Cunoaștere

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Cunoaştere)
Salt la: Navigare, căutare
Personificarea cunoașterii (Greacă Επιστημη, Episteme) în Biblioteca Celsus din Ephesus, Turcia.

Cunoașterea este familiarizarea cu cineva sau ceva, ce poate include fapte, informații, descrieri sau abilități dobândite prin experiență sau educație. Se poate referi la înțelegerea teoretică sau practică a unui subiect. Poate fi implicită (cum ar fi abilitatea practică sau expertiza) sau explicită (cum ar fi înțelegerea teoretică a unui subiect) și poate fi mai mult sau mai puțin formală sau sistematică.[1] În filozofie, studiul cunoașterii este numit epistemologie și filozoful Platon a dat faimoasa definiție a cunoașterii drept „convingere adevărată justificată”. Cu toate acestea, nu există o singură definiție a cunoașterii unanim acceptată și sunt numeroase teorii care o explică.

Acumularea de cunoștințe implică procese cognitive complexe: percepție, comunicare, asociere și raționare, în timp ce cunoașterea este de asemenea legată de capacitatea de conștientizare a ființelor umane.[2]

Teorii ale cunoașterii[modificare | modificare sursă]

Robert Reid, Cunoaștere (1896). Clădirea Thomas Jefferson, Washington, D.C.
Vezi și: Epistemologie
Eventuala demarcație între filozofie și știință a fost făcută posibilă prin ideea că esența filozofiei era „teoria cunoașterii”, o teorie distinctă față de științe pentru că stătea la baza acestora... Fără această idee, a unei „teorii a cunoașterii”, este dificil de imaginat ce ar fi fost „filozofia” în epoca științei moderne.
Richard Rorty Filozofia și oglinda naturii

Definiția cunoașterii este un subiect dezbătut în continuare de către filozofi în domeniul epistemologiei. Definiția clasică, descrisă dar nu complet aprobată de către Platon[3], susține că o afirmație trebuie să întrunească trei criterii pentru a fi considerata cunoaștere: trebuie să fie justificată, adevărată și credibilă. Unii susțin că aceste condiții nu sunt suficiente, cum ar fi condiția suplimentară a lui Simon Blackburn, conform căreia nu trebuie să spunem că cei care întrunesc oricare dintre aceste condiții „prin eroare, omisiune sau eșec” au cunoaștere.[4]

În contrast cu această abordare, Wittgenstein a observat, urmărind paradoxul lui Moore, că cineva poate spune „o crede și să nu fie așa”, însă nu poate spune „o cunoaște și să nu fie așa”.[5] El continuă să argumenteze că acestea nu corespund unor stări mentale distincte, ci mai degrabă unor modalități distincte de a vorbi despre convingere. Ce diferă aici nu este starea mentală a vorbitorului, ci activitatea în care acesta este implicat. Din acest punct de vedere, a știi că ceainicul fierbe nu presupune să fi într-o stare mentală specifică, ci a efectua o operație specifiă pe afirmația că ceainicul fierbe. Wittgenstein a căutat să depășească dificultatea definiției observând modul în care „cunoașterea” este folosită în limbajul natural. El privea cunoașterea ca un caz de recunoaștere a familiarității. Mergând pe această idee, „cunoașterea” a fost reconstruită ca un concept separat, care evidențiază trăsăturile relevante, dar care nu este ilustrat în mod adecvat de nicio definiție.[6]


-Intenționalitatea definește predeterminarea acțiunii în real prin construcția unui model de acțiune în mintea subiectului.

-Raționalitatea definește căutarea, identificarea, explicitarea cauzala și utilizarea tuturor formelor, proprietăților și relațiilor între proprietăți, care permit subiectului să realizeze o anume transformare de stare în realitate, sau să explice cauzal o anume stare observată ori construită experimental.

-Valorizarea este consecința evaluării utilității rezultatelor dobândite printr-o anume cunoaștere, printr-o acțiune configurantă sau explicantă cauzal de modalitate.

Funcția cognitiva implica conștienta subiectului, implica capacitatea acestuia de a modela realitatea în mintea sa, de a se modela pe sine ca agent purtător de conștienta și creator de cunoaștere, dar și de a se separa de modelele de sine și de realitate, tratându-se pe sine ca sursa a modelarii și conștientizării modelarii realității.

Conștienta sumar caracterizată este proprietatea sistemului de a se identifica, diferenția structural și dinamic, poziționa și orienta intențional operant, în diferite cuplaje cu sine și prin sine cu mulțimea stărilor ambientului.

