Discuție:Traian T. Coșovei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare


Crystal personal.svg Articolul Traian T. Coșovei este un subiect de care se ocupă Proiectul Biografii. Pentru a participa, editați articolul, pagina proiectului sau pagina de discuție a proiectului. Nu ezitați să ne întrebați despre proiect și să ne dați sugestii!
Neclasificat Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de calitate.
Neclasificat Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.
Stock post message.svg De făcut pentru articolul Traian T. Coșovei: modifică  · istoric  · înnoiește


Câteva lucruri pe care le puteți face:


    Caută surse: "Traian T. Coșovei"știri  · cărți  · academic  · JSTOR  · imagini libere
    E o greseală, Traian Coșovei este tatăl lui Traian T. Coșovei, deci este vorba de doi scriitori diferiti!

    Extrase din poemele sale[modificare sursă]

    Locurile prin care am trecut

    In urma ei, am spalat cestile de cafea, -

    le-am sters cu grija de amprentele ei

    lungi, singuratice ca niste corabii spaniole, -

    am deschis ferestrele sa iasa fumul albastru

    al absentei si pierderii.

    In urma ei, -

    au cazut fulgerate locurile prin care am trecut.

    Sub creierii verzi ai copacilor, ochii tai

    au lasat in gradina soparla albastra a ultimei priviri

    peste aceasta dimineata cu benzi desenate, acoperindu-ma

    cu cioburi si decupaje - fragmente distruse

    din care incerc sa adun resturile unei existente sfasiate

    intre doua secunde elastice,

    intre doi pesti carnivori ce se indeparteaza lasandu-mi

    scheletul alb al unei stari de spirit ...

    Locurile prin care am trecut -

    figuri de stil in multime, -

    ( ... o strada, un etaj, o usa prin care trec

    doar fiintele imposibile ale lui Vomph-Vomph si

    Burp-Burp ...)

    Ah, -

    voi fiinte fara de viata, purtate de aer

    odata cu resturile unei existente,

    iata, -

    princesa m-a dat uitarii, -

    om de zapada impodobit cu maturi si crengi

    la o margine de iarna!

    Locurile prin care am trecut?

    Scarile acestor cuvinte - coridoare de sunet, -

    gara de provincie pentru trenurile starilor de spirit

    de la fereastra carora iti voi face semn

    disparand incet

    cu degetele fluturand ca din zece batiste.

    Locurile prin care am trecut?

    Nu stiu - poate inima mea care in loc de sange

    rupe litere din aripa acestui cuvant

    lasand in urma fulgul cazator

    al absentei si pierderii!

    Poate chiar aceste cuvinte sa fie

    locurile prin care am trecut ( ... prin care m-am dus

    si m-am pierdut...)

    o data cu resturile unei existente, -

    lasand loc liber si neatins

    in aceasta bula de aer papal -

    poate din neatentie, poate

    pentru alta reprezentatie.

    CRUCIADA INTRERUPTA

    I

    Bate aceeasi ora sub cerul inchis,

    concret, palpabil - sprijinindu-se pe vechi acoperisuri

    de zgura,

    asternandu-se pe garduri, pe strazi ca un omat devorator -

    ca o perdea de sange si nervi ce fluturind dezveleste o tradare.

    Sange grabit lipind de roseata lui incendiul unui soare

    cu mii de capete de lumina flamanda cazand in asfintit

    (pe linia intinsa a orizontului

    fiecare raza e un posibil esec, o posibila lume

    zdrobindu-se de marele acoperis al iernii)

    Ireparabila ravasire - dezordine

    care nu se poate intoarce si care ne lasa de-a pururi

    buimaciti intr-o lume a lui acum si aici.

    Tulburare a simturilor izvorand nu din atingerea obiectelor

    ci din dulceata visarii

    stergand contururi, intrerupand sirul unei conversatii,

    amestecand culori si glasuri, schimband

    decorurile in vitrina definitiva.

    Pentru ca acest univers poate fi spart si inteles,

    pentru ca inima mea poate fi explicata si inteleasa, -

    pentru ca aceasta stare de spirit poate fi

    descifrata ca o harta,

    va trebui sa-i trec cu vederea pe maestrii stampelor,

    pe neintrecutii mestesugari ai gravurii

    hranind cu mestesugul lor himera vanitatii ...

    Acolo unde simturile nu mai sunt de nici un folos

    si mai departe, dincolo de norii ce-n alergare

    nasc un inteles, o lumina

    ce nu poate exista in afara ochiului - un cantec

    al carui sunete moi, lunecoase nu pot viermui

    decat in scoica urechii, -

    am ingenuncheat deasupra unui camp de lupta obosit

    in care s-au ingropat caii muscand in alergare

    monezi inspaimantatoare de pamant,

    Pe campul deschis ca o masa de disectie

    cat de mult as fi vrut sa fiu altceva, cand

    varful de lance mi-a imbratisat inima - strans

    golind de sange harta unei existente.

