Vizualizare sursă pentru „Bătălia de la Gettysburg”

{{Infocaseta Conflict militar
| image             = Thure de Thulstrup - L. Prang and Co. - Battle of Gettysburg - Restoration by Adam Cuerden.jpg
| caption           = ''Bătălia de la Gettysburg'' de {{Ill-wd|Q7779204|3=Thure de Thulstrup}}
| date              = {{Dată|1863|7|1|format=j}}–{{Dată|1863|7|3}}
| place             = [[Gettysburg, Pennsylvania]], SUA
| coordinates       = {{Coord|39|48|41|N|77|13|33|W|type:event_region:US_scale:30000|display=inline,title}}<!-- NPS visitor center location-->
| no-location-property = yes
| result            = Victorie a [[Statele din Nord|Uniunii]]<ref>Coddington, p. 573. Vezi discuția privind judecata istoricilor pe tema dacă victoria Uniunii poate fi considerată {{Ill-wd|Q3436733|3=una decisivă}}.</ref>
| combatant1        = {{flagicon|USA|1863}} [[SUA]] ([[Statele din Nord|Uniunea]])
| combatant2        = {{flagicon|CSA|1863}} [[Confederate States of America|Statele Confederate]]
| commander1        = [[George Meade]]
| commander2        = [[Robert E. Lee]]
| units1            = {{Ill-wd|Q653089|3=Armata Potomacului}}<ref>''Official Records'', Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, [http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&node=waro0043%3A2&view=image&seq=175&size=100 pages 155–168] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170724021322/http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&node=waro0043%3A2&view=image&seq=175&size=100 |date=July 24, 2017 }}</ref>
| units2            = {{Ill-wd|Q689847|3=Armata Virginiei de Nord}}<ref>''Official Records'', Seria I, Volumul XXVII, Partea 2, [http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0044&node=waro0044%3A2&view=image&seq=285&size=100 pages 283–291] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170724014127/http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0044&node=waro0044%3A2&view=image&seq=285&size=100 |date=July 24, 2017 }}</ref>
| strength1         = {{formatnum|93500}}–{{formatnum|104256}}<ref>''Official Records'', Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, [http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&q1=return+of+casualties&view=image&seq=193&size=100 page 151] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170724013346/http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&q1=return+of+casualties&view=image&seq=193&size=100 |date=July 24, 2017 }}</ref><ref name=BM125>Coddington, p. 673, face referire la numărul oficial al forțelor Armatei Uniunii, dar afirmă că numărul real ar fi fost „în preajma” lui {{formatnum|115000}}. Busey și Martin, p. 125: „Forța angajată” în bătălie a fost de {{formatnum|93921}}. Eicher, p. 503, dă un număr similar, de {{formatnum|93500}}. Sears, p. 539 citează numărul oficial de puțin mai mult de {{formatnum|104000}} dar cu întăriri de circa 8000 de oameni pe cale să ajungă.</ref><br>360 de tunuri<br>36 de regimente de cavalerie
| strength2         = {{formatnum|65000}}–{{formatnum|75000}},<ref>{{cite web|url=https://history.army.mil/staffRides/_docs/staffRide_Gettysburg.pdf|title=Gettysburg Staff Ride|website=army.mil|access-date=28 March 2024}}</ref> posibil până la {{formatnum|80000}}<ref name=BM260>Busey și Martin, p. 260, afirmă că „forța angajată” în luptă a Confederației era de {{formatnum|71699}}; McPherson, p. 648, listează forța confederată la începutul campaniei ca fiind {{formatnum|75000}}, în timp ce Eicher, p. 503 dă numărul mai mic de {{formatnum|70200}}. Observând că cifrele confederate adesea nu includeau ofițerii, Coddington, p. 676 afirmă că forța estimată pentru Confederație, de {{formatnum|75000}} este „o estimare conservatoare”. Căpitanul confederat {{Ill-wd|Q4245664|3=John Esten Cooke}} scriind în {{lang|en|A Life of Gen. Robert E. Lee}}, New York: D. Appleton, 1871, p. 328, dă pentru întreaga forță confederată un număr de „circa optzeci de mii”. Sears, p. 149 afirmă că martorii oculari au observat o forță confederată de circa {{formatnum|100000}} dar, deși Meade s-a folosit de această estimare când a făcut planul de luptă, era o supraestimare cu 20 de procente.</ref><br>270 de tunuri<br>9500 cavaleriști
| casualties1       = {{formatnum|23049}}<ref>{{lang|en|Official Records}}, Seria I, Volumul XXVII, Partea 1, [http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&q1=return+of+casualties&view=image&seq=207&size=100 page 187] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170724005247/http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar&cc=moawar&idno=waro0043&q1=return+of+casualties&view=image&seq=207&size=100 |date=July 24, 2017 }}</ref><ref name=Ucasualties>Busey și Martin, p. 125.</ref>
| casualties2       = {{formatnum|23000}}–{{formatnum|28000}}<ref name=Casualties>Busey și Martin, p. 260, citează '''{{formatnum|23231}}''' total (4708 morți;{{formatnum|12693}} de răniți;5830 prizonieri/dispăruți).<br />
Vezi secțiunea despre [[#Pierderi|pierderi]] pentru o discuție despre estimări alternative confederate, care ar putea ajunge la '''{{formatnum|28000}}'''.</ref><ref>{{lang|en|Official Records}}, Seria I, Volumul XXVII, Partea 2, [http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar;cc=moawar;q1=return%20of%20casualties;rgn=full%20text;idno=waro0044;didno=waro0044;view=image;seq=0340 pages 338–346] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170724015845/http://ebooks.library.cornell.edu/cgi/t/text/pageviewer-idx?c=moawar;cc=moawar;q1=return%20of%20casualties;rgn=full%20text;idno=waro0044;didno=waro0044;view=image;seq=0340 |date=July 24, 2017}}</ref>
}}
[[File:FieldOfGettysburg1863.PNG|thumb|upright|Această hartă ovală din 1863 ilustrează {{Ill-wd|Q5554755|3=câmpul de luptă de la Gettysburg}} între {{Dată|1863|7|1|format=j}}–{{Dată|1863|7|3}}, cu pozițiile și mișcările trupelor și artileriei, {{Ill-wd|Q357674|3=hașúri}} ale reliefului, ape, drumuri, căi ferate, și case cu numele locuitorilor de la momentul bătăliei.]]
'''Bătălia de la Gettysburg''' a fost o luptă de trei zile în cadrul [[Războiul Civil American|Războiului Civil American]] între forțele {{Ill-wd|Q1752901|3=Uniunii}} și cele ale {{Ill-wd|Q1125021|3=Confederației}}, desfășurată între {{Dată|1863|7|1|format=j}} și {{Dată|1863|7|3}}, în orașul [[Gettysburg, Pennsylvania]] și în jurul acestuia. Bătălia, câștigată de Uniune, este considerată a fi {{Ill-wd|Q7856051|3=punctul de cotitură al Războiului Civil}}, care a pus capăt aspirațiilor Confederației de a deveni o țară independentă. A fost cea mai sângeroasă bătălie a Războiului Civil, soldată cu {{Formatnum|50000}} de morți de ambele tabere în trei zile.<ref>[https://www.battlefields.org/learn/civil-war/battles/gettysburg "Gettysburg"] la Battlefields.org</ref>

În bătălia de la Gettysburg, {{Ill-wd|Q653089|3=Armata Potomacului}} în frunte cu {{Ill-wd|Q3280545|3=generalul-maior}} unionist [[George Meade]]  a respins atacurile {{Ill-wd|Q689847|3=Armatei Virginiei de Nord}} a {{Ill-wd|Q4135313|3=generalului}} confederat [[Robert E. Lee]], oprind campania lui Lee de invadare a [[Statele din Nord|Nordului]] și obligându-l să se retragă.<ref group="lower-alpha">[[Bătălia de pe Antietam]], punctul culminant al invaziei lui Lee în Nord, a avut cele mai multe morți într-o singură zi, circa {{Formatnum|23000}}.</ref><ref name="TP">Rawley, p. 147; Sauers, p. 827; Gallagher, ''Lee and His Army'', p. 83; McPherson, p. 665; Eicher, p. 550. Gallagher și McPherson citează combinația între Gettysburg și Vicksburg ca punct de cotitură. Eicher folosește expresia oarecum similară, „{{Ill-wd|Q5754772|3=apogeul Confederației}}”.</ref>

După succesul de la [[Bătălia de la Chancellorsville|Chancellorsville]] în [[Virginia]] în mai 1863, Lee și-a condus forțele confederate prin {{Ill-wd|Q142668|3=Valea Shenandoah}} pentru a începe {{Ill-wd|Q1377639|3=Campania Gettysburg}}, a doua tentativă de invadare a Nordului. Armata lui Lee avea moralul bun, și el intenționa să deplaseze punctul focal al campaniei de vară din {{Ill-wd|Q596021|3=nordul Virginiei}} devastat de război, în speranța de a penetra până la [[Harrisburg, Pennsylvania]] sau chiar [[Philadelphia]], ceea ce el spera că va convinge politicienii din Nord să renunțe la război. [[Președinte al Statelor Unite ale Americii|Președintele]] [[Abraham Lincoln]] l-a îndemnat la început pe generalul-maior {{Ill-wd|Q315597|3=Joseph Hooker}} să-și deplaseze forțele unioniste în urmărirea lui Lee, dar l-a înlocuit pe Hooker de la comandă cu doar trei zile înaintea bătăliei, aducându-l în locul său pe Meade.

Pe {{Dată|1863|7|1}}, în timp ce forțele lui Lee înaintau spre Gettysburg în speranța de a distruge Armata Uniunii, cele două armate s-au ciocnit pentru prima oară, și a început bătălia. Dealurile joase de la nord-vest de Gettysburg erau la început apărate de o divizie de cavalerie unionistă condusă de generalul de brigadă {{Ill-wd|Q540971|3=John Buford}}, și au fost curând întărite cu două [[Corp de armată|corpuri]] de [[infanterie]]. Două mari corpuri confederate le-au luat însă cu asalt dinspre nord și nord-vest, și au rupt liniile aranjate în grabă de unioniști, și făcându-i pe aceștia să se retragă prin străzile Gettysburgului pe dealurile de la sud de oraș.<ref>{{citation|last=Eicher|first=David J.|title=The Longest Night: A Military History of the Civil War|date=<!-- prevent Citation Bot -->|pages=515–517|publication-date=2001|chapter=|publication-place=New York|publisher=Simon & Schuster|isbn=978-0-684-84944-7|author-link=David J. Eicher}}</ref> În a doua zi a bătăliei, pe {{Dată|1863|7|2|format=j F}}, liniile Uniunii erau aranjate într-o formațiune defensivă asemănătoare unui cârlig de pescuit. Spre sfârșitul după-amiezei, Lee a lansat un asalt masiv asupra flancului stâng al Uniunii, ducând la lupte grele la {{Ill-wd|Q953597|3=Little Round Top}}, Wheatfield, {{Ill-wd|Q4994059|3=Devil's Den}}, și {{Ill-wd|Q905574|3=Livada de Piersici}}. Pe flancul drept al Uniunii, {{Ill-wd|Q5256317|3=demonstrațiile}} confederate au escaladat în asalturi la {{Ill-wd|Q4210323|3=Dealul lui Culp}} și {{Ill-wd|Q4993727|3=Dealul Cimitirului}}. Deși au suferit pierderi semnificative, forțele Uniunii și-au păstrat liniile.

În a treia zi de bătălie, pe {{Dată|1863|7|3|format=j F}}, s-au reluat luptele la Culp's Hill, și luptele de cavalerie au continuat la est și sud de Gettysburg, dar principala ciocnire militară a fost un dramatic asalt de infanterie confederat cu circa {{Formatnum|12000}} de soldați, care au atacat centrul liniei unioniste la {{Ill-wd|Q4994034|3=Piciorul Cimitirului}} în ceea ce a rămas în istorie ca {{Ill-wd|Q1152440|3=șarja lui Pickett}}. Șarja confederată a fost respinsă cu foc de {{Ill-wd|Q7333278|3=pușcă}} și artilerie de către Uniune, care a dus la mari pierderi pentru confederați. A doua zi, de [[Ziua Independenței (Statele Unite)|4 Iulie]], Lee și-a condus rămășițele armatei sale confederate în greaua {{Ill-wd|Q1870422|3=retragere din Nord}}. Între {{Formatnum|46000}} și {{Formatnum|51000}} de soldați din ambele tabere au murit în bătălia de trei zile, ea fiind cea mai sângeroasă luptă din istoria SUA.

Pe {{Dată|1863|11|19|format=j F}} președintele Lincoln a mers la Gettysburg, unde a vorbit la o ceremonie de inaugurare a {{Ill-wd|Q3104681|3=Cimitirului Național Gettysburg}} în onoarea soldaților unioniști căzuți și a redefinit obiectivul Războiului Civil în celebrul [[Discursul de la Gettysburg|discurs de la Gettysburg]], o alocuțiune de 271 de cuvinte considerată a fi unul din cele mai celebre discursuri din istoria Statelor Unite.<ref>{{cite book|last=Conant|first=Sean|date=2015|title=The Gettysburg Address: Perspectives on Lincoln's Greatest Speech|url=https://books.google.com/books?id=_bmyBwAAQBAJ&pg=PR9|location=New York|publisher=Oxford University Press|page=ix|isbn=978-0-19-022745-6}}</ref><ref>{{cite book|last=Holsinger|first=M. Paul|date=1999|title=War and American Popular Culture: A Historical Encyclopedia|url=https://books.google.com/books?id=Oe4AOVHkJ9oC&pg=PA102|location=Westport, CT|publisher=Greenwood Press|page=102|isbn=978-0-313-29908-7}}</ref>

== Context ==

=== Situația militară ===
[[Fișier:Gettysburg_Campaign.png|thumb|upright|Campania Gettysburg (până la {{Dată|1863|7|3|format=j F}}) cu mișcările cavaleriei ilustrate prin linii întrerupte{{legend|#ED1C24|Confederația}}{{legend|#2E3192|Uniunea}}]]
La scurt timp după ce Armata Virginiei de Nord a obținut o mare victorie în fața {{Ill-wd|Q653089|3=Armatei Potomacului}} în [[bătălia de la Chancellorsville]] ({{Dată|1863|4|30|format=j F}}&nbsp;– {{Dată|1863|5|6}}), generalul [[Robert E. Lee]] a hotărât o a doua invazie a Nordului (prima fusese nereușita {{Ill-wd|Q2342042|3=campanie Maryland}} din septembrie 1862, încheiată cu sângeroasa [[Bătălia de pe Antietam|bătălie de pe Antietam]]). O asemenea manevră urma să perturbe planurile [[Statele din Nord|Uniunii]] pentru sezonul de campanii din vară și ar fi putut reduce presiunea asupra garnizoanei confederate asediate de la {{Ill-wd|Q493787|3=Vicksburg}}. Invazia ar fi permis confederaților să profite de pe urma bogatelor ferme din Nord, dând [[Virginia|Virginiei]] devastate de război o foarte necesară odihnă. În plus, armata de {{Formatnum|72000}} de oameni a lui Lee<ref name="BM260" /> putea amenința Philadelphia, [[Baltimore]] și [[Washington, D.C.|Washington]], și ar fi putut încuraja mișcarea pacifistă din Nord.<ref>Coddington, pp. 8–9; Eicher, p. 490.</ref>

=== Mișcările inițiale spre bătălie ===
Astfel, pe {{Dată|1863|6|3|format=j F}}, armata lui Lee a început să se deplaseze spre nord din {{Ill-wd|Q492342|3=Fredericksburg, Virginia}}. După moartea lui [[Stonewall Jackson|Thomas J. "Stonewall" Jackson]], Lee și-a reorganizat cele două mari corpuri în trei noi corpuri, comandate de {{Ill-wd|Q4135313|3=generalul-locotenent}} [[James Longstreet]] (Corpul I), generalul-locotenent {{Ill-wd|Q431200|3=Richard S. Ewell}} (al doilea), și generalul-locotenent {{Ill-wd|Q358391|3=A.P. Hill}} (al treilea); atât Ewell cât și Hill, care fuseseră până atunci subordonați lui Jackson la comanda unor divizii, erau noi la acest nivel de responsabilitate. Divizia de cavalerie a rămas sub comanda generalului-maior {{Ill-wd|Q313583|3=J.E.B. Stuart}}.<ref>Eicher, pp. 489–491.</ref>

De partea Uniunii, Armata Potomacului condusă de generalul-maior {{Ill-wd|Q315597|3=Joseph Hooker}} consta din șapte corpuri de infanterie, un corp de cavalerie și o rezervă de artilerie, având o forță combinată de peste {{Formatnum|100000}} de oameni.<ref name="BM125" />

Prima acțiune majoră a campaniei a avut loc la {{Dată|1863|6|9|format=j F}} între forțele de cavalerie de la {{Ill-wd|Q748219|3=Brandy Station}}, lângă {{Ill-wd|Q990985|3=Culpeper, Virginia}}. Cei 9500 de cavaleriști confederați conduși de Stuart au fost luați prin suprindere de {{Ill-wd|Q1418029|3=forțele combinate}} ale generalului-maior {{Ill-wd|Q2520510|3=Alfred Pleasonton}} formte din două divizii de cavalerie (8000 de oameni) și 3000 de infanteriști, dar Stuart a reușit să respingă atacul Uniunii. Bătălia neconcludentă, cea mai mare bătălie predominant de cavalerie a războiului, a demonstrat pentru prima oară că soldații călare ai Uniunii sunt egalii omologilor lor sudiști.<ref>Symonds, p. 36.</ref>

