Eudes de Deuil

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Eudes de Deuil
Date personale
Născut1110 Modificați la Wikidata
Deuil-la-Barre, Franța Modificați la Wikidata
Decedat1162 (52 de ani)[1] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of France (XII-XIII).svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric
scriitor Modificați la Wikidata

Eudes of Deuil sau Odo(n) (n. 1110, Deuil – d. 18 aprilie 1162) a fost istoric francez și participant la Cruciada a doua.

Aparținând unei familii modeste, Eudes de Deuil, a devenit călugăr și confident al lui Suger, abate de Saint-Denis. A luat parte la Cruciada a doua din 1147, unde a servit drept capelan al regelui Ludovic al VII-lea al Franței.

Narațiunea sa asupra acestei cruciade este intitulată De profectione Ludovici VII in Orientem (Asupra trecerii lui Ludovic al VII-lea în Orient) și relatează evoluția cruciadei pe traseul pornind din Franța și până la sosirea regelui la Antiohia. Scopul pentru care Eudes a purces la această scriere l-a constituit dorința abatelui Suger de a compune o istorie a vieții lui Ludovic. În contrast cu versiunea oferită de Otto de Freising, Eudes explică eșecul acestei cruciade în termenii acțiunii umane mai degrabă decât prin voința lui Dumnezeu. Scopul său principal era clar acela de a-l glorifica pe regele Franței, dar totodată și de a realiza un fel de îndrumător pentru viitorii cruciați, așa încât erorile din cadrul Cruciadei a doua să nu se repete în viitor.

În scrierea sa, Eudes îl acuză pentru insuccesul cruciadei pe împăratul Manuel I Comnen al Bizanțului. Prejudecata sa împotriva lumii bizantine l-a făcut pe istoricul Steven Runciman să îl descrie pe Eudes drept "hysterically anti-Greek."

Narațiunea lui Eudes se încheie cu sosirea la Antiohia a trupelor de cruciați rămase după înfrângerile în fața selgiucizilor, astfel încât nu include și nereușitul asediu asupra Damascului.

În continuare, Eudes de Deuil s-a întors în Franța și a devenit abate de Saint-Denis din anul 1151.

Surse[modificare | modificare sursă]

  • Odo of Deuil, De profectione Ludovici VII in Orientem (trad. V.G. Berry), New York, W.W. Norton and Co., 1948.
  • J. Phillips, "Odo of Deuil's De profectione Ludovici VII in Orientem as a source for the Second Crusade", în M. Bull et al. (ed.), The Experience of Crusading, Cambridge, Cambridge University Press, 2003, vol. 1, p. 80-95.
  • Steven Runciman, A History of the Crusades, Londra: Cambridge University Press, 1951-1954.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „Eudes de Deuil”, Gemeinsame Normdatei, accesat în