Vizualizare sursă pentru „Frankokratia”

[[Fișier:LatinEmpire2.png|miniatura|300px|Începutul ''Frankokratiei'': împărțirea [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Bizantin]] după [[cruciada a patra]]]]
[[Fișier:Greece_in_1210.svg|miniatura|300px| Statele grecești și latine din sudul Greciei, {{Circa}} 1210]]
[[Fișier:Eastern_Mediterranean_1450_.svg|miniatura|300px| [[Mediterana de Est]] {{Circa}} 1450 d.Hr.: [[Imperiul Otoman]], ce a rămas din [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiul Bizantin]](violet) și diferitele posesiuni latine din Grecia (domnii, feude etc.)]]
'''''Frankokratia''''' (în {{Lang-el|Φραγκοκρατία}}, uneori [[Anglicizare|anglicizat]] ca '''francocratia''', {{abbr|lit.|cu sensul de}} „stăpânirea [[Franci|francilor]]”), cunoscută și sub numele de '''''Latinokratia''''' (în {{Lang-el|Λατινοκρατία}}, „stăpânirea latinilor”) și, pentru domeniile [[Republica Venețiană|venețiene]]''''', Venetokratia''''' sau '''''Enetokratia''''' (în {{Lang-el|Βενετοκρατία or Ενετοκρατία}}, „stăpânirea venețienilor”), a fost perioada din [[istoria Greciei]] de după [[cruciada a patra]] ([[1204]]), când un număr de state în primul rând franceze și italiene au fost înființate prin tratatul ''[[Partitio terrarum imperii Romaniae]]'' pe teritoriul [[Imperiul Roman de Răsărit|Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) dizolvat.

Termenul derivă din numele dat de grecii [[Biserica Ortodoxă|ortodocși]] [[Biserica Romano-Catolică|bisericilor latino]]-[[Europa de Vest|europene]] [[Biserica Catolică|catolice]]: „stăpânirea francilor sau a latinilor”. Perioada ''Frankokratiei'' diferă în funcție de regiune: situația politică s-a dovedit extrem de volatilă, întrucât statele france s-au fragmentat și și-au schimbat de multe ori conducerea sau stăpânirea, iar statele succesoare grecești au recucerit multe zone.

Cu excepția [[Insulele Ionice|Insulelor Ionice]] și a unor insule sau forturi care au rămas în mâinile [[Stato da Màr|venețiene]] până la începutul secolului al XIX-lea, sfârșitul final al ''Frankokratiei'' în majoritatea țărilor grecești a început odată cu [[Grecia Otomană|cucerirea otomană]], în principal în secolele XIV-XVII, care a inaugurat perioada cunoscută sub numele de „''Tourkokratia''” („stăpânirea turcilor”; vezi și [[Grecia Otomană]]).
{{Istoria Greciei 02}}
Nativii statelor europene occidentale (2-3%) nu au constituit niciodată majoritatea populației din regiune, dar, concentrându-se în cetățile importante ale orașelor, au stat la baza clasei conducătoare timp de câteva secole. Pe fragmentele Imperiului Bizantin, cruciații au creat state similare celor feudale din Europa de Vest. Natura compactă a majorității statelor ''frankokratice'' în comparație cu vechiul imperiu a contribuit la vitalitatea lor. Din motive evidente - protecția flotelor și inaccesibilitatea unor invazii terestre - stăpânirea multor insule, mai ales a celor venețiene - Cipru, Creta, insulele Ionice - a fost de lungă durată.

==Relațiile bizantino-occidentale==
Rivalitatea comercială din spanțiul levantin, ruptura bisericească dintre Roma și Constantinopol, precum și motive politice conjuncturale, au dus la tensionarea relațiilor dintre [[Imperiul Bizantin]] și statele apusene. [[Masacrul asupra latinilor din Constantinopol]] din anul [[1182]] a provocat resentimente antibizantine în Europa Occidentală, concretizate în campanii militare.

== Statele latine ==
=== Imperiul Latin ===
[[Imperiul Latin de Constantinopol]] (1204–1261), cu capitala în [[Constantinopol]] și cuprinzând [[Tracia]] și [[Bitinia]], a fost creat după [[cruciada a patra]], exercitând în același timp o suzeranitate nominală asupra celorlalte principate ale cruciaților. Teritoriile sale au fost micșorate treptat până a mai rămas doar capitala și câteva mici ținuturi. [[Recucerirea Constantinopolului]] prin [[Imperiul de la Niceea]] a avut loc în [[1261]].