Pe la jumătatea lui iunie, {{Ill-wd|Q689847|3=Armata Virginiei de Nord}} era pregătită să treacă [[râul Potomac]] și să pătrundă în [[Maryland]]. După ce a învins garnizoanele unioniste de la {{Ill-wd|Q765215|3=Winchester}} și {{Ill-wd|Q1010194|3=Martinsburg}}, Corpul al II-lea al lui Ewell a început să treacă râul pe {{Dată|1863|6|15|format=j F}}. Corpurile lui Hill și Longstreet l-au urmat pe {{Dată|1863|6|24|format=j}} și {{Dată|1863|6|25|format=j F}}. Armata lui Hooker i-a urmărit, poziționându-se constant între Washington, D.C. și armata lui Lee. Armata Unionistă a trecut Potomacul între {{Data|1863|6|25|format=j}} și {{Dată|1863|6|27|format=j F}}.<ref>Trudeau, pp. 45, 66.</ref>

[[File:Negroes Being Driven South By the Rebel Officers (November 1862), by Harper's Weekly.jpg|thumb|upright|Această ilustrație publicată în noiembrie 1862 în ''{{Ill-wd|Q1170076|3=Harper's Magazine}}'' arată {{Ill-wd|Q1125021|3=Armata Confederată}} escortând civili afro-americani luați în sclavie. În drum spre Gettysburg, {{Ill-wd|Q689847|3=Armata Virginiei de Nord}} a continuat această practică, răpind între 40 și aproape 60 de civili negri și trimițându-i spre sud în sclavie.<ref name="Wynstra81">Wynstra, p. 81</ref><ref name="Symonds, pp. 53, 57">Symonds, pp. 53, 57</ref>]]
Lee a dat ordine stricte armatei lui să minimizeze orice efecte negative asupra populației civile.<ref>Symonds, p. 49.</ref><ref>{{cite web|url=https://archive.org/details/rebellionrecord06evergoog|title=The Rebellion Record: A Diary of American Events, with Documents, Narratives Illustrative Incidents, Poetry, Etc|publisher=Putnam|date=September 25, 1864|last=Moore|first=Frank|via=Internet Archive}}</ref> Nu se rechiziționau alimente, cai și alte provizii decât dacă un cetățean își ascundea proprietatea, deși ofițerii de intendență le plăteau fermierilor și negustorilor din Nord în {{Ill-wd|Q686163|3=monedă confederată}} care era practic lipsită de valoare sau cu note de promisiune care nu erau deloc bine primite.<ref>Symonds, 49-50.</ref> Diferite orașe, cum ar fi [[York, Pennsylvania]], au fost obligate să plătească bani în loc de provizii, sub amenințarea distrugerii.<ref>Symonds, p. 51.</ref> În timpul invaziei, confederații au răpit între 40 și aproape 60 de [[afro-americani]] din nord. Câțiva dintre ei erau [[Sclavia în Statele Unite ale Americii|sclavi]] evadați, dar mulți erau oameni liberi; toți au fost trimiși în Sud sub pază pentru a fi făcuți sclavi.<ref name="Wynstra81" /><ref name="Symonds, pp. 53, 57" />

Pe {{Dată|1863|6|26|format=j F}}, elemente ale diviziei generalului-maior {{Ill-wd|Q257497|3=Jubal Early}} din cadrul corpului lui Ewell au ocupat orașul Gettysburg după ce au pus pe fugă abia-strânsa [[miliție]] a 26-a, de urgență, din Pennsylvania într-o serie de ciocniri minore.<ref>{{cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/articles/they-came-barbarian-yells-and-smoking-pistols|title="They Came with Barbarian Yells and Smoking Pistols"|date=May 19, 2009|first1=Steven Stanley|last1=J. David Petruzzi|website=American Battlefield Trust|access-date=24 November 2023}}</ref> Early a impus taxe teritoriului ocupat, dar nu a colectat provizii semnificative. Soldații au incendiat câteva vagoane de cale ferată și un [[pod acoperit]], și au distrus căile ferate și {{Ill-wd|Q6501061|3=liniile de telegraf}} din apropiere. A doua zi dimineața, Early a plecat în [[Comitatul York, Pennsylvania|comitatul York]] adiacent.<ref>Nye, pp. 272–278.</ref>

Între timp, într-o manevră controversată, Lee i-a permis lui Stuart să ia o parte din cavaleria armatei și să o ducă în jurul flancului estic al armatei Uniunii. Ordinele lui Lee îi lăsau lui Stuart multă libertate de manevră, și ambii generali sunt vinovați pentru lunga absență a cavaleriei lui Stuart, precum și pentru neatribuirea unui rol mai activ cavaleriei rămase alături de armată. Stuart și cele trei cele mai bune brigade au lipsit din armată în timpul fazei cruciale a apropierii de Gettysburg și în primele două zile ale bătăliei. Până în {{Dată|1863|6|29|format=j F}}, armata lui Lee era dispusă într-un arc de la {{Ill-wd|Q1133562|3=Chambersburg}} ({{Dim|45|km}} nord-vest de Gettysburg) la {{Ill-wd|Q1010228|3=Carlisle}} ({{Dim|48|km}} nord de Gettysburg) până aproape de [[Harrisburg, Pennsylvania|Harrisburg]] și {{Ill-wd|Q1186763|3=Wrightsville}} pe {{Ill-wd|Q27538|3=râul Susquehanna}}.<ref>Symonds, pp. 41–43; Sears, pp. 103–106; Esposito, text for Map 94 ([https://archive.today/20100607100747/http://www.military.com/Resources/ResourceFileView/civilwar_maps_map34_largerview.htm Map 34b] in the online version); Eicher, pp. 504–507; McPherson, p. 649.</ref>

Într-o dispută pe marginea utilizării forțelor care apărau garnizoana {{Ill-wd|Q985289|3=Harpers Ferry}}, Hooker și-a dat demisia, iar [[Abraham Lincoln]] și generalul {{Ill-wd|Q504369|3=Henry W. Halleck}}, care căutau o scuză să scape de el, i-au acceptat-o pe loc. Ei l-au înlocuit pe Hooker în dimineața zilei de {{Dată|1863|6|28|format=j F}} cu generalul-maior [[George Meade|George Gordon Meade]], pe atunci comandant al {{Ill-wd|Q4386057|3=Corpului V}}.<ref>Sears, p. 123; Trudeau, p. 128.</ref>

Pe {{Dată|1863|6|29|format=j F}}, când Lee a aflat că Armata Potomacului trecuse Potomacul, a ordonat o concentrare a forțelor în jurul {{Ill-wd|Q1133027|3=Cashtownului}}, aflat la baza estică a  {{Ill-wd|Q7567987|3=Muntelui South}} și la {{Dim|13|km}} vest de Gettysburg.<ref>Coddington, pp. 181, 189.</ref> Pe {{Dată|1863|6|30|format=j F}}, în timp ce o parte a corpului lui Hill se afla în Cashtown, una din brigăzile lui Hill (nord-carolinenii conduși de {{Ill-wd|Q4135313|3=generalul de brigadă}} {{Ill-wd|Q2658043|3=J. Johnston Pettigrew}}) s-a aventurat spre Gettysburg. În memoriile sale, generalul-maior {{Ill-wd|Q1372155|3=Henry Heth}}, comandantul de divizie al lui Pettigrew, a susținut că el îl trimisese pe Pettigrew în oraș să caute provizii — în special ghete.<ref>Eicher, pp. 508–509, ignoră afirmația lui Heth deoarece vizita anterioară a lui Early la Gettysburg ar fi făcut să fie evidentă lipsa oricărei fabrici sau prăvălii de încălțăminte. Mulți istorici mainstream acceptă însă relatarea lui Heth: Sears, p. 136; Foote, p. 465; Clark, p. 35; Tucker, pp. 97–98; Martin, p. 25; Pfanz, ''First Day'', p. 25.</ref>

Când trupele lui Pettigrew s-au apropiat de Gettysburg pe {{Dată|1863|6|30|format=j F}}, au observat cavaleria unionistă a generalului-maior {{Ill-wd|Q540971|3=John Buford}} sosind la sud de oraș, iar Pettigrew s-a întors la Cashtown fără a-i ataca. Când Pettigrew le-a spus lui Hill și lui Heth ce văzuse, niciunul din generali nu a crezut că ar exista o forță unionistă substanțială în oraș sau în preajma lui, bănuind că fusese vorba doar de vreo miliție pennsylvăneană. În ciuda ordinului lui Lee de a evita o luptă generală înainte de concentrarea întregii lui armate, Hill a hotărât să organizeze o importantă operațiune de {{Ill-wd|Q251741|3=recunoaștere în forță}} a doua zi dimineața pentru a determina mărimea și puterea forței inamice din fața lui. Pe la orele 5{{nbsp}}a.m. în dimineața zilei de {{Dată|1863|7|1|format=l, j F}}, două brigăzi ale diviziei lui Heth au înaintat spre Gettysburg.<ref>Eicher, p. 508; Tucker, pp. 99–102.</ref>

== Forțele opuse ==

=== Uniunea ===
Armata Potomacului, la început comandată de Hooker (Meade l-a înlocuit pe Hooker la comandă pe {{Dată|1863|6|28|format=j F}}), consta din peste {{Formatnum|100000}} de oameni în următoarea organizare:<ref name="Eicher502503">Eicher, pp. 502–503.</ref>

* {{Ill-wd|Q2340828|3=Corpul I}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q557091|3=John F. Reynolds}}, cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q2339186|3=James S. Wadsworth}}, gen. brig. {{Ill-wd|Q1699503|3=John C. Robinson}}, și gen.-mr. {{Ill-wd|Q322555|3=Abner Doubleday}}.
* {{Ill-wd|Q854967|3=Corpul II}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q435517|3=Winfield Scott Hancock}}, cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q195328|3=John C. Caldwell}}, {{Ill-wd|Q1700203|3=John Gibbon}}, și {{Ill-wd|Q4719110|3=Alexander Hays}}.
* {{Ill-wd|Q4392746|3=Corpul III}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q1160530|3=Daniel Sickles}},  cu divizii comandate de gen.-mr. {{Ill-wd|Q1173613|3=David B. Birney}} și gen.-mr. {{Ill-wd|Q166277|3=Andrew A. Humphreys}}.
* {{Ill-wd|Q4386057|3=Corpul V}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q945728|3=George Sykes}} (George G. Meade până la {{Dată|1863|6|28|format=j F}}),  cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q449186|3=James Barnes}}, {{Ill-wd|Q4993968|3=Romeyn B. Ayres}}, și {{Ill-wd|Q4993798|3=Samuel W. Crawford}}.
* {{Ill-wd|Q4392750|3=Corpul VI}}, comandat de gen.-mr. [[John Sedgwick]],  cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q2744270|3=Horatio G. Wright}}, gen. brig. {{Ill-wd|Q4712535|3=Albion P. Howe}}, și gen.-mr. {{Ill-wd|Q2355280|3=John Newton}}.
* {{Ill-wd|Q4331560|3=Corpul XI}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q736934|3=Oliver Otis Howard}},  cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q1390003|3=Francis C. Barlow}}, gen. brig. {{Ill-wd|Q24793|3=Adolph von Steinwehr}}, și gen.-mr. {{Ill-wd|Q127437|3=Carl Schurz}}.
* {{Ill-wd|Q4155671|3=Corpul XII}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q2632587|3=Henry W. Slocum}},  cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q512745|3=Alpheus S. Williams}} și {{Ill-wd|Q795522|3=John W. Geary}}.
* {{Ill-wd|Q5054813|3=Corpul de Cavalerie}}, comandat de gen.-mr. {{Ill-wd|Q2520510|3=Alfred Pleasonton}},  cu divizii comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q540971|3=John Buford}}, {{Ill-wd|Q3018437|3=David McM. Gregg}}, și {{Ill-wd|Q1634420|3=H. Judson Kilpatrick}}.
* Rezerva de Artilerie, comandată de gen.-mr. {{Ill-wd|Q7348125|3=Robert O. Tyler}}. (cel mai înalt ofițer de artilerie de la Gettysburg era însă gen. brig. {{Ill-wd|Q3132866|3=Henry Jackson Hunt}}, responsabill cu artileria în stafful lui Meade.)


În timpul înaintării asupra Gettysburgului, Reynolds a fost responsabil cu comanda operațională a flancului stâng, avansat, al Armatei, constând din Corpurile I, III, și XI.<ref>Coddington, p. 122.</ref> În Campania Gettysburg au fost implicate activ și multe alte unități unioniste (care nu făceau parte din Armata Potomacului), dar ele nu s-au implicat direct în bătălia de la Gettysburg. Ele cuprindeau părți din {{Ill-wd|Q4392739|3=Corpul IV}} unionist, trupele și milițiile statului din cadrul {{Ill-wd|Q5260564|3=Departmentului râului Susquehanna}}, și diferite garnizoane, inclusiv cea de la Harpers Ferry.{{clear}}

=== Confederația ===
Ca urmare a morții lui Jackson după Chancellorsville, Lee și-a reorganizat {{Ill-wd|Q689847|3=Armata Virginiei de Nord}} ({{Formatnum|75000}} de oameni) din două corpuri de infanterie în trei.<ref name="Eicher503">Eicher, p. 503.</ref>

* {{Ill-wd|Q4349861|3=Primul Corp}}, comandat de gen.-lt. [[James Longstreet]], cu divizii comandate de gen.-mr. {{Ill-wd|Q1343604|3=Lafayette McLaws}}, {{Ill-wd|Q454069|3=George Pickett}}, și {{Ill-wd|Q553533|3=John Bell Hood}}.
* {{Ill-wd|Q7443230|3=Al Doilea Corp}}, comandat de gen.-lt. {{Ill-wd|Q431200|3=Richard S. Ewell}}, cu divizii comandate de gen.-mr. {{Ill-wd|Q257497|3=Jubal A. Early}}, {{Ill-wd|Q2321489|3=Edward „Allegheny” Johnson}}, și {{Ill-wd|Q276780|3=Robert E. Rodes}}.
* {{Ill-wd|Q4462557|3=Al Treilea Corp}}, comandat de gen.-lt. {{Ill-wd|Q358391|3=A. P. Hill}}, cu divizii comandate de gen.-mr. {{Ill-wd|Q1344911|3=Richard H. Anderson}}, {{Ill-wd|Q1372155|3=Henry Heth}}, și {{Ill-wd|Q2604205|3=W. Dorsey Pender}}.
* {{Ill-wd|Q5054815|3=Divizia de Cavalerie}}, comandată de gen.-mr. {{Ill-wd|Q313583|3=J. E. B. Stuart}}, cu brigăzi comandate de gen. brig. {{Ill-wd|Q881227|3=Wade Hampton}}, {{Ill-wd|Q708656|3=Fitzhugh Lee}}, {{Ill-wd|Q4395110|3=Beverly H. Robertson}}, {{Ill-wd|Q2484581|3=Albert G. Jenkins}}, {{Ill-wd|Q4160431|3=William E. "Grumble" Jones}}, și {{Ill-wd|Q4200155|3=John D. Imboden}}, și de col. {{Ill-wd|Q1250401|3=John R. Chambliss}}.

