Rinichi

Detalii
Rinichi
Rinichi văzuți din spate, cu coloana vertebrală scoasă
Rinichi de miel
Latină	ren
Originea embrionară	mezoderm
Parte din	aparat urogenital, sistem excretor
Sistem	sistem excretor
Artere	arteră renală
Vene	venă renală
Nervi	plex nervos renal
Vase limfatice	ganglioni limfatici renali
Resurse externe
TA	A08.1.01.001
FMA	7203
Terminologie anatomică

Rinichii (latină ren, adjectiv renal; greacă nephros) sunt o pereche de organe la animalele vertebrate, fiind parte esențială a aparatului excretor. Rolul principal al rinchilor este excreția, realizată prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.
Rinichii regulează controlul compoziției urinei, prin producția hormonală, concentrația în electroliți a spațiului intracelular, presiunii sanguine, raportul baze-acizi (pH), mineralizarea oaselor, ca și a eritropoezei a tabloului sanguin.
În principiu funcția renală constă din două etape:
1- o filtrare primară fără elemente de resturi celulare, cu o urină diluată.
2 - o filtrare secundară când se va resorbi înapoi din urina primară o parte din lichidul eliminat împreună cu glucide, aminoacizi și electroliți rezultând o urină mai concentrată.
Numai această urină finală va fi eliminată prin uretere din organism.

Localizarea rinichilor

La om rinichiul este așezat retroperitoneal de o parte și alta a coloanei vertebrale, sub diafragmă, apărat de un strat de grăsime (adipos).
Forma lor este asemănătoare bobului de fasole, având lungimea de 10 - 12 cm, o lățime de 5 - 6 cm, grosimea de 3 - 5 cm și o greutate de 120 - 200 grame.
Ambii rinichi sunt înveliți într-o capsulă (Capsula fibrosa), și împreună cu glandele suprarenale sunt învelite într-un țesut gras (Capsula adiposa).
Această capsulă adipoasă care căptușește rinichii, este mai groasă în regiunea spatelui, rinichii fiind susținuți de o fascie în formă de sac deschis spre abdomen, rinichii și suprarenalele fiind în contact cu organele din abdomen.
Astfel rinichiul stâng vine în contact cu stomacul, splina, pancreasul, și colonul descendent, pe când rinichiul drept este în contact mai ales cu ficatul, colonul ascendent și duodenul.
Din cauza spațiului redus pe partea dreaptă rinichiul drept este mai coborât decât cel stâng.
Fiecare rinichi este irigat separat cu sânge de arterele renale ce provin din aorta descendentă (abdominală), iar venele renale (Vena renalis) transportă sângele de la rinichi la vena cavă inferioară.
Urina este eliminată prin două uretere în vezica urinară și apoi prin uretra în exterior.

Structura rinichiului

Parenchimul renal se subîmparte în

a) zona corticală

Corticala rinichiului (Cortex renalis), zona externă, zona marginală;
de culoare roșie brună;
conține glomerulii nefronilor;
reprezintă stratul de filtrare al rinichilor.

b) zona medulară:

zona internă, de palida;
formată din aproximativ 10 formațiuni piramidale Malpighi;
este stratul tubilor uriniferi și ai ansei Henle;
prezintă un țesut în interior măduva rinichiului (Medulla renalis) prevăzut cu hilul renal, locul unde pătrund în rinichi ureterele și vasele de sânge;
Măduva renală este structurată în 10 - 12 piramide cu baza spre cortex și vârful spre hilul renal numite piramidele lui Malpighi;
Vârfurile acestor piramide se numesc papile care se deschid în calicele renale care apoi unindu-se formează bazinetul care se continuă cu ureterul.

Structura microscopică a rinichiului

Structura fină renală constă dintr-un sistem tubular foarte bine diferențiat, și o alimentare specifică cu sânge a organului.
Sistemul tubular ne arată că deja în stadiul embrionar, apare o diferențiere a două elemente: Nefronul și așa numitul tubul colector principal, cele două elemente alcătuiesc unitatea de bază funcțională a rinichiului, de aceea frecvent prin termenul de nefron se subînțelege și sistemul tubular.

