Discuție:Diabet zaharat

Diabetul despre care se vorbește aici este diabetul zaharat. Mai există și alte boli numite "diabet"! Diabetul are etiologia mai puțin cunoscută: tutunul nu prea este cauză dar sigur stresurile emoționale sau fizice sunt cauzatoare de diabet. De asemenea s-a dovedit un sistem pattern genetic pentru anumite forme de diabet(deci se moștenește, motiv pentru care diabeticii de tip "tanar" adică cei insulino-dependenți trebuie sfătuiți să nu facă copii. Unele forme debutează așadar în tinerețe (D.Z. insulino-dependent) și acești oameni sunt slabi. Diabetul Z. tip insulino-independent (tip adult sau tip obez)se tratează cât timp reușește să fie ținut în frâu de către pacient cu antidiabetice orale. Când însă nu se mai poate opri creșterea glicemiei din varii motive, se va trece și aici la insulină. Ce ar mai fi de spus aici: că acest tip de diabet este apărut la obezi și că se datorează în multe cazuri obezității. Ca semne principale de debut avem: polidipsia (bea foarte multe lichide, poliuria (urinează mult, în cantitate mare), polifagia(mănâncă mult) și scădere în greutate. Unii diabetici au prurit genital (mâncărime a regiunii genitale), unii pur și simplu au răni care nu se mai vindecă sau/și care se suprainfectează ușor (adică fac puroi) sau au micoze (ciuperci) ale pielii. Toate acestea pot fi deci semne de diabet: nu neapărat împreună! ← Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Dr2000~rowiki (discuție • contribuții).

Corecție

O eroare de corectat:

Diabetul este o condiție medicală caracterizată prin hiperglicemie (niveluri înalte de zahăr în sânge) persistentă sau variabilă, mai ales după mâncare. Toate tipurile de diabet au simptome și complicații similare.

Diabetul inspid nu produce complicații de tipul celor tardive ale DZ (este el însuși adesea o complicație), și nu este caracterizat prin hiperglicemie, ci prin polidipsie și poliurie, alte 2 simptome comune diabetului netratat. Diabet, etimologic, înseamna a trece prin, și se referă ori la emisia mare de urină, ori la faptul că principala sursă energetică (glucoza) a organismului se pierde prin excreție urinară. Prima dintre posibilități însă pare mai probabilă, căci ea explică de ce și diabetul insipid este numit diabet, deși n-are de-a face cu o hiperglicemie și astfel cu o pierdere de pricipii energetice.

Hiperglicemia poate duce la dehidratare și ketoacidoză. Complicații de termen lung includ probleme cardiovasculare, probleme renale, probleme cu retina care poate duce la orbire, impotență și cangrenă cu risc de amputare. Cele mai importante forme a diabetului sunt cauzate de o producție scăzută a insulinei în organism (diabet tip I) și sensibilate scăzută a țesuturilor la insulină (diabet tip II, forma mai comună). Tipul I necesită tratementul cu insulină, prin inhalare sau prin injecție. Tipul II este tratat cu medicație și necesită insulină doar dacă tabletele de tratement nu sunt eficace. Factori care pot cauza diabetul includ: fumatul de tabac, o mărire a nivelului de cholesterol, tensiune înaltă la sânge, un stil de viață static fără execițiu fizic, și o greutate de corp mai mare decât cea medie.

Factorii enumerați mai sus se referă doar la diabetul tip II. În românește termenii corecți sunt cetoacidoză și deshidratare. Corespunzător, se vorbește de corpi cetonici, nu 'ketonici'.

8 iulie 2007 19:26 (EEST)8 iulie 2007 19:26 (EEST)

Diabetul despre care se vorbește aici este diabetul zaharat. Mai există și alte boli numite "diabet"! Diabetul are etiologia mai puțin cunoscută: tutunul nu prea este cauză dar sigur stresurile emoționale sau fizice sunt cauzatoare de diabet. De asemenea s-a dovedit un sistem pattern genetic pentru anumite forme de diabet(deci se moștenește, motiv pentru care diabeticii de tip "tanar" adică cei insulino-dependenți trebuie sfătuiți să nu facă copii.

Sper că realizezi că ce spui mai sus este o SIMPLĂ opinie, nu și o recomandare medicală curentă. Și ea nu este pentru că statistic doar o minoritate dintre cei care au un părinte diabetic tip I vor dezvolta la rândul lor maladia, dar și pentru că astfel de recomandări sunt considerate imorale în statele civilizate. Dovadă ca etiologia este multifactorială, factorul genetic fiind unul printre alții, pe care nici măcar nu-i cunoaștem cu siguranță.

