Format:ArticolFructuos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vlad Țepeș

Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431, d. decembrie 1476), denumit adesea și Dracula sau Drăculea, a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476. S-a născut la Sighișoara în Transilvania. În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de amenințarea otomană. Vlad Țepeș era vestit datorita cruzimii sale și datorită faptului că își trăgea inamicii în țeapă. Din porunca sa sute de oameni au fost executați în acest mod, în special negustorii germani din orașele transilvănene, care făceau contrabandă ocolind vămile, membri ai vechii nobilimi, țăranii stârniți împotriva lui și membri ai trupelor otomane. Datorită disputelor cu negustorii brașoveni, aceștia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deși "cruzimea" sa era obișnuită în acele timpuri.

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia crudă a lui Vlad Dracul, ci este o ficțiune ce se petrece în Transilvania și Anglia secolului XIX.