Hamad bin Khalifa al-Thani
Aspect
Hamad bin Khalifa Al Thani حمد بن خليفة آل ثاني | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (72 de ani)[1] Doha, Ad-Dawhah, Qatar[1][2][3] |
Părinți | Khalifa bin Hamad Al Thani Sheikha Al-Atiyyah |
Frați și surori | Abdelaziz bin Khalifa Al Thani[*] Abdullah bin Khalifa Al Thani[*] |
Căsătorit cu | Mariam bint Muhammad Mozah bint Nasser Noora bint Khalid |
Copii | 24 de copii |
Cetățenie | Qatar[3] |
Religie | islam |
Ocupație | politician |
Limbi vorbite | limba arabă |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Thani |
Emir al Qatarului | |
Domnie | 27 iunie 1995 – 25 iunie 2013 |
Încoronare | 20 iunie 2000 |
Predecesor | Khalifa bin Hamad Al Thani |
Succesor | Tamim bin Hamad Al Thani |
Prim ministru al Qatarului | |
Domnie | 27 iunie 1995 – 29 octombrie 1996 |
Predecesor | Khalifa bin Hamad Al Thani |
Succesor | Abdullah bin Khalifa Al Thani |
Modifică date / text |
Sheikh Hamad bin Khalifa Al Thani (în arabă الشيخ حمد بن خليفة ال ثاني; n. , Doha, Ad-Dawhah, Qatar) a fost emir al Qatarului din 1995 până în 2013.[4][5] Sheikh Hamad a fost moștenitor aparent al Qatarului între 1977 și 1995 și în același timp ministru al apărării.[6] La începutul anilor 1980, el a condus Consiliul Suprem de Planificare, care stabilește politicile economice și sociale de bază din Qatar. La 27 iunie 1995, după îndepărtarea tatălui său printr-o lovitură de palat, Sheikh Hamad a devenit emir al Qatarului și a fost încoronat la 20 iunie 2000.[7]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Store norske leksikon, accesat în
- ^ Munzinger Personen, accesat în
- ^ a b „Hamad bin Khalifa Al Thani”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ Windfuhr, Volkhard; Zand, Bernhard (). „SPIEGEL Interview with the Emir of Qatar - 'We Are Coming to Invest'”. Spiegel.de. Der Spiegel. Accesat în .
- ^ Cohen, Noam (). „Al Jazeera provides an inside look at Gaza conflict”. Accesat în .
- ^ „Sheikh Hamad's Biography”. Amiri Diwan (State of Qatar).
- ^ Harman, Danna (). „Backstory: The royal couple that put Qatar on the map”. Christian Science Monitor. Accesat în .