special proiectat pentru o astfel de măsurare se numește pelvimetru). Încercarea de a măsura diametrul biiliac cu o ruletă de-a lungul unei suprafețe curbate este incorectă.
Pelvimetria este utilă în obstetrică, deoarece un pelvis care este semnificativ prea mic sau chiar prea mare, poate duce la complicații. De exemplu, un copil mare care trebuie să se nască printr-un pelvis mic are un risc semnificativ de deces, cu excepția cazului în care se efectuează o cezariană.[3]
De asemenea, pelvimetria este folosită de antropologi pentru a estima masa corporală.[4]
Imagini suplimentare[modificare | modificare sursă]
-
Fața internă a osului coxal drept -
Fața externă a osului coxal drept. -
Planuri articulare a nivelul osului coxal, în copilărie -
Perspectivă pelvină a articulației coxofemurale stângi, realizată prin îndepărtarea fosei acetabulare -
Centura pelvină
Referințe[modificare | modificare sursă]
Acest articol conține text aflat în domeniul public, preluat din pagina 236 a ediției 20 a Gray's Anatomy (1918)
- ^ Jacobson, Elliott R. (). Infectious Diseases and Pathology of Reptiles. CRC Press. p. 7. ISBN 978-0-8493-2321-8. Accesat în .
- ^ Taber, Clarence Wilbur; Venes, Donald (). Taber's cyclopedic medical dictionary
. Philadelphia: F.A. Davis. ISBN 0-8036-1207-9.
- ^ „Encyclopedia of Medicine: Cesarean Section”. eNotes. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Ruff C, Niskanenb M, Junnob J, Jamisonc P (). „Body mass prediction from stature and bi-iliac breadth in two high latitude populations, with application to earlier higher latitude humans” (PDF). Journal of Human Evolution. 48 (4): 381–392. doi:10.1016/j.jhevol.2004.11.009. PMID 15788184. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Ilium (os) la Wikimedia Commons