Discuție:Anton Cincu

... Din Lucrarea ,,Contribuții la istoria orașului Tecuci” de Daniel Bradea, Ed. Studis Iași, 2021, p.87-93: ...--188.173.203.91 (discuție) 28 iunie 2021 00:22 (EEST) Această prezentare a primarului Gheorghe Casan, la care, probabil, au mai contribuit D. Balaban (unele aspecte din activitatea lui Anton Cincu se regăsesc în lucrarea ,,Cartea Donatorilor orașului Tecuci”) și Gheorghe Ghițulescu (adresa din 28 iunie 1930, prin care solicita sărbătorirea celor 100 de ani de la nașterea lui Anton Cincu). Conținutul acestui material este inclus și în broșura festivă scoasă pe spezele Consiliului Comunal. Un exemplar al acesteia se află la biblioteca Academiei Române, și în urmă cu ceva ani a stârnit aprige polemici și acuze de plagiat în publicistica tecuceană. Facem observația că unele afirmații dintre cele cuprinse atât în această expunere a primarului, cât și în broșură, nu sunt susținute documentar, fapt remarcat și de istoricul Ion T. Sion care, în articolul Note referitoare la familia Cincu menționa: ,,Fiind o lucrare pro domo, autorul nu o semnează si exagerează exclusiv în laude, prezentând respectiva familie în termeni apoteotici prin care excede realitatea și chiar bunul simț prin nu puținele inexactități ce frizează absurdul. Neadevărurile constau în fapte și realizări atribuite Cinculeștilor, dar care, în realitate, ele sunt rezultatul strădaniei altor demnitari tecuceni” ( ,,Observator”, nr. 624, 15-24 ianuarie 2007). În continuare facem câteva precizări referitoare la afirmațiile inexacte cuprinse în broșura ,,100 de ani de la nașterea lui Anton Cincu”, și care au fost preluate de unii autori tecuceni în lucrările lor. 1. Nu este adevărată afirmația ,,încă din anul 1764, Mihai Cehan Racoviță, domnitorul Moldovei, închinase târgul Tecuciului împreună cu moșia înconjurătoare Bisericii Profetul Samuel din Focșani”.Răspunde

În realitate, locul domnesc din târgul Tecuci a fost închinat Mănăstirii ,,Proorocul  Samoil” din Focșani la 25 februarie 1757 (vezi Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații..., doc. 77 bis, p. 94-96).

2. Nu este adevărată informația conform căreia în anul 1820, când se spune că ar fi avut loc căsătoria cu Smaranda Corban, ,,serdarul Tudoran Cincu, era un boier de rang mijlociu”. Dintr-un înscris al logofotului Costache Conachi rezultă că în anul 1847, cităm: ,,vechilul meu, Tudoran Cincu (sic) mi-au arătat copie după raportul nr. 665…’’ (Ion T. Sion, Note referitoare la familia Cincu, în ,,Observator”, nr. 624 și 625 din 15 și 29 ianuarie 2007). 3. Nu este adevărat că ,,Tudoran Cincu face un schimb de moșii cu marele logofăt Costache Conachi, iar locuitorii târgului au putut astfel să-și răscumpere embaticurile”. Schimbul de moșii s-a făcut între logofătul Costache Conachi și vornicul Neculai Costache, la 15 martie 1835 (Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații..., doc. 144, p. 186). Vânzarea a avut loc la 4 septembrie 1835. Conachi a vândut moșia târgoveților tecuceni fără de ,,nici un feliu de tocmeală si cât au voit Obștea a da, atâta am primit, adica 5500 galbeni, preț cu mult mai gios decât moșiile fac” (Ibidem, doc. 147, p. 188-189). 