[[Ducatul de Philippopolis]] (1204 - după 1230) a fost o [[feudă]] a Imperiului Latin din nordul Traciei, până la cucerirea acestuia de către [[Țaratul Vlaho-Bulgar]] ([[Plovdiv]]).

Insula [[Lemnos]] (cunoscută ca Stalimene în italiană) a fost transformată într-o feudă a Imperiului Latin, sub conducerea familiei venețiene Navigajoso, din 1207 până la cucerirea bizantinilor în 1278. Conducătorii săi purtau titlul de ''megadux'' („mare duce”) al Imperiului latin. Primul conducător a fost [[Filocalo Navigajoso]] (până la moarte sa în 1214).<ref>Van Tricht (2011), pp. 112, 130, 144</ref>

[[Regatul Salonicului]] (1205–1224) a cuprins [[Macedonia (regiune)|Macedonia]] și [[Tesalia]]. Scurta existență a regatului a fost aproape continuu tulburată de războiul cu [[Țaratul Vlaho-Bulgar|al Doilea Imperiu Bulgar]]; în cele din urmă, a fost cucerit de către [[Teodor Comnen Dukas]], conducătorul [[Despotatul Epirului|Despotatului Epirului]].<ref>{{Cite book |title=[[Cronica de Moreea|The Old French Chronicle of Morea]]: An Account of Frankish Greece after the Fourth Crusade |last=Anne Van Arsdall |first=Helen Moody |publisher=Routledge |isbn=9781134797462}}</ref>

Feuda Salona (1205–1410) (Palatinatul Salona din 1318), centrat pe [[Salona]] ([[Amphissa|Amfissa]], în franceză: La Sole, în italiană: La Sola), la fel ca și Marchizatul de Bodonitsa, s-a format ca stat vasal al Regatului Salonicului, iar mai târziu a intrat sub influența Principatului Ahaia. A ajuns sub stăpânirea catalană (Gran Companyia Catalana) și, mai târziu, sub stăpânirea navareză în secolul al XIV-lea, înainte de a fi vândut [[Ordinul Ospitalierilor|Cavalerilor Ospitalieri]] în 1403. A fost în cele din urmă cucerit de otomani în 1410. Primul conducător a fost [[Thomas I d'Autremencourt]] (până în 1212).<ref>Liddell, Robert (1965). Mainland Greece. Longmans. pp. 64–65.</ref>

[[Marchizatul de Bodonitsa]] (1204-1414), ca și Salona, a fost creat inițial ca un stat vasal al Regatului Salonicului, dar mai târziu a intrat sub influența Principatului Ahaia. În 1335, familia venețiană Giorgi a preluat controlul și a domnit până la cucerirea otomană din 1414.

[[Principatul Ahaia]] (1205–1432), care a cuprins peninsula [[Moreea]] sau [[Peloponez]] a devenit rapid cel mai puternic stat și a prosperat chiar și după dispariția Imperiului Latin. Principalul său rival a fost [[Despotatul Moreea|Despotatul bizantin de Moreea]], care a reușit în cele din urmă să cucerească principatul. De asemenea, a exercitat suzeranitate asupra [[Argos și Nauplia|domniei din Argos și Nauplia]] (1205–1388).

[[Ducatul Atenei]] (1205–1458), cu cele două capitale ale sale [[Teba]] și [[Atena]], a cuprins [[Attica]], [[Prefectura Boeotia|Beotia]] și părți din sudul [[Tesalia|Tesaliei]]. În 1311, ducatul a fost cucerit (după [[Bătălia de la Halmyros]]) de [[Compania Catalană]], iar în 1388, a trecut în mâinile [[Republica Florentină|familiei florentine]] Acciaiuoli, care l-a stăpânit până la cucerirea otomană din 1456.

[[Ducatul Arhipelagului|Naxos]] sau al Arhipelagului (1207–1579), fondat de [[Marco I Sanudo|familia Sanudo]], a cuprins majoritatea [[Insulele Ciclade]]. În 1383, a trecut sub controlul familiei Crispo. Ducatul a devenit vasal otomanilor în 1537 și a fost în cele din urmă anexat Imperiului Otoman în 1579.

