Discuție:Horia Agarici

Horia Agarici a fost intemnitat ca si detinut politic citez http://curier.ro/index.php/stiri-cultural-monden/administrator/files/images/images/pdf/index.php?option=com_content&task=view&id=23690&Itemid=374

La Aiud, îl întîlnește pe Horia Agarici, un mare pilot al armatei române, care a luptat în al Doilea Război Mondial și care fusese condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

alt link http://paulgoma.free.fr/paulgoma_pdf/pdf/LRP_NADIA_RUSSO-Escadrila_Alba.pdf

Ar fi bine de precizat ca Viorica Agarici, cea care a oprit un tren cu evrei pentru al le acorda ajutor, a fost mama lui Horia Agarici http://www.ziare.com/cultura/documentar/romani-de-legenda-diplomatul-roman-care-a-salvat-52-000-de-evrei-1129590 Viorica Agarici, mama cunoscutului aviator Horia Agarici, a oprit un "tren al mortii" pentru o zi intreaga, timp in care a oferit mancare si apa sutelor de persoane inghesuite in vagoane, in ciuda obiectiilor aratate de oficialitatile locale si a soldatilor pusi sa vegheze trenul.

Alte intimplari legate de Horia Agarici http://curentul.net/?s=Pr%20Ilie%20Rusu

Eram elev de liceu când l-am cunoscut pe domnul Horia AGARICI. A venit de câteva ori la noi acasă și ne-a reparat aragazul. Lucra, dacă nu mă înșel, ca mecanic de întreținere la Întreprinderea de Transport Constanța, adică la „I.T.B.“-ul de pe malul mării. Acolo lucra și tata, ca paznic de noapte… Mama l-a ținut puțin de vorbă, oferindu-i și o cafea, încercând să aducă vorba de anii când la radio se cânta compoziția lui Gherase Dendrino despre aviatorul Agarici, care „a plecat la vânătoare, Să vâneze bolșevici“… Dar fosta glorie a Aviației Române nu avea chef să vorbească pe acest subiect, așa că mare lucru nu am aflat de la musafirul nostru. L-am privit cu atenție. Mama mă avertizase că ne va călca pragul casei vestitul erou AGARICI. Era ea însăși emoționată. Nu m-am mirat că înfățișarea sa fizică, poate și din cauza hainelor ponosite, nu amintea de un erou al războiului nostru anti-bolșevic… Nu mai țin minte cum am aflat, mai apoi, că domnul AGARICI frecventa cenaclul de poezie care se ținea la Vila Șuțu, de pe malul mării, unde o vreme a fost și redacția revistei Tomis. Poate că l-am întâlnit chiar eu acolo, în cele două sau trei ocazii când am fost și eu la ședințele cenaclului. Ani buni mai târziu am aflat o poveste cu totul extraordinară despre concitadinul nostru. Am aflat-o de la un vecin, domnul Zoltan, activist de partid pe la „Casa Albă“, adică la județeana P.C.R. Povestea suna cam așa: venise în țară un general sovietic de aviație, care s-a interesat la arhivele Aviației Române să afle cu cine se luptase el în ziua Z și la ora H, undeva la Est de Constanța. Cum în lumea aviatorilor se ține o evidență strictă a misiunilor de luptă, nu i-a fost greu să afle cu cine se înfruntase: cu vestitul AGARICI, unul dintre așii Aviației de vînătoare românești. A aflat că fostul său adversar mai trăiește, la Constanța. S-a adresat oficialilor locali rugându-i să-i aranjeze o întâlnire cu Horia AGARICI. De ce? În ce scop? Nu a vrut să dezvăluie intenția cu care făcuse atâta drum, așa că nici civilul care a bătut la poarta domnului AGARICI, invitându-l „la Partid“, nu a știut să-i spună despre ce este vorba. Dacă nu mă înșel și îmi mai aduc bine aminte, a fost nevoie să meargă cineva cu bietul erou să-i procure un costum nou de haine, mai arătos, pentru întâlnirea cu generalul muscal… Pe scurt, a ajuns până la urmă în biroul cel mai important din toată Dobrogea, unde era așteptat de prefect, adică de primul secretar P.C.R. al județului, și alte notabilități, inclusiv vecinul Zoltan, adunați în jurul generalului. Acesta, când a dat mâna cu AGARICI al nostru, nu s-a putut abține să nu-l îmbrățișeze emoționat, spre mirarea tomitanului. A urmat apoi explicația: cei doi se înfruntaseră, amândoi călare pe un avion de vânătoare. S-au intersectat de câteva ori, mitraliindu-se cu îndârjire. Dar nu reușea niciunul dintre ei lovitura decisivă. După încă o rundă, când a dat să se întoarcă spre adversar ca să se mai mitralieze o dată, rusul a constatat că nu mai are muniție… Devenise astfel o țintă ușor de doborît, sub avion era marea învolburată în care, dacă s-ar fi parașutat după doborîrea avionului, nu avea nici o șansă de salvare. Cele două avioane se apropiau tot mai mult unul de altul. În ultima clipă, rusul și-a amintit că în Primul Război Mondial funcționase printre aviatori o regulă cavalerească, potrivit căreia aviatorul rămas fără muniție făcea semn adversarului printr-un anumit balans al avionului că nu mai poate continua lupta în condiții de egalitate a șanselor, moment în care confruntarea se suspenda. Se întrerupea „meciul“!… Regula aceasta nu mai funcționase, însă, și în Al Doilea Război Mondial… Altă speranță și șansă neavând, rusul a făcut, totuși, balansul respectiv și a constatat că adversarul nu mai trage, se apropie până la o distanță de la care s-au putut privi în ochi, iar românul i-a zâmbit și i-a făcut un semn cu mâna, de salut, și a dispărut spre orizontul dincolo de care era Constanța… Cei doi se revedeau acum, după mai bine de 20 de ani. Felicitări, alte îmbrățișări, șampanie etc. Dacă nu mă înșel încă o dată, după această întâmplare domnului AGARICI i s-a aprobat de la întreprindere o locuință la bloc, adică mai ca lumea decât șopronul sub care locuia, la Agigea parcă… ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Cos07~rowiki (discuție • contribuții).

Mare parte copiat

Se pare ca mare parte din text a fost copiat de pe un site. Vezi aici: http://www.poezie.ro/index.php/article/215392/index.html ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de 2.4.149.149 (discuție • contribuții).