Dedi I al Saxoniei răsăritene

Dedi I (sau Dedo I) (n. 1004 – d. octombrie 1075) a fost margraf al Saxoniei răsăritene (numită și Marca de Luzacia) de la 1046, precum și pretendent pentru titlul de margraf de Meissen din 1069.

Dedi era cel de al doilea fiu al lui Dietrich al II-lea de Wettin cu Matilda, fiică a margrafului Eckard I de Meissen.

Dedi a moștenit Saxonia răsăriteană de la ultimul dinast al acesteia, Odo al II-lea, rămas fără urmași direcți, datorită faptului că se căsătorise cu sora acestuia, Oda (răposată înainte de 1068). Oda era ea însăși văduvă a lui Wilhelm al III-lea de Weimar și mamă a lui Wilhelm de Meissen și a lui Otto I de Meissen, succesiv margrafi de Meissen. Atunci când fiul său vitreg Otto a murit, Dedi a luat în căsătorie pe văduva sa, Adela de Louvain, în numele căreia a emis pretenții asupra Mărcii de Meissen.

Otto a murit în 1067 și a fost succedat de către Ekbert I, însă Dedi, căsătorit cui văduva lui Otto în 1069 s-a răsculat. Pretinzând Meissen prin soția sa, Dedi a devenit contestatar al prerogativelor regale în mărcile respective. În această răscoală, alături de el s-a aflat contele Adalbert al II-lea de Ballenstedt, care a prădat mănăstirea de Nienburg, o ctitorie a familiei primei soții a lui Dedi. În ce o privește, Adela de Louvain l-a sprijinit pe soțul său cu atâta ardoare, încât Lambert de Hersfeld a numit-o saevissima uxor. Adalbert de Bremen, unul dintre regenții tânărului rege Henric al IV-lea, a reușit să resite în fața rebelilor din Thuringia, menținând pacea în Thuringia și Meissen. Dedi s-a mulțumit cu stăpânirea asupra Luzaciei, unde a fost urmat de către fiul său mai mare, Dedi al II-lea.

Dedi a avut și o fiică, Adelaida, născută de prima sa soție Oda, care se va căsători cu margraful Ernest de Austria. Cu Adela de Louvain, Dedi a avut doi fii: Henric, care ulterior stăpâni atât Luzacia cât și Meissen, și Conrad, care a murit într-o luptă împotriva venzilor.

Surse

• Thompson, James Westfall|, Feudal Germany, Volume II, New York, Frederick Ungar Publishing Co., 1928.
• Bernhardt, John W., Itinerant Kingship and Royal Monasteries in Early Medieval Germany, c. 936–1075, Cambridge, Cambridge University Press, 1993.