== Prima zi de lupte ==

=== Dealurile Herr, McPherson, și Seminarului ===
[[Fișier:Gettysburg_Battle_Map_Day1.png|miniatura|Hartă generală a primei zile din bătălia de la Gettysburg]]
Anticipând că confederații se vor deplasa spre Gettysburg dinspre vest în dimineața de {{Dată|1863|7|1|format=j F}}, Buford și-a organizat apărarea pe trei dealuri aflate la vest de oraș: ''Herr'', ''McPherson'' și ''Seminarului''. Ele reprezentau un teren adecvat pentru o acțiune de încetinire a inamicului efectuată de mica lui divizie de cavalerie împotriva forțelor de infanterie confederate superioare, menită să câștige timp pentru infanteriștii unioniști care să vină și să ocupe pozițiile defensive puternice de la sud de oraș de la {{Ill-wd|Q4993727|3=Dealul Cimitirului}}, {{Ill-wd|Q4994034|3=Piciorul Cimitirului}}, și {{Ill-wd|Q4210323|3=Dealul lui Culp}}. Buford a înțeles că dacă confederații vor câștiga controlul acestor înălțimi, armatei lui Meade îi va fi foarte greu să-i mai disloce.<ref>Sears, pp. 155–158.</ref>

Divizia lui Heth a înaintat cu două brigăzi, comandate de generalii de brigadă {{Ill-wd|Q1360749|3=James J. Archer}} și {{Ill-wd|Q717154|3=Joseph R. Davis}}. Ei au pornit spre est în coloane de-a lungul Drumului Chambersburg. La {{Dim|5|km}} vest de oraș, pe la 7:30&nbsp;a.m. în ziua de {{Dată|1863|7|1|format=j F}}, cele două brigăzi au întâmpinat o slabă rezistență din partea unor {{Ill-wd|Q2511695|3=vedete}} de cavalerie ale Uniunii, și s-au desfășurat în linie. Conform unor legende, soldatul unionist care a tras primul foc de armă al bătăliei ar fi fost locotenentul {{Ill-wd|Q6756478|3=Marcellus Jones}}.<ref>{{cite web|url=http://www.historynet.com/battle-of-gettysburg-who-really-fired-the-first-shot.htm|title=Battle of Gettysburg: Who Really Fired the First Shot – HistoryNet|date=July 26, 2006|website=www.historynet.com|access-date=April 20, 2012|archive-date=January 25, 2021|archive-url=https://web.archive.org/web/20210125022220/https://www.historynet.com/battle-of-gettysburg-who-really-fired-the-first-shot.htm|url-status=live}} Articol de J. David Petruzzi, publicat la origine în revista {{lang|en|America's Civil War}}, iulie 2006, care include și texte privind alți câțiva care revendică această onoare, dar asupra cărora planează dubii.</ref> În cele din urmă, oamenii lui Heth au dat peste soldații descălecați din brigada de cavalerie a colonelului {{Ill-wd|Q984119|3=William Gamble}}. Aceștia au opus o rezistență dârză, întârziind înaintarea confederaților, cei mai mulți trăgând cu [[Carabină|carabine]] Sharp cu încărcare pe la chiulasă din spatele unor garduri sau copaci. (Doar câțiva dintre cavaleriști aveau alte modele de carabină. O mică minoritate de istorici au scris că unii dintre ei aveau carabine Spencer cu repetiție sau puști Spencer cu repetiție, dar cele mai multe surse îi contrazic.)<ref>Martin, pp. 80–81.</ref><ref group="lower-alpha">Istoricii care au cercetat chestiunea nu s-au pus de acord dacă vreun soldat din divizia lui Buford, și în special din brigada lui {{Ill-wd|Q984119|3=William Gamble}}, aveau carabine cu repetiție sau puști cu repetiție. Este un punct de vedere minoritar, și cei mai mulți istorici prezintă argumente credibile împotriva lui. În sprijinul opiniei minoritare, Stephen D. Starr a scris că cei mai mulți soldați din companiile de pe flancuri aveau carabine Spencer, care sosiseră cu câteva zile înainte de bătălie.{{Lang|en|The Union Cavalry in the Civil War: From Fort Sumter to Gettysburg, 1861–1863}}. Volumul 1, citând Buckeridge, J. O. {{Lang|en|Lincoln's Choice}}''.'' Harrisburg, Stackpole Books, 1956, p. 55. Shelby Foote în {{Lang|en|Fredericksburg to Meridian, The Civil War: a Narrative}}, Volumul 2 New York, 1963, {{ISBN|978-0-394-74621-0}}, p. 465, au afirmat și ei că unii soldați unioniști aveau carabine Spencer. Richard S. Shue a susținut și el că se făcuse o distribuție limitată de puști Spencer pentru unii din soldații lui Buford, în cartea lui, {{Lang|en|Morning at Willoughby Run}} Gettysburg, PA: Thomas Publications, 1995, {{ISBN|978-0-939631-74-2}} p. 214.

{{Ill-wd|Q54860824|3=Edward G. Longacre}} scria că în brigada lui Gamble „câteva escadrile de soldați federali foloseau puști cu repetiție [Spencer]” (și nu carabine) dar cei mai mulți aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă. Longacre p. 60. Order of battle at Coddington, p. 585. Coddington, pp. 258-259, a scris că oamenii din Regimentul 5 Michigan și cel puțin două companii din Regimentul 6 Michigan aveau puști Spencer cu repetiție (și nu carabine). {{Ill-wd|Q5669460|3=Harry Hansen}} a scris că brigada lui {{Ill-wd|Q7788957|3=Thomas C. Devin}} formată dintr-un regiment din Pennsylvania și trei din New York „erau echipate cu noile carabine cu repetiție Spencer,” fără a face referire la oamenii lui Gamble. {{Lang|en|The Civil War: A History}}. New York: Bonanza Books, 1961. {{OCLC|500488542}}, p. 370.

David G. Martin, în {{Lang|en|Gettysburg July 1}} a afirmat că toți oamenii lui Buford aveau carabine cu o singură țeavă și încărcare pe la chiulasă, care puteau trage 5 până la 8 focuri pe minut, și puteau fi folosite din poziție culcat, spre deosebire de cele cu încărcare pe la gura țevii, care puteau doar 2 sau 3 focuri pe minut, „un avantaj, dar nu unul spectaculos”. p. 82. În {{Lang|en|The Devil's to Pay: John Buford at Gettysburg: A History and Walking Tour}}. El Dorado Hills, CA: Savas Beatie, 2014, 2015, 2018. {{ISBN|978-1-61121-444-4}}, istoricul militar de cavalerie {{Ill-wd|Q25830847|3=Eric J. Wittenberg}} a spus că „deși este posibil să fi fost prezente câteva puști Spencer cu repetiție la Gettysburg” cel mai sigur se poate concluziona că soldații lui Buford nu le aveau. El a citat faptul că „doar 64% din companiile din cadrul brigăzilor lui Gamble și Devin își făcuseră formalitățile trimestriale înainte de {{Dată|1863|6|30}}” în sprijinul posibilității ca unii să fi avut arme cu repetiție, dar a dat și motive pentru respingerea acelei posibilități. El a contrazis afirmația lui Shelby Foote drept „mitologie” deoarece carabinele Spencer s-au produs în masă abia în septembrie 1863, a afirmat că Longacre atribuie puștile Spencer cu repetiție altor regimente și că decât sugerează facturile de muniție ale Armatei Potomacului, și a ignorat afirmația lui Shue pe motiv că acesta folosise „o sursă în care nu se poate avea încredere”. pp. 209-210.

În cărțile lor despre bătălie sau despre război în ansamblu, mulți istorici nu comentează direct chestiunea dacă cavaleriștii federali aveau carabine sau puști cu repetiție. Unii dintre ei, cum ar fi Harry Pfanz, {{Lang|en|First Day}}, p. 67 menționează anume că cavaleria Uniunii avea carabine cu încărcare pe la chiulasă care le permiteau soldaților să tragă puțin mai rapid ca cei cu puști cu încărcare pe la gura țevii, fără a menționa vreun mecanism de repetiție. Afirmații similare cu cele ale lui Pfanz se găsesc în Keegan, p. 191; Sears, p. 163; Eicher, p. 510; Symonds, p. 71, Hoptak, p. 53, Trudeau, p. 164. Alții, ca McPherson și Guelzo nu menționează armele folosite de divizia lui Buford.</ref> Chiar și așa, la 10:20&nbsp;a.m., confederații împinseseră cavaleriștii unioniști la est de dealul McPherson, când avangarda {{Ill-wd|Q2340828|3=Corpului I}} (gen.-mr. {{Ill-wd|Q557091|3=John F. Reynolds}}) a sosit în final.<ref>Symonds, p. 71; Coddington, p. 266; Eicher, pp. 510–511.</ref>

La nord de drum, Davis a obținut un succes temporar în fața brigăzii generalului de brigadă {{Ill-wd|Q4994310|3=Lysander Cutler}} dar a fost respins cu pierderi grele într-o acțiune desfășurată în preajma debleului unei căi ferate neterminate tăiat în piciorul dealului. La sud de drum, brigada lui Archer a declanșat un asalt prin Pădurea Herbst (denumită și Pădurea lui McPherson). {{Ill-wd|Q1382693|3=Brigada de Fier}} a Uniunii, condusă de generalul de brigadă {{Ill-wd|Q7558708|3=Solomon Meredith}} a avut succes la început împotriva lui Archer, capturând câteva sute de oameni, inclusiv pe Archer însuși.<ref>Tucker, pp. 112–117.</ref>

Generalul Reynolds a fost împușcat mortal pe la începutul luptelor în timp ce dirija amplasarea trupelor și artileriei la est de pădure. Shelby Foote scrie că tabăra unionistă a pierdut un om considerat de mulți a fi „cel mai bun general din armată”.<ref>Foote, p. 468</ref> Generalul-maior {{Ill-wd|Q322555|3=Abner Doubleday}} a preluat comanda. Luptele din zona drumului Chambersburg au ținut până pe la 12:30&nbsp;p.m. S-au reluat pe la 2:30&nbsp;p.m., când întreaga divizie a lui Heth a intrat în luptă, adăugând brigăzile lui Pettigrew și a colonelului {{Ill-wd|Q6245720|3=John M. Brockenbrough}}.<ref>Tucker, p. 184; Symonds, p. 74; Pfanz, ''First Day'', pp. 269–275.</ref>

Când s-a poziționat pe linie brigada din Carolina de Nord a lui Pettigrew, ea a flancat Regimentul 19 Indiana și a respins Brigada de Fier. Regimentul 26  Carolina de Nord (cel mai mare regiment din armată, cu 839 de oameni) a suferit pierderi grele, ieșind din prima zi de luptă cu doar 212 oameni. Până la sfârșitul tuturor celor trei zile de bătălie, mai rămăseseră doar 152, cel mai mare procentaj de pierderi într-o singură bătălie pentru orice regiment din cele două tabere din conflict.<ref>Busey and Martin, pp. 298, 501.</ref> Încet, Brigada de Fier a fost respinsă din pădure către Dealul Seminary. Hill a adăugat la asalt și divizia generalului-maior {{Ill-wd|Q2604205|3=William Dorsey Pender}}, și Corpul I a fost respins prin curtea {{Ill-wd|Q6705746|3=Seminarului Luteran}} și pe străzile Gettysburgului.<ref>Pfanz, ''First Day'', pp. 275–293.</ref>

Pe măsură ce luptele din vest continuau, două divizii din al Doilea Corp al lui Ewell, în marș spre vest către Cashtown conform ordinului lui Lee de a concentra armata în acea zonă, a virat spre sud pe drumurile Carlisle și Harrisburg către Gettysburg, în timp ce {{Ill-wd|Q4331560|3=Corpul XI}} unionist (general-maior {{Ill-wd|Q736934|3=Oliver O. Howard}}) s-a grăbit spre nord pe Drumurile Baltimore și Taneytown. Până la începutul după-amiezii, linia Uniunii se desfășura într-un semicerc la vest, nord și nord-est de Gettysburg.<ref>Clark, p. 53.</ref>

Uniunea nu avea însă suficienți oameni; Cutler, a cărui brigadă era desfășurat la nord de drumul Chambersburg, era cu flancul drept în aer. Divizia cea mai din stânga a Corpului XI nu a putut să se desfășoare în timp pentru a întări linia, așa că Doubleday a fost obligat să aloce brigăzi de rezervă pentru a-i salva linia.<ref>Pfanz, ''First Day'', p. 158.</ref>

Pe la 2:00{{nbsp}}p.m., diviziile confederate din al Doilea Corp, conduse de generalii {{Ill-wd|Q276780|3=Robert E. Rodes}} și Jubal Early au luat cu asalt și au flancat pozițiile Corpurilor unioniste I și XI de la nord și nord-vest de oraș. Brigăzile confederate ale colonelului {{Ill-wd|Q165355|3=Edward A. O'Neal}} și generalului de brigadă {{Ill-wd|Q4197151|3=Alfred Iverson}} au suferit pierderi grele în asaltul asupra diviziei din Corpul I a generalului de brigadă {{Ill-wd|Q1699503|3=John C. Robinson}} la sud de Oak Hill. Divizia lui Early a profitat de o greșeală a generalului de brigadă {{Ill-wd|Q1390003|3=Francis C. Barlow}}, care a înaintat cu divizia lui din Corpul XI la Măgura lui Blocher (imediat la nord de oraș, astăzi denumită Măgura lui Barlow); aceasta a format un {{Ill-wd|Q1030752|3=ieșind}}<ref>Pfanz, ''First Day'', p. 230.</ref> din linia corpului, susceptibil atacurilor din mai multe părți, iar trupele lui Early au depășit divizia lui Barlow, care forma flancul drept al poziției Armatei Uniunii. Barlow a fost rănit și luat prizonier în atac.<ref>Pfanz, ''First Day'', pp. 156–238.</ref>

Când pozițiile unioniste au început să se prăbușească și la nord și la vest de oraș, Howard a ordonat o retragere pe zonele înalte de la sud de oraș la Dealul Cimitirului, unde lăsase ca rezervă divizia generalului de brigadă {{Ill-wd|Q24793|3=Adolph von Steinwehr}}.<ref>Pfanz, ''First Day'', p. 294.</ref> Generalul-maior {{Ill-wd|Q435517|3=Winfield S. Hancock}} a preluat comanda pe câmpul de luptă, trimis de Meade când a aflat că Reynolds fusese omorât. Hancock, comandantul {{Ill-wd|Q854967|3=Corpului II}} și cel mai de încredere subordonat al lui Meade, a primit ordin să preia comanda pe câmp și să determine dacă Gettysburg este un loc adecvat unei bătălii majore.<ref>Pfanz, ''First Day'', pp. 337–338; Sears, pp. 223–225.</ref> Hancock i-a spus lui Howard: „cred că asta e poziția cea mai puternică prin natura ei pe care am văzut-o în care să ducem o bătălie”. Howard a fost de acord, și Hancock a tras concluzia: „Foarte bine, domnule, aleg acest loc drept câmp de luptă.” Hotărârea lui Hancock a avut un efect de creștere a moralului soldaților unioniști în retragere, dar nu a jucat niciun rol tactic direct în prima zi.<ref>Martin, pp. 482–488.</ref>

Generalul Lee a înțeles ce potențial defensiv are Uniunea dacă păstrează acele zone înalte. El i-a transmis lui Ewell ordine să fie cucerit Dealul Cimitirului „dacă este practicabil”. Ewell, care anterior servise sub comanda lui Stonewall Jackson, un general bine cunoscut pentru emiterea de ordine care trebuiau îndeplinite la literă, a hotărât că un astfel de asalt nu este practicabil și, ca urmare, nu l-a încercat; această hotărâre este considerată de istorici a fi o mare ocazie ratată.<ref>Pfanz, ''First Day'', p. 344; Eicher, p. 517; Sears, p. 228; Trudeau, p. 253. Atât Sears cât și Trudeau consemnează cuvintele „dacă este posibil”.</ref>

Prima zi de la Gettysburg, mai semnificativă decât un simplu preludiu al următoarelor două zile mai sângeroase, reprezintă a 23-a cea mai mare bătălie a războiului după numărul de soldați angajați. S-au implicat circa un sfert din armata lui Meade ({{Formatnum|22000}} de oameni) și o treime din cea a lui Lee ({{Formatnum|27000}}).<ref>Martin, p. 9, citând Thomas L. Livermore's ''Numbers & Losses in the Civil War in America'' (Houghton Mifflin, 1900).</ref>

==A doua zi de lupte==
===Planurile și mișcările către bătălie===
[[File:Gettysburg Day2 Plan.png|thumb|Planul lui [[Robert E. Lee]] pentru ziua de {{Dată|1863|7|2}}, a doua zi din bătălia de la Gettysburg]]
De-a lungul serii zilei de {{Dată|1863|7|1|format=j F}} și dimineții de {{Dată|1863|7|2|format=j F}}, cea mai mare parte a restului infanteriei din ambele armate au sosit pe câmp, inclusiv Corpurile unioniste II, III, V, VI, și XII. Două din diviziile lui Longstreet erau pe drum: generalul de brigadă {{Ill-wd|Q454069|3=George Pickett}} își începuse marșul de {{Dim|35|km}} de la Chambersburg, iar generalul de brigadă {{Ill-wd|Q2425246|3=Evander M. Law}} își începuse marșul de la Guilford. Ambii au sosit spre sfârșitul dimineții. Law și-a terminat marșul de {{Dim|45|km}} în unsprezece ore.<ref>Longstreet, From Manassas to Appomattox: Memoirs of the Civil War in America, (Philadelphia:J. B. Lippincott, 1896), pp. 364, 365</ref>

Linia Uniunii se întindea de la Dealul lui Culp de la sud-est de oraș, spre nord-vest spre Dealul Cimitirului aflat chiar la sud de oraș, apoi spre sud pe circa {{Dim|3|km}} de-a lungul Piciorului Cimitirului, terminându-se la nord de Little Round Top.<ref>{{Cite web |title=A Map Study of the Battle of Gettysburg {{!}} Historical Society of Pennsylvania |url=https://hsp.org/education/unit-plans/a-map-study-of-the-battle-of-gettysburg/a-map-study-of-the-battle-of-gettysburg |access-date=2022-12-17 |website={{Ill-wd|Q5773954|3=Historical Society of Pennsylvania}}}}</ref> Cea mai mare parte din Corpul XII era pe Dealul lui Culp; resturile Corpurilor I și XI apărau Dealul Cimitirului; Corpul II acoperea cea mai mare parte a jumătății nordice a Piciorului Cimitirului; iar Corpul III a primit ordin să ocupe o poziție pe flancul acestuia. Forma liniei Uniunii este descrisă popular ca o formațiune „cârlig”.<ref>Eicher, p. 521; Sears, pp. 245-246.</ref>

Linia confederată era dispusă paralel cu a Uniunii, la circa {{Dim|1.6|km}} vest de Dealul Seminarului, se ducea spre est către oraș, apoi se curba spre sud-est până la un punct aflat în dreptul Dealului lui Culp. Astfel, armata Uniunii avea linii interioare, în timp ce cea confederată se întinsese pe circa {{Dim|8|km}}.<ref>Clark, p. 74; Eicher, p. 521.</ref>

