Constantin Popovici

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Constantin Popovici
Constantin Popovici.jpg
Sculptorul Constantin Popovici
Date personale
Născut 1 februarie 1938
Iași, Județul Iași
Decedat 10 decembrie 1995 (57 de ani)
București, Romania
Părinți Ion Grigore Popovici,
Nadia Popovici (n. Ajder)
Frați și surori Eliza Popovici - Palade
Naționalitate Flag of Romania.svg român
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație sculptor[*] Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artistic Sculptură
Pregătire Universitatea din București
Mișcare artistică postmodernism
Opere importante Statuia lui Prometeu cu fulgere în mână de lângă Barajul Vidraru
Premii 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP)

Constantin Popovici (n. 1 februarie 1938, Iași — d. 10 decembrie 1995, București) a fost un sculptor român, fiul sculptorului Ion Grigore Popovici (19071946) și al pictoriței Nadia Popovici (19101985).

Biografie[modificare | modificare sursă]

Constantin Popovici a fost o personalitate artistică complexă. În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici (UAP).

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Statuia lui Prometeu cu fulgere în mână, Barajul Vidraru (1965)

Vandalizare[modificare | modificare sursă]

Monumentul Independenței din Oradea a fost realizat de sculptorul Constantin Popovici între 1981-1983 și a fost premiată la nivel național în 1983 cu premiul "Ion Andreescu" al Academiei române. Ansamblul avea la bază motivul sculptural al triadei compuse din doi bărbați tineri și o fată, care reprezentau cele trei provincii istorice românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească, îngemănate într-un singur trup. De jur împrejurul soclului statuii erau montate basoreliefuri din bronz înfățișând scene din Războiul de Independență de la 1877-1878. Întreg ansamblul avea o greutate de 4,3 tone și o înălțime de 19,47 metri, din care grupul statuar propriu-zis avea de peste trei metri. În 1992, deși autorul lucrării s-a împotrivit, monumentul a fost demolat pentru a face loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic, iar piesele de bronz au fost transportare într-un depozit al Regimentului 21 Mecanizat din Garnizoana Oradea. După desființarea unităților militare, grupul statuar a fost mutilat de hoți. Hoții au furat întâi basoreliefurile, iar în etapa a doua de vandalizare au tăiat și furat două dintre capetele statuilor, au amputat picioarele statuilor în dreptul gleznelor iar uneia dintre statui i-au retezat piciorul de la genunchi. Autoritățile locale au în evidențe grupul statuar ca fiind „în conservare".[2]

Premii[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dan Grigorescu - „Constantin Popovici” (monografie), Ed. Meridiane, București, 1990
  • Nouveau dictionaire de la sculpture moderne”, Editura Fernand Hazan, Paris, 1970
  • Mircea Grozea - „Sculptori contemporani”, Editura Meridiane, București, 1984
  • Constantin Prut - „Dictionaire de la sculpture moderne”, Editura Albatros, 1982
  • Constantin Prut - „Dicționar de artă plastică modernă și contemporană”, București, 2000
  • Dan Hăulică - „Nostalgia sintezei”,Editura Eminescu, București, 1984
  • Constantin Popovici, Dan Grigorescu - „Dictionaire Olympiade des arts a Seoul par ante Glibota 1988 - 1989”, Coreea de Sud, Editura Arta Grafică, București, 1990
  • E. Benzeot, Editura Grund, Paris, 1975 - 2008
  • Volum omagial - „Dulce și frumoasa Românie”, editat de Guvernul României, 1995
  • Grande Encyclopedie Italienne, Vol. XIX

Alte referințe:

Legături externe[modificare | modificare sursă]


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Maria Magdalena Crișan, Arte vizuale. Destine de artiști, Observatorul cultural Numărul 429, iunie 2008
  2. ^ Monumentul Independenței, abandonat de autorități și mutilat de hoți