Discuție Utilizator:Roxanaioana

Giulgiul din Torino in Enciclopedia Catolica

in prima parte a secolului XX, articolul din Enciclopedia Catolica privind Giulgiul din Torino a fost elaborat de Pr. Herbert Thurston, SJ. Ideea care ramanea dupa lectura articolului era ca acest Giulgiu nu este unul autentic. in urmatoarele editii, articolul despre Giulgiul din Torino a fost inlocuit cu cel scris de Pr. Adam Otterbein, C.Ss.R, din Breslei Sfantului Giulgiu din New York, pe care il prezentam in continuare. Mentionam ca articolul a fost scris in 1968, si de atunci unele elemente au mai evoluat. Consideram insa articolul ca o buna sinteza a principalelor idei despre Giulgiu, drept pentru care l-am preluat.

Sfantul Giulgiu este un material textil conservat actualmente la Torino si venerat incepand cu anul 1578 ca giulgiul in care a fost ingropat Isus Cristos. Termenul folosit adesea pentru desemnare este Giulgiul din Torino. Panza are 436 centimetri lungime si 110 centimetri latime. Diferitele urme de pe panza contureaza doua imagini, din fata si din spate, ale unui barbat cu inaltimea de 1,85 de metri. Acest articol va trata urmatoarele probleme: (1) autenticitatea, (2) problema istorica, (3) concordanta cu evangheliile si (4) situatia actuala.

(1) Autenticitatea

Ca si in venerarea altor relicve, la baza venerarii Giulgiului din Torino sta Traditia. Spre deosebire insa de alte relicve, Giulgiul din Torino a fost supus in repetate randuri unor expertize stiintifice. Cand in 1898, fotograful italian a fotografiat pentru prima oara Giulgiul, el cauta sa obtina o copie a imaginii de pe Giulgiu. Spre surpriza lui, in loc pe film sa obtina imaginea negativa, a obtinut imaginea pozitiva a unui barbat. Explicatia putea fi doar una: imaginea de pe Giulgiu este in negativ.

De secole, chiar si cu ochiul liber se putea observa pe Giulgiu urmele unui om batut din cap pana in picioare, perforat in mai multe puncte, cu mainile si picioarele zdrobite, cu o rana mare pe laterala, cu ochii inchisi ca la un mort. Traditia spune ca aceasta imagine este cea a Corpului lui Isus Cristos. Unii au afirmat si mai afirma ca este vorba de o imagine pictata a Corpului lui Cristos. Fotografia din 1898 a infirmat insa aceasta opinie, deoarece este foarte improbabil ca cineva sa fi pictat imaginea in negativ a Corpului lui Cristos inainte chiar de descoperirea fotografiei, si deci a tehnicii in negativ. in Paris, Paul Vignon, asistat de diferiti colegi de la Universitatea din Sorbonna, a studiat fotografia lui Secundo Pia.

Pe 21 aprilie 1902, Yves Delage, un agnostic, a prezentat Academiei Franceze de stiinte urmatoarele concluzii ale studiului: 1. Imaginea nu putea fi pictata, deoarece nu s-a descoperit nici o urma de pensula sau de pigment de pictura. Mai mult, imaginea este subliniata prin pete complet absorbite in panza. Nici un artist medieval nu ar fi putut picta o asemenea imagine in negativ si mai ales respectand atatea detalii medicale. 2. Evidente clare arata ca imaginea reprezinta de fapt o imprimare a unui corp uman. Pe panza se pot vedea urme indubitabile de rani si sange, precum si semne de rigoris morris. 3. Omul de pe Giulgiu nu este altul decat Cristos - pornind de la studiul comparativ a imaginii imprimate pe Giulgiu cu pasajele evanghelice care nareaza Patimile Mantuitorului.

Concluziile raportului lui Delage nu pot fi identificate ca dovada stiintifica a autenticitatii Giulgiului. Concluziile studiului nu pot fi socotite definitive. Chiar daca se arata ca imaginea este o imprimare a unui corp uman, maltratat asemeni Corpului lui Cristos in timpul Patimilor, ramane posibilitatea ca Giulgiul sa apartina unei persoane care a trecut prin violente similare, fie printr-o simpla coincidenta, fie intentionat pentru a induce ideea ca Giulgiul este al lui Cristos. Au existat mai multe incercari de a explica imaginea negativa de pe Giulgiu. Vignon a emis o explicatie conform careia imaginea negativa ar fi rezultatul unei reactii chimice a lotiunii de aloe cu sudoarea de pe trupul in cauza. Discutiile nu s-au incheiat insa in 1902. Un nou studiu avea sa inceapa in 1931, cand Giulgiul a fost din nou expus studiilor, fotografiile fiind executate de Giuseppe Enrie. A mai participat si chirurgul principal al Spitalului Sf. Iosif din Paris, Pierre Barbet.