[[Triumviratul Negroponte]] sau ''Signoria di Negroponte'' (1205–1470) a cuprins insula Negroponte ([[Evia|Euboea]]), inițial a fost vasal al Regatului Salonicului, apoi al Principatului Ahaia. A fost fragmentat în trei baronii (''terzieri'' sau „triarhii”; Chalkis, Karystos și Oreos) condusă fiecare de câte doi baroni (''sestieri'') din [[Lombardia]]. Această fragmentare a permis [[Republica Venețiană|Republicii Venețiene]] să câștige influență ca mediator. Până în 1390 Veneția a preluat controlul direct al întregii insule (ca ''Regno di Negroponte''), care a rămas în mâinile venețiene până în 1470, când a fost [[Războiul otoman-venețian (1463–79)|cucerită]] de otomani în timpul lui [[Mahomed al II-lea]].<ref>{{harvnb|Fine|1994|p=190}}; {{harvnb|Setton|1976|p=426}}.</ref>

=== Principatele cruciate minore ===
[[Comitatul palatin din Cefalonia și Zakynthos|Comitatul Cefalonia și Zakynthos]] (1185–1479) a cuprins [[Insulele Ionice]] [[Cefalonia]], [[Zakynthos]], [[Itaca|Ithaca]] și, din jurul anului 1300, și [[Lefkada|Lefkas]] (Santa Maura). Creat ca vasal al [[Regatul Siciliei|Regatului Siciliei]], a fost condus de [[familia Orsini]] între 1195 și 1335, iar după o scurtă conducere a casei de [[Anjou]], a fost preluat de familia Tocco în 1357. A fost împărțit între Veneția și otomani în 1479. Primul conducător  a fost ''ammiratus ammiratorum'' (marele-amiral) Margaritone sau [[Margaritus de Brindisi]] pentru serviciile aduse regelui [[Guillaume al II-lea al Siciliei]], în 1185.<ref>{{Cite web|url=http://www.hri.org/infoxenios/english/ionian/zakynthos/history.html|title=GNTO-Greek Islands-Zakynthos-Historic Facts|website=www.hri.org|access-date=2017-05-23}}</ref>

Insula [[Rodos]] a [[Cucerirea ospitalieră a Rodosului|devenit]] sediul ordinului militar monahal al [[Ordinul Ospitalierilor|Cavalerilor Ospitalieri]] ai Sfântului Ioan ([[Ordinul Ioaniților]]) în 1310, iar Cavalerii au păstrat controlul asupra insulei (și a insulelor învecinate din [[Dodecanez|grupul insular Dodecanez]]) până când au fost eliminați de otomani în 1522.<ref>Gregory, Timothy E. (1991). "Rhodes". In Kazhdan, Alexander (ed.). The Oxford Dictionary of Byzantium. Oxford and New York: Oxford University Press. pp. 1791–1792. ISBN 0-19-504652-8.</ref>

=== Colonii genoveze ===
Încercările [[Republica Genova|genoveze]] de a ocupa [[Corfu]] și [[Creta]] în urma cruciadei a patra au fost împiedicate de venețieni. Abia în secolul al XIV-lea, exploatând declinul final al Imperiului Bizantin sub conducerea dinastiei Paleolog și adesea în acord cu conducătorii bizantini slăbiți, diferiți nobili genovezi au stabilit domenii în nord-estul Egeei:

Familia genoveză [[Gattilusio|Gattilusi]] a fondat o serie de feude, sub suzeranitate bizantină nominală, în insula [[Lesbos]] (1355–1462) și mai târziu și în insulele [[Lemnos]], [[Thasos]] (1414–1462) și [[Samothraki|Samotracia]] (1355–1457), precum și în orașul [[Tracia|trac]] [[Enez|Ainos]] (1376–1456).<ref>Anthony Luttrell, [https://www.jstor.org/stable/1291531 "John V's Daughters: A Palaiologan Puzzle"], ''Dumbarton Oaks Papers'', '''40''' (1986), p. 112</ref> După căderea Constantinopolului în 1453, familia Gattilusi a păstrat pe scurt controlul asupra posesiunilor lor sub suzeranitatea otomană, dar au fost forțați să plece în câțiva ani.<ref>Setton, vol. II, p. 188</ref>

