Discuție:Islamul în Turcia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Comentariu privind conceptul de laicitate[modificare sursă]

Comentariul este provocat de pasajul de mai jos din textul articolului:

Totuşi, alte menţiuni constituţionale privind integritatea şi existenţa unui stat laic restricţionează aceste drepturi. În timp ce majoritatea statelor laice au inclusă educaţia religioasă în sistemul educaţional, în Turcia, o persoană poate urma o astfel de educaţie numai după o anumită vârstă, stabilită de autorităţi, lucru foarte imporant, având în vedere faptul că Turcia este singura ţară cu adevărat laică din lumea musulmană (se consideră că există o anumită diferenţă între lumea musulmană şi cea creştină în cea ce priveşte condiţiile necesare stabilirii unui stat laic).

Observaţia mea este în fapt o precizare, şi anume că acest concept de laicitate este extrem de vag, fiecare stat, ba chiar fiecare individ înţelegând altceva prin el. Există apoi o mare separare în modul cum se înţelege pe de o parte libertatea de religie pe continent (în special Franţa, ţara dominantă cultural) şi pe de cealaltă în lumea anglosaxonă (Regatul Unit şi S.U.A.), care preferă formula de "secularism", enunţând anumite diferenţe în definirea acestui termen în raport cu cel de laicitate, care este un termen francez. Referitor la pasajul citat, aş emite o uşoară critică în ce priveşte formularea îngroşată, care ocultează o realitate: există cursuri de educaţie religioasă care sunt cursuri de cultură generală în materie de religii (deci nu îndoctrinarea copiilor întru cunoaşterea exclusivă şi preţuirea unei religii anume), care sunt în general sinteze de informaţii istorice, o sumară analiză literară a textelor sacre, plus elemente de bază din analiza antropologică şi sociologică a religiei. Aşa stau lucrurile în cele mai multe din ţările vestului (pot aduce mărturie şi precizări în acest sens, despre cum arată un astfel de curs în Canada. Pot documenta, de asemenea, cum stau lucrurile în Franţa. Mai există însă şi alte tipuri de cursuri de educaţie religioasă, care sunt opusul acestui abordaări ştiinţifice, anume cele care există şi în România (care se consideră pesemne totuşi modernă şi laică) şi în multe alte state, care sunt cursuri de îndoctrinare: elevii sunt învăţaţi să creadă, nu să judece. Lor le este oferită informaţie religioasă cu etichetă de adevăr absolut, fără nici un fel de analiză logică, de punere în persepctivă ştiinţifică, informaţie prezentată deci dintr-un singur punct de vedere, nu spre comparaţie, ci spre însuşire... Faptul că Turcia a ales să refuze educaţia religioasă ca sarcină a statului, pentru unii poate fi o bună idee, pentru alţii nu. După mine, este o proastă idee, căci educaţia în materie de religie proprie cât şi în materie de religii în general, este o necesitate a individului într-o societate care vrea să rămână pe termen lung funcţională. A refuza ca stat o astfel de obligaţie, nu face decât să arunce tinerii, oamenii în general, în braţele educatorilor improvizaţi, cu efectele pe care le vedem deja: Turcia este în curs de islamizare ca stat, populaţia ei fiind ataşată principiilor islamice de guvernare dintotdeauna; ea a fost un timp cârmuită de o elită occidentalizată, şi asta s-a făcut adesea prin forţă şi în dispreţul drepturilor omului. Asta poate fi considerat pozitiv, doar cât timp aceste elite ar fi avut un program eficient de modificare a viziunii despre stat şi societate a populaţiei, ori azi, vedem că n-a fost cazul. Abuzurile s-au dovedit a fi finalmente nu numai atacabile moral, ci şi dpdv pragmatic... Cazul Turciei nu este unic: România a trecut şi ea printr-un proces similar, cu efecte şi deznodământ similar, evident, păstrând proporţiile, căci creştinismul, fie el şi ortodox, nu este totuşi dpdv dogmatic islam. Şi România nu este singură, Rusia este şi ea în aceeaşi situaţie, Polonia, ca şi multe alte ţări oriental- sau central-europene făcând aceeaşi eroare. Pe scurt, eroare a constat în faptul că regimurile pretins "atee" ale bolşevicilor instalaţi la putere pentru câteva decenii în aceste ţări, au lucrat practic prin lipsa lor de angajament în ce priveşte educaţia religioasă (care a fost mai redusă decât aceea din statele libere ale Occidentului, care cică acordau libertate religioasă şi erau favorabile religiei), întru pregătirea revenirii în forţă a religiei, odată ce aceste structuri politice arhaice şi neviabile au fost înlăturate, şi asta pentru că o populaţie ignorantă este pradă uşoară în mâna propagandei religioase. Iată aşadar câteva elemente care ar trebui discutate, şi care finalmente ar trebuie să ducă, în opinia mea, la reformularea pasajului îngroşat, de natură a evita confuzia între un mod de a face educaţie religoasă, care ţine de mileniul 3, şi alt mod de a face educaţie religoasă, care este practic o formă a lipsei de neutralitate a statului în materie de religie.

Remus Octavian Mocanu 18 septembrie 2007 18:28 (EEST)

Chiar acum nu îmi vine în minte nici o reformulare a pasajului. Totuşi, nu cred că este imperativă o astfel de modificare, pentru că educaţia religioasă tot educaţie religioasă se cheamă, chiar dacă ia o formă sau alta. Deci, consider că o astfel de modificare este o chestiune de detaliu. Totuşi, sunteţi liber să modificaţi pasajul respectiv dacă consideraţi de cuviinţă. --Mocu 21 septembrie 2007 15:59 (EEST)