Hepatită B

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Virusul Hepatitei BAjutor:Cum se citește o cutie de taxonomie
Hepatitis B virus 1.jpg
Virusul hepatitei B (HBV)fotografiat prin microcopie electronică
Clasificare științifică
Familie: Hepadnaviridae
Gen: 'Orthohepadnavirus'
Specie: 'Virusul hepatitei B'

Hepatita B este o boală de natura infecțioasă, agentul patogen fiind virusul hepatitei B (HBV).Virusul este de tip ADN (adenovirus), iar boala mai este cunoscută și sub denumirea de hepatită serică. [1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Primul care semnalează această boală denumită "icter prin inoculare" este Lurman A [2][3]. Acesta o identifică în anul 1885 la docherii din Bremen vaccinați antivariolic cu limfă vaccinală umană. Din cei 1289 de oameni vaccinați 191 (15% ) au făcut hepatită într-un interval cuprins între 2 săptămîni și 8 luni.

1942 este anul în care are loc identificarea acestui tip de hepatită, ca urmare a unei epidemii masive de icter apărută în armata americană și cea britanică. În urma vaccinării antiamaril a unui număr de 28585 persoane, 62 au decedat.[4] Ipoteza care a s-a dovedit pînă la urmă plauzibilă a constat din existența în serul folosit la prepararea vaccinului a unui virus hepatic , purtătorul acestuia fiind un pacient asimptomatic.Datorită acestui fapt, hepatita astfel apărută a fost de numită hepatită prin ser omolog, denumire schimbată ulterior în hepatită serică. 1947 [5] este anul în care Mac Callum face o clasificare a virusurilor hepatice cunoscute pînă în acel moment

  • virusul hepatitei A -virusul care provoca hepatita epidemică
  • virusul hepatitei B- virusul hepatitei serice

Anii 1960-1980 sunt anii in care loc numeroase descoperiri care încearcă să aducă cît mai multe informații despre hepatita B:

  • 1965 Blumberg descoperă antigenul Australia-denumit în prezent HBs
  • 1970 Dane descoperă virionul B -particula Dane

Microbiologie[modificare | modificare sursă]

Structură[modificare | modificare sursă]

Genom[modificare | modificare sursă]

Replicare[modificare | modificare sursă]

Serotipuri[modificare | modificare sursă]

Epidemiologie[modificare | modificare sursă]

Transmisie[modificare | modificare sursă]

Particula infectantă prin virus este AND-ul viral;

Virusul este prezent in sange si tesuturi, se elimina prin saliva, lacrimi, secretii genitale, sperma, sange menstrual, care sunt si principalele elementele de transmitere a bolii; se poate transmite de la mama la copilul nou nascut in timpul sarcinii; din 100 de bolnavi adulti cu hepatita acuta B, 95 se vindeca , 5 fac hepatita cronica, si 2 mor prin complicatii ale hepatitei cronice (ciroza sau cancer de ficat); daca hepatita acuta B a fost facuta in copilarie, sub varsta de 5 ani, riscul de a deveni purtator este de cca 90%, iar cel de cronicizare este de 25-80%. Daca hepatita acuta a fost contractata in perioada de adult, riscul de cronicizare este mult mai mic 3-10%

Cele mai importante cai prin care se poate lua virusul B sunt:

  • Sexul cu o persoana infectata (riscul de a lua virusul de la sot sau sotie, este mic, deci riscul este mic daca ai un singur partener sexual – se produce un fel de.. imunizare))
  • Sexul cu mai mult de un partener
  • Sexul intamplator neprotejat
  • Convietuirea cu persoane care au virusul B
  • Profesie care permite contactul cu sange, secretii sau tesuturi umane (lucratatori in mediul sanitar)
  • Folosirea de droguri injectabile
  • Piercingul
  • Tatuajele
  • Manichiura, pedichiura, barbieritul la frizer sau cu aparat folosit de altcineva care are virusul
  • Primirea de transfuzii de sange (risc foarte mic datorita testarii)
  • Instrumentar chirurgical si stomatologic

Riscul de transmitere prin saliva (sarut) este foarte mic, iar cel prin fecale, secretii nazale, sputa, urina sau voma este inexistent daca acestea nu contin si sange.

Prezenta virusului B se cerceteaza de obicei prin determinarea AgHBs dar si prin alte metode de depistare.

Existenta imunitatii impotriva virusului B se cerceteaza prin determinarea existentei anticorpilor Ac antiHBs.

Daca virusul este prezent in organism, concentratia sa in sange (viremia) se cerceteaza prin determinarea DNA VHB, care in mod normal trebuie sa fie nedetectabil.

Daca virusul este detectabil, si concentratia sa este >2000ui/ml, se poate pune problema tratamentului antiviral.

Patogeneză[modificare | modificare sursă]

Infecția acută cu virusul hepatitei B este asociată cu hepatita virală acută, o boală care începe prin stări de slăbiciune, lipsa apetitului alimentar, amețeală, vomă, dureri în corp, febră, urină închisă la culoare și ulterior progresează spre apariția icterului. Există indicații că mâncărimea pielii este un posibil simptom al tuturor tipurilor de viruși hepatici. Boala durează câteva săptămâni și se ameliorează gradual la cele mai multe persoane infectate. Puține persoare pot avea infecții mai severe ale ficatului și ca urmare pot muri. Pe de altă parte, boala poate fi asimptomatică și poate trece neobservată și nediagnosticată.