Feuda [[Chios]] cu portul [[Foça|Phocaea]] a fost condusă în perioada 1304–1330 de familia genoveză [[Zaccaria]]. După o scurtă stăpânire bizantină, din 1346 până la cucerirea otomană în 1566 a fost sub conducerea companiei ''[[Maona di Chio e di Focea]]''. Feuda a fost fondată în 1304 de amiralul [[Benedetto I Zaccaria]] când acesta a cucerit insula bizantină Chios. Benedetto, care era deja stăpân al portului Phocaea pe coasta Asiei Mici, și-a justificat acțiunile în fața curții bizantine ca fiind necesare pentru a preveni preluarea insulei de către pirații turci. Împăratul bizantin, [[Andronic al II-lea Paleologul]], incapabil să intervină militar, a acceptat faptul împlinit și i-a acordat insula ca fief, inițial pentru o perioadă de 10 ani, dar înțelegerea a fost apoi reînnoită la intervale de cinci ani.{{sfn|Nicol|1993|p=113}}{{sfn|Miller|1921|pp=287–289}}

=== Colonii venețiene ===
{{Istoria Greciei}}
[[Republica Venețiană]] a avut mai multe teritorii în Grecia, care au făcut parte din ''[[Stato da Màr]]''. Unele dintre ele au supraviețuit până la [[Căderea Republicii Venețiene|căderea republicii]] în 1797:

Regatul [[Regatul Candiei|Creta]], cunoscut și sub numele de [[Candia|Regatul Candiei]], (1211–1669),<ref name="maltezou105">Maltezou, ''Crete during the Period of Venetian Rule'', p. 105</ref> a fost una dintre cele mai importante posesiuni de peste mări ale Republicii, în ciuda răscoalelor frecvente ale populației grecești și a fost păstrată până la cucerirea otomană ca urmare a [[Războiul Candiei|războiului]] din Creta.<ref name="maltezou157">Maltezou, ''Crete during the Period of Venetian Rule'', p. 157</ref>

[[Corfu]] (1207–1214 și 1386–1797) a fost cucerit de Veneția de la conducătorul său genovez la scurt timp după a [[Cruciada a patra]]. Insula a fost apoi repede preluată de [[Despotatul Epirului]] condus de [[Teodor Comnen Dukas]], dar a fost cucerită în 1258 de [[Regatul Siciliei]] sub conducerea regelui [[Manfred al Siciliei|Manfred]]. Insula a rămas sub [[Regatul_Siciliei#Sicilia_angevină_și_aragoneză|stăpânirea angevină]] până în 1386, când Veneția a recăpătat controlul, care va dura până la sfârșitul Republicii în 1797. Din epoca medievală și până în secolul al XVII-lea, insula a fost recunoscută ca un bastion al statelor europene împotriva Imperiului Otoman și a devenit unul dintre cele mai fortificate locuri din Europa. Fortificațiile insulei au fost folosite de venețieni pentru a se apăra împotriva intrării otomane în Marea Adriatică.<ref>Johann Georg Keyssler (1760). [https://books.google.com/books?id=2_oKAAAAYAAJ&pg=PA54 ''Travels Through Germany, Bohemia, Hungary, Switzerland, Italy, and Lorrain: Giving a True and Just Description of the Present State of Those Countries …'']. G. Keith. p. 54. Retrieved 6 July 2013. Corfu is not only a bulwark to the Venetians against the attack of a foreign enemy,... [...] ....and, since count Schulenburg caused several fortifications to be added to it, it may justly be looked upon as one of the strongest places in Europe.</ref> Corfu a respins câteva asedii otomane, înainte de a trece sub stăpânirea britanică după [[Războaiele Napoleoniene]].<ref name=Scots>{{cite book|title=The Scots Magazine and Edinburgh Literary Miscellany|url=https://books.google.com/books?id=wV0AAAAAYAAJ&pg=PA916|access-date=6 July 2013|year=1809|publisher=Archibald Constable|volume=71|page=916|quote=Under the Venetians, in the middle ages, and down even to the seventeenth century, Corfu was esteemed the advanced bastion and bulwark of the Christian states, against the Ottoman power, when the Solymans and the Sclims menaced ...}}</ref><ref name="Norwich2007">{{cite book|author=John Julius Norwich|title=The Middle Sea: A History of the Mediterranean|url=https://books.google.com/books?id=lN4ouZAUSrMC&pg=PT385|access-date=6 July 2013|date=4 December 2007|publisher=Knopf Doubleday Publishing Group|isbn=978-0-307-38772-1|page=385|quote=For Venice only a single bulwark remained: Corfu. The army that, early in 1716, the Grand Vizir flung against the citadel of Corfu consisted of 30,000 infantry and some 3,000 horse.}}</ref><ref name="of 1842">{{cite book|author=Elizabeth Mary Leveson-Gower Grosvenor Westminster (2d marchioness of)|title=Narrative of a Yacht Voyage in the Mediterranean: During 1840–41|url=https://books.google.com/books?id=wkQLAAAAYAAJ&pg=PA250|access-date=6 July 2013|year=1842|publisher=J. Murray|page=250|quote=Corfu thus became a strong bulwark against the Turks, whose frequent attacks were successfully repulsed. In 1716 it was besieged for forty-two days by a formidable Ottoman army and fleet, and several daring attempts were made to storm ...}}</ref>