4. Referirile la ,,doftoroaia” Smaranda Cincu, preluate atât din broșură cât și din articolul Spitalul Ovo sau bolnița Smarandei Cincu (,,Curierul Tecuciului”, nr. 25 și 26 din 16 și 27.08.1939), nu au suport documentar. La ,,doftoroaia”, nu aveau cum să vină ,,bolnavi din toate colțurile Moldovei și chiar din Țara Românească”, în condițiile în care boierii din ținutul Tecuciului apelau la medici adevărați cu care încheiau contracte. Spre exemplu, în anul 1834, 13 boieri din Tecuci și Nicorești au încheiat un contract pe o perioadă de 3 ani (1 aprilie 1834 - 1 aprilie 1837) cu doctorul Ioachim Gropschat care urma să fie plătit cu 120 de galbeni pe an. În afară de această sumă ,,boerii s-au mai făgăduit a-i da doftorului câti 1000 lei ca un agiutor pentru ținerea doftoriilor pentru tămăduirea boalilor di a tot feliu; căci prin contract ești dator a ține doftoriile numai pentru grabnice întâmplări” (Daniel Bradea, Tecuci, file de istorie, ed. a II-a, revăzută și adăugită, Editura StudIS, Iași, 2019, p. 39. Documentul și transcrierea acestuia ne-au fost puse la dispoziție de regretatul istoric Ion T. Sion). 5. Nu este adevărată afirmația că ,,în anul 1857 Tudoran Cincu cumpără casele Smaranda Malaxa pentru suma de 3000 de galbeni, case pe care le donează pentru înființarea unui spital. Acest spital avea să fie întreținut tot pe cheltuiala lui Tudoran Cincu”. Spitalul a fost inaugurat la 17 noiembrie 1863, fiind amenajat în casa cumpărată cu 2000 de galbeni de la Smaranda Malaxa. Dintr-o adresă a Comisiei de întemeiere a Spitalului din Tecuci către Inspectoratul General al Direcției Serviciului Sanitar din București, aflăm numele donatorilor care au contribuit la înființarea spitalului: Leonida Mavrodin cu 500 galbeni, Alexe Anastasău [Anastasiu] cu 500 galbeni, Teodor Săndulescu cu 200 galbeni, Constantin Corban cu 100 galbeni, Anton Cincu cu 100 galbeni, Alecul Corban cu 100 galbeni și răposatul acum Ioniță Ghilțu cu 90 ½ galbeni (Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații..., doc. 325, p. 346-347). 6. Nu este adevărat că Anton Cincu și soția sa, Soltana Cincu, ,,împreună au ctitorit Biserica Săpunari din Focșani”. Biserica ,,Săpunari” din Focșani a fost construită la 1783 de către Breasla Săpunarilor (Mădălina Stănescu, Contribuții la istoricul bisericii ,,Sfântul Nicolae” din Tăbăcari, în ,,Cronica Vrancei”, an XI, 2011, nr. 7, p. 74). 7. Nu este adevărată afirmația că Anton Cincu, ,,devenind o personalitate importantă a orașului Tecuci și un tânăr de viitor este desemnat de județ ca reprezentant în Adunarea Electivă a țării”. Numele deputaților din orașul și ținutul Tecuci aleși în Adunarea Electivă a țării a fost publicat în M. Of. al Moldovei, din 30 decembrie 1858: ,,prințul Nicolae Vogoride, alegător primar, D. Iacovachi [alegător din] oraș, Panaite Balș și Dim. Iamandi, alegători direcți de ținut” (Ștefan Andronache, Unirea Principatelor, dezideratul vital și entuziast al tecucenilor, în ,,Tecuci, un ținut cu vocația unirii”, Ed. Grapho Press, Tecuci, 2018, p. 32). 