Șarpe cu patru dungi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Elaphe quatuorlineata)
Șarpe cu patru dungi
Șarpele cu patru dungi (Elaphe quatuorlineata)
Stare de conservare

Risc scăzut (NT)  (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Reptilia
Ordin: Squamata
Subordin: Serpentes
Suprafamilie: Colubroidea
Familie: Colubridae
Subfamilie: Colubrinae
Gen: Elaphe
Specie: E. quatuorlineata
Nume binomial
Elaphe quatuorlineata
(Lacépède, 1789)
Subspecii
  • Elaphe quatuorlineata muenteri (Bedriaga, 1882)
  • Elaphe quatuorlineata quatuorlineata (Lacepède, 1789)
  • Elaphe quatuorlineata scyrensis Cattaneo, 1999
  • Elaphe quatuorlineata parensis Cattaneo 1999
Arealul şarpelui cu patru dungi
Sinonime

Șarpele cu patru dungi (Elaphe quatuorlineata) este un șarpe neveninos din familia colubride (Colubridae), care trăiește în sud-vestul Europei, dar nu se întâlnește pe teritoriul României, Republicii Moldova și țărilor învecinate. Are pe partea superioară a corpului patru dungi longitudinale brun-inchise, de unde și numele lui (în limba latină și română).

Taxonomia[modificare | modificare sursă]

Este sau o specie politipică, reprezentată prin 4 subspecii: Elaphe quatuorlineata quatuorlineata (Lacepède, 1789) răspândit în centrul și sudui Italiei, Sicilia, fosta Iugoslavie, Albania, sud-vestul Bulgariei, Grecia, insulele Sporade și Ciclade, Elaphe quatuorlineata muenteri Bedriaga, 1881 este limitată la insulele Ciclade și Miconos din Marea Egee. Elaphe quatuorlineata scyrensis Cattaneo, 1999 și Elaphe quatuorlineata parensis Cattaneo 1999, recent descrise pe baze morfologice de Cattaneo, sunt răspândite în insulele grecești Skyros și Paros

În clasificările mai vechi balaurul dobrogean (Elaphe sauromates) era inclus ca o subspecie (Elaphe quatuorlineata sauromates) în specia Elaphe quatuorlineata, însă actualmente este considerat ca o specie distinctă și este răspândită în Balcanii orientali, de-a lungul coastei Mării Negre și Mării Caspice și în Orientul Mijlociu - Turcia europeană, nord-estul Greciei, sud-estul Bulgariei și zona dunăreană, România (Dobrogea și Moldova), Republica Moldova, sud-vestul fostei U.R.S.S., Caucaz, Asia Mică, Persia.

Răspândirea[modificare | modificare sursă]

Elaphe quatuorlineata este o entitate apenino-balcanică.

În afară de Italia, specia este distribuită de-a lungul coastelor fostei Iugoslavii, în Albania și Grecia, inclusiv în multe insule. În Italia Elaphe quatuorlineata este distribuit destul de inegal în Italia centromeridională.

A fost găsit în următoarele țări: Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Grecia, Italia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia.

Habitatul[modificare | modificare sursă]

Șarpele cu patru dungi este frecvent întâlnit în câmpiile colinare unde sunt tufișuri mediteraneene, păduri și mărăciniș (Quercus ilex și Quercus pubescens), pajiști și tufișuri (Spartium junceum, Pistacia lentiscus, Pistacia terebinthus, Rhamnus spp., Phillyrea spp.). De multe ori a fost găsit în apropierea cursurilor de apă, apelor stagnante și mlaștinilor.

Descrierea[modificare | modificare sursă]

Este cel mai lung șarpe italian și unul dintre cei mai lungi din Europa.[formulare evazivă] Lungimea acestuia poate varia de la 80 la 240 cm, deși rareori depășește 160 cm.

Are o culoare brun-gălbuie cu patru patru dungi longitudinale negre caracteristice (de unde și denumirea științifică). Coloritul juvenililor este diferit de cel al adulților și sub-adulților, fiind caracterizat printr-o serie de pete dorsale ovale negricioase.

Comportamentul[modificare | modificare sursă]

Este activ din aprilie până în septembrie, dar este observată mai frecvent de la mijlocul lunii iunie până la mijlocul lunii iulie.

Este un șarpe diurn, tericol, deși uneori se poate cățăra pe arbuști. Se mișcă relativ lent dar este un bun înotător.

Hrana[modificare | modificare sursă]

Se hrănește cu mamifere mici, reptile, păsări mici și ouăle lor. Juvenilii se hrănesc cu șopârle, rozătoare mici și insecte.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Împerecherea are loc în aprilie-mai, în funcție de latitudine și altitudine. Femelele depun circa 10 ouă mari în cavități naturale.

Maturitatea sexuală este atinsă în al treilea sau al patrulea an de viață.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Elaphe quatuorlineata. The IUCN Red List of Threatened Species
  2. ^ Boulenger, G.A. 1894. Catalogue of the Snakes in the British Museum (Natural History), Volume II.., Containing the Conclusion of the Colubridæ Aglyphæ. Trustees of the British Museum (Natural History). (Taylor and Francis, Printers.) London. xi + 382 pp. + Plates I.- XX. (Coluber quatuorlineatus, pp. 45-47.)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Șarpele cu patru dungi
Wikispecies
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Șarpe cu patru dungi