Grijă

Grija sau preocuparea este o dispoziție spre empatie cu cineva aflat într-o stare de nevoie, un comportament conotat valoric pozitiv, denotând o anticipare a unui posibil pericol; disponibilitate de a manifesta atenție față de cineva sau ceva. Un om îngrijorat (aflat în grijă), este atât prudent cât și prevăzător.

Grija poate avea o manifestare personală, dar și una socială. Oamenii își manifestă adesea îngrijorări privind persoanele apropiate, starea de sănătate, iminența unor cataclisme naturale etc. Cetățenii sunt îngijorați de problemele vieții cotidiene, guvernanții își arată îngrijorarea față de disfuncționalitățile din societate. Există griji practice, cu trimitere directă la realitate și griji abstracte, metafizice. Există griji ancorate în sfera privată și griji de notorietate publică.

Existența unei griji este conștientizată ca o stare de alarmă, după care este de dorit o activitate de normalizare a situației. Grija funcționează ca un suport motivațional, orientând persoana îngrijorată spre acțiune.

Încă din perioada de socializare primară, copilul este obișnuit cu faptul că anumite persoane îi poartă de grijă, iar el, la rându-i, se deprinde treptat cu anumite griji, la început legate de activitatea școlară. Grija este una din modalitățile de relaționare la nivelul grupului. Modul specific femeilor și cel al bărbaților, de manifestare a grijii este, dintr-un punct de vedere, rezultat al socializării. Chiar se observă o anume așteptare pentru prestația de grijă. Bărbații așteaptă ca femeile să vină în întâmpinarea dorințelor lor și se simt subiectiv răniți când sunt puși la treburi gospodărești; dacă nu sunt serviți și nu li se dă atenție, ei consideră că aceasta este o lipsă de grijă (Grimshaw, 1986: 218)

Carol Gilligan (In a Different Voice. Psychological Theory and Women’s Development) consacră etica grijii (ethics of care) ca fiind specifică nu numai femeilor, ci persoanelor de ambele sexe aflate la maturitate. Grija, în semnificația dată de Gilligan, înseamnă a-ți păsa de, tocmai fiindcă există o relație de simpatie, iubire, care face posibilă participarea la problemele altora. Etica grijii este o etică a medierii prin comunitate și relație, spre deosebire de cea a drepturilor și dreptății, care este o etică a medierii prin reguli și legi. Complementaritatea celor două tipuri de etică poate fi evidențiată de la faptul că etica dreptății pleacă de la premisa egalității: toți trebuie să fie tratați la fel; iar etica grijii pleacă de la premisa nonviolenței: nimeni nu trebuie lăsat singur să fie lezat.

Îngrijirea apare ca ceva natural; o grevă de grijă ar trece drept absurdă. (Miroiu, 1996: 98, 105) Joan Tronto arată că etica grijii este centrată pe dezvoltarea dispozițiilor morale spre grijă; marcată de căutarea unor răspunsuri potrivite pentru cazuri particulare; asumarea responsabilităților și relațiilor (Tronto, 1993). Berenica Fisher consideră grija ca specie de activități care includ tot ceea ce facem ca să menținem, continuăm și refacem lumea noastră, astfel încât să trăim cât mai bine cu putință.

Note

Gilligan, Carol, 1978, In a Different Voice. Psychological Theory and Women’s Development, Harvard University Press.
Grimshaw, Jane, 1986, Philosophy and Feminist Thinking, Mineapolis: University of Minnesota Press.
Miroiu, Mihaela, 1996, Convenio. Despre natură, femei și morală; București: Ed.Alternative.
Noddings, Nel, 1989, Women and Evil, Berkeley, California: University of California Press.
Tronto, Joan, 1993, Moral Boundaries A Political Argument for an Ethic of Care; New York: Routlege

Bibliografie

Dragomir, O, Miroiu M, Lexicon feminist, Polirom, Iasi, 2002.

Vezi și