Infecția cronică poate fi fie asimptomatică, sau poate fi asociată cu o inflamare cronică a ficatului (hepatita cronică), conducând la ciroză într-o perioadă de câțiva ani. Acest tip de infecție crește dramatic incidența cancerului la ficat. Bolnavilor cronici li se recomandă evitarea băuturilor alcoolice.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ [http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/8769597 Transmission of serum hepatitis. 1970. Boala a cauzat epidemii in părți ale Asiei si Africii și este endemică in China. Aproximativ un sfert din populația globului, mai mult de 2 miliarde de persoane, au fost infectate cu virusul hepatitei B. Acest număr include 350 milioane de purtători cronici ai virusului. Transmiterea hepatitei B se face prin expunerea la sânge sau secreții infectate, cum ar fi sperma sau secrețiile vaginale. Hepatita B nu se poate transmite prin contact zilnic cum ar fi strângerea de mână, folosirea acelorași tacâmuri sau pahare, sărut, imbrățișare, tușit sau strănut. Boala acută cauzeză inflamarea ficatului, voma, icter și mai rar, decesul. Hepatita B cronică poate eventual cauza ciroză și cancer la ficat, care are o rată mică de răspuns chimoterapiei. Prevenirea infecției se face prin vaccinare. Deși replicarea virusului se face în ficat, virusul se răspândește in sânge, unde proteinele specifice virusului si anticorpii specifici se detectează la persoanele bolnave. Aceste proteine și anticorpi sunt căutați in testele de sânge pentru a diagnostica infecția. [JAMA. 1996] - PubMed result]
  2. ^ Update on Diagnosis, Management, and Prevention of Hepatitis B Virus Infection - Mahoney 12 (2): 351 - Clinical Microbiology Reviews
  3. ^ Ch013-X3611.indd
  4. ^ A serologic follow-up of the 1942 epidemic of post... [N Engl J Med. 1987] - PubMed result
  5. ^ Dr. Wu's liver diseases (Hepatitis, ...)

6. Dictionar in hepatita cronica virala

  • Hepatita A

Este cea mai usoara forma de hepatita, se vindeca in 99% din cazuri, se transmite pe cale orala prin apa si alimente infectate, maini murdare, alimente crude consumate nespalate; virusul se elimina prin materiile fecale; de obicei boala se vindeca rapid si complet- nu duce la hepatita cronica.

  • Hepatita B

Virusul este prezent in sange si tesuturi, se elimina prin saliva, lacrimi, secretii genitale, sperma, sange menstrual, care sunt si principalele elementele de transmitere a bolii; se poate transmite de la mama la copilul nou nascut in timpul sarcinii; din 100 de bolnavi adulti cu hepatita acuta B, 95 se vindeca , 5 fac hepatita cronica, si 2 mor prin complicatii ale hepatitei cronice (ciroza sau cancer de ficat); daca hepatita acuta B a fost facuta in copilarie, sub varsta de 5 ani, riscul de a deveni purtator este de cca 90%, iar cel de cronicizare este de 25-80%. Daca hepatita acuta a fost contractata in perioada de adult, riscul de cronicizare este mult mai mic 3-10%

  • Hepatita C

Virusul este prezent in sange si tesuturi, care reprezinta principalele elemente de transmitere; transmiterea prin contact sexual, si de la mama la copil in timpul sarcinii sunt foarte rare; poate sa evolueze catre hepatita cronica mai frecvent decat hepatita B – 80% din cazuri, aceasta putand sa se complice cu ciroza sau cancer de ficat.

  • Hepatita D

Virusul hepatitei D nu poate trai decat asociat cu virusul hepatitei B (este un fel de parazit al acestuia), infectarea putand sa se produce deodata cu ambele (coinfectie), care se vindeca in 95% din cazuri, sau separat, dupa infectia cu virus b (suprainfectie), vindecarea in acest caz fiind doar in 20-30% din cazuri.

  • Hepatita G

Se transmite si are evolutie ca a virusului hepatitic C

  • Evaluarea raspunsului la tratamentul antiviral

Tratamentul hepatitei cronice virale B sau C trebuie urmarit pentru a vedea eficienta lui.

In practica medicala curenta sunt folositi mai multi termeni pentru evaluarea raspunsului la tratament:


- Raspuns virologic rapid (RVR = Rapid Virological Response)

Se poate spune despre un pacient ca are raspuns virologic rapid, daca viremia este nedetectabila dupa primele 4 saptamani de tratament. De obicei acest tip de raspuns se foloseste mai rar in practica medicala obisnuita, unde nu se determina viremia dupa primele 4 saptamani de tratament ci doar dupa 12 saptamani de la inceperea tratamentului.


- Raspunsul virologic precoce (EVR = early virological response)

Se poate spune despre un pacient tratat ca are raspuns virologic precoce, daca viremia scade semnificativ dupa 12 saptamani de tratament. Daca acest lucru se intampla, pacientul poate continua tratamentul , cu sansa de a obtine raspuns.


- Raspuns virologic la sfarsitul tratamentului antiviral (ETR = End of Treatment Response)

Se poate spune despre un pacient ca are acest tip de raspuns, daca la sfarsitul tratamentului antiviral viremia este nedetectabila.


- Raspunsul virusologic sustinut (SVR = Sustained Virological Response)

Se poate spune despre un pacient ca are raspuns virusologic sustinut, daca viremia este nedetectabila la 6 luni de la terminarea tratamentului.


- Recaderea (relapser)

Se poate spune despre un pacient ca are recadere, daca a avut raspuns virusologic precoce sau la sfarsitul tratamentului, dar nu a avut raspuns virusologic sustinut (adica viremie nedetectabila la 6 luni de la sfarsitul tratamentului )


- Non-Responder

Non-responder este numit pacientul cu hepatita cronica virala care nu a avut scaderea semnificativa a viremiei dupa 12 saptamani de tratament (nu a avut raspuns virologic precoce).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]