8. Nu este adevărată afirmația că Anton Cincu ,,în calitate de primar a inițiat și întocmit planul orașului împreună cu inginerul Cristian Kertihy”. La 7 iulie 1858, Departamentul Treburilor din Lăuntru de la Iași a apelat la inginerul Mornand din Galați pentru a realiza un plan de sistematizare al orașului afectat cu o săptămână înainte de un incendiu devastator (Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații..., doc. 289, p. 314). Așa încât inginerul Mornand a realizat ,,un plan de reamenajare urbanistică a centrului Tecuciului ce fusese afectat de marele incendiu din ziua de 1 iulie”(Ibidem, doc. 291, p. 315, doc. 292, p. 317). Este adevărat, în anul 1865, primarul Anton Cincu a încheiat un contract cu inginerul Teofil Iazlovschi în vederea realizării unui plan cadastral al orașului (Ibidem, doc. 339, p. 360). 9. Nu este adevărată afirmația că Anton Cincu ,,este cel care a început construcția capelei și casei de la cimitir”. Departe de adevăr este și pisania din biserica ,,Sfântul Ilie” din cimitir, pusă în anul 1974, în care citim: ,,Ziditu-s’a acest sfânt locaș în anul 1870 cu suma de 1000 galbeni austriaci donați prin testament de negustorul Teodor Săndulescu Primăriei Tecuci, în acest scop spre pomenirea lui”. Inspirați de această pisanie, cu câțiva ani în urmă, administratorii cimitirului ,,Eternitatea” din Tecuci au montat un panou informativ pe care este inscripționat un text din care aflăm că ,,biserica Sfântul Ilie a fost construită în 1870 prin donația filantropului Teodor Săndulescu”.

De fapt, construirea bisericii a început în 1880, când Anton Cincu nu mai era primar de mulți ani. În aprilie 1880, primarul orașului l-a înștiințat pe protoiereu că autoritățile intenționează să ridice ,,o biserică cu temelie de piatră și zid de cărămidă... cu numele Sfântului Profetu Ilie”, în cimitirul nou înființat, și îl roagă să sfințească locul (Ștefan Andronache, Tecuciul în documente și publicații…, doc. 424, p. 447). Sfințirea bisericii a avut loc la 6 iunie 1883, cu prilejul ,,sărbătorii Sfintei Treimi și a Iarmarocului Simsienilor” (Ibidem, doc. 436, p. 458).
10. Nu este adevărată afirmația că ,,până în anul 1947, spitalul s-a finanțat exclusiv din veniturile moșiei Capoteasca, fiind un exemplu de eficiență administrativă și medicală”.
Primarul orașului, Dimitrie Balaban, la începutul anului 1907 consemna în lucrarea ,,Cartea donatorilor orașului Tecuci”, cităm: ,,moșiile Pisera-Gropana, Capoteasca și Micleasca, sunt donate primăriei pentru spitalul orașului, care într-o bună parte se întreține cu veniturile acestor moșii” (Dimitrie Balaban, op. cit., p. 12). O altă parte a cheltuielilor cu întreținerea spitalului era suportată de la bugetul local și pentru un anumit număr de paturi, așa cum am arătat în paginile anterioare, se primeau subvenții de la Direcția Generală a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului de Interne (SJAN Galați, fond Prefectura județului Tecuci, dosar 9/1875, f. 115-116).
În lucrarea Marii filantropi din orașul Tecuci- Familia Cincu sunt și alte informații, lipsite de o bază documentară, referitoare la membrii familiei Cincu. Spre exemplu, cele referitoare la Maria Cincu (,,oferă soțului ei actele moșiilor sale și toate bijuteriile moștenite pentru a se înființa ziarul La Roumanie”) și Nestor Cincu (,,Din agoniseala lui donează 500 de vagoane de cereale nevoilor armatei române pe front”; ,,Nestor Cincu cu soția și cele două fiice, s-au refugiat în port la Odessa pe nava personală, din care săptămânal cobora în port pentru date despre război și țară” etc.).

