Discuție:Antigona Papazicopol
Punct de vedere neutru[modificare sursă]
Foarte frumos articolul, dar acesta trebuie scris dintr-un punct de vedere neutru; de aceea toată acea porţiune anecdotică nu îşi poate avea locul deocamdată pe pagina principală, aşa că o aduc aici pentru rescriere:
"Nimic nu se poate face fara o tehnica perfecta in manuirea papusii. Imi amintesc ca intr'unul din spectacole Antigona avea de manuit un soricel. Parte din rol era ca soricelul sa se suie pe o toba si sa bata step. Atat de real, atat de clar si de ritmic era dansul si zgomotul pasilor pe toba, atat de aproape de Fred Astaire, incat dupa spectacol am intrebat'o: - Sunetul pasilor de step era inregistrat pe banda, nu? Tu doar mimai... - Nu, mi'a raspuns ea, foarte surprinsa. Cum o sa fac asa ceva? Ceea ce ai auzit era soricelul meu care batea step.
O alta "istorie" a fost ziua in care am asistat la o repetitie. Regizorul era Stefan Lenkish - un mare maestru al scenei romanesti. Avea un suflet mare, dar era cam repezit, cam abrupt in relatiile cu actorii. Spectacolul era "Scufita rosie" si o artista tanara se chinuia cu lupul, care era o papusa mare si dificila. Lenkish - care citea un ziar - ridica din cand in cand capul si spunea cu o voce plicitsita: - Ah, nu asa, nu asa! Lupul asta arata ca o zdeanta! Ca o carpa! Nu are viata! Apoi isi baga din nou capul in ziar. La un moment dat a lasat ziarul jos si a spus cu entuziasm: - Aha! Asa da! Asta'i lupul care'mi trebuie. Bravo! - Pai, sigur ca da, Stefane, s'a auzit o voce rusinata din scena. Il manuia Antigona!
Antigona era nu numai o perfecta "meseriasa" ci un om de o probitate extraordinara. Este greu de crezut, dar nu am auzit'o niciodata in 83 de ani de viata sa spuna o minciuna. Era incapabila sa se mahalageasca. Daca cineva o insulta - si slava domnului ca ocaziile de a fi insultat in Romania comunista abundau, de la vanzatorul de la aprozar pana la seful de cadre de la serviciu - daca era insultata inclina discret capul, se retragea in carapacea ei, si refuza orice contact cu aceea perosana pe viitor.
Cand tovarasa Margareta Nicolescu i'a propus sa intre in partid (a fost mai mult un ultimatum) Antigona a refuzat scurt si elegant: "In partid? Eu?" Rezultatul a fost o interdictie de 7 ani de a pleca in orice turneu in strainatate. Rolul ei era mai intotdeuna preluat de Zola care era protejatul Margaretei Nicolescu, dar al carui talent era minuscul... I s'a permis sa iasa din din nou din tara doar cand Margareta si'a dat seama ca nu putea castiga nici un concurs international fara ea.
O anecdota interesanta a fost aceea ca pe durata cand erau in tara Margareta o obliga sa i se adreseze cu apelativul "tovarase". Cand ieseau in strainatate insa Margareta incera sa uite ca isi capatase directoratul datorita sotului care era colonel de securitate, si isi dorea sa fie tratata ca o femeie de teatru, o femeie din lumea buna... In Elvetia in timpul unei cine la restautant, Margareta a luat'o deoparte pe Antigona si i'a spus: - Antigona, acum nu suntem in Romania. Te rog nu imi mai spune "tovarase" in fata elvetienilor. - Nu pot, tovarasa Niculescu, i'a raspuns Antigona. Acum un an dumneavaostra mi'ati spus ca partidul v'a invatat sa ne adresam unul altuia cu "tovarase". Eu fac ceea ce m'ati invatat dumneavoastra.
In ciuda faptului ca nu era membra de partid, ca venea dintr'o familie de "capitalisti", ca doi dintre cumnatii ei fusesea arestati politici Antigona a primit multe distinctii - Artista emerita, Laureata a premiului de stat, etc...