[[Lefkada|Lefkas]] (1684–1797), care a făcut parte parte din Comitatul Palatin din Cefalonia și Zakynthos și Despotatul Epirului, conduse de familia Orsini, a intrat sub stăpânire otomană în 1479 și a fost cucerit de venețieni în 1684, în timpul Războiului din Moreea. [[Zakynthos]] (1479–1797),  care a făcut parte parte din Comitatul Palatin din Cefalonia și Zakynthos și Despotatul Epirului, condus de Orsini, a intrat sub stăpânire venețiană din 1479. [[Cefalonia]] și [[Itaca]] (1500–1797), inițial au făcut parte, de asemenea, din Cefalonia și Zakynthos și Despotatul Epirului, conduse de familia Orsini, au ajuns sub stăpânirea otomană în 1479 și au fost [[Asediul Castelului Sf. Gheorghe|cucerite]] de venețieni în decembrie 1500.{{Sfn|Setton|1978|pp=98, 290, 522–523}} De asemenea [[Tinos]] și [[Mykonos]], au fost controlate de Veneția din 1390.{{Sfn|Miller|1908|p=365}}

Numeroase alte cetăți de coastă din [[Peloponez]] și Grecia continentală au făcut parte din ''[[Stato da Màr]]'' al Republicii Venețiene:
* Modon ([[Methoni]]) și Coron ([[Koroni]]), ocupate în 1207, confirmate prin [[Tratatul de la Sapienza]]{{Sfn|Bon|1969|p=66}} și păstrate până la cucerirea de către otomani în august 1500.{{Sfn|Setton|1978|pp=515–522}}
* [[Nauplion|Nauplia]] (în italiană: Napoli di Romania), dobândită prin cumpărarea feudei [[Argos și Nauplia]] în 1388,{{Sfn|Topping|1975|pp=153–155}} deținută până la cucerirea otomanilor în 1540.{{Sfn|Fine|1994|p=568}}
* [[Argos]], dobândit prin cumpărarea feudei [[Argos și Nauplia|Argos și Nauplia,]] dar confiscat de Despotatul Moreea, a fost predat Veneției până în iunie 1394,{{Sfn|Topping|1975|pp=153–155}} deținut până la cucerirea otomanilor în 1462.{{Sfn|Fine|1994|p=567}}
* [[Atena]], cumpărată în 1394 de [[Nerio I Acciaioli]], dar pierdută de acesta în favoarea fiului nelegitim [[Antonio I Acciaioli|Antonio]], în 1402-1403, fapt recunoscut de Republică printr-un tratat din 1405.{{Sfn|Miller|1908|pp=354–362}}
* [[Parga]], oraș portuar de pe coasta Epirului, a fost dobândit în 1401. A fost guvernat ca o dependență de Corfu și a rămas așa chiar și după sfârșitul Republicii Venețiene în 1797, fiind în cele din urmă cedat de britanici lui [[Ali Pașa din Ioannina|Ali Pașa]] în 1819.{{Sfn|Miller|1908|p=365}}
* Lepanto ([[Naupactus|Naupaktos]]), port în Aetolia, cucerit rapid de un căpitan venețian în 1390, în 1394 locuitorii săi s-au oferit să-l predea Veneției, dar au fost refuzați categoric. Vândut în cele din urmă Veneției în 1407 de conducătorul său albanez, [[Paul Spata]],{{Sfn|Fine|1994|pp=356, 544}}{{Sfn|Miller|1908|p=363}} pierdut în fața otomanilor în 1540.{{Sfn|Fine|1994|p=568}}