(2) Problema istorica

Documentatia incompleta despre Giulgiu ii face pe unii mai nehotarati sa accepte autenticitatea acestuia. Giulgiul din Torino poate fi urmarit inapoi in timp pana la documentele din Lirey, Franta, din 1354. Giulgiul ajunge in 1453 in Chambery, in posesia Casei de Savoy, unde in 1532 arde intr-un incendiu. in 1578 este mutat la Torino. Inainte de 1354, istoria Giulgiului este insa obscura. Nu exista nici o dovada privind Giulgiul in primul secol al erei crestine. Una din primele referinte despre pastrarea Giulgiului este datata in secolele V sau VI, si apartine Sfantului Nino, nascut in Ierusalim si Apostol al Georgiei. si Antoninus Placentinus, cam in aceiasi perioada, pomeneste Giulgiul. Mai multe referinte despre Giulgiu cu imprimarea Corpului lui Cristos, le avem din secolul VII. Incepand din secolele V-VII, in arta bizantina apar detalii vizibile si pe Giulgiul din Torino. Reprezentari ale Giulgiului cu imaginea lui Isus Cristos mort se utilizau in liturgia bizantina inca de pe la inceputul secolului VII, si se mai folosesc si astazi, in Vinerea Mare. O relatare clara despre imaginea lui Cristos pe un giulgiu avem din partea lui Ioan Geometru, un preot din Constantinopol care a trait la inceputul secolului XI.

in 1171, William de Tyre, care l-a insotit pe Regele Ierusamului la Constantinopol, pomeneste de Giulgiul lui Cristos pastrat in palatul imperial. Mai sunt si alti martori care vorbesc despre prezenta Giulgiului la Constantinopol intre secolele XII si XIV. Printre acestia se afla si Robert de Clari, care scrie despre o expunere publica a Giulgiului care a avut loc in 1203. Imaginea Domnului, scrie el, era clar vizibila. Din anul urmator insa, cand Constantinopolul a fost jefuit de cruciati, nu se mai stie nimic de Giulgiu. Se presupune ca Giulgiul a ramas in Constantinopol, in tezaurul puternic pazit al Fecioarei de Blachernes. Imparatul latin a ocupat palatul invecinat si se pare ca a impartit bucati din Giulgiu. O alta varianta posibila este si varianta conform careia, atunci cand la orizont se contura cadea Constantinopolului, Giulgiul sa fi fost dus in Franta. Mai mult, se stie ca imediat dupa caderea Constantinopolului, prim-ministrul imparatului latin s-a retras in Vest, probabil impreuna cu Giulgiul. Acesta era din familia sotiei lui Geoffrey de Charny, despre care se stie ca in 1354 detinea Giulgiul in Lirey, Franta.

Oponentii autencticitatii Giulgiului se bazeaza pe o colectie de documente publicate de Ulysse Chevalier in 1900. Documentul de baza este o schita unei scrisori trimisa in 1389 de Pierre d'Arcis, Episcop de Troyes, Anti-Papei de Avignon, Clment al VII-lea. Pierre face referinta la o investigatie facuta de predecesorul lui, care gasise artistul - autor al picturii de pe Giulgiu. Dezvaluirea facuta de Pierre a avut ca rezultat interzicerea expunerii Giulgiului pentru o anumita perioada. Dovezi, cel putin astazi, nu (mai) exista. in plus, Episcopul de Troyes nu poate fi considerat un martor credibil. El avea interese clare de a lupta contra bisericii din Lirey, aflata sub patronajul lui Geoffrey de Charny, pentru ca aceasta sa nu ajunga un puternic centru de pelerinaj. Mai mult, scrierea lui nu este sustinuta de alte dovezi, iar daca presupunem ca teoria pictarii Giulgiului ar fi adevarata atunci ramane de lamurit meticulozitatea si acuratetea detaliilor care sunt extrem de reale, precum si anticiparea imaginii fotografice negative, ambele cam greu de crezut.