Foarte putina lume stie sau isi mai aduce aminte ca Antigona a petrecut un an in Oslo, in Norvegia unde a creat un intreg teatru de papusi - a format o echipa de papusari, a construit scena, a facut papusile, a fost regizorul spectacolului..." In 1962 aveam numai 19 ani cand am cunoscut’o intamplator pe marea artista papusareasa si minunatul om care a fost Antigona Papazicopol. Venise invitata in casa tatalui meu, Pascal Georgescu, care dupa cate imi aduc aminte era in acel moment arhitectul sef al Judetului Constanta. Venise, ca multe alte personalitati ale artei din acel timp, sa schimbe in siguranta, fara teama de a fi arestata, cateva cuvinte triste cu alt seaman care suferea de pe urma comunismului. M’a izbit din clipa in care a intrat pe usa eleganta ei atat vestimetara cat si de comportament. Sa nu uitam ca in anii 1950-1960, ani de saracie, foame si frica institutionalizata, sa fi elegant era o mare performanta. Am inteles de la tata (eu nu mai trecusem pe la Teatrul Tandarica de peste un deceniu) ca era o mare marionetista. Dna Antigona Papazicopol vorbea linistit, masurat, fara nici o afectare, fara nici un ifos, cu o discretie si o modestie princiara.
Venise sa ma roage sa o ajut cu o traducere a unui manual de manuire a marionetei, ceea ce am fost imediat de acord. Ne’am dat intalnire a doua zi la Casa Armatei, pe Calea Victoriei. A sosit punctual si am plecat impreuna spre Capsa unde urma sa bem o cafea si sa imi arate manuscriul ei. Nu facuseram nici doi pasi cand o masina lunga, neagra s’a oprit alaturi de noi. Usa s’a deschis vijelios si din masina a iesit in mare viteza… Maria Tanase! Marea cantareata s’a dus drept la Dna. Antigona Papazicopol si a luat’o in brate. - Bravo, Antigona, i’a spus. Bravo! Apoi s’a suit inapoi in masina si a disparut. - Ce a fost asta? Am intebat’o eu cand am ramas din nou singuri. - Am avut un rol in care o manuiam pe… Maria Tanase, a spus Antigona cu un zambet mic. Si atat a fost tot. Nu a dat nici o explicatie, nu s’a umflat in pene nici o clipa. Si in acel moment, tanar si neatent la ale vietii, nu am inteles de ce.
Sa fi fost cinci ani mai tarziu, zece, nu mai stiu exact, dar intr’o buna zi am trecut prin fata Teatrului Tandarica si, vazand numele Dnei Papazicopol pe afis, am cumparat doua bilete pentru a vedea un spectacol de care se vorbea mult al acea vreme, “Cele trei neveste ale lui Don Cristobal”. Era un spectacol pentru adulti de care erau entuziasmati toti oamenii educati ai vremii. Eu, insa trebuie sa marturisesc ca am cumaprat biletele mai mult ca sa vad de ce toata lumea o considera pe Antigona “o magiciana a papusii”. Au trecut atati ani de atunci ca nici nu mai stiu ce papusa manuia Antigona… Tin minte doar atat. In fata mea o doamna “bine” tinea pe genunchi o fetita de cam cinci anisori. De ce o adusese la un spectacol de adulti nu stiu, dar fetita era numai ochi si urechi. Tot asa era si mama. La un moment dat Don Cristobal se intoarce acasa “prea devreme” si toata sala era cu sufletul la gura sa vada ce i se intampla. Dar eu am fost fascinat de reactia doamnei din fata mea. Prinsa de spectacol, de magia manuitorilor, de curiozitate si de emotie nu a mai stiut ce facea si a impins la o parte capul propriei ei fetite ca sa vada spectacolul mai bine.
Am plecat acasa dupa spectacol ca dupa un mare banchet al sufletului, razand de unul singur, ca prostul, la amintirea scenelor din spectacol. Si am inteles de ce cu cinci ani inainte Antigona nu se umflase in pene cand fusese felicitata de Maria Tanase. Cele doua femei, Maria Tanase si Antigona Papazicopol, stiau ca ambele sunt artiste de exceptie ale scenei romanesti, iar comentariul si imbratisarea Mariei Tanase venea de la egal la egal.
