Discuție:August Treboniu Laurian

	Articolul August Treboniu Laurian este un subiect de care se ocupă Proiectul România, o inițiativă de a îmbunătăți calitatea și acoperirea articolelor Wikipedia legate de România Dacă doriți să participați la acest proiect, vă rugăm să vă înscrieți aici.
Neclasificat	Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de calitate.
Neclasificat	Acest articol încă nu a fost evaluat pe scala de importanță.

Limba si ortografia propuse de A. T. Laurian chiar erau artificiale

Articolul pare să susțină că vocabularul, pronunția și ortografia propuse de A. Treboniu Laurian ar fi fost respinse „fără o solidă argumentare“ și că adoptarea lor ar fi fost perfect posibilă. Am senzația că autorul acestui articol nu a avut niciodată curiozitatea să vadă însuși cum arăta de fapt limba romanesca propusă de Dictionariulu lui Trebonian și Massim. Las în continuare niște scurte extrase din Prefationea în care cei doi își explică și justifică sistemul:

La curati’a formei cauta sa tienemu si mai multu inca de câtu la a materiei, pentru co form’a determina si mai bene de câtu materi’a addeveratulu carecteriu allu unei limbe. Limb’a nostra ar poté avé de diece ori mai multe vorbe straine, si totusi ar remané romanica, pre câtu tempu si ar pastrá, cumu si a pastratu, form’a sa romanica. Câtu de mare este superioritatea formei asupr’a materiei, se pote intellege forte bene si d’in alte ordini de lucruri, cari cadu mai dereptu sub semtirile nóstre: frumosele pannure ce se tiessu d’in lan’a oiloru nostre, elegantile mobili ce se facu d’in lemnulu superbiloru nuci ai Romaniei, lussosele metassaríe ce se tragu d’in gogosiele vermiloru crescuti de Români, suntu verce, numai romanesci nu, pentru co, desí fabricate d’in materia romanesca, form’a inse, sub care ne revinu, le este intiparita de mân’a artistului strain.

...

Unu fericitu instinctu de conservare, assemenea cellui ce are fiacare fientia viua, inspira fiacarei limbe orrore de verce strainismi. Co prin curatirea limbei române de strainismi s’aru sterge pretiose urme d’in viétia multu incercatei nostre natione, o! de acésta-a se nu ne tememu prea multu: loviturele ce i s’au datu, suntu asiá de gravi, in câtu, vercâtu de mari aru fi adoperationile nostre spre a le vendecá, totusi voru remané ici si collo órecari cicatrici, órecari venetari pre formos’a facia a acestei nobile si gratiosa vergine a Italiei.

...

Candu societatea academica suppuse la probele unoru noue si serioase desbateri cestionea ortografiei, ea ajunse a se convinge, co, sub pedepsa de a intunerecá cu totulu grammatic’a limbei, de a ua lipsí de verce lumina a filosofiei, de a rupe celle mai pretiose relationi cu limbele surori, de a scinde limb’a româna, si prin acest’a nationea, in atâtea limbe câte pronuntie variate se audu, nu se potea departá in scrierea româna de principiulu etimologicu; co principiulu contrariu, bunu pote si rationale pentru una limba primitiva, nu pote adduce de câtu confusione si intunerecu intr’una limba derivata, cumu este a nostra; co etimologi’a, cu unu cuventu, precum pentru intelessulu cuventeloru, asiá si pentru sunetele ce compunu cuventele, si traducerea acestoru-a prin semne, pote sengura produce cuvenit’a lumina si ordine in limba. Principiulu etimologicu una data pre deplenu stabilitu ca senguru dreptariu bunu pentru limb’a nostra, ca se ajungemu la dorit’a unitate de scriere, nu se cerea de câtu a formulá acestu principiu cu claritate si precisione. In addeveru urmandu acestu principiu in tota rigorea sa, s’ar cere, ca vorbele române, cari isi au originea loru in alte limbe, se se reproduca, pre câtu se pote, cu ortografi’a acelloru limbe; s’ar cere, de essemplu, ca vorb’a téca, ca venita din grecesculu θήκη, se se scria theca; ca vorbele cinci, cocere, torcere, cerere, etc., ca provenite din latinescele quinque, torquere, quærere, etc., se se scria si in limb’a nostra: quinqui, coquere, torquere, querere. A impinge principiulu peno la aceste limite, cari de altumentrelea cu greu s’aru poté fipsá, ar fi fostu a stabilí pentru limba, care este proprietatea cea mai legitima a poporului intregu, una scriere, pre care se nu ua pota essecutá decâtu unu micu numeru de privilegiati: spiritulu tempului in genere, cumu si interessile celle mai vitali alle nationei in parte, se oppunea cu potere la adoptarea acestei estremitate. Ca se ne bucuràmu de folosele unei scriere dupo principiulu etimologicu, si pentru ca totu de una data fiacare Românu, ca si a facutu macariu scol’a sa primaria, se pota scrie cu deplena correctione in ortografi’a fundata pre acesta norma, Societatea academica formulà si adoptà cu unanimitatea membriloru sei mai pucinu unulu, principiulu ortograficu urmatoriu: Pentru scrierea limbei române se va urmá principiulu etimologicu, intru câtu regulele, pentru essecutarea lui, se potu trage d’in limba româna insasi si completá prin analogía, inlaturanduse semnele de prisosu cari impedeca desvoltarea rationale si regularea limbei in grammatic’a ei.

Este oare nevoie de „o solidă argumentare“ pentru a decide că este stupid să-i punem pe oameni să scrie facia, fientia, molliatu, peno și pucinu pentru față, ființă, muiat, până și puțin? Că este nerațional să-l românizăm pe fixare în fipsare pentru că așa s-ar fi pronunțat dacă ar fi fost moștenit din latină? Că ortografia propusă este cu totul despărțită de pronunțare? Că tentativa de a modifica morfologia limbii române (una scriere, unei scriere, acestoru-a, intr’una limba derivata) nu avea cum să reușească? Că nici o încercare de a elimina din limbă cuvinte ca cinste („cuventu slavicu, astadi cadiutu cu tote derivatele sélle in desuetitudine“), dragoste (cuvânt care „prin accentu insusi se vede co este strainu de limba“ și care ar trebui înlocuit, zic Laurian și Massim, cu amore, caritate, affectione, „cari espremu cu mai multa precisione differitele nuantie alle sentimentului de amore“), târg sau zid („d’in radecina barbara“) n-avea cum să izbutească? Nu mai vorbesc de tentativa de a segrega cuvintele curat romanice de murdarele slavisme; zic doar că Dictionariulu consideră romanice cuvintele curvă (derivat de Laurian de la κόρη, „fată“!), da (afirmație, considerat o prescurtare a lui dară, bineînțeles scris preacurat déro!) și vorbă. Imerologul (discuție) 30 mai 2015 18:32 (EEST)