* [[Patras]], deținut în 1408–13 și 1417–19 în arendă, pentru 1.000 de ducați pe an, de la [[Arhiepiscopia latină de Patras|arhiepiscopul latin de Patras]], care spera astfel să zădărnicească o cucerire turcă sau bizantină a orașului.{{Sfn|Topping|1975|pp=161–163}}{{Sfn|Miller|1908|pp=353–364}}
* Insulele [[Arhipelagul insulelor Sporade|Sporade nordice]] ([[Skiathos]], [[Skopelos]] și [[Alonissos]]) au fost posesiuni bizantine care au intrat sub stăpânire venețiană după [[căderea Constantinopolului]] în 1453. Au fost cucerite de otomani sub conducerea lui [[Khair ad-Din]] în 1538.
* [[Monemvasia]] (Malvasia), un avanpost bizantin lăsat necucerit de otomani în 1460, a acceptat stăpânirea venețiană, până a fost cucerit de otomani în 1540.{{Sfn|Fine|1994|pp=567–568}}
* [[Vonitsa]] pe coasta Epirului, cucerită în 1684 și deținută ca o [[exclavă]] continentală a Insulelor Ionice până la sfârșitul Republicii.
* [[Preveza]], pe coasta Epirului, a fost ocupată în timpul [[Războiul din Morea|Războiului din Moreea]] (1684–99), recucerită în 1717 și deținută ca o exclavă continentală a Insulelor Ionice până la sfârșitul Republicii.
* Întreaga peninsulă Peloponez sau [[Moreea]] a fost cucerită în timpul Războiului din Moreea din anii 1680 și a devenit colonie ca [[Regatul Moreea|Regatului Moreea]], dar a fost [[Războiul austro-turc din 1716-1718|pierdută]] din nou în fața otomanilor în 1715.

== Galerie ==
<gallery class="center">
Fișier:Bonfils, Félix (1831-1885) - Athens - Propylaia 1868-1875.jpg| Turnul franc pe [[Acropola din Atena]], demolat în 1874
Fișier:Castello Chlemoutsi.jpg|Castelul [[Chlemoutsi]]
Fișier:Konrad von Grünenberg - Beschreibung der Reise von Konstanz nach Jerusalem - Blatt 20v-21r.jpg|[[Rodos (oraș)|Orașul Rodos]], în jurul anului 1490
Fișier:Rhodes old town Greece 6.jpg| Palatul Marelui Maestru al Cavalerilor din Rodos 
Fișier:Church of the Virgin of the Burgh 2010.jpg|Biserica Fecioarei din orașul [[Rodos (oraș)|Rodos]] 
Fișier:Fortress of Mytilini, Lesvos 2.jpg|Castelul genovez din Mitilene 
Fișier:GR-platamonas-festung.jpg| Castelul Platamon 
</gallery>'''Posesiuni venețiene (până în 1797)''' :<gallery class="center">
Fișier:Venezianische Kolonien.png|[[Stato da Màr]] al [[Republica Venețiană|Republicii Veneția]]
Fișier:Venetiancrete.jpg|Harta Regatului Candia 
Fișier:Negroponte by Giacomo Franco.jpg|Harta venețiană a feudei Negroponte ([[Chalkis]])
Fișier:Lepanto naupactus venecian fortress.JPG|Cetatea [[Nafpaktos]]
Fișier:Old Fortress Contrafossa and Bridge.jpg| Cetatea Veche, Corfu 
Fișier:Palamidi castle - Agios Andreas Bastion.jpg|[[Palamidi]], [[Nafplion]]
Fișier:Kreta - Iraklion - Alter Hafen2.jpg|Cetatea  Rocca a Mare din [[Heraklion]]
Fișier:File by Alexander Baranov - . (7366673008).jpg|Fântâna Morosini, Piața Leilor, Heraklion
</gallery>