Corpusculul Malpighi

este alcătuit din glomerulul renal și capsula Bowmann;
are o dimensiune de aproximativ 200 μm;
este localizat în corticala;
glomerulul renal este alcătuit din 50 de anse capilare ce se înfășoară în jurul unor tije intercapilare ce formează țesutul mesangial;
capilarele pătrund în o porțiune dilatată și înfundată a tubului urinar numită capsula Bowmann;
sângele capilarelor glomerulare provine dintr-o arteriolă aferenta și părăsește glomerulul prin arteriola eferenta având un diametru de 1/2 din arteriola aferenta;
presiunea sângelui din glomerul produce filtrarea plasmei în capsula Bowmann, și de aici ajunge în tubul proximal.

Tubul urinifer

Este alcătuit din 3 segmente:

tubul proximal (T.P.)
ansa Hanle (A.H.)
tubul contort distal (T.C.D)

Conține capsula Bowmann Are o lungime de aproximativ 46-65 mm

Tubul proximal

are o lungime de aproximativ 14 - 24 mm și un diametru de aproximativ 55μm
este format din un singur strat de celule, așezate pe o membrana bazala preluata din zona capsulei Bowmann (celule cilindrice),la polul apical marginea în perie este data de numeroase microvilozități cu numeroase sisteme de contratransport. La polul bazal, membrana suferă numeroase invaginari, ce delimiteaza in sectorul subnuclear compartimente ce contin multe mitocondrii
intervine in reabsorbtia activa a H2O,NaCl,glucoză,vitamine

Ansa henle

Nefronii cu corpusculi renali situați în cele 2/3 extreme ale corticalei poseda ansa Henle scurte (14 mm) iar cei care au corpusculi renali localizați juxtamedular au ansa Henle lungi(~26mm ,15-20 %)

Prezintă: -ram descendent: este subțire, alcătuit din celule epiteliale turtite foarte permeabile la H2O -ram ascendent: prezintă 2 porțiuni: -subțire -groasă

Ramul ascendent subțire este alcătuit din celule turtite ce devin cilindrice la limita de separare dintre medulara externă și cea internă. Această zonă este impermeabilă pentru ioni

Ramul ascendent gros este situat în apropierea arteriolei aferente formând zona denumita MACULA DENSA.Este alcătuit din celule dense înalte, prezintă membrana bazală incompletă și mitocondrii rare. Zona este impermeabilă pentru H2O și are rol osmo/chemoreceptor la fluctuațiile Na(+) ,Cl(+) în urina

Tubul contort distal

Alimentarea cu sânge

Din schema structurală a rinichiului se poate observa Arteria interlobaris o ramură a arterei renale care se subîmparte pentru alimentarea cu sânge a două piramide învecinate și a țesutului medular renal, ea se continuă în țesutul cortical, se ramifică la baza piramidei în Arteriae arcuatae.
Aceasta la rândul ei într-o formă arcuită de boltă la granița dintre cortexul și măduva renală unde se continuă cu Arteriae corticales radiatae și Arteriae interlobulares acestea alcătuiesc o împletitură de capilare Glomerulus fiind două forme de glomeruli peritubular și juxtamedular.

Nefronul

Nefronul este unitatea structurală și funcțională a rinichilor, acesta având funcția de a forma urina. Deși numărul total vairază, rganismul uman constituie aproximativ 2.4 milioane de nefroni, fiecare rinichi individual având între 1 și 1.2 milioane. Fiecare nefron este alcătuit din două componente, un glomer și un tub renal. ^[1]
Glomerulul este un ghem de anse capilare arteriale incolacite, interpuse intre două arteriole, una dintre aceste arteriole, vasul aferent, fiind o ramificatie finală a arterei renale, iar cealaltă, arteriola eferentă, este mult mai subțire deoarece aproximativ 50% din volumul sanguin este pierdut prin filtrare glomerulară. La nivelul glomerulilor se produce ultrafiltrarea plasmei sanguine, cu formarea urinii primare prin filtrarea sangelui. Glomerulul este conținut intr-o capsulă epitelială cu pereți dubli, capsula Bowman. Foita internă este subțire, cu multe interstiții, formând împreună cu peretele capilarului membrana filtrantă glomerulară. ^[2] Foita externă este mai groasă, si se continuă cu tubul urinifer la polul urinar. Intre cele 4 foițe se delimitează un spațiu îngust, în care este primit filtratul glomerular, și care continuă cu lumenul tubului renal. ^[3]
Tubul renal elaboreaza urina definitiva plecand de la urina primara. Acesta incepe la polul renal al glomerului. Are o lungime de 30–50 cm, descriind un traiect lung si complicat. Se imparte in patru segmente ^[4]^[5]:

Tubul contort proximal: acesta este cel mai lung segment (12–14 mm), precum si cel mai gros cu un diametru de 50-60 μm. Are rol in regularea pH-ului. 30% din apa, potasiul, fosfatul, glucoza, clorul din urina primara sunt absorbite la acest nivel; ansa lui Henle, cu rol in stabilirea unui gradient de concentratie, contribuirea la elaborarea urinii mai concentrate prin reabsorbtia apei; tubul contort distal, reguleaza pH-ul si concentratia calciului. Se realizeaza reabsorbtia sodiului prin cotransportul sodiu-clor. Acesta este impermeabil pentru apa si se varsa in tubul colector; tubul colector, care nu mai este considerat parte a nefronului de catre unii autori. ^[5]
La adult, aproximativ 360 l de plasmă deproteinizată este filtrată în fiecare zi, dar 75% din aceasta este reabsorbită, astfel încât se elimină doar 1,5 l de urină zilnic.

Clearance

Articol principal: Clearance

Este măsurarea exactă a activității renale (cantitatea de urină, concentrația în creatinină, uree, acid uric, potasiu), sunt metode diferite de măsurare prin care se poate stabili insuficiența renală.

Bolile sistemului genito-urinar

Bibliografie

R. Barbu , I. Nedelcu, Rinichiul - fiziopatologie clinica, Editura Medicală,

↑ Pocock G, Richards CD (2006). Human physiology : the basis of medicine (ed. 3rd). Oxford: Oxford University Press. p. 349. ISBN 978-0-19-856878-0.
↑ Tortora GJ, Derrickson BH (2010). Principles of anatomy and physiology (ed. 12th). Hoboken, NJ: John Wiley & Sons. ISBN 978-0-470-23347-4. OCLC 192027371.
↑ Kumaran GK, Hanukoglu I (martie 2020). „Identification and classification of epithelial cells in nephron segments by actin cytoskeleton patterns”. FEBS J. 287 (6): 1176–1194. doi:10.1111/febs.15088. PMC 7384063 . PMID 31605441.
↑ Hook JB, Goldstein RS (1993). Toxicology of the Kidney. Raven Press. p. 8. ISBN 0-88167-885-6.
1 2 „The Kidney Tubule I: Urine Production”. Ecology & Evolutionary Biology - University of Colorado at Boulder. Arhivat din original la 2 octombrie 2007. Accesat în 6 martie 2007.

[Pocock-1] Pocock G, Richards CD (2006). Human physiology : the basis of medicine (ed. 3rd). Oxford: Oxford University Press. p. 349. ISBN 978-0-19-856878-0.

[tortora-2] Tortora GJ, Derrickson BH (2010). Principles of anatomy and physiology (ed. 12th). Hoboken, NJ: John Wiley & Sons. ISBN 978-0-470-23347-4. OCLC 192027371.

[3] Kumaran GK, Hanukoglu I (martie 2020). „Identification and classification of epithelial cells in nephron segments by actin cytoskeleton patterns”. FEBS J. 287 (6): 1176–1194. doi:10.1111/febs.15088. PMC 7384063 . PMID 31605441.

[4] Hook JB, Goldstein RS (1993). Toxicology of the Kidney. Raven Press. p. 8. ISBN 0-88167-885-6.

[:2-5] 1 2 „The Kidney Tubule I: Urine Production”. Ecology & Evolutionary Biology - University of Colorado at Boulder. Arhivat din original la 2 octombrie 2007. Accesat în 6 martie 2007.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]