Planul de bătaie al lui Lee pentru ziua de {{Dată|1863|7|2|format=j F}} cerea un asalt general al pozițiilor lui Meade. Pe dreapta, Primul Corp al lui Longstreet urma să se poziționeze pentru a ataca flancul stâng unionist, orientat spre nord-est de ambele părți ale Drumului {{Ill-wd|Q754471|3=Emmitsburg}}, și să plieze linia unionistă. Secvența de atacuri urma să înceapă cu diviziile generalilor-maiori {{Ill-wd|Q553533|3=John Bell Hood}} și {{Ill-wd|Q1343604|3=Lafayette McLaws}}, urmate de divizia generalului-maior {{Ill-wd|Q1344911|3=Richard H. Anderson}} din al Treilea Corp al lui Hill.<ref name=":0">James Longstreet, From Manassas to Appomattox. (Philadelphia, PA: J. R. Lippincott company, 1896), p. 365.</ref>

Pe stânga, Lee îl instruia pe Ewell să-și poziționeze al Doilea Corp pentru a ataca Dealul lui Culp și Dealul Cimitirului când a auzit focurile de armă ale asaltului lui Longstreet, care îl împiedica pe Meade să mute trupe care să-și întărească stânga. Deși nu apare nici în raportul lui, nici în al lui Lee, Ewell a susținut câțiva ani mai târziu că Lee schimbase ordinul de a ataca simultan, cerând doar o „diversiune”, care să devină un atac pe scară largă dacă s-ar prezenta o oportunitate favorabilă.<ref>Sears, p. 255; Clark, p. 69.</ref><ref name="Edward Porter Alexander 1907 p. 408">Edward Porter Alexander, Military Memoirs of a Confederate. (New York: Charles Scribner & Sons, 1907), p. 408</ref>

Planul lui Lee se baza însă pe informații eronate, situație exacerbată de continuarea absenței lui Stuart de pe câmpul de luptă. Deși Lee personal a efectuat o recunoaștere a flancului stâng în acea dimineață, nu a vizitat și poziția lui Longstreet de pe flancul drept al Confederației. Chiar și așa, Lee a respins sugestiile ca Longstreet să fie trimis dincolo de stânga lui Meade și să atace flancul Uniunii, capturând trenurile de aprovizionare și blocând efectiv calea de retragere a lui Meade.<ref>Longstreet, From Manassas to Appomattox: Memoirs of the Civil War in America, (Philadelphia:J. B. Lippincott, 1896), pp. 364, 368</ref>

Lee nu a dat ordin de atac decât pe la 11:00&nbsp;a.m.<ref name=":0"/>{{#tag:ref|Au existat afirmații cum că Lee ar fi intenționat să atace la răsăritul soarelui, sau într-un alt punct mai devreme în acea zi, dar că atacul a fost amânat de Longstreet. Lee ar fi spus „ce-l tot reține pe Longstreet?” la scurt timp după ora 9:00 am, iar Longstreet ar fi spus că „[Lee] dorește să atac; eu nu doresc să fac asta fără Pickett”; unii autori au interpretat acest afirmații cum că Lee ar fi vrut ca atacul să se desfășoare mai devreme. Eicher respinge afirmațiile că Lee ar fi vrut ca atacul să înceapă la răsăritul soarelui, admițând că este posibil ca Lee să fi dorit un atac mai devreme. Eicher concluzionează că „pregătirile de atac nu au început decât între 11 A.M. și amiază”. Sears consemnează că Lee „se spune că era exasperat” de întârzierea declanșării atacului, dar și că „după ce a clarificat prin ordinele sale pentru McLaws că își asumă comanda tactică a operațiunii, Lee nu a dat un ordin de începere mai devreme”.<ref>Eicher, p. 522; Sears, p. 257</ref> |group=lower-alpha}} Pe la amiază, avangarda generalului Anderson a fost descoperită de paza avanposturilor generalului Sickles și al Treilea Corp—la care urma să se alinieze Primul Corp al lui Longstreet—s-a așezat în poziție abia pe la 1:00&nbsp;p.m.<ref>Longstreet, From Mannassas to Appomattox: Memoirs of the Civil War in America, p. 366</ref>

După lungul lor marș, Hood și McLaws încă nu erau pe poziții și nu și-au declanșat atacul decât după orele 4:00{{nbsp}}p.m., respectiv 5:00{{nbsp}}p.m..<ref>Pfanz, ''Second Day'', pp. 119–123.</ref>

=== Atacurile asupra flancului stâng unionist ===
[[Fișier:Gettysburg_Battle_Map_Day2.png|miniatura|Hartă de ansamblu a celei de a doua zi a bătăliei de laGettysburg, {{Dată|1863|7|2}}]]
Când a înaintat, divizia din stâng a lui Longstreet, condusă de generalul-maior Lafayette McLaws, a dat, neașteptat, peste Corpul III al generalului-maior {{Ill-wd|Q1160530|3=Daniel Sickles}} aflată direct în calea sa. Sickles era nemulțumit de poziția ce îi fusese atribuită la capătul sudic al Piciorului Cimitirului. Văzând un teren mai potrivit pozițiilor de artilerie la {{Dim|800|m}} spre vest—centrat în livada de piersici a fermei Sherfy—a încălcat ordinul și și-a deplasat trupele spre terenul puțin mai ridicat aflat de-a lungul Drumului Emmitsburg, îndepărtându-se de Piciorul Cimitirului. Noua linie se întindea de la Devil's Den, spre nord-vest spre Livada de Piersici, apoi spre nord-est, de-a lungul Drumului Emmitsburg până la sud de ferma Codori. Aceasta a creat un ieșind nesustenabil la Livada de Piersici; Divizia generalului de brigadă {{Ill-wd|Q166277|3=Andrew A. Humphreys}} (poziționată de-a lungul Drumului Emmitsburg) și cea a generalului-maior {{Ill-wd|Q1173613|3=David B. Birney}} (de la sud) erau supuse atacurilor din două părți erau supraîntinse pe un front mai lung decât putea apăra cu eficacitate micul lor corp.<ref>Pfanz, ''Second Day'', pp. 93–97; Eicher, pp. 523–524.</ref> Artileria confederată a primit ordin să deschidă focul la 3:00&nbsp;p.m.<ref>Longstreet, From Manassas to Appomattox: Memoirs of the Civil War in America, p. 369</ref> După ce la acea oră nu s-a prezentat la ședința comandanților de corp convocată de Meade, Meade s-a dus personal la poziția lui Sickles și a cerut explicații pentru situație. Știind că un atac confederat este imminent și că retragerea ar fi pusă în pericol, Meade a refuzat oferta lui Sickles de a se retrage.<ref>Eicher</ref>

Meade s-a văzut obligat să trimită {{Formatnum|20000}} de oameni ca întăriri:<ref>Harman, p. 59.</ref> întregul Corp V, divizia generalului de brigadă {{Ill-wd|Q195328|3=John C. Caldwell}} din Corpul II, cea mai mare parte a Corpului XII, și părți din nou-sositul Corp VI. Divizia lui Hood s-a deplasat mai spre est decât se dorea, pierzându-și alinierea cu Drumul Emmitsburg,<ref>Harman, p. 57.</ref> atacând Devil's Den și Little Round Top. Venind din stânga lui Hood, McLaws a lovit cu atacuri multiple în Corpul III, cel supraîntins, în {{Ill-wd|Q905574|3=Wheatfield}}, și i-a copleșit în Livada de Piersici a lui Sherfy. Atacul lui McLaws a ajuns în cele din urmă în Plum Run Valley („Valea Morții”) înainte de a fi respins de divizia {{Ill-wd|Q7164059|3=Rezervele Pennsylvaniei}} a Corpului V, care a coborât de pe Little Round Top. Corpul III a fost practic distrus ca unitate combatantă în această bătălie, iar {{Ill-wd|Q110951988|3=piciorul lui Sickles}} a fost amputat după ce a fost strivit de o ghiulea. Divizia lui Caldwell a fost măcinată bucată cu bucată în Wheatfield. Divizia lui Anderson, venind dinspre stânga lui McLaws și începând înaintarea pe la 6{{nbsp}}p.m., a ajuns pe creasta Piciorului Cimitirului, dar nu a putut ține poziția în fața contraatacurilor Corpului II, inclusiv o șarjă la baionetă aproape sinucigașă a  {{Ill-wd|Q4596482|3=Regimentului 1 Minnesota}} împotriva unei brigăzi confederate, ordonată în disperare de cauză de către Hancock pentru a câștiga timp până la venirea întăririlor.<ref>Sears, pp. 312–324; Eicher, pp. 530–535; Coddington, p. 423.</ref>

Pe măsură ce luptele se desfășurau în Wheatfield și Devil's Den, colonelul {{Ill-wd|Q7624528|3=Strong Vincent}} de la Corpul V deținea precar Little Round Top, o culme importantă aflată în extrema stângă a liniei Uniunii. Brigada lui, formată din patru regimente relativ mici, a reușit să reziste asalturilor repetate ale brigăzii lui Law din divizia lui Hood. Generalul de geniu al lui Meade, generalul de brigadă {{Ill-wd|Q1460144|3=Gouverneur K. Warren}}, înțelesese importanța acestei poziții, și a trimis acolo brigada lui Vincent, o baterie de artilerie, și Regimentul 140 New York să ocupe Little Round Top cu doar câteva minute înainte de sosirea trupelor lui Hood. Apărarea lui Little Round Top cu o șarjă la baionetă a {{Ill-wd|Q4630787|3=Regimentului 20 Maine}}, ordonată de colonelul {{Ill-wd|Q80766|3=Joshua L. Chamberlain}} și condusă în jos la vale probabil de locotenentul {{Ill-wd|Q5883244|3=Holman S. Melcher}}, a fost unul dintre cele mai fabuloase episoade ale Războiului Civil, și l-a făcut pe Chamberlain celebru după război.<ref>Eicher, pp. 527–530; Clark, pp. 81–85.</ref><ref group="lower-alpha">{{Cite web|url=http://www.gdg.org/Research/People/Chamberlain/flash.html|title=Who saved Little Round Top?|publisher=Camp Chase Gazette|quote=Morgan addresses and rebuts certain conclusions made in ''With a Flash of His Sword: The Writings of Major Holman S. Melcher, 20th Maine Infantry.'' Edited by William B. Styple. The full text of Morgan's analysis of Styples's "point number 4" about who ordered and lead the charges is: "Number 4. Col. Chamberlain did not lead the charge. Lt. Holman Melcher was the first officer down the slope [according to Styples]. Though directly related to Mr. Styples argument, this is a very minor point and could even be called a quibble. Even granting Melcher the honor of being first down the slope (and such an interpretation is perfectly plausible), he did not "lead" the charge in a command sense, which is what the conclusion implies. Chamberlain probably was standing in his proper place behind the line when he yelled "Bayonets!," so if indeed "the word was enough" to get the men started, he could not have gone first as the entire line would have moved out ahead of him. But it does not matter. The questions, "who was first down the hill?" and "who led the charge?" are different questions which should not be posed as one....The question, therefore, remains: who saved Little Round Top? Given the available historical evidence, the answer likewise must remain: Joshua Lawrence Chamberlain.|last=Morgan|first=James|access-date=February 21, 2016|archive-date=March 3, 2016|archive-url=https://web.archive.org/web/20160303231850/http://www.gdg.org/Research/People/Chamberlain/flash.html|url-status=live}}</ref>

=== Atacurile asupra flancului drept unionist ===
[[Fișier:Union_breastworks_Culp's_Hill_Gettysburg.jpg|miniatura|{{Ill-wd|Q91745|3=Metereze}} ale {{Ill-wd|Q1752901|3=Armatei Uniunii}} pe {{Ill-wd|Q4210323|3=Dealul lui Culp}}, 1863]]
Ewell a interpretat ordinele primite drept o cerere pentru o simplă canonadă.<ref name="Edward Porter Alexander 1907 p. 408" /> Cele 32 de tunuri ale lui, împreună cu cele 55 ale lui A. P. Hill, s-au angajat într-un baraj de artilerie de două ore, de la o distanță extremă, cu rezultate minime. În cele din urmă, pe la ora șase, Ewell a trimis ordine fiecărui comandant de divizie să atace liniile unioniste din fața lor.<ref name="Alexander409">Edward Porter Alexander, Military Memoirs of a Confederate. (New York: Charles Scribner & Sons, 1907), p. 409</ref>

Divizia generalului-maior {{Ill-wd|Q2321489|3=Edward „Allegheny” Johnson}} luase în calcul un asalt al Dealului lui Culp, dar erau încă la o milă distanță și aveau de traversat pârâul Rock Creek. Puținele puncte de trecere ar fi dus la întârzieri importante. Din această cauză, doar trei din cele patru brigăzi ale lui Johnson au trecut la atac.<ref name="Alexander409" /> Cei mai mulți dintre apărătorii dealului, Corpul XII unionist, fuseseră trimiși pe stânga să apare împotriva atacurilor lui Longstreet, lăsând doar o brigadă de newyorkezi condusă de generalul de brigadă {{Ill-wd|Q457781|3=George S. Greene}}, în spatele unor structuri defensive puternice și nou-construite. Cu întăriri de la Corpurile I și XI, oamenii lui Greene au rezistat atacatorilor confederați, dar au cedat unele din întăriturile aflate mai la baza dealului lui Culp.<ref>Eicher, pp. 537–538; Sauers, p. 835; Pfanz, ''Culp's Hill'', pp. 205–234; Clark, pp. 115–116.</ref>

Early era la fel de nepregătit când le-a ordonat brigăzilor lui {{Ill-wd|Q4494852|3=Harry T. Hays}} și {{Ill-wd|Q4529650|3=Isaac E. Avery}} să atace pozițiile Corpului XI unionist de pe Dealul Cimitirului de Est. Odată începute, luptele au fost aprige: colonelul {{Ill-wd|Q505759|3=Andrew L. Harris}} de la Brigada 2, Divizia 1, Corpul XI unionist a suferit un atac devastator, și și-a pierdut jumătate din oameni. Avery a fost rănit la început, dar confederații au ajuns la creasta dealului și au pătruns în întăriturile unioniste, capturând una sau două baterii. Văzând că nu este susținut pe dreapta, Hays s-a retras. La dreapta lui trebuia să primească sprijin de la divizia lui Robert E. Rodes, dar Rodes—ca și Early și Johnson—nu primiseră ordine de mobilizare în pregătirea atacului. El avea de parcurs un drum de două ori mai lung decât Early; când a ajuns în contact cu prima linie unionistă, trupele lui Early deja începuseră să se retragă.<ref>Report of Major General R. E. Rodes, CSA, commanding division. June 3 – August 1, 1863. The Gettysburg Campaign. O.R. – Series I – Volume XXVII/2 [S# 44]</ref>

{{Ill-wd|Q313583|3=Jeb Stuart}} și cele trei brigăzi de cavalerie au sosit la Gettysburg pe la amiază dar nu au jucat niciun rol în luptele din ziua a doua. Brigada generalului de brigadă {{Ill-wd|Q881227|3=Wade Hampton}} a luptat într-o ciocnire minoră cu cavaleria din [[Michigan]] a nou-promovatului general de brigadă în vârstă de 23 de ani [[George Armstrong Custer]] lângă {{Ill-wd|Q2059030|3=Hunterstown}} la nord-est de Gettysburg.<ref>Sears, p. 257; Longacre, pp. 198–199.</ref>

== A treia zi de lupte ==
[[Fișier:Gettysburg Battle Map Day3.png|250px|miniatura|Harta de ansamblu a celei de a treia zi a bătăliei de la Gettysburg ({{Dată|1863|7|3}})]]

=== Planul lui Lee ===
Lee dorea să reia atacurile în ziua de {{Dată|1863|7|3|format=l, j F}}, pe același plan de bază ca în ziua anterioară: Longstreet urma să atace flancul stâng unionist, iar Ewell urma să atace Dealul lui Culp.<ref>Harman, p. 63.</ref> Înainte însă ca Longstreet să fie gata, trupele Corpului XII unionist au declanșat în zori un bombardament de artilerie împotriva confederaților de pe Dealul lui Culp într-un efort de a recâștiga o porțiune a întăriturilor pe care le pierduseră. Confederații au atacat, și a doua luptă de pe Dealul lui Culp a luat sfârșit pe la ora 11{{nbsp}}a.m. Harry Pfanz a judecat că, după circa șapte ore de lupte aprige, „linia unionistă era intactă și se ținea mai tare ca oricând”.<ref>Pfanz, ''Culp's Hill'', pp. 284–352; Eicher, pp. 540–541; Coddington, pp. 465–475.</ref>

Lee a fost obligat să-și schimbe planurile. Longstreet urma să comande divizia Virginia a lui Pickett din Primul Corp, plus șase brigăzi din Corpul lui Hill, într-un atac asupra pozițiilor Corpului II unionist în partea de centru-dreapta a liniei unioniste de pe Piciorul Cimitirului. Înaintea atacului, toată artileria pe care Confederația o putea aduce să lovească pozițiile unioniste urma să bombardeze și să slăbească linia inamicului.<ref>Eicher, p. 542; Coddington, pp. 485–486.</ref>