== Vezi și ==
* [[Cronica din Moreea]]
* [[Biserica Latină din Orientul Mijlociu]]
* [[Cronologia ortodoxiei în Grecia (1204-1453)]]
* [[Regatul Ciprului]]

== Referințe ==
<references />
==Bibliografie==
{{refbegin|2}}
* {{cite book | last = Bintliff | first = John | title =The Complete Archaeology of Greece: From Hunter-Gatherers to the 20th Century A.D. | publisher = John Wiley & Sons | year = 2012 | chapter = The Archaeology of Frankish-Crusader Society in Greece | pages = 416–435 | isbn = 978-1405154192 | chapter-url = https://books.google.com/books?id=GU3JilJGwjgC&pg=PA416 }}
* {{La Morée franque}}
* {{The Late Medieval Balkans}}
* {{Emperor Michael Palaeologus and the West}}
* {{New Cambridge Medieval History | volume=5 | chapter = The Latin empire of Constantinople and the Frankish states in Greece | last = Jacobi | first = David | pages = 525–542}}
* {{Setton-A History of the Crusades | volume = 2 | chapter = The Frankish States in Greece, 1204–1311 | pages = 234–275 | last = Longnon | first = Jean | chapter-url=http://digicoll.library.wisc.edu/cgi-bin/History/History-idx?type=article&did=History.CrusThree.i0021&id=History.CrusTwo }} 
* {{cite book| last=Maltezou | first=Chrysa A. | chapter= Η Κρήτη στη Διάρκεια της Περίοδου της Βενετοκρατίας ("Crete during the Period of Venetian Rule (1211–1669)") | pages=105–162 |editor-first=Nikolaos M. |editor-last=Panagiotakis | title=Crete, History and Civilization| volume=II | publisher=Vikelea Library, Association of Regional Associations of Regional Municipalities |year= 1988|language=el}}
* {{Latins in the Levant}}
* {{Essays on the Latin Orient}}
* {{Cite book|last=Nicol|first=Donald M.|author-link=Donald M. Nicol|title=The Despotate of Epiros 1267-1479: A Contribution to the History of Greece in the Middle Ages|year=1984|orig-year=1957|edition=2. expanded|publisher=Cambridge University Press|isbn=9780521261906|url=https://books.google.com/books?id=XIj0FfKto9AC}}
* {{The Last Centuries of Byzantium|edition=Second}}
* {{The Papacy and the Levant|volume=1}}
* {{The Papacy and the Levant|volume=2}}
* {{Setton-A History of the Crusades | volume = 3 | chapter = The Morea, 1311–1364 | pages = 104–140 | last = Topping | first = Peter | chapter-url=http://digicoll.library.wisc.edu/cgi-bin/History/History-idx?type=article&did=History.CrusThree.i0016&id=History.CrusThree&isize=M |ref={{harvid|Topping1975a}}}}
* {{Setton-A History of the Crusades | volume = 3 | chapter = The Morea, 1364–1460 | pages = 141–166 | last = Topping | first = Peter | chapter-url=http://digicoll.library.wisc.edu/cgi-bin/History/History-idx?type=article&did=History.CrusThree.i0017&id=History.CrusThree&isize=M |ref={{harvid|Topping1975b}}}}
* {{Cite book|last=Zečević|first=Nada|title=The Tocco of the Greek Realm: Nobility, Power and Migration in Latin Greece (14th-15th centuries)|year=2014|location=Belgrade|publisher=Makart|isbn=9788691944100|url=https://books.google.com/books?id=LcqfAQAACAAJ}}
{{refend}}

== Legături externe ==
* [https://web.archive.org/web/20100107105119/http://www2.fhw.gr/chronos/projects/fragokratia/en/webpages/frago.html ''Ocupația latină în Țările Grecești'',  la Fundația Lumii Elene]

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Articole cu surse în limba greacă (el)]]
[[Categorie:Articole cu surse în limba franceză (fr)]]
[[Categorie:Istoria Greciei]]
[[Categorie:Cruciada a patra]]