    Mai tine-ma tu

    zvacnire rosie si inceata - tine-ma strans in barte

    tu, inima - Seherezada a unei singure nopti polare

    mai tine-ma tu la frig si nemiscat si intins pe un pat

    de cuvinte.

    Pentru ca aceste cuvinte sunt sticle naufragiate

    intr-un ocean de guri -

    eroi de nimic, sperietori pentru ceasurile tarzii ale noptii

    pandind in parcaje, fosnind prin subsoluri si beciuri,

    tarandu-se din hoteluri in hoteluri,

    insfacand, inghesuind, maraind, implorand

    disparand in cele din urma pentru a lasa in urma lor

    o dara subtire de cerneala comoda, ieftina, parfumata.

    II

    Desigur, va trebui sa te uit -

    pentru ca eu insumi sa fiu ciopartit si inteles

    si intins sub masca de eter a unei aparente -

    va trebui sa urmez aceasta pendulare intre ceea ce a fost si

    ceea ce va fi, -

    sa adun totul intre gravuri si fotografii, intre masacre

    si atatea luari de pozitie,

    intre uniforme si decoratii (cu acea precizie cu care moartea

    isi construieste un trup - o anagrama de sange si nervi)

    intre carti si citate, intre ziare aruncate de-a valma,

    acoperind un camp de lupta ca un sac inrosit

    in care se zbat neputincioase capul si mana dereapta,

    a rasaritului de soare.

    Bate aceeasi ora intre extenuarea orbitoare a zapezii.

    Bate -si deasupra cerul e-o aratare greoaie

    tarand dupa sine poavra atator povestiri si schimbatoare

    destine.

    Cer ireal, starnit de melancolie, rasfrant in reci

    acoperisuri de tigla verzuie mai triste decat iarba si mai

    singure decat aratarea ei.

    Anatomie de oranjuri, parfumuri si ceturi

    intrerupand monotonia transparenta a ferestrelor,

    acoperind pavajul cu o scriere sangerie, orbitoare,

    necunoscuta.

    III

    Soldat de plumb in care, cu nevazute fire, raza a sapat

    destin fierbinte de litera,

    cu ochii legati strig incapabil sa citesc harta, incapabil

    sa supravietuiesc in aceasta indepartare de litere.

    in aceasta indepartare de pierdere de sens:

    „Cum dat, taica, pamantul, cu varsare de sange sau fara?!...”

    Cu bratele retezate, strig

    ridic steagul peste imperiul unei secunde

    incapabil sa-i supravietuiesc

    tocmai acum cand timpul trece peste mine

    ca un tren printr-o turma de oi insirate de-a lungul

    caii ferate.

    Tocmai cand cel din fata mea, parandu-mi a fi propriul meu tata,

    nu mai are timp, nu mai are timp si se zbate, -

    nu mai are timp si cade inghitit de harta secundei

    botezand cu numele lui

    un frumos camp de lupta.

    IV

    Bate aceeasi ora sub cupolele alcoolurilor tari

    si mai nebuni nu vom fi niciodata mai indragostiti

    in aceasta lume

    dansand si rostogolindu-se pe cerul gurii tale

    ca o aroma indepartata si rara.

    In timp ce oaspetii smulg

    din trupul mesei inimi si ficati si artere, -

    in timp ce globurile de zahar ars plesnesc in mii de cioburi,

    in timp ce globurile ochilor plesnesc in mii de imagini

    si dansatoarele nasc piruiete si flori de gheata

    in sunetele muzicantilor -

    sa-ti aduci aminte de mine care am fost in aceasta lume

    scufundata sub candelabre lungi ca ugerele lupoaicei.

    Sa-ti aduci aminte de mine.

    „In curand, sclavii cei puturosi ne vor pricinui

    putina caldura prin multimea lor ...”

    Lume alunecoasa avand in loc de solzi trupuri mirositoare

    asezate unul peste altul ca tiglele de pe casa - trupuri

    unse cu grasimi vegetale, inflorind sub coloanele de piatra,

    alergare sau umbra, hrana sau adapost pentru acei

    ce inca lenes asteapta sa coboare din patul unei secunde.

    Noapte de noapte, in anotimpul care aprinde dorinta,

    mici cartite tandre adulmecand aerul c-un gest afectos, -

    pe cand ferestrele deschid un ochi lasciv in intunericul

    incendiat de-o ipocrita

    senzualitate.

    „Iata-l, o, desfa-ti pieptul,

    Dezgoleste-ti goliciunea, sa fie rapit de frumusetea ta!

    Nu te rusina! Atrage-i privirea!

    Arunca deoparte haina ta, ca el sa te acopere...”

    Iar deasupra se intinde universul ranit si fara dragoste.

    Iar deasupra nu trec decat secundele - mici ruguri aprinse

    pe care ard cu fum inecacios

    legaturi distruse, conexiuni explodate,

    planete frivole, rostogolindu-si lipsa de viata

    prin vidul strabatut numai de fiintele magnetice ale timpului.