S-a discutat mult de-a lungul anilor despre obiecțiile generalului Longstreet față de planul generalului Lee. În memoriile lui, Longstreet afirmă că i-ar fi spus lui Lee că nu sunt destui oameni pentru a lua cu asalt puternica zonă de centru-stânga a liniei unioniste cu diviziile lui McLaws și Hood întărite de brigăzile lui Pickett. Longstreet credea că atacul va fi respins și că un contraatac ar interpune forțele unioniste între confederați și râul Potomac. Longstreet a scris că ar fi spus că ar fi nevoie de minim treizeci de mii de oameni pentru un atac reușit, precum și de o coordonare strânsă cu celelalte forțe confederate. El a notat că mai rămăseseră doar circa treisprezece mii de oameni în diviziile respective după primele două zile de lupte. Ei ar fi trebuit să înainteze o milă sub foc intens de artilerie și muschete cu rază lungă de acțiune. Longstreet afirmă că l-ar fi întrebat pe Lee: „forța coloanei. El [Lee] a zis cincisprezece mii. S-a exprimat apoi [de către Longstreet] opinia că cei cincisprezece mii de oameni care pot face un asalt reușit peste acel câmp nu fuseseră niciodată desfășurați pentru bătălie; dar el nu mai avea răbdare să asculte, și obosise de atâta vorbă, și nu a mai rămas nimic de făcut decât să se treacă la acțiune."<ref>{{cite book|last1=Longstreet|first1=James|title=From Manassas to Appomattox: Memoirs of the Civil War in America|date=1896|publisher=J. B. Lippincott|location=Philadelphia, Pennsylvania, US|pages=[https://archive.org/details/manassasappomatt00longrich/page/386 386]–387|url=https://archive.org/details/manassasappomatt00longrich}}</ref><ref group="lower-alpha">Longstreet a scris în memoriile lui că a estimat că forța lui ar avea „vreo treisprezece mii” de oameni, nu cincisprezece mii. Când a fost întrebat de Longstreet despre „forța coloanei”, Lee a spus că ar fi de cincisprezece mii, cifră care se pare că includea estimarea lui pentru forța celor două brigăzi din divizia lui Anderson din cadrul celui de al Treilea Corp al lui Hill, care s-ar fi adăugat pentru a-i susține pe oamenii lui Longstreet. Niciunul din generali nu știa numărul exact de oameni disponibili pentru atacul pe acea linie din cauza pierderilor deja suferite, ci doar unitățile. Longstreet nu a scris că ar fi acceptat că {{Formatnum|15000}} ar fi numărul exact de atacatori. El a spus doar că cincisprezece mii de oameni nu sunt suficienți pentru a cuceri poziția unioniștilor, și că ar fi nevoie de {{Formatnum|30000}}. Din diverse motive, istoricii dau numere diferite pentru forța de atac dar toți dau numere mai mici decât {{Formatnum|15000}}.</ref>

=== Cel mai mare bombardament de artilerie al războiului ===
[[Fișier:High_Water_Mark_-_Cemetery_Ridge,_Gettysburg_Battlefield.jpg|miniatura|Punctul de apogeu de la {{Ill-wd|Q4994034|3=Piciorul Cimitirului}} cu {{Ill-wd|Q4643222|3=monumentul Regimentului 72 Pennsylvania}} în dreapta și {{Ill-wd|Q7713801|3=Pâlcul de Copaci}} în stânga, august 2005]]
Pe la 1{{nbsp}}p.m., între 150 și 170 de tunuri confederate au declanșat un bombardament de artilerie care a fost probabil cel mai mare din tot războiul. Pentru a economisi valoroasa muniție pentru atacul de infanterie care știau că va urma, artileria Armatei Potomacului, sub comanda generalului de brigadă {{Ill-wd|Q3132866|3=Henry Jackson Hunt}}, nu a răspuns la început tirului inamic. După circa 15 minute de așteptare, aproximativ 80 de tunuri unioniste au deschis și ele focul. Armata Virginiei de Nord avea provizii foarte reduse de muniție de artilerie, iar canonada lor nu a afectat semnificativ pozițiile unioniste.<ref>Vezi discuțiile despre diferitele estimări ale tunurilor în nota de subsol din articolul {{Ill-wd|Q1152440}}.</ref>

=== Șarja lui Pickett ===
Pe la orele 3{{nbsp}}p.m.,<ref>Coddington, 402; McPherson, 662; Eicher, 546; Trudeau, 484; Walsh 281.</ref> focul tunurilor a slăbit în intensitate, și între {{Formatnum|10500}} și {{Formatnum|12500}} de soldați sudiști{{Efn|Scriind despre numărul total de atacatori din cadrul șarjei, Carol Reardon, scria în {{Lang|en|Pickett's Charge in History & Memory}}, pagina 6: „istoriile moderne au redus numărul la un interval între {{Formatnum|10500}} și {{Formatnum|13000}}. Nimeni nu știe cu exactitate numărul.” Eicher, {{Lang|en|The Longest Night: A Military History of the Civil War}}'','' la p. 544 dă același interval ca și Reardon. Stephen W. Sears în ''Gettysburg'' la p. 407 a scris: „...George Meade avea astfel circa {{Formatnum|13000}} de soldați - ca întâmplare, cam tot același număr cât cei care au pornit în șarja lui Pickett...” Alan C. Guelzo, în {{Lang|en|Gettysburg: The Last Invasion}}'','' la p. 393 scria: „aveau să fie vreo {{Formatnum|13000}} de oameni în atac, dacă toți puteau fi puși în mișcare.” El consemnează și într-o notă de subsol că estimările acelui număr variază mult. Dintre cei care dau un număr mai mare de atacatori, nici Guelzo nici Sears nu par să ia în calcul afirmația lui {{Ill-wd|Q5334538|3=Ed Bearss}} din {{Lang|en|Receding Tide}} p. 366 cum că confederații au pierdut aproape 600 de oameni în urma „supratragerii” artileriei Armatei Uniunii spre soldații confederați cantonați în spatele liniei frontului înaintea șarjei. [[George R. Stewart]], în {{Lang|en|Pickett's Charge: A microhistory of the final attack at Gettysburg, July 3, 1863}} (1959), p. 173, după ce face totalul forței diviziilor și brigăzilor din șarjă, luând în calcul pierderile de mai devreme dă cea mai mică estimare de „trupe în coloana de asalt...la {{Formatnum|10500}}.”  {{Ill-wd|Q28036945|3=Gary W. Gallagher}}, Stephen D. Engle, Robert K. Krick & Joseph T. Glatthaar în {{Lang|en|The American Civil War: This Might Scourge of War}} la pagina 180 a scris: „circa {{Formatnum|12000}} de confederați au încercat, în cel mai celebru atac din toată istoria militară americană.” Earl J. Hess în {{Lang|en|Pickett's Charge–The Last Attack at Gettysburg}} p. 335 a scris că „{{Formatnum|11830}} de oameni s-au angajat” în șarjă. Noah Andre Trudeau a scris în {{Lang|en|Gettysburg: A Testing of Courage}}, p. 477, că, cu adăugarea foarte târziei înaintări a brigăzilor gen. brig. {{Ill-wd|Q2038012|3=Cadmus M. Wilcox}} și gen. brig. {{Ill-wd|Q362723|3=Edward A. Perry}} (conduse de col. David Lang), s-ar putea spune că numărul de atacatori se apropie de {{Formatnum|15000}}, dar scăzându-le, întrucât șarja principală fusese deja respinsă și luând în calcul pierderile confederaților cauzate de supratragerea artileriei Armatei Uniunii, numărul de atacatori „se apropie de {{Formatnum|11800}}”. Cele mai multe surse nu menționează și nu pot adăuga cei circa 1400 de oameni din brigăzile gen. brig. Cadmus Wilcox și gen. brig. Edward Perry, conduși de col. {{Ill-wd|Q1586794|3=David Lang}}, care au pornit după respingerea șarjei principale cu mari pierderi. Cele trei regimente din Florida ale lui Lang (Perry) au pierdut sute de oameni, inclusiv mulți luați prizonieri. Wilcox a înțeles inutilitatea atacului și a ordonat retragerea când a descoperit că atacul principal fusese respins și că nu venea sprijin de artilerie sau de alt fel. Brigada a pierdut circa 200 de oameni înainte de a se întoarce. Gottfried, pp. 581, 588. McPherson, p. 662, dă un număr mai mare decât alți istorici moderni, de {{Formatnum|14000}} de confederați înaintând în șarjă, dintre care mai puțin de jumătate s-au întors. Aceasta ar putea lua în calcul și brigăzile lui Wilcox și Perry (Lang), deși nu le menționează.}} au pornit de la linia crestei și au înaintat {{Dim|1200|m}} până la Piciorul Cimitirului.<ref>Wert, p.194</ref> Un nume mai exact pentru șarjă ar fi „șarja lui Pickett–Pettigrew–Trimble” după comandanții celor trei divizii care au luat parte la ea, dar rolul jucat de divizia lui Pickett a făcut ca atacul să rămână în istorie sub numele de „{{Ill-wd|Q1152440|3=șarja lui Pickett}}”.<ref>Sears, pp. 358–359.</ref> Când confederații s-au apropiat, era foc de artilerie de flancare dinspre pozițiile unioniste de pe Dealul Cimitirului și din zona Little Round Top,<ref>Wert, pp. 198–199.</ref> precum și foc de muschetă și de cutii de mitralii dinspre Corpul II al lui Hancock.<ref>Wert, pp.205–207.</ref> În centrul Uniunii, comandantul artileriei oprise focul pe durata bombardamentului confederat (pentru a păstra muniția pentru asaltul de infanterie, pe care Meade îl prevăzuse corect cu o zi înainte), ceea ce i-a făcut pe comandanții sudiști să creadă că bateriile de tunuri nordiste fuseseră scoase din funcțiune. Ei au deschis însă focul asupra infanteriei confederate când aceasta s-a apropiat, cu rezultate devastatoare.<ref name="McPherson, p. 662">McPherson, p. 662.</ref>

Deși linia unionistă a slăbit și s-a rupt temporar într-un punct numit „{{Ill-wd|Q7713801|3=The Angle}}” dintr-un zid de piatră de joasă înălțime, aflat chiar la nord de o insulă de vegetație denumită „Pâlcul de Copaci”, breșa a fost astupată imediat cu întăriri, iar atacul confederat a fost respins. Cea mai mare înaintare, a brigăzii generalului de brigadă {{Ill-wd|Q659645|3=Lewis A. Armistead}} din divizia lui Pickett la {{Lang|en|The Angle}}, este denumită „{{Ill-wd|Q5754772|3=apogeul Confederației}}”.<ref>McPherson, pp. 661–663; Clark, pp. 133–144; Symonds, pp. 214–241; Eicher, pp. 543–549.</ref> Soldații unioniști și confederați au intrat în lupte corp la corp, lovind cu puștile, baionetele, pietre și chiar cu mâinile goale. Armistead le-a ordonat confederaților săi să întoarcă două tunuri capturate împotriva trupelor unioniste, dar a descoperit că nu mai este muniție, după ce ultimele {{Ill-wd|Q1427237|3=încărcături de mitralii}} fuseseră folosite împotriva confederaților care atacau. Armistead a fost rănit mortal puțin după aceea. Aproape jumătate din atacatorii confederați nu s-au mai întors la liniile lor.<ref>Glatthaar, p. 281.</ref> Divizia lui Pickett a pierdut circa două treimi din oameni, și toți cei trei comandanți au fost răniți sau uciși.<ref name="McPherson, p. 662" />

=== Bătălii de cavalerie ===
Pe {{Dată|1863|7|3|format=j F}} au avut loc două acțiuni de cavalerie semnificative. Prima a fost cea coordonată cu șarja lui Pickett, și rezultatul ei nedecis a prevenit un posibil dezastru pentru infanteria Uniunii.<ref name="Starr p. 438">Starr p. 438</ref> Locul acestei lupte este astăzi cunoscut drept Câmpul Cavaleriei din Est.<ref>{{Cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/maps/gettysburg-east-cavalry-field-july-3-1863|title=Gettysburg - East Cavalry Field - July 3, 1863|access-date=2023-03-07|website=American Battlefield Trust|archive-date=September 28, 2022|archive-url=https://web.archive.org/web/20220928123207/https://www.battlefields.org/learn/maps/gettysburg-east-cavalry-field-july-3-1863|url-status=live}}</ref> A doua ciocnire a fost o înfrângere pentru cavaleria unionistă într-un atac asupra infanteriei confederate. A fost etichetată drept „fiasco”, din cauza tacticilor eronate de cavalerie folosite.<ref>Coddington pp. 524–525</ref> Locul acestei ciocniri este astăzi numit Câmpul Cavaleriei din Sud.<ref>{{Cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/maps/gettysburg-south-cavalry-field|title=Gettysburg - East Cavalry Field - July 3, 1863|access-date=2023-03-07|website=American Battlefield Trust|archive-date=November 29, 2022|archive-url=https://web.archive.org/web/20221129211031/https://www.battlefields.org/learn/maps/gettysburg-south-cavalry-field|url-status=live}}</ref>

==== La nord-est de Gettysburg ====
Divizia de cavalerie a lui Stuart (trei brigăzi), cu ajutorul brigăzii lui Jenkins, a fost trimisă să păzească flancul stâng confederat. Stuart era poziționat favorabil și pentru a exploata un eventual succes al infanteriei confederate (șarja lui Pickett) pe Dealul Cimitirului, flancând dreapta Uniunii și pătrunzând în spatele infanteriei Uniunii care se confrunta cu atacul confederat.<ref>Starr pp. 437–438</ref> Lupta de cavalerie a avut loc la circa {{Dim|5|km}} nord-est de Gettysburg la orele 3:00{{nbsp}}pm—pe la sfârșitul barajului de artilerie confederat care a precedat șarja lui Pickett. Forțele lui Stuart s-au ciocnit cu cavaleria unionistă: divizia generalului de brigadă {{Ill-wd|Q3018437|3=David McMurtrie Gregg}} și brigada lui Custer din cadrul diviziei lui Kilpatrick.<ref>Coddington, pp. 520-522</ref> Lupta s-a transformat într-o „grămadă sălbatică care dădea cu săbiile și trăgea cu pistoalele și carabinele”.<ref>Sears p. 462</ref> Unul din regimentele lui Custer, {{Ill-wd|Q4641367|3=Regimentul 5 Cavalerie din Michigan}}, era înarmat cu puști cu repetiție Spencer, și cel puțin două companii dintr-un alt regiment aveau și ele arme cu repetiție.<ref>Coddington, pp. 258-259</ref> Lupta s-a încheiat nedecis, niciuna din tabere nemodificându-și poziția. Gregg și Custer l-au împiedicat însă pe Stuart să încercuiască infanteria unionistă din fața lui Pickett.<ref name="Starr p. 438" />

==== La sud-vest de Gettysburg ====
După ce a aflat vestea succesului Uniunii împotriva șarjei lui Pickett, generalul de brigadă {{Ill-wd|Q1634420|3=Judson Kilpatrick}} a lansat un atac de cavalerie împotriva pozițiilor de infanterie ale Corpului lui Longstreet la sud-vest de {{Ill-wd|Q4906242|3=Big Round Top}}. Relieful era dificil pentru un atac călare deoarece era accidentat, foarte împădurit și bolovănos—iar oamenii lui Longstreet erau bine apărați și aveau sprijin de artilerie.<ref>Starr pp. 440–441</ref> Generalul de brigadă {{Ill-wd|Q530153|3=Elon J. Farnsworth}} a protestat împotriva inutilității unei astfel de manevre, dar s-a conformat ordinelor. Farnsworth a murit în al patrulea din cele cinci atacuri nereușite, iar brigada lui a suferit pierderi grele.<ref>Eicher, pp. 549–550; Longacre, pp. 226–231, 240–44; Sauers, p. 836; Wert, pp. 272–280.</ref> Deși Kilpatrick era descris de cel puțin un lider unionist drept „curajos, cu inițiativă, și energic”, incidente ca șarja lui Farnsworth i-au adus porecla de „{{Lang|en|Kill Cavalry|italic=nu}}” („Omoară-Cavalerie”).<ref>Starr, pp.417–418</ref>