Cunoașterea umana implică socializare interactiv cognitivă, ea se desfășoară într-un spațiu natural amenajat, spațiul real-societal, alcătuit din parți prelucrate ale realității, indivizi cunoscători și mulțimea efectelor acțiunilor cognitive. Membrii societății își descriu și comunica intre ei, atât propriile individualizări, performanțe și opțiuni cognitive cât și pe ale semenilor. Socializarea cognitivă duce atât la cooperare cât și la conflict în spațiile cunoașterii cu toate consecințele cunoscute.

Calitatea cunoașterii depinde de instrumentele conceptuale și experimentale utilizate pentru dobândirea și folosirea ei.

Convențional putem separa cunoaștere concretă și abstractă. Cunoașterea concreta poate fi practica sau intuitiva. Cunoașterea abstracta este acțiune corelanta intre serii de familii de forme sau familii de proprietăți, care conduc la o anume stare sau o dependenta precisa intre o serie de stări.

Cunoașterea abstracta caracterizanta de obiect și proces fenomenal sau social își definește componentele obiect, relație și proprietate, precum și procedurile specifice de manipulare distincta a obiectelor, regulile de conectare intre acțiunile operante și traseul conexiunilor argumentate care indica posibilitatea realizării sau negarea posibilității realizării unei anume configurații într-un spatiu obiectual determinat.

Cunoașterea practica vizează realizarea directa a unei forme sau mulțimi de forme conectate funcțional, acesta este cazul proiectării și realizării de obiecte, funcții și utilități prin unelte materiale. Cunoașterea formala utilizează operatori și interpretări cantitative, matematice, și este folosita pentru a modela precis, predictiv, utilizând funcții matematice, un segment de fenomenalitate, un aspect metabolic sau conceptual al omului, sau a stabili parametrii și dimensiona dinamic o acțiune sociala, o instituție, o anume agregat unealta, cu o structura și utilitate specifica.

Putem deasemeni discrimina cunoasterea culturala, care opereaza cu variabile ambigue precum valori, atitudini, legaturi sufletesti, emotii, contacte, cooperari și conflicte umane. In cultura identificam o cunoastere concreta, definibila, asamblabila și comunicabila gestual și lingvistic, precum acea cunoastere 'abstracta' care construieste principii și metode de creatie muzicala, picturala, regizorala sau literara, sau principii estetizante.

Fiecare domeniu al cunoasterii are obiecte proprii, reguli generative proprii și strategii evaluante și utilizante proprii, unele accesibile majoritatii altele extrem de tehnice formal, sau subtil realizante estetic, inaccesibile omului mediu.

Este cunoscut ca aparatul matematic utilizat în constructia modelelor teoretice actuale ale fizicii este atat de compex logic demonstrant și interpretant, incat nu foarte multi oamenii il pot invata, intelege corect și aplica creativ la nivel superior.

Deasemeni pentru a realiza o pictura, compozitie muzicala, opera literara, sau regizorala, este nevoie de mult talent, multa experienta și o profunda competenta creativa și critic evaluanta, compact definita ca 'inventivitate artistica'.

Dar și pentru a prelua cat mai mult din ingeniozitatea unei creatii și transpune în trairi personale emotive și conceptuale, din perspectiva spectatorului, cere o calitate subtila anume 'bun gust autentic'.

Poate cel mai dotat cu potential critic superior este omul de stiinta constructor de teorii fenomenale, sau artistul, cretorul de opera de arta, indiferent din ce domeniu, pentruca fara un spontan, profund și atent simt critic-estetic, nu se poate realiza o opera de mare calitate, opera pretuita de numeroase generatii timp de decenii, secole sau milenii, opera fundamentala care formeaza personalitatea umana, ii daruie valori, imbolduri creative și criterii estetizante.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://oxforddictionaries.com/view/entry/m_en_us1261368#m_en_us1261368
  2. ^ Stanley Cavell, "Knowing and Acknowledging," Must We Mean What We Say? (Cambridge University Press, 2002), 238–266.
  3. ^ In Plato's Theaetetus, Socrates and Theaetetus discuss three definitions of knowledge: knowledge as nothing but perception, knowledge as true judgment, and, finally, knowledge as a true judgment with an account. Each of these definitions is shown to be unsatisfactory.
  4. ^ http://www.centenary.edu/attachments/philosophy/aizawa/courses/epistemologyf2008/kirkham1984.pdf
  5. ^ Ludwig Wittgenstein, On Certainty, remark 42
  6. ^ Gottschalk-Mazouz, N. (2008): „Internet and the flow of knowledge“, in: Hrachovec, H.; Pichler, A. (Hg.): Philosophy of the Information Society. Proceedings of the 30. International Ludwig Wittgenstein Symposium Kirchberg am Wechsel, Austria 2007. Volume 2, Frankfurt, Paris, Lancaster, New Brunswik: Ontos, S. 215–232. http://www.uni-stuttgart.de/philo/fileadmin/doc/pdf/gottschalk/ngm-internetflow-2008.pdf

Legături externe[modificare | modificare sursă]