Claudius Florimund Mercy

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Claudius Florimund Mercy
Claude Florimond de Mercy.jpg
Claudius Florimund Mercy
Date personale
Născut1666[1][2] Modificați la Wikidata
Longwy, Franța Modificați la Wikidata
Decedat (68 de ani)[2] Modificați la Wikidata
Parma, Ducatul Parmei[*] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatReggio Emilia Cathedral[*] Modificați la Wikidata
CetățenieRoyal Standard of the King of France.svg Franța Modificați la Wikidata
Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulgeneral  Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaieRăzboiul Succesiunii Spaniole  Modificați la Wikidata
Claudius Florimund Mercy

Claudius Florimund de Mercy cunoscut și sub numele Contele Mercy (n. 1666, Martin Fontaine, în Longwy regiunea Lorena; d. 29 iunie 1734, căzut în bătălia pentru castelul Crocetta, în apropiere de Parma) a fost un feldmareșal imperial. În anul 1700 e consemnat Claudius Florimund Mercy ca domni de Fontoy, Looten si Schöndorf [2]. Tatăl lui a fost ridicat în 23 septembrie 1686 la rangul de Baron.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Bunicul lui a fost Francois Comte de Mercy, nascut in Longwy, Lorena, murit 3 Aug. 1645, fost general în armata bavareză și apoi în armata imperială austro-ungară.

Părinții săi au fost Comte Pierre Ernest de Mercy (1641–1686) și Marie Christiane d'Allamont[2]. Florimund Claudius de Mercy nu a avut copii. El a adoptat doi copii de neam îndepărtat, care i-au preluat titlul "de Mercy", Antoin Mercy d'Argenteau, decedat în 1676, și fratele lui, Florimond Claude Mercy d'Argenteau (1727-1794), moștenitorul averii părintești.

Activitate istorică[modificare | modificare sursă]

A activat ca general în armata lui Eugeniu de Savoia și ca comandant militar și președintele administrației imperiale a Banatului (între 1716 - 1734), menținându-se astfel influenta armatei în cadrul administrației. În 15 aprilie 1718 a fost numit, prin decret imperial ca general comandant al Banatului. În 29 iunie 1734, căzut mort în bătălia pentru castelul Crocetta, în apropiere de Parma. Este înmormântat în catedrala din Reggio Emilia (Italia).

După lupta de la Zenta a primit în 1697 gradul de Maior. A luptat în bătălia de apărare a Vienei contra invaziei otomane din 1683, în Ungaria (1684–90), în Italia (1701) cu decorație, în 1702 a comandat un regiment de Cuirasieri pe Rin, a luptat împotriva invaziei franceze a Renaniei, în 1701-1702 a ajuns la Cremona prizonier ai armatei franceze, fiind numit apoi Locotenent-Feldmareșal. A eliberat în 1706 localitatea Landau (Palatin) de sub ocupație franceză. În lupta contra otomanilor din 1716 a contribuit la victorie, acoperind asediul Timișoarei în 1716 și a luat parte la asediul Belgradului in 1717 cu decorație, a fost comandant in 1718 in războiul dintre Austria și Spania în Sicilia. În 1719 a devenit general comandant în Italia. Din 1720 Guvernator administrativ al Banatului unde și-a făcut renume în reconstrucția și cultura Banatului. În 1733 ca Feldmareșal a preluat comanda supremă a armatei imperiale în Italia. A murit în 29 iunie 1734, în timpul unui atac asupra castelului fortificat Crocetta, în apropiere de Parma.

Monument[modificare | modificare sursă]

În 3 august 2009, cu ocazia zilei Timișoarei, a fost dezvelit un bust al său, situat în Parcul Central.

Edificii construite de contele Mercy[modificare | modificare sursă]

Imagini cu edificiile respective pot fi găsite pe pagina Direcției de Monumente Istorice Timișoara, la secțiunea "Arhitectură", poziția 130 respectiv 170.

Note bibliografice[modificare | modificare sursă]

[3]

  1. ^ „Claudius Florimund Mercy”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ a b Claudius Florimund, count von Mercy, Encyclopædia Britannica Online, accesat în  
  3. ^ Pierre Napoléon Célestin Charles Auguste Kessel, Livre d'or de la noblesse Luxembourgeoise, ou, Recueil historique, chronologique, généalogique & biographique des familles nobles du Luxembourg ancien & moderne, S.4, Digitalisat Stammbaum Christiane d'Allamont

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Pierer's Universal-Lexikon, Band 11. Altenburg 1860, S. 146-147
  • Meyers Großes Konversations-Lexikon, Band 13. Leipzig 1908, S. 628-629

Legături externe[modificare | modificare sursă]