8 iulie 2007 19:19 (EEST)Remus Octavian Mocanu

Propunere de adaus

Tratament

Tratamentul DiabetuluiZaharat tip I

Diabetul zaharat tip I este o boală autoimună care constă în distrugerea completă sau aproape completă a celulelor beta ale pancreasului prin atacul provenit din partea propriului sistem imunitar. Celulele beta produc, stochează și acționează ca element de control (=regulare) - alături de alte celule pancratice - a glicemiei. Homeostazia concentrației de glucoză în sânge este vitală. Tratamentul standard al diabetului tip I constă în corectarea glicemiei printr-un aport de insulină din exterior, mai exact auto-administrarea de injecții subcutane (in țesutul adipos situat sub dermă - fascia superficială) de insulină pentru menținerea euglicemiei, pe cât posibil. Dificultățile în atingerea acestui scop stau în faptul că pentru a știi când și cu cât trebuie să intervenim din exterior cu insulină, suntem obligați să recurgem la teste repetate pentru cunoașterea valorii glicemiei, teste care presupun producerea unei minuscule picături de sânge capilar (de ordinul microlitrilor sau fracțiunilor de microlitru), dar mai ales a faptului că prin natura lor, aceste teste vor raporta creșteri ale glicemiei în întârziere față de momentul la care, dacă ar mai exista, celulele beta pancreatice ar lua cunoștință de acest fapt. Această întârziere este datorată faptului că pancreasul este un organ vecin zonei unde în mod fiziologic are loc prima dată creșterea postprandială a glicemiei; e vorba despre faptul că sângele dintr-un pat capilar situat la periferie (testul are loc în mod uzual la extremitatea unui deget de la mână) înregistrează o creștere decalată temporal față de zonele mai apropiate de zona sistemului digestiv unde are loc intrarea principiilor energetice în circuit, anume vena portă hepatică sau, dacă ținem la rigoare, capilarele vilozităților intestinale. Nu este sigur o întâmplare faptul ca hormonul responsabil de scăderea glicemiei este secretat în mod natural exact în locul unde aceasta din urmă crește prima dată postprandial, și că elementele de percepție a creșterii glicemiei și ele sunt situate într-un organ integrat sistemului digestiv... Din păcate, în afară de faptul că luăm cunoștință cu întârziere de creșterea glicemiei, nu putem nic măcar interveni cu insulină la autocontrol decât subcutan (hipodermic), adică la o distanță considerabilă, fapt care se traduce printr-o viteză de reacție scăzută a intervenției noastre. Soluția găsită pentru a palia acest defect inevitabil al adminstrării de insulină într-un loc atât de îndepărtat de locul selectat natural pentru a o secreta pe cea endogenă, este utilizarea de insuline al căror efect se instalează mai rapid decât chiar aceea pe care o produce organismul. Există și sunt folosiți de aceea analogii de insulină ( Humalog, de ex.), care sunt insuline produse de organisme modificate genetic (bacterii). Ele compensează prin viteza cu care efectul lor se intstalează pierderea de timp provocată pentru difuzia insulinei injectate hipodermic în întreg sistemul sanguin, și de aici, din nou prin difuzie, spre celulele care au nevoie de ea. Un succes precedent în acest sens a fost și obținerea, inițial prin reconversie chimică sau enzimatică, mai apoi prin inginerie genetică (ADN recombinant), a insulinelor umane, care acționează mai rapid decât cele animale, și în plus nu produc reacții alergice frecvente. O altă dificultate a tratamentului diabeticului provine din faptl că în mod normal un individ introduce prin alimentație o masă de glcucoză care variază între 200 și 500 de grame pe zi. Asta este o cantitate considerabilă de trecut prin pereții celulari (insulina are rolul să faciliteze acest proces, anume pătrunderea glucozei în cele mai multe dintre celulele oraganismului), ori după cum știe orice tehnician cu cunoștințe în automatizări, "inputurile mari produc erori mari, așa cum inputurile mici produc erori mici" (legea numerelor mici). Ori cantitatea imensă de glucoză intrdusă prin alimentație intră în conflict cu dorința noastră de predictibilitate a glicemiei obținută ca echilibru dinamic între inputul de glucoză provenit din alimentație și inputul evaluat de insulină necesar pentru a menține glicemia în limite fiziologice sau măcar pe aproape. De unde erorile importante care apar în tratamentul cotidian al fiecărui diabetic sub tratament cu insulină. Soluția pe care medicii o impun pacienților este fracționarea meselor, anume împărțirea acestei cantități de glucide pe cât mai multe mese posibil, care, evident, devin mai mici d.p.d.v. cantitativ. Media zilnică de 250 - 300 g glucide, devine astfel în cazul unui regim cu 4 mese pe zi o provocare pe fiecare masă de aprox. 60 - 70 g. , ceea ce ne apropie bine de condiția micilor cantități (60 g glucide, 6 unități de insulină). Momentan tratamentul standard funcționeză cu o cantitate de glucide recomandată diabeticului care este egală, sau chiar mai mare, decât aceea a nondiabeticucului (50 – 60 la sută din aportul enegetic zilnic provenit din glucide). Există însă și regimuri hipogludicidice, unde în mod necesar se compensează reducerea contribuției glucidelor în bilanțul caloric zilnic, prin creșterea celei a grăsimilor și, secundar, a proteinelor. Dieta în care energia provine mai mult din grăsimi decât în cea standard presupune însă riscurile ei, care nu trebuie neglijate, riscuri legate de natura aterogenă a grăsimilor, ca și a faptului că excesul de grăsimi de anumite tipuri se supecteayă a fi implicate în apariția unor tipuri de cancere. Există la corpul medical o reticență vis à vis de dieta în care cantitatea de proteine este serios ridicată față de medie, deși nu există studii care să demonstreze nocivitatea acesteia în condițiile în care totuși este asigurată euglicemia. Nu rareori s-a dovedit că există o anumită intuiție medicală care a prevăzut natura unui fenomen înainte ca acesta să poată fi pus statistic în evidență, cum există însă și instanțe în care comunitatea medicală a greșit uneori. Nu trebuie uitat faptul că dacă dietele hipoglucidice au dezavantajele lor, nici dieta normoglucidică nu este scutită de probleme, dovada cea mai evidentă fiind omniprezența practic a complicațiilor tardive la acești bolnavi cronici care sunt diabeticii.

10 iulie 2007 00:08 (EEST) Remus Octavian Mocanu

Mutare

(adus de la Discuție:Diabetul zaharat)

Pǎrerea mea este cǎ ar trebui șters conținutul acestei pagini, iar conținutul paginii Diabet zaharat mutat aici. --Bercant 23 ianuarie 2008 17:01 (EET)