Si mi pare rau, tare rau ca nu am avut intelpciunea, atunci cand eram in Romania, de a merge mai des la Tandarica… Da, arta si inca arta de mare clasa se poate face si cu
Ella (Elisabeta) Conovici despre Antigona Papazicopol
Am cunoscut’o pe Antigona Papazicopol! Mai mult decat atat, mi’a fost foarte aproape din clipa cand am pasit pragul Teatrului Tandarica pentru prima data si pana ultima clipa petrecuta de ea printre noi. O prietenie de 30 de ani. Asa ca pot sa afirm cu convingere: am cunoscut’o pe Antigona Papazicopol!
Cred ca astazi putini mai sunt dintre cei ce stiu cine a fost, ce a facut, chiar daca urmeaza aceeasi profesie, si din cauza asta sunt mai saraci… Ea, Antigona, a insufletit marionette ca nimeni altul. Da, ca nimeni altul, fiindca virtuosi au mai fost, dar ea imbogatea virtuozitatea cu un grad inalt de sensibilitate si isi practica profesia cu respect si responsabilitate, ridicand’o la arta autentica. O profesie privita de unii cu un zambet ingaduitor, de altii cu uimire sau incatare. Arta Antigonei cu incantare era privita. - bucatele de lemn si carpe ce intruchipau personaje animate de fire lungi la capatul carora “oficia” Antigona. Privindu’le, spectatorul cel mai insensibil sau neincrezator, fie el copil sau adult, se lasa fascinat. Putea fi vorba de micuta acrobata de circ ce evolua periculos la inaltime sau mosul cu feciorul purcel din bazmul lui Ion Creanga, or despotul antic ce poruncea cu perfidie grelele incercari ale lui Heracle, din “Ispravile viteazului Heracle” de Alexandu Mitru. De asemenea de neuitat este zborul lui Peter Pan, baietelul ce voia sa ramana vesnic copil, ori pianistul (numar de cabaret) ce urmarea partitura nu cu miscari intamplatoare ci asemenea unui pianist real. Pot oare sa nu’mi amintesc floarea si sarpele dein “Micul Print” de Saint Exuperi? Roluri problema, deoarece floarea era o simpla tije cu un boboc si cateva frunze, fixa intr’un singur punct. Trandafirul, iubirea Micului Print, exprima toata incarcatura de sentimente – tandrete si rasfat femenin. Iar sarpele – un crampei de franghie – convingea cu miscari insinuante si complexe ca el poate infaptui dorinta Micului Print. Nici o secunda nu realizai tu spectator ca privesti o franghie, ci erai convins ca asisti la un miracol – da – miracolul marionetei. As putea enumera inca nenumarate roluri, dar insiruirea lor nu ar aduce nimic in plus de faptul ca Antigona Papazicopol, invizibila publicului, realiza acest miracol al marionetei.
Azi, dupa atati amar de ani imi amintesc cum adesea priveam din culise spectacolul in care interpreta ea, fiindca era o incantare sa o privesti cum, cu calm, precizie si gratie, stapanea ploaia de fire datatoare de viata micutelor fantose. O comparam cu o interpreta la harpa ce cu o inalta profesionalitate reda cele mai dificile partituri. Trebuie sa adaug si un alt aspect: o puteai vedea pe Antigona Papazicopol in pauza spectacolului sau la final, cand colegii agatau in graba in stelaj personajul si fugeau la o tigara si o cafea – ea ramanea pe podium preocupata de vreo imbunatatire sau de grija de a’si lasa marioneta in perfecta stare de joc si protectie.
Antigona era licentiata a Academiei de Arte Frumoase, studiu care a ajutat’o sa inteleaga plasticitatea miscarii. Avea o perfecta ureche muzicala si un evident simt interpretativ. Intelegea personajul si reda esenta caracterului lui.
Antigona era o fiinta de o rara discretie, avea o mare disponibilitate de a’si ajuta colegii. Era capabila de mari devotiuni si de aceea adesea era expusa deceptii