Facem precizarea că episodul ,,La Roumanie” a fost clarificat de Maria Mille în interviul dat pentru numărul aniversar al ziarului ,,Dimineața” din noiembrie 1933: ,,O femeie, o femeie drăguță, cu suflet de bună româncă a fost furnizoare a fondurilor cu care s-a creat acest ziar. Soția lui P. Brătășanu, lovită de o cruntă boală, muri atunci în Elveția. Ea lăsă o sumă de 50.000 de franci cu expresa dorință a fi întrebuințată unui scop patriotic românesc. Atunci soțul meu sfătui pe P. Brătășanu să închine această sumă fondării ziarului ,,La Roumanie”, care astfel luă ființă” (Fulmen, În casa fondatorului Dimineții. O oră cu dna Maria C. Mille, în ,,Dimineața”, 13 noiembrie 1933, număr aniversar, p. 62). Referitor la aspectele legate de Primul Război Mondial facem următoarele precizări. Nu este adevărată informația conform căreia Nestor Cincu ,,din agoniseala lui donează 500 de vagoane de cereale nevoilor armatei române pe front”.

De fapt, nu a fost vorba despre nicio donație pentru armata română. În perioada neutralității, Nestor Cincu a fost acuzat că ar fi încheiat un contract pentru exportul a 500 de vagoane cu grâu la prețul de 2000 de lei vagonul, iar dacă grâul ajungea în Germania mai primea încă 1000 de lei pentru fiecare vagon. Adevărul a fost dezvăluit de ministrul de finanțe E. Constantinescu care, în urma unei interpelări, a prezentat în Senat o situație din care rezultă că Nestor Cincu a primit autorizație de export pentru 90 de vagoane, ,,care fuseseră încărcate până la introducerea prohibiției” și transportate în Transilvania (Vezi Daniel Bradea Tecuciul în anii Primului Război Mondial, Ed. a II-a revăzută și adăugită, Editura StudIS Iași, 2019).
Autorul studiului este departe de adevăr și atunci când afirmă că Nestor Cincu, pe proprietatea sa de la Țigănești, ,,în clădirile de lângă conacul de la Frunzeasca în Primul Război Mondial a amenajat cel mai dotat spital militar al Crucii Roșii pentru îngrijirea răniților și soldaților francezi”. În realitate, aici au fost amenajate mai multe spitale, atât de autoritățile civile cât și de cele militare, dar fără contribuția proprietarilor care erau plecați în Rusia.
Spre exemplu, în aprilie 1917, a fost amenajat în curtea conacului de la Țigănești, Spitalul femeilor scoțiene. Regina Maria, a consemnat în jurnalul de război că, pe 31 mai/13 iunie 1917 s-a îndreptat ,,spre un loc care aparține familiei Cincu, pe lângă Tecuci, unde câțiva doctori și surori de caritate din Anglia conduc un spital în corturi, pentru ruși... Se pare că familia Cincu n-a arătat pic de generozitate, n-au făcut mai nimic pentru ei. Casa e mare, înconjurată de o grădină mare, lipsită de orice urmă de gust (Maria Regina României, Jurnal de Război ..., vol. II, p. 30-31). Așezământul medical era condus de doctori și surori de caritate din Anglia, iar sanitarii spitalului erau sârbi.Tot în aprilie 1917 a ajuns la Tecuci și Spitalul Z al Crucii Roșii britanice. Activitatea acestuia a fost coordonată de chirurgul James Berry (1860-1946). Atât autoritățile locale cât și comandantul rus, generalul Gavrilov, au sprijinit planul lui Berry de a înființa un spital de chirurgie în Tecuci oferind în acest scop ,,Vila Cincu”. La 4 august 1917, regele Ferdinand a făcut ,,un scurt popas la Spitalul Crucii Roșii al Misiunii Engleze, instalat în casa Cincu, au vizitat răniții în bătălia de la Mărășești, care, cu toate rănile lor grele, păreau că nu suferă și că sunt străini de orice durere trupească, atât de senin și de ridicat le era moralul. Suveranul, vădit mișcat de sufletul și avântul acestor viteji, le-a rostit cuvinte blânde, lăudându-le virtutea ostășească dovedită nu numai pe câmpul de luptă, dar și pe patul de suferință al spitalului. Trecând, apoi, în camera unde se găseau rămășițele pământești ale viteazului aviator francez, plutonierul Texier Thomas, care căzuse greu rănit, cu o zi înainte, în lupta cu un avion inamic, M.S. Regele s-a apropiat cu pietate, i-a pus mâna pe frunte, ca o cunună de binecuvântare, și aninându-i pe piept „Virtutea Militară”, i-a rostit cu vocea înecată de cele mai curate simțiri: „Dormi în pace, viteaz soldat al Franței, care te-ai jertfit pentru noi!... Fie ca pământul primitor al patriei surori să-ți înflorească amintirea cu admirație și recunoștință veșnică”. Toți cei de față aveau privirile înlăcrimate”.