== Urmări ==
=== Victime ===
[[File:Battle of Gettysburg.jpg|thumb|''{{Ill-wd|Q97580153|3=Recolta Morții}}'': Soldați unioniști pe câmpul de luptă de la Gettysburg, Pennsylvania, fotografie din {{Dată|1863|7|5|format=j}} sau {{Dată|1863|7|6}} de {{Ill-wd|Q1371063|3=Timothy H. O'Sullivan}}]]
[[File:Gettysburg national cemetery img 4164.jpg|thumb|{{Ill-wd|Q3104681|3=Cimitirul Național Gettysburg}}, iulie 2003]]
[[File:John L. Burns, veteran of the War of 1812, civilian who fought at the Battle of Gettysburg with Union troops, standing with bayoneted musket - From photographic negative in Brady's National LCCN2017659617.jpg|thumb|{{Ill-wd|Q1700745|3=John L. Burns}}, veteran al [[Războiul din 1812|Războiului din 1812]], civil care a luptat ca voluntar alături de trupele Uniunii în bătălia de la Gettysburg.<ref>Galeriile Naționale Fotografice de Portrete ale lui {{Ill-wd|Q187850|3=Mathew Brady}}, fotograf. Din Colecția Familiei Liljenquist de Fotografii din Războiul Civil, Divizia {{lang|en|Prints and Photographs}}, [[Library of Congress|Biblioteca Congresului]]</ref>]] 
Cele două armate au pierdut între {{Formatnum|46000}} și {{Formatnum|51000}} de oameni.<ref group="lower-alpha">McPherson, p. 664 afirmă că Uniunea a pierdut {{Formatnum|23000}}, „mai mult de un sfert din efectivele armatei” iar Confederația a pierdut {{Formatnum|28000}}, „peste o treime din armata lui Lee”.</ref> Pierderile Uniunii au fost de {{Formatnum|23055}} (3155 morți, {{Formatnum|14531}} răniți, 5369 prizonieri sau dispăruți),<ref name=Ucasualties/><ref group="lower-alpha">Numărul pierderilor Uniunii declarat de Adjutantul General al SUA în 1888 a fost de {{Formatnum|23003}} (3042 morți, {{Formatnum|14497}} răniți, 5464 prizonieri sau dispăruți). {{Ill-wd|Q7324541|3=Drum, Richard C.}} United States. Adjutant-General's Office. {{Lang|en|Itinerary of the Army of the Potomac, and co-operating forces in the Gettysburg campaign, June 5 - July 31, 1863; organization of the Army of the Potomac and Army of northern Virginia at the battle of Gettysburg; and return of casualties in the Union and Confederate forces}}''.'' Washington: Government Printing Office, 1888. {{OCLC|6512586}}. p. 45. Alte cifre pentru pierderile Uniunii, avansate de istorici ulteriori, sunt similare, inclusiv cele ale lui Murray și Hsieh, p. 290, 22,625; Trudeau, p. 529, 22,813; McPherson, p. 664, {{Formatnum|23000}}; Walsh, p. 285, 23,000; Guelzo, p. 445, {{Formatnum|24000}} așa cum a rotunjit Meade însuși în mărturia depusă în fața Comisiei Comune a Congresului pentru Desfășurarea Războiului. Sears p. 496 declară că Armata Uniunii a pierdut circa 7300 de oameni în {{Ill-wd|Q765215|3=a doua bătălie de la Winchester}} din {{Dată|1863|6|13|format=j}}–{{Dată|1863|6|15}} în timpul înaintării lui Ewell spre Gettysburg și în urmărirea Armatei Confederate după bătălie de către Armata Uniunii.</ref> în vreme ce pierderile Confederației sunt mai dificil de estimat. Mulți autori au vorbit despre până la {{Formatnum|28000}} de combatanți confederați pierduți,<ref group="lower-alpha">Printre exemplele de variație a numărului de pierderi confederate pentru {{Dată|1863|7|1|format=j}}–{{Dată|1863|7|3|format=j F}} se numără Coddington, p. 536 ({{Formatnum|20451}}, „și foarte probabil mai mulți”). Este aceeași cifră dată de Drum, 1888, p. 69. Drum scrie în notele de subsol de la pierderile unor unități confederate „pierderile, dacă există, nu s-au consemnat”. Pentru alte unități, el notează că cifrele la nivel de brigadă și regiment diferă uneori, sau folosește totalurile pe brigadă sau pe unitate mai mare. El afirmă la p. 59 că calculele totalului pierderilor confederației pot fi considerate doar „aproximative”. Aceasta face mai credibile numerele mai mari de pierderi ale Confederației, calculate sau estimate de istorici ca Busey și Martin citați în legătură cu tabelele de mai jos, precum și de Sears, p. 498 ({{Formatnum|22625}} plus puțin mai mult de 4500 în marșul spre nord); Trudeau, p. 529 ({{Formatnum|22874}}); Eicher, p. 550 ({{Formatnum|22874}}, „dar probabil în total {{Formatnum|28000}} sau mai mulți”); McPherson, p. 664 ({{Formatnum|28000}}); Esposito, harta 99 („aproape de {{Formatnum|28000}}”); Clark, p. 150 ({{Formatnum|20448}}, „dar probabil mai aproape de {{Formatnum|28000}}"); Woodworth, p. 209 („cel puțin egale cu ale lui Meade și posibil până la {{Formatnum|28000}}”); [https://web.archive.org/web/20110513133710/http://www.nps.gov/history/hps/abpp/battles/pa002.htm NPS] ({{Formatnum|28000}}).</ref> iar lucrarea mai recentă a lui Busey și Martin, {{Lang|en|Regimental Strengths and Losses at Gettysburg}}, documentează {{Formatnum|23231}} (4708 morți, {{Formatnum|12693}} răniți, 5830 prizonieri și dispăruți).<ref name="Casualties" /> Aproape o treime din ofițerii cu rang de general din subordinea lui Lee au fost uciși, răniți sau luați prizonieri.<ref>Glatthaar, p. 282.</ref> Pierderile ambelor tabere pentru campania de 6 săptămâni, conform lui Sears, au fost de {{Formatnum|57225}}.<ref name="Sears513">Sears, p. 513.</ref>

Pe lângă faptul că a fost bătălia cu cei mai mulți morți din tot războiul, la Gettysburg au murit și cei mai mulți generali. Șapte alți generali au fost răniți. Confederația i-a pierdut pe generalii {{Ill-wd|Q4415614|3=Paul Jones Semmes}}, {{Ill-wd|Q712059|3=William Barksdale}}, William Dorsey Pender, {{Ill-wd|Q650188|3=Richard Garnett}}, și {{Ill-wd|Q659645|3=Lewis Armistead}}, precum și pe J. Johnston Pettigrew în timpul retragerii de după bătălie. Printre generalii confederați care au fost răniți s-au numărat gen.-mr. John Bell Hood care și-a pierdut capacitatea de a-și folosi brațul stâng, și gen.-mr. Henry Heth care a fost împușcat în cap în prima zi de bătălie (deși nu a mai putut participa la restul bătăliei, a supraviețuit fără sechele, în parte pentru că avea pălăria plină de depeșe și alte hârtii). Generalii confederați {{Ill-wd|Q879250|3=James L. Kemper}} și {{Ill-wd|Q922066|3=Isaac R. Trimble}} au fost grav răniți în timpul șarjei lui Pickett și au fost luați prizonieri în timpul retragerii confederaților. Generalul de brigadă confederat James J. Archer, care comanda o brigadă foarte probabil responsabilă pentru uciderea lui Reynolds, a fost luat prizonier puțin după moartea lui Reynolds. În Primul Corp Confederat, opt din cei paisprezece comandanți de divizii și brigadă ai lui Longstreet au murit sau au fost răniți, inclusiv gen. brig. {{Ill-wd|Q712157|3=George T. Anderson}} și gen. brig. {{Ill-wd|Q6182584|3=Jerome B. Robertson}}, care au fost răniți. În al Doilea Corp al lui Ewell, gen. brig. Isaac E. Avery a fost rănit mortal și gen. brig. {{Ill-wd|Q4160417|3=John M. Jones}} a fost rănit. În al Treilea Corp al lui Hill, pe lânga moartea lui Pender și Pettigrew, gen.-mr. Henry Heth și col. {{Ill-wd|Q4916467|3=Birkett D. Fry}} (care avea mai târziu să fie avansat la gradul de general de brigadă), aflat temporar la comanda brigăzii, au fost răniți. În același corp de armată, au fost răniți și gen. brig. {{Ill-wd|Q360815|3=Alfred M. Scales}} și col. {{Ill-wd|Q8014432|3=William L. J. Lowrance}}, aflat temporar la comanda brigăzii. În Divizia Confederată de Cavalerie, au fost răniți gen. brig. Wade Hampton și gen. brig. {{Ill-wd|Q2484581|3=Albert G. Jenkins}}.<ref>Sears, pp. 498-499.</ref>

De partea Uniunii, au murit generalii John Reynolds, {{Ill-wd|Q7411891|3=Samuel K. Zook}}, și {{Ill-wd|Q1247051|3=Stephen H. Weed}}, precum și Elon J. Farnsworth, avansat la gradul de general de brigadă de către gen.-mr. Pleasanton, chiar dacă avansarea în grad a fost confirmată doar postum, și Strong Vincent, care, după ce a fost rănit mortal, a fost avansat pe patul de moarte în gradul de general de brigadă. Printre alți ofițeri seniori răniți s-au numărat generalii unioniști {{Ill-wd|Q1160530|3=Dan Sickles}} (și-a pierdut un picior), Francis C. Barlow, {{Ill-wd|Q2615867|3=Daniel Butterfield}}, și {{Ill-wd|Q435517|3=Winfield Scott Hancock}}. Cinci din șapte comandanți de brigăzi din Corpul I al lui Reynolds au fost răniți. Pe lângă rănirea lui Hancock și a gen. brig. John Gibbon din Corpul II, trei din zece comandanți de brigadă au murit și alți trei au fost răniți.<ref>Sears, p. 496.</ref>

Următoarele tabele sumarizează pierderile forțelor Uniunii și Confederației pe corpuri de armată de-a lungul celor trei zile ale bătăliei, conform lui Busey și Martin.<ref>Busey and Martin, pp. 125–147, 260–315. Headquarters element casualties account for the minor differences in army totals stated previously.</ref>

{| class="wikitable"
|-
! Corpurile Uniunii !! Pierderi (m/r/p)
|-
| Corpul I || 6059 (666/3231/2162)
|-
| Corpul II || 4369 (797/3194/378)
|-
| Corpul III || 4211 (593/3029/589)
|-
| Corpul V || 2187 (365/1611/211)
|-
| Corpul VI || 242 (27/185/30)
|-
| Corpul XI || 3801 (369/1922/1510)
|-
| Corpul XII || 1082 (204/812/66)
|-
| Corpul de Cavalerie || 852 (91/354/407)
|-
| Rezerva de Artilerie || 242 (43/187/12)
|}
{| class="wikitable"
|-
! Corpurile Confederației !! Pierderi (m/r/p)
|-
| Primul Corp || 7665 (1617/4205/1843)
|-
| Al Doilea Corp || 6686 (1301/3629/1756)
|-
| Al Treilea Corp || 8495 (1724/4683/2088)
|-
| Corpul de Cavalerie || 380 (66/174/140)
|}

{{Ill-wd|Q360092|3=Bruce Catton}} scria: „orașul Gettysburg arăta de parcă toată lumea s-a apucat să se mute din case în același timp, dar au fost întrerupți de o catastrofă.”<ref>Catton, p. 325.</ref> S-a documentat însă moartea unui singur civil în timpul bătăliei: {{Ill-wd|Q4994132|3=Ginnie Wade}} (cunoscută și ca Jennie), de 20 de ani, a fost lovită de un glonț rătăcit care a trecut prin bucătăria ei din oraș în timp ce ea făcea pâine.<ref>Sears, p. 391.</ref> O altă victimă civilă notabilă a fost {{Ill-wd|Q1700745|3=John L. Burns}}, un veteran de 69 de ani al Războiului din 1812 care s-a prezentat pe front în prima zi de bătălie și a participat la luptele grele ca voluntar, fiind rănit de mai multe ori. Deși vârstnic și rănit, Burns a supraviețuit bătăliei și a trăit până în 1872.<ref>Martin, pp. 371-377; Pfanz, ''First Day'', pp. 357-359.</ref> Aproape 8000 de oameni au fost omorâți; aceste cadavre, expuse soarelui verii, trebuiau îngropate rapid. Cadavrele a peste 3000 de cai<ref>Sears, p. 511.</ref> au fost incinerate pe mai multe ruguri la sud de oraș; localnicilor li s-a făcut rău de la miros.<ref>Woodworth, p. 216.</ref> Între timp, orășelul Gettysburg, cu cei doar 2400 de locuitori ai lui, s-a trezit că trebuie să îngrijească {{Formatnum|14000}} de soldați unioniști răniți, și alți 8000 de prizonieri confederați.<ref>{{cite web |url=https://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/07/07/nursing-the-wounded-at-gettysburg/ |title=Nursing the Wounded at Gettysburg |first=Pat |last=Leonard |date=July 7, 2013 |access-date=July 12, 2017 |archive-date=August 4, 2017 |archive-url=https://web.archive.org/web/20170804014837/https://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/07/07/nursing-the-wounded-at-gettysburg/ |url-status=live }}</ref>

Confederații au pierdut peste 31–55 de steaguri de luptă, Uniunea pierzând și ea probabil ceva mai puțin de 40.<ref>{{Cite book |last=Nofi |first=Albert |url=https://books.google.com/books?id=0XQ6DwAAQBAJ&dq=I+have+the+honor+herewith+to+transmit+thirty-one+battle-flags%2C+captured+from+the+enemy+in+the+recent+battle+at+Gettysburg.+Several+other+flags+were+captured+on+that+occasion%2C+but+those+sent+embrace+all+thus+far+sent+in+by+corps+commanders.&pg=PA144 |title=The Blue & Gray Almanac: The Civil War in Facts & Figures, Recipes & Slang |date=2017-08-19 |publisher=Casemate Publishers |isbn=978-1-61200-553-9 |language=en}}</ref> Steagurile de luptă confederate au fost trimise la [[Washington, D.C.|Washington]].<ref>{{Cite news |date=1863-07-19 |title=THE CAPTURED BATTLE-FLAGS.; Gen. Meade Sends them to Washington, HEADQUARTERS ARMY OF THE POTOMAC, June 8, 1863. |language=en-US |work=The New York Times |url=https://www.nytimes.com/1863/07/19/archives/the-captured-battleflags-gen-meade-sends-them-to-washington.html |access-date=2024-01-01 |issn=0362-4331}}</ref>

Au murit 3000–5000 de cai.<ref>{{Cite web |date=2013-06-25 |title=The Battle of Gettysburg & the History of the Civil War Horse |url=https://thehorsemenscorral.com/2013/06/25/the-battle-of-gettysburg-the-history-of-the-cival-war-horse/ |access-date=2024-01-03 |language=en-US}}</ref>

=== Retragerea Confederației ===
[[Fișier:Gettysburg_Campaign_Retreat.png|miniatura|Campania Gettysburg ({{Dată|1863|7|5|format=j}}&nbsp;– {{Dată|1863|7|14}})]]
În dimineața de {{Dată|1863|7|4|format=j F}}, când armata lui Lee încă mai era prezentă, Meade a ordonat cavaleriei să pătrundă în spatele armatei lui Lee.<ref>Starr, p. 443.</ref> Pe o ploaie puternică, armatele s-au privit de la distanță, peste câmpia însângerată, în aceeași zi în care, la circa {{Dată|1480|km}} distanță, garnizoana [[Asediul Vicksburgului|Vicksburg]] capitula în fața generalului-maior [[Ulysses S. Grant]]. Lee își refăcuse liniile într-o poziție defensivă pe Dealul Seminarului în noaptea de {{Dată|1863|7|3|format=j F}}, evacuând orașul Gettysburg. Confederații au rămas pe partea vestică a câmpului de luptă, sperând că Meade va ataca, dar precautul comandant unionist a hotărât să nu-și asume riscul, decizie pentru care avea mai târziu să fie criticat. Ambele armate au început să-și strângă restul răniților și să îngroape o parte din morți. O propunere a lui Lee de schimb de prizonieri a fost respinsă de Meade.<ref>Eicher, p. 550; Coddington, pp. 539–544; Clark, pp. 146–147; Sears, p. 469; Wert, p. 300.</ref>

Spre sfârșitul după-amiezei ploioase, Lee a început să deplaseze partea necombatantă a armatei lui înapoi spre Virginia. Cavaleriei conduse de generalul de brigadă {{Ill-wd|Q4200155|3=John D. Imboden}} i s-a încredințat escortarea convoiului de căruțe cu provizii și răniți, lung de {{Dim|27|km}}, pe un drum lung prin {{Ill-wd|Q4916916|3=Cashtown}} și {{Ill-wd|Q1185633|3=Greencastle}} până la {{Ill-wd|Q755892|3=Williamsport, Maryland}}. După apusul soarelui, partea combatantă a armatei lui Lee și-a început și ea retragerea spre Virginia pe un drum mai direct (dar mai muntos) către {{Ill-wd|Q1130738|3=Fairfield}}.<ref>Coddington, p. 538.</ref> Lee știa exact ce avea de făcut, dar situația lui Meade era altfel. Meade avea nevoie să rămână la Gettysburg până când era sigur că Lee a plecat. Dacă Meade ar fi plecat primul, ar fi riscat să lase o deschidere prin care Lee ar fi putut ajunge la Washington sau Baltimore. În plus, în general armata care pleacă prima de pe câmpul de luptă este adesea considerată înfrântă.<ref>Coddington, p. 539.</ref>{{Quote box
| align = right
| width = 30%;background-color:#E6F2FF"
| quote = 
| source = Abraham Lincoln<ref>Coddington, p. 564.</ref>
| citat = Acum, dacă generalul Meade își poate încununa munca atât de glorios dusă până acum, prin distrugerea literală sau substanțială a armatei lui Lee, rebeliunea va lua sfârșit.
}}Cavaleria Uniunii a repurtat câteva succese minore în urmărirea armatei lui Lee. Prima ciocnire mai importantă a avut loc pe {{Dată|1863|7|4|format=j F}} în munți, în {{Ill-wd|Q2347044|3=Pasul Monterey}}, unde divizia de cavalerie a lui Kilpatrick a capturat între 150 și 300 de căruțe și a luat 1300 până la 1500 de prizonieri.<ref>Starr, pp. 447-450.</ref> Începând cu {{Dată|1863|7|6|format=j F}}, s-au mai desfășurat și alte lupte de cavalerie mai aproape de râul Potomac în {{Ill-wd|Q841297|3=zona Williamsport-Hagerstown}} din Maryland.<ref>Sears, pp. 481-484, Eicher, p.552.</ref> Armata lui Lee fusese blocată și întârziată la traversarea Potomacului de vremea ploioasă care făcuse râul să se umfle, și să distrugă {{Ill-wd|Q2104072|3=podul de pontoane}} de la {{Ill-wd|Q3478263|3=Falling Waters}}.{{#tag:ref|Lee lăsase intact un pod de pontoane aflat la Falling Waters. Acest pod fusese folosit mai întâi pentru traversarea spre nord către Maryland și Pennsylvania. Cavaleria Uniunii, comandată de generalul de brigadă {{Ill-wd|Q2579051|3=William H. French}}, distrusese podul la {{Dată|1863|7|4|format=j F}}. Opțiunile de trecere a Potomacului de care dispunea Lee erau fie podul mobil de la Williamsport, care însă putea transporta doar câte două căruțe, fie locația de la Falling Waters aflată la {{dim|10|km}} în aval.<ref>Sears, p. 481.</ref>|group=lower-alpha}} Infanteria lui Meade nu s-a angajat complet în urmărirea lui Lee până pe {{Dată|1863|7|7|format=j F}}, și, în ciuda cererilor repetate ale lui Lincoln și Halleck, nu a fost suficient de agresiv încât să distrugă armata lui Lee.<ref>Coddington, pp. 552, 564.</ref> La Falling Waters s-a construit un nou pod de pontoane, și coborârea nivelului apelor le-a permis confederaților să treacă după lăsarea întunericului pe {{Dată|1863|7|13|format=j F}}.<ref>Sears, p. 490.</ref> Deși infaneria lui Meade ajunsese în zonă pe {{Dată|1863|7|12|format=j F}}, cavaleria a fost cea care a atacat ariergarda confederată în dimineața zilei de {{Dată|1863|7|14|format=j F}}. Cavaleria Uniunii a luat 500 de prizonieri, iar generalul de brigadă confederat Pettigrew a fost rănit mortal, dar armata lui Lee a reușit să treacă Potomacul.<ref>Eicher, p. 552.</ref> Campania a continuat și la sud de Potomac până la {{Ill-wd|Q841131|3=bătălia din Valea Manassas}} din {{Dată|1863|7|23|format=j F}}, când Lee a scăpat și Meade a renunțat la urmărire.<ref>Coddington, pp. 535–574; Sears, pp. 496–497; Eicher, p. 596; Wittenberg et al., ''One Continuous Fight'', pp. 345–346.</ref>

