Discuție:Pulsar

Pulsar

O supragigantă roşie (adică o stea cu diametru de 1000 de ori mai mare decat Soarele) explodează fără a fi distrusă complet de explozie. Miezul, format din fier, este dezvelit şi suferă o compresie fantastică încât se reduce la început la dimensiunea unei mici sfere cu un diametru de numai 20 km care cântareşte însă până la 500 milioane de tone pe centimetru cub. (Pentru a transforma Pământul într-un astru cu o densitate asemănătoare, ar trebui, fără a-i modifica masa, să îl reducem la un diametru de 30 m.) În ceea ce a mai rămas din stea materia devine atât de comprimată încât atomii sunt striviţi. Ea se reduce la un amestec de neutroni. Stelele de neutroni sunt atât de mici şi de puţin luminoase încât pot trece neobservate. Cu toate acestea astronomii au identificat câteva, pulsarii, fiindcă acestia emit radiaţii care ajung la noi sub forma unor pulsuri periodice. Pulsarii sunt deci stele de neutroni care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor axe emiţând un fascicul de unde radio sau alte radiaţii într-o anumită direcţie. Acest fascicul baleiază spatiul ca un girofar. Când Pământul îl traversează poate fi observat. Apoi dispare şi poate fi observat din nou când steaua a făcut un tur complet, peste o fracţiune de secundă sau câteva secunde mai târziu. Sute de stele neutronice au fost reperate în acest fel. Acestea se numesc pulsari (din engleză: „pulsating stars”) fiindca radiaţiile lor ne parvin la intervale foarte regulate, ca şi cum aceste stele ar pulsa. Primii pulsari au fost descoperiţi în 1967, la observatorul radioastronomic de la Cambridge.

LGM

Primii cercetatori care au observat pulsarii le-au dat porecla de LGM (little green men - omuleţii verzi) pentru că stelele emit semnale regulate şi precise, ca şi cum ar proveni de la o formă de viaţă intergalactică.