Din ziua de 9 august 1917, Spitalul nr. 5 din pădurea Țigănești a fost transferat în casa Nestor Cincu și în grădina acesteia, din fața gării Frunzeasca, pentru ușurarea operațiunilor de triere a răniților.
Și dacă tot discutăm despre spitale facem precizarea că în relatarea reginei Maria, din jurnalul de război, referitoare la vizita făcută în ziua de 1/14 august 1917 la ,,Spitalul Cincu, unde sunt aduse cazurile cele mai grave și unde lucrează doi doctori francezi buni”, este vorba despre spitalul orașului și nu de vreun spital de campanie amenajat în clădirea ce adăpostește astăzi muzeul, așa cum apare în unele lucrări. De consemnat faptul că suverana a rămas cu impresii nu prea plăcute de la acest spital: prost întreținut, mirosea urât, bolnavii nu păreau bine îngrijiți. În schimb Spitalul ,,Principele Mircea” de la Ghidigeni, găzduit de conacul familiei Chrissoveloni ,,e cât se poate de bine condus și cei ce sunt îngrijiți în el au un mare noroc [...] Când mă gândesc la acel groaznic spital Cincu, atât de rău mirositor”. Pe de altă parte, doctorul George Marinescu, în memoriile sale, menționa faptul că ,,Spitalul Cincu era bine amenajat, dotat chiar și cu baie”. Aici activau medicii francezi Bonnet și Reinbourg, ajutați de surorile de caritate maior Petrescu și domnișoarele Lilica și Mimi Kopetzky. De buna funcționare a spitalului se ocupau soții Vrabie.
Revenind la Nestor Cincu trebuie să spunem că nu este adevărată afirmația potrivit căreia acesta împreună ,,cu soția și cele două fiice, s-au refugiat în port la Odessa pe nava personală, din care săptămânal cobora în port pentru date despre război și țară”.
Referitor la copiii lui Nestor Cincu facem precizarea (mulțumim dl. Viorel Burlacu pentru informațile oferite) că acesta avut un fiu – Anton (născut în 1904) și 2 fiice – Fernanda (n. 1903) și Magdalena (n. 1907), iar în perioada în care a fost refugiat în Rusia a locuit în oraș și nu ,,pe nava personală”. De altminteri, Nestor Cincu nici nu poseda așa ceva. Despre calvarul suferit de el și familia sa la Odessa am relatat pe larg în volumul Tecuciul în anii Primului Război Mondial și nu mai este cazul să revenim.
Din punctul nostru de vedere astfel de lucrări nu servesc nimănui și falsifică istoria orașului, iar cei care se angrenează în astfel de demersuri ar trebui să asculte de recomandările regretatului Ion T. Sion: ,,de istoria locală a târgului nostru, de prezentarea personalităților sale istorice, să se ocupe acei oameni care au pregătirea și autoritatea corespunzătoare și să renunțați la dorința și tendința de afirmare cu orice preț. Ori să vi le căpătați acestea, eventual chiar celebritatea, cu uneltele probității științifice. Căci a nu sluji adevărul istoric când vrei să scrii istorie nu folosește nimănui, nici măcar autorului unui asemenea demers incorect”.