=== Reacția la vestea victoriei în Uniune ===
Vestea victoriei unioniste a electrizat Nordul. În ''{{Ill-wd|Q600111|3=The Philadelphia Inquirer}}'', prima pagină clama „Victorie! [[Bătălia de la Waterloo|Waterloo]] eclipsat!”, iar jurnalistul newyorkez {{Ill-wd|Q339946|3=George Templeton Strong}} a scris:<ref>McPherson, p. 664.</ref>
{{Blockquote|Rezultatele acestei victorii sunt neprețuite. ... Șarmul invincibilității lui Robert E. Lee s-a risipit. Armata Potomacului și-a găsit în sfârșit un general care o poate struni, și care s-a ridicat cu noblețe la nivelul grelei ei munci în ciuda lungii și dezamăgitoarei liste de eșecuri trudite. ... [[Copperhead|Copperheadsii]] sunt paralizați și muți pe moment cel puțin. ... Guvernul este cvadruplu întărit în țară și peste hotare.|George Templeton Strong|Diary, p. 330.}}
Entuziasmul s-a risipit însă în curând când publicul a înțeles că armata lui Lee evitase distrugerea și că războiul va continua. Lincoln s-a plâns secretarului Marinei, {{Ill-wd|Q2303939|3=Gideon Welles}} că „armata noastră a avut [victoria în] război în palmă și nu a fost în stare să o apuce!”<ref>Donald, p. 446; Woodworth, p. 217.</ref> Generalul de brigadă {{Ill-wd|Q4105698|3=Alexander S. Webb}} i-a scris tatălui său pe {{Dată|1863|7|17|format=j F}}, afirmând că politicieni de la Washington „de teapa lui [[Salmon P. Chase|Chase]], [[William H. Seward|Seward]] și alții”, dezgustați de Meade, „mi-au scris să-mi spună că de fapt Lee a câștigat acea bătălie!”<ref>Coddington, p. 573.</ref>

=== Efectul asupra Confederației ===
De fapt, confederații pierduseră atât pe plan militar, cât și pe plan politic. În ultimele ceasuri ale bătăliei, {{Ill-wd|Q4112589|3=vicepreședintele Confederației}}, {{Ill-wd|Q549495|3=Alexander Stephens}} s-a apropiat de liniile Uniunii la [[Norfolk, Virginia]], cu un [[Drapel alb|steag alb]]. Deși avea oficial din partea {{Ill-wd|Q1999471|3=președintelui Confederației}} [[Jefferson Davis]] instrucțiuni limitate la negocierea de schimburi de prizonieri și alte chestiuni procedurale, istoricul {{Ill-wd|Q709723|3=James M. McPherson}} speculează că el avea scopul neoficial de deschide negocieri de pace. Davis spera că Stephens va ajunge la Washington dinspre sud în timp ce armata victorioasă a lui Lee mărșăluiește în aceeași direcție dinspre nord. Știind rezultatul luptelor de la Gettysburg, președintele Lincoln a refuzat cererea lui Stephens de a trece liniile. Mai mult, când vestea a ajuns la Londra, orice speranțe mai avea Confederația pentru a fi recunoscută de puterile europene au fost în sfârșit abandonate. {{Ill-wd|Q458390|3=Henry Adams}}, al cărui tată era la acea vreme ambasador al SUA în Regatul Unit, a scris: „dezastrele rebelilor nu sunt atenuate de niciun fel de speranță de succes. S-a acceptat acum că orice idee de intervenție a luat sfârșit.”<ref>McPherson, pp. 650, 664.</ref>

Efectele acestei înfrângeri s-au combinat cu sfârșitul [[Asediul Vicksburgului|asediului Vicksburgului]], care a capitulat în fața armatelor federale ale lui Grant în Vest pe {{Dată|1863|7|4|format=j F}}, a doua zi după bătălia de la Gettysburg. Confederația a pierdut acolo alți {{Formatnum|30000}} de oameni, împreună cu armele și proviziile lor.<ref>{{cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/civil-war/battles/vicksburg|title=Vicksburg|publisher=American Battlefield Trust|access-date=June 5, 2022|archive-date=June 2, 2022|archive-url=https://web.archive.org/web/20220602022538/https://www.battlefields.org/learn/civil-war/battles/vicksburg|url-status=live}}</ref>

Reacția imediată a sectoarelor public și militar din Sud a fost că Gettysburg este un pas înapoi, dar nu un dezastru. Lumea avea senzația că Lee avusese succes pe {{Dată|1863|7|1|format=j F}} și că luptase cu vitejie pe {{Dată|1863|7|2|format=j}}–{{Dată|1863|7|3|format=j F}}, dar nu putuse diloca Armata Uniunii din puternica poziție defensivă pe care se retrăsese; apoi confederații rămăseseră pe poziții pe {{Dată|1863|7|4|format=j F}} și s-au retras abia după ce și-au dat seama că Meade nu-i va ataca. Retragerea la Potomac care ar fi putut fi un dezastru fusese realizată cu măiestrie. Mai mult, Armata Potomacului fusese ținută departe de ogoarele Virginiei toată vara și totul prezicea că Meade nu se va aventura să le amenințe tot restul anului. Lee însuși își evalua pozitiv campania, scriind soției lui că armata se întorsese „ceva mai curând decât mă gândisem la început, dar realizând ce mi-am propus când am plecat de la Rappahannock, anume a ușura Valea de prezența inamicului  și a atrage armata lui la nord de Potomac”. A fost citat cum că ar fi spus maiorului John Seddon, fratele secretarului de război al Confederației: „Domnule, i-am cam biciuit la Gettysburg, și se va vedea că în următoarele șase luni ''acea armată'' va fi tăcută ca un pui de turturea.” Unele publicații din Sud, cum ar fi {{Lang|en|Charleston Mercury}}, au criticat însă acțiunile lui Lee. Pe {{Dată|1863|8|8|format=j F}}, Lee și-a oferit președintelui Davis demisia, dar acesta i-a respins-o.<ref>Gallagher, ''Lee and His Army'', pp. 86, 93, 102–05; Sears, pp. 501–502; McPherson, p. 665, spre deosebire de Gallagher, îl descrie pe Lee ca „profund deprimat” de bătălie.</ref>

=== Discursul de la Gettysburg ===
{{main|Discursul de la Gettysburg
}}
[[Fișier:Crowd_of_citizens,_soldiers,_and_etc._with_Lincoln_at_Gettysburg._-_NARA_-_529085_-crop.jpg|miniatura|La {{Dată|1863|11|19}}, [[President of the United States|președintele SUA]] [[Abraham Lincoln]] a ținut [[Discursul de la Gettysburg]], considerat unul din cele mai celebre discursuri din istoria americană.<ref>{{cite book|last=Conant|first=Sean|date=2015|title=The Gettysburg Address: Perspectives on Lincoln's Greatest Speech|url=https://books.google.com/books?id=_bmyBwAAQBAJ&pg=PR9|location=New York|publisher=Oxford University Press|page=ix|isbn=978-0-19-022745-6}}</ref><ref>{{cite book|last=Holsinger|first=M. Paul|date=1999|title=War and American Popular Culture: A Historical Encyclopedia|url=https://books.google.com/books?id=Oe4AOVHkJ9oC&pg=PA102|location=Westport, CT|publisher=Greenwood Press|page=102|isbn=978-0-313-29908-7}}</ref> Lincoln (marcat cu o săgeată roșie pe fotografie) este aici înconjurat de o mulțime de cetățeni și soldați.]]
Când pagubele produse de război erau încă vizibile la Gettysburg, după peste patru luni, pe {{Dată|1863|11|19|format=j F}}, a fost sfințit {{Ill-wd|Q3104681|3=Cimitirul Național al Soldaților}}. În timpul ceremoniei, președintele Lincoln a adus omagiu celor căzuți și a redefinit scopul războiului în istoricul său [[Discursul de la Gettysburg|discurs de la Gettysburg]].<ref>White, p. 251.</ref><ref group="lower-alpha">White, p.251. face referire la utilizarea de către Lincoln a sintagmeni „noua naștere a libertății” și scrie: „''Noua naștere'' care a apărut încet în politica lui Lincoln a însemnat că pe {{Dată|1863|11|19|format=j F}} la Gettysburg el nu mai era, ca la discursul său inaugural, în situația de a apăra o veche Uniune, ci în aceea de a proclama una nouă. Vechea Uniune accepta și încerca să restrângă sclavia. Noua Uniune va îndeplini promisiunea de libertate, pasul crucial către viitor pe care Fondatorii nu s-au încumetat să-l facă.”</ref>

=== Medalia de Onoare ===
Pentru Campania Gettysburg s-au decernat 72 de [[Medal of Honor|Medalii de Onoare]], dintre care 64 pentru acțiuni din timpul bătăliei propriu-zise. Prima distincție s-a acordat în decembrie 1864, iar cea mai recentă a fost acordată post-mortem locotenentului {{Ill-wd|Q4734543|3=Alonzo Cushing}} în 2014.<ref>{{cite web|url=https://history.army.mil/news/2014/140900a_mohCushing.html|title=Medal of Honor – 1st Lt. Alonzo H. Cushing|first1=Mark|last1=Bradley|website=U.S. Army Center of Military History|access-date=September 21, 2018|archive-date=September 21, 2018|archive-url=https://web.archive.org/web/20180921230138/https://history.army.mil/news/2014/140900a_mohCushing.html|url-status=live}}</ref>

== Evaluare istorică ==

=== Cât de decisivă a fost bătălia {{anchor|decisive}} ===
Natura rezultatului bătăliei de la Gettysburg a rămas subiect de controversă. Deși la vremea ei nu a părut a fi de o semnificație extraordinară, în special pentru că războiul a continuat încă doi ani, a fost numită în retrospectivă {{Ill-wd|Q7856051|3=„punctul de cotitură al războiului”}}, de regulă în combinație cu căderea Vicksburgului a doua zi,<ref name="TP" /> pe baza observației că, după Gettysburg, armata lui Lee nu a mai fost capabilă de ofensive strategice—ci doar a reacționat la inițiativa lui Ulysses S. Grant în 1864 și 1865—dar și pe baza perspectivei speculative a autorilor Cauzei Pierdute conform cărora o victorie confederată la Gettysburg ar fi pus capăt războiului.<ref>McPherson, p. 665; Gallagher, ''Lee and His Generals'', pp. 207–208.</ref>{{Quote box
| align = right
| width = 35%
| quote = 
| source = {{Ill-wd|Q360092|3=Bruce Catton}}, ''Glory Road''<ref>Catton, p. 331.</ref>
| citat = [Armata Potomacului] obținuse o victorie. Poate o victorie mai mică decât sperase dl. Lincoln, dar totuși o victorie—și, din această cauză, nu mai era posibil ca Confederația să câștige războiul. Sigur, Nordul încă îl mai putea pierde, dacă soldații sau poporul își vor pierde convingerea, dar o înfrângere de mâna inamicului nu mai era în cărți.
}}Este o opinie actualmente cu mulți adepți aceea că Gettysburg a fost o {{Ill-wd|Q3436733|3=victorie decisivă}} pentru Uniune, dar termenul este considerat imprecis. Este indiscutabilă că ofensiva lui Lee a fost decisiv oprită pe {{Dată|1863|7|3|format=j F}} și că campania lui din Pennsylvania a fost încheiată prematur (deși la acea dată confederații au susținut că este o încetare temporară și că obiectivele campaniei fuseseră în mare îndeplinite). Când însă se discută pe definiția mai comună a „victoriei decisive”—o victorie militară incontestabilă care determină sau influențează semnificativ rezultatul unui conflict—istoricii sunt împărțiți. De exemplu, {{Ill-wd|Q5235417|3=David J. Eicher}} a spus că Gettysburg a fost o „înfrângere strategică pentru Confederație”, iar James M. McPherson a scris că „Lee și oamenii lui vor mai continua să se încununeze cu lauri. Dar niciodată nu vor mai poseda puterea și reputația cu care au mers în acele glorioase zile de vară ale lui 1863.”<ref>Eicher, p. 550; McPherson, p. 665</ref>

Herman Hattaway și Archer Jones au scris, pe de altă parte, că „impactul strategic al bătăliei de la Gettysburg a fost ... destul de limitat.” Steven E. Woodworth scria că „Gettysburg nu a făcut decât să demonstreze cvasiimposibilitatea unei acțiuni decisive pe Teatrul de Est.” Edwin Coddington a subliniat pierderile grele suferite de Armata Potomacului și faptul că „după bătălie, Meade nu mai deținea un instrument cu adevărat eficient pentru a-și îndeplini sarcina. Armata avea nevoie de o riguroasă reorganizare cu noi comandanți și trupe proaspete, dar aceste schimbări aveau să fie făcute abia după apariția în scenă a lui Grant în martie 1864.” Joseph T. Glatthaar a scris că „Oportunitățile ratate și succesele neobținute au chinuit Armata Virginiei de Nord în timpul invaziei Nordului”, dar după Gettysburg, „fără distracțiile datoriei de forță invadatoare, fără căderile în indisciplină, Armata Virginiei de Nord [a rămas] o forță extrem de formidabilă.” {{Ill-wd|Q5334538|3=Ed Bearss}} a scris că „Invazia Nordului de către Lee fusese un eșec costisitor. Chiar și așa, în cel mai bun caz, Armata Potomacului doar conservase impasul strategic de pe Teatrul de Est ...”<ref>Hattaway and Jones, p. 415; Woodworth, p. xiii; Coddington, p. 573; Glatthaar, p. 288; Bearss, p. 202.</ref> Istoricul Alan Guelzo consemnează că Gettysburg și Vicksburg nu au pus capăt războiului, care avea să mai dureze doi ani.<ref>Guelzo, p. 463.</ref> El a observat că chiar după doar puțin mai mult de un an, armatele federale păreau împotmolite fără speranță în asedii la Petersburg și Atlanta.<ref>Guelzo, p. 464.</ref>

Peter Carmichael se referă la contextul militar pentru armate, „la cumplitele pierderi de la Chancellorsville și Gettysburg, care practic au distrus capacitatea ofensivă a lui Lee,” sugerând că aceste înfrângeri cumulative nu sunt rezultatul unei singure bătălii. Thomas Goss, scriind în revista ''Military Review'' a Forțelor Terestre ale SUA pe marginea definiției noțiunii de „decisiv” și despre cum se aplică această descriere Gettysburgului, concluziona: „După câte s-au decis și s-au realizat, bătălia de la Gettysburg nu își merită eticheta de «bătălie decisivă».”<ref>Carmichael, p. xvii; {{cite journal|last=Goss|first=Major Thomas|date=July–August 2004|title=Gettysburg's "Decisive Battle"|url=http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/milreview/goss.pdf|journal=Military Review|pages=11–16|access-date=November 11, 2009|archive-date=February 2, 2007|archive-url=https://web.archive.org/web/20070202172827/http://www.au.af.mil/au/awc/awcgate/milreview/goss.pdf|url-status=live}}</ref> Istoricul militar {{Ill-wd|Q363722|3=John Keegan}} confirmă. Gettysburg a fost o bătălie de referință, cea mai mare a războiului, și nu avea să mai fie depășită. Uniunea își restaurase credința în victoria certă, iar înfrângerea descurajase Confederația. Deși „nu a fost chiar o bătălie decisivă”, Gettysburg a fost sfârșitul utilizării Armatei Virginiei de Nord de către Confederație ca zonă militară de tampon, ceea ce a pregătit terenul pentru {{Ill-wd|Q739644|3=Campania Terestră}}.<ref>Keegan, pp. 202, 239.</ref>