(3) Concordanta cu Evangheliile

Daca Giulgiul din Torino este autentic, atunci imprimarea corpului trebuie sa respecte detaliile pe care Evangheliile le dau despre Patimile Mantuitorului. Unii savanti vorbesc despre un ritual de inmormantare care includea spalarea si ungerea trupului, proceduri care par sa elimine posibilitatea unei imprimari precum cea de pe Giulgiul din Torino. Pe de alta parte insa, alti savanti, bazandu-se in special pe textul grec, vorbesc de o inmormantare rapida, fara prea mari pregatiri, deci fara spalare sau ungere. Sinopticii nu ridica dificultati reale, spre deosebire de Evanghelia lui Ioan, unde de exemplu se face referire la "panza de in" (soudarion) in care era invelit trupul conform obiceiurilor de inmormantare evreiesti.

(4) Situatia actuala

Desi autenticitatea Giulgiului nu este universal acceptata de catre toti, ideea este acceptata de mai multi decat in trecut. Mai exista multe intrebari fara raspuns, dar acumularea evidentelor din diferite domenii ale stiintei aduce tot mai multe argumente in favoarea autenticitatii. Progresul rapid al stiintei face ca necesara o noua examinare stiintifica a Giulgiului. Acum se pot folosi noile tehnici fotografice si spectroscopice, precum si metoda testului cu carbon 14. Astfel de teste vor stimula cercetarile paralele in domeniile scripturii, arheologiei si a celorlalte stiinte aliate. Oricum, nu este sigur ca Biserica va defini vreodata autenticitatea Giulgiului.

Bibliografie

• E. A. WUENSCHEL, Self-Portrait of Christ (Esopus, N.Y. 1954). • "The Shroud of Turin and the Burial of Christ," CathBiblQuart 7 (1945) 4O5-437. • W. BULST, The Shroud of Turin, tr. S. MCKENNA and J. J. GALVin (Milwaukee 1957). • J. WALSH, The Shroud (New York 1963). • G. ENRIE, La Santa Sindone rivelata dalla fotografia (2d ed. Turin 1938). • P. VIGNON, Le Saint Suaire de Turin, devant la science, 'archeologie, l'histoire, l'iconographie, la logique (2d ed. Paris 1939). • L. FOSSATI, La Santa Sindone (Turin 1961). • H. M.DECKER-HAUFF, ROGG(3) 6:1087-89. • H. LECLERCQ, DACL 15.2: 1718-24.

© Catholic Encyclopedia, 1968 Articol preluat de pe: www.catholica.ro

---

Paginile de discuţii

Bună Roxana!

Bun venit la Wikipedia în limba română! Mi-am permis să reformatez textul acestei pagini (strict schimbări de formă, n-am modificat o literă), încearcă să treci un pic prin Bun venit şi în special pe la Cum să editezi o pagină ca să-ţi faci o idee despre convenţii.

Am şters şi articolul creat de tine cu titlul "Paginile de discuţii" fiindcă nu-şi avea rostul ca articol distinct. Copiez mai jos conţinutul lui şi-ţi răspund dedesubt:

Sunt multe de adaugat si comentat in acest WikipediA insa eu nu stiu exact cum sa ajung sa iau legatura cu toti! Roxana

Este adevărat, sunt multe de adăugat şi comentat. Nu trebuie să iei legătura cu nimeni în mod special, poţi să începi să editezi articole pur şi simplu. Dacă vrei să iei legătura cu cineva anume atunci n-ai decât să-i laşi un mesaj pe pagina de discuţii. Dacă vrei să comentezi pe marginea unui articol anume, poţi s-o faci pe pagina de discuţii a articolului. Dacă vrei să contactezi un administrator, poţi să te uiţi pe Wikipedia:Administratori lista de administratori şi să scrii pe pagina de discuţii a unuia dintre noi. Informații despre Wikipedia sau Fundația Wikimedia puteți cere la info-rowikimedia.org sau info-rowikipedia.org.

Încă o chestie, vezi că te poţi semna introducând în sursă patru tilde una după alta ("~~~~") şi va rezulta o semnătură ca a mea de două rânduri mai jos (cele două liniuţe din faţa semnăturii sunt adăugate explicit de mine înaintea tildelor).

Succes!

--Gutza 2 Mar 2004 09:14 (UTC)

Sociologie

Bună din nou, Roxana!

Văd că ai contribuit cu o copie a unei lucrări a domnului Vulcănescu la articolul Sociologie. Din punct de vedere al drepturilor de autor e ok, lucrarea a intrat deja în domeniul public, totul e în regulă. Însă dacă aşa stau lucrurile, iar lucrarea este deja disponibilă pe internet, oare are rost să o cităm în întregime în acel articol? Cred că o legătură către adresa de unde ai copiat-o ar fi mai potrivită, nu-i aşa? --Gutza 3 Mar 2004 12:26 (UTC)