    V

    Lanci ascutite cutreiera aerul, se-nfing pretutindeni;

    treceti pestre trupul meu - am strigat eu invins,

    voi, fiinte ale indepartarii.

    Cu mii de lovituri sa spargeti camasa de piatra

    sub care va ascund.

    (Si tu, mai ale tu -

    mai ales tu, neinteleasa singuratate -

    cosulet de rachita in care am plutit sub vulturii fara sot

    ai unei legende ...)

    E liniste (veniti acum, cand linistea

    se intinde ca o apa adormita in pantecul pamantului

    si numai copacii franghii cantatoare spre cer)

    veniti voi si spargeti aceasta nemiscare -

    cu strigate victorioase purtati-ma invelit in mantia sangerie

    a tineretii!

    „Precum o coarda rosie inchisa buzele tale

    Si gura graiului tau fermecatoare ...”

    Si daca aceste vaiete sunt prielnice unui profit

    cat de neinsemnat,

    ori daca aceste tanguiri sunt placute auzului tau -

    eu, cantaretul ingrozit, astept un semn de sub fetele de masa

    ce-mi ocrotira lasul adapost.

    „Nicicand n-am venit de bunavoie sa cant petitorilor la masa

    ci, fiind multi si tari, ei m-au silit ...”

    Desigur -

    va trebui sa te uit, va trebui sa urmez

    aceasta pendulare intre ceea ce a fost si ceea ce va fi

    Va trebui sa deschid un ochi de albina

    cu sute si mii de fatete

    pentru secventele unui timp ce se lasa tras in lingouri subtiri,

    (arhitectura cataratoare, disperata

    iedera de acizi coborand ziduri vechi si garduri

    pe care le-am mai vazut candva ...)

    in inelele si podoabele cu care existenta isi va impodobi

    gatul si mainile albe.

    VI

    Bate aceeasi ora in genunchiul istovit

    al ienicerului din dreapta.

    Bate aceeasi ora spulberand genunchiul soldatului din stanga.

    Pana cand oar se face nisip si soldatul

    se prabuseste cu zgomot

    deasupra unui camp de lupta ca un schelet de animal

    devorat de lumina flamanda a soarelui -

    iar inserarea ii infasoara ca pe un bandaj strans

    in jurul genunchiului timpul descarnat si fanariot.

    Ce stele, ce mecanisme obscure isi ard pe cer intelesul

    pentru ca eu insumi sa pot fi ciopartit si inteles

    si intins sub masca de eter a unei aparente?

    Ce zeu te-a gustat - si cine a fost de fata

    cand s-a topit pe limba lui mirodenia numelui tau?

    Cand totul se simte atras de totul

    iar eu stiu ca sfarsitul nu este decat fumul

    pe care il lasa in aer iubirea a doua metale, -

    o aruncare de lest care te face mai usor si fara dorinta

    asa cum fara dorinta se intinde trupul meu cand noaptea

    coboara cu un uruit de lanturi

    si firul de iarba simte o atractie necunoscuta pentru mine.

    Asa cum fara dorinta se intinde trupul meu -

    cartus de intuneric tras intr-o oglinda de sange,

    pana cand oglinda isi pierde memoria - iar tu cea oglindita

    de tesfaci in mii de bucati

    urmandu-ti infatisarea ranita intr-un univers

    vested si fara dragoste.

    De aceea te las sa te indepartezi - de aceea nu te opresc,

    de aceea te las sa adormi leganata in bratele acestui univers

    ca intr-o uriasa panza de paianjen. Alte fragmente: E poemul care se împotrivește: / ceva între vis și poveste, / cu o stea care despică cerul de la apus la răsărit / te-am întâlnit, te-am visat. Te-am iubit? // Stăteam alături de viață mea, care descarcă / basculante de piatră, din lemn de pe crucea de semne. / Purtam pe umeri nisipul tuturor marilor sentimente. // Azvârleam cu zarul inimii mele, dădeam cu bila, / trăgeam la jetoane / eram copilul falit doldora de milioane - de guri / care îți vorbeau, te trădau și te respirau, până în cele / mai mici amănunte. / Eram îngenunchiat între nimic și nimica, radioul cu / două unde / Eram băiatul cel rău cu cercel în ureche, / dar pe față cu alifia neagră a răutății: / care alifii, ale morții sau ale vieții? // Cu căștile surde atârnate la urechi și patine verzi pe / rotile / alunecam ca prin vis printre coapsele tale amandine / care foșneau prea tare, prea foarte...// Erai chiar tu, care împărțeai la întâmplare viață și moarte.

    Biografie[modificare sursă]

    Cred că acest articol a fost scris chiar de autor, dar tonul jucaus nu cred ca e un impediment ci o pata de culoare. Mayuma 15 iulie 2007 18:04 (EEST)