Discuție:Eta Carinae

	Articolul Eta Carinae este un subiect de care se ocupă Proiectul Astronomie, o inițiativă de a construi o listă cuprinzătoare și detaliată cu informații despre astronomie Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
Neclasificat	Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de calitate.
Neclasificat	Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.

Despre steaua Eta Carinae

Ultimul comentariu: acum 14 ani1 comentariu1 persoană în discuție

În constelația australă se află marea nebuloasă NGC 3372, situată la o distanță de cca 9000 ani lumină de noi. Nebuloasa NGC 3372 sau Nebuloasa din Carina este locul unde se află numeroase stele foarte luminoase și foarte masive, cea mai cunoscută fiind steaua Eta Carinae (n Carinae) Din unele înregistrări rezultă că în anul 1603 nu era strălucitoare. Apoi în 1677, Edmund Halley a nota-o ca pe o stea de magnitudine aparentă mv =4, dar prin 1727 aceeași stea era notată ca având magnitudinea aparentă mv =2. În anii următori înregistrează fluctuații ale strălucirii, pentru ca John Herschel să observe că avea magnitudinea aparentă mv =1,0. Această vaoare a strălucirii s-a menținut câteva luni. Poziția acestei stele este determinată de coordonatele ecuatoriale alpha=9h42m30s și delta= -62grade02minute. În anul 1843, Eta Carinae a suferit o erupție puternică, ajungând la strălucirea aparentă mv = - 1,0. În funcție de această magnitudine aparentă și de depărtare (9100 ani-lumină) se obține o magnitudine absolută Mv = -12. În acea perioadă această stea era printre cele mai luminoase obiecte cunoscute din Calea Lactee. Scurt timp după erupție, strălucirea a scăzut (mv = 2) și a rămas constantă până în 1858. Apoi s-a stins treptat pentru ca după 1870 să nu mai poată fi obserată cu ochiul liber. Cu excepția unei străluciri mai mari în 1888, Eta Carinae a rămas cu o strălucire staționară (mv = 6,0) până astăzi când are iar tendința de a-și mări strălucirea. --Dogaru Florin (discuție) 20 iulie 2010 14:41 (EEST)Răspunde

Bibliografie

Astronomia Invizibilului - Ioan Tudoran, Ed. Albatros, Buc., 1989, pag. 227 - 233