=== Lee vs. Meade ===
[[Fișier:George_G._Meade_Standing.jpg|alt=Photo of a balding and bearded George Meade in a military uniform. The somewhat thin figure is standing while holding a kepi.|thumb|upright|[[George Meade]], generalul {{Ill-wd|Q1752901|3=Armatei Uniunii}} învingător în bătălia de la Gettysburg]]
Înainte de Gettysburg, Robert E. Lee își construise o reputație de general aproape invincibil, după ce a obținut victorii surprinzătoare în fața unor adversari superiori numeric—deși de obicei cu prețul unor pierderi grele pentru armata lui—în {{Ill-wd|Q492324|3=cele Șapte Zile}}, în {{Ill-wd|Q1952979|3=Campania din Virginia de Nord}} (inclusiv [[a doua bătălie de pe Bull Run]]), la [[Bătălia de la Fredericksburg|Fredericksburg]], și la Chancellorsville. Doar în {{Ill-wd|Q2342042|3=Campania Maryland}}, cu bătălia de pe Antietam care s-a încheiat neconcludent, avusese mai puțin succes. Ca urmare, unii istorici, ca Fuller, Glatthaar, și Sears au încercat să explice cum de s-a întrerupt șirul victoriilor lui Lee atât de dramatic la Gettysburg.<ref>Glatthaar, p. 287; Fuller, pp. 195-198; Sears, pp. 499–504.</ref> Deși chestiunea este poluată de tentativele de a ilustra istoria și reputația lui Lee într-o manieră ce susține diferite obiective partizane, principalii factori care au contribuit la înfrângerea lui Lee au fost: încrederea lui exagerată în invincibilitatea oamenilor lui; prestația subordonaților și felul cum au fost aceștia conduși de către Lee; problemele lui de sănătate; și prestația adversarului său, George G. Meade, și a Armatei Potomacului.<ref>Walsh, pp. 286-287.</ref>

Pe parcursul campanie, Lee a fost influențat de credința că oamenii lui sunt invincibili; îi formaseră această opinie cele mai multe din experiențele lui Lee cu Armata Virginiei de Nord, inclusiv marea victorie de la Chancellorsville de la începutul lui mai și succesele inițiale obținute în fața unioniștilor în prima zi la Gettysburg. Cum moralul joacă un rol important pentru o victorie militară atunci când ceilalți factori sunt egali, Lee nu dorea să tempereze dorința de luptă a armatei lui și a rezistat sugestiilor venite mai ales de la Longstreet, de a se retrage din recent capturatul oraș Gettysburg pentru a alege un teren mai favorabil armatei lui. Corespondentul de război Peter W. Alexander a scris că Lee „a acționat, probabil, sub impresia că trupele lui pot cuceri orice poziție, oricât de formidabilă. Dacă așa a făcut, atunci a făcut o greșeală, însă una în care cad uneori și cei mai capabili comandanți.” Lee a fost el însuși de acord cu această evaluare, scriindu-i președintelui Davis: „nicio vină nu poate fi dată pe armată pentru că nu a realizat ce am cerut eu, nici nu trebuie sancționată pentru nerezonabilele așteptări ale publicului—doar eu sunt de vină, poate pentru că am așteptat prea mult de la vitejia și priceperea lor.”<ref>Sears, pp. 499–500; Glatthaar, p. 287; Fuller, p. 198, afirmă că „îl poseda exagerata încredere [a lui Lee] în superioritatea soldaților lui în fața inamicului.”</ref>
[[Fișier:Robert_Edward_Lee.jpg|alt=Photo of white-haired and bearded Robert E. Lee in a double breasted gray uniform with three stars on his collar|thumb|upright|[[Robert E. Lee]], generalul {{Ill-wd|Q1125021|3=Armatei Confederate}} la bătălia de la Gettysburg]]
Cele mai controversate evaluări ale bătăliei îi implică pe subordonații lui Lee. Tema dominantă a autorilor Cauzei Pierdute și a multor altor istorici este aceeea că generalii seniori ai lui Lee l-au dezamăgit în moduri cruciale, cauzând direct pierderea bătăliei; perspectiva alternativă este că Lee nu a știut să-și conducă subordonații într-un mod adecvat, și că nu a compensat lipsurile lor.<ref>De exemplu, Sears, p. 504: „în analiza finală, inabilitate lui Robert E. Lee de a-și conduce generalii a fost ceea ce a condus la inima eșecului campaniei.” Glatthaar, pp. 285–286, a criticat inabilitatea de ansamblu a generalilor de a-și coordona acțiunile. Fuller, p. 198, afirmă că Lee „nu a menținut controlul asupra operațiunilor” armatei sale.</ref> Doi dintre comandanții lui de corp—Richard S. Ewell și A.P. Hill—fuseseră doar recent avansați și nu erau pe deplin obișnuiți cu stilul de comandă al lui Lee, în care el dădea doar obiective și îndrumări generale fostului lor comandant, Stonewall Jackson; Jackson traducea aceste linii generale în ordine detaliate și specifice adresate comandanților de divizii.<ref>Fuller, p. 195, de exemplu, se referă la ordinele date lui Stuart care „erau ca de obicei vagi”. Fuller, p. 197, a scris: „după cum îi era obiceiul [lui Lee], s-a bazat pe instrucțiuni verbale, și a lăsat toate detaliile în seama subordonaților.”</ref> Toți cei patru comandanți principali ai lui Lee au fost criticați în timpul campaniei și bătăliei:<ref>Woodworth, pp. 209–210.</ref>

* [[James Longstreet]] a fost ținta celor mai multe atacuri din partea autorilor Cauzei Pierdute, și din cauză că el l-a criticat direct pe Lee în scrierile lui postbelice și a devenit {{Ill-wd|Q5870609|3=republican}} după război. Criticii îl acuză că a atacat mult mai târziu decât intenționa Lee pe {{Dată|1863|7|2|format=j F}}, risipind o șansă de a lovi Armata Uniunii înainte de a fi cantonată pe pozițiile defensive. Ei au pus la îndoială motivația lui de a ataca puternic pe {{Data|1863|7|2|format=j}} și {{Dată|1863|7|3|format=j F}} pentru că el susținuse că armata ar trebui să manevreze într-o poziție în care să îl oblige pe Meade să atace el. Perspectiva alternativă este că Lee era îndeaproape în contact cu Longstreet în timpul bătăliei, acceptase întârzierile din dimineața de {{Dată|1863|7|2|format=j F}}, și nu a criticat niciodată prestația lui Longstreet. (Există și considerabile speculații despre cum ar fi arătat un atac înainte ca Dan Sickles să-și deplaseze Corpul III spre Livada de Piersici.)<ref>Sears, pp. 501–502; McPherson, pp. 656–657; Coddington, pp. 375–380; O colecție mai detaliată de evaluări istorice ale lui Longstreet la Gettysburg se găsește la [[:en:James Longstreet#Gettysburg]].</ref>
* {{Ill-wd|Q313583|3=J.E.B. Stuart}} l-a lipsit pe Lee de informațiile despre cavalerie o bună parte a campaniei, luându-și cele mai bune trei brigăzi pe un drum separat de al restului armatei. Aceasta ar fi condus la luarea prin surprindere a lui Lee de către viguroasa urmărire a lui Hooker; la ciocnirea din {{Dată|1863|7|1|format=j F}} care s-a transformat prematur într-o bătălie în toată regula; și l-a împiedicat pe Lee să înțeleagă pe deplin dispunerea inamicului pe {{Dată|1863|7|2|format=j F}}. Dezacordurile pe tema vinovăției lui Stuart pentru această situație își au originea în ordinele relativ vagi date de Lee, dar cei mai mulți istorici moderni sunt de acord că ambii generali au avut partea lor de vină pentru eșecul misiunii cavaleriei în prima fază a campaniei.<ref>Sears, p. 502; O colecție mai detaliată de evaluări istorice ale lui Stuart în Campania Gettysburg se poate găsi în [[:en:J.E.B. Stuart]].</ref>
* {{Ill-wd|Q431200|3=Richard S. Ewell}} a fost universal criticat pentru că nu a ocupat terenul înalt în după-amiaza de {{Dată|1863|7|1|format=j F}}. Din nou, controversele se centrează pe ordinele date de Lee, care îi sugerau în linii mari lui Ewell să acționeze „dacă e practicabil”. Mulți istorici speculează că, dacă ar fi supraviețuit la Chancellorsville, Stonewall  ar fi ocupat cu agresivitate Dealul lui Culp, făcând Dealul Cimitirului să nu mai poată fi apărat, și schimbând întreaga structură a bătăliei. Un ordin mai clar formulat de către Lee ar fi făcut diferența în raport cu subordonatul lui.<ref>McPherson, p. 654; Coddington, pp. 317–319; Eicher, pp. 517–518; Sears, p. 503.</ref>
* {{Ill-wd|Q358391|3=A.P. Hill}} a fost critica și el pentru prestația ineficientă. Acțiunile lui au făcut ca bătălia să izbucnească și apoi să escaladeze pe {{Dată|1863|7|1|format=j F}}, în ciuda ordinelor lui Lee de a nu intra într-o luptă generală (deși istoricii remarcă faptul că Hill l-a informat bine pe Lee despre acțiunile lui din acea zi). Boala lui Hill a minimizat însă implicarea lui personală în restul bătăliei, iar Lee a luat măsura explicită de a lua temporar trupe din corpul lui Hill pentru a i le da lui Longstreet pentru {{Ill-wd|Q1152440|3=șarja lui Pickett}}.<ref>Sears, pp. 502–503.</ref>

Pe lângă boala lui Hill, prestația lui Lee a fost afectată și de problemele lui cu inima, care aveau să ducă până la urmă la moartea sa în 1870; fusese diagnosticat în 1863 cu [[pericardită]] de către medicii militari, deși medicii moderni cred că de fapt suferise un infarct.<ref>{{cite journal|last1=Mainwaring|last2=Tribble|first1=R. D.|first2=C. G.|date=1992|title=The cardiac illness of General Robert E. Lee.|url=https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/1542842/1542842|journal=Surgery, Gynecology & Obstetrics|volume=174|issue=3|pages=237–244|pmid=1542842}}</ref><ref>Sears, p. 500.</ref><ref>Murray and Hsieh, p. 234.</ref> Ca ultim factor, Lee s-a confruntat cu un adversar nou și formidabil în persoana lui [[George Meade|George G. Meade]], iar Armata Potomacului a luptat bine pe teritoriul propriu. Deși era nou la comanda armatei lui, Meade și-a desfășurat forțele relativ eficient; s-a bazat pe subordonați puternici ca Winfield S. Hancock să ia decizii unde și când este nevoie; a profitat la maxim de pozițiile defensive; a deplasat rapid resurse defensive pe liniile interioare pentru a bloca amenințările puternice; și, spre deosebire de predecesorii săi, a rămas tare pe poziții în bătălie în fața ferocelor atacurilor confederate.<ref>Murray and Hsieh, p. 285; Sears, p. 206.</ref>

Se spune că Lee ar fi afirmat înaintea bătăliei că Meade „nu va comite greșeli în fața mea, și dacă fac eu vreuna ... se va grăbi să profite de ea.” Acea predicție s-a dovedit a fi corectă la Gettysburg. Stephen Sears a scris: „Fapt este că George G. Meade, neașteptat și împotriva tuturor șanselor, s-a dovedit un general mai capabil ca Robert E. Lee la Gettysburg.” Edwin B. Coddington a scris că soldații Armatei Potomacului a căpătat un „simț al triumfului care a crescut într-o nepieritoare credință în [ea însăși]. Oamenii știau ce pot face sub comanda unui general extrem de competent; unul mai puțin capabil și curajos ar fi putut foarte bine să piardă bătălia.”<ref>Sears, p. 506; Coddington, p. 573.</ref>

Meade a avut și el detractorii lui. Similar situației cu Lee, Meade a suferit atacuri partizane pe marginea prestației lui la Gettysburg, dar a avut nenorocul să le primească în persoană. Susținătorii predecesorului său, Hooker, l-au bombardat pe Meade cu critici în fața {{Ill-wd|Q7889654|3=Comisiei Comune pentru Conduita Războiului}} din [[Congresul Statelor Unite ale Americii|Congresul SUA]], unde {{Ill-wd|Q11833539|3=republicanii radicali}} bănuiau că Meade ar fi un [[Copperhead]] și au încercat în van să-l înlăture de la comandă. {{Ill-wd|Q1160530|3=Daniel E. Sickles}} și Daniel Butterfield l-au acuzat pe Meade că ar fi plănuit să se retragă de la Gettysburg în timpul bătăliei. Cei mai mulți politicieni, inclusiv Lincoln, l-au criticat pe Meade pentru ceea ce ei considerau a fi urmărirea neconvingătoare a lui Lee după bătălie. Mai mulți dintre cei mai competenți subordonați ai lui Meade—Winfield S. Hancock, {{Ill-wd|Q1700203|3=John Gibbon}}, Gouverneur K. Warren, și {{Ill-wd|Q3132866|3=Henry J. Hunt}}, toți eroi ai bătăliei—i-au luat apărarea lui Meade în ziare, dar Meade a devenit amărât de experiența de ansamblu.<ref>Sears, pp. 505–507.</ref>

== Conservarea câmpului de bătălie ==
{{Ill-wd|Q3104681|3=Cimitirul Național Gettysburg}} și {{Ill-wd|Q5554755|3=Parcul Militar Național Gettysburg}} sunt întreținute de {{Ill-wd|Q308439|3=U.S. National Park Service}} ca două din cele mai respectate locuri istorice ale țării. Deși Gettysburg este unul din cele mai bine cunoscute câmpuri de bătălie ale Războiului Civil, conservarea și interpretarea lui se confruntă și ele cu amenințări. Multe repere de importanță istorică de pe câmpul de bătălie se află în afara limitelor Parcului Național Militar Gettysburg și sunt vulnerabile la dezvoltarea rezidențială sau comercială.<ref>{{cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/articles/10-facts-gettysburg|title=10 Facts: Gettysburg, July 1-3, 1863|publisher=American Battlefield Trust|date=February 18, 2023|access-date=February 18, 2023}}</ref>

În ultimii ani s-au realizat câteva succese ale activității de conservare. Două propuneri de deschidere a unui cazino la Gettysburg au fost respinse în 2006 și, mai recent, în 2011, când presiunea publică a obligat {{Ill-wd|Q7163732|3=Comisia de Control al Jocurilor de Noroc din Pennsylvania}} să respingă ideea hubului de jocuri de noroc de la intersecția drumurilor 15 și 30, lângă {{Ill-wd|Q4871093|3=East Cavalry Field}}.<ref>{{cite web|url=http://www.psu.edu/dept/richardscenter/2011/04/gettysburg-casino-plan-defeated.html|title=Gettysburg casino plan defeated|publisher=Penn State Civil War History Center|date=April 15, 2011|archive-url=https://web.archive.org/web/20130420231706/http://www.psu.edu/dept/richardscenter/2011/04/gettysburg-casino-plan-defeated.html|archive-date=April 20, 2013}}</ref> {{Ill-wd|Q5124628|3=American Battlefield Trust}}, fost {{Lang|en|Civil War Trust}}, a reușit să achiziționeze și a transferat {{cvt|95|acre}} de teren din fostul Gettysburg Country Club {{Ill-wd|Q608427|3=Departamentului Federal de Interne}} în 2011.<ref>{{cite web|url=http://www.gettysburgtimes.com/news/local/article_099b6640-5762-11e0-93c3-001cc4c002e0.html|title=Country club site acquisition ends 25-year Park Service effort|date=March 26, 2011|work=Gettysburg Times|last=Pitzer|first=Scot Andrew|access-date=June 22, 2021|url-status=live|archive-url=https://web.archive.org/web/20190816115323/http://www.gettysburgtimes.com/news/local/article_099b6640-5762-11e0-93c3-001cc4c002e0.html|archive-date=August 16, 2019}}</ref>

Mai puțin de jumătate din cele peste {{Dim|4600|ha}} ale fostului câmp de bătălie au fost conservate până acum. {{Lang|en|American Battlefield Trust|italic=nu}} și partenerii săi au achiziționat și conservat {{Dim|502|ha}} din câmp în peste 40 de tranzacții separate între 1997 și jumătatea lui 2023.<ref>{{Cite web|url=https://www.battlefields.org/visit/battlefields/gettysburg-battlefield|title=Gettysburg Battlefield|website={{Ill-wd|Q5124628|3=American Battlefield Trust}}|access-date=June 20, 2023}}</ref> O parte din această suprafață face astăzi parte din cele {{Dim|2023|ha}} ale Parcului Național Militar Gettysburg.<ref>{{cite web|url=http://www.battlefields.org/gettysburg|title=Gettysburg|publisher=American Battlefield Trust|access-date=May 24, 2018|archive-date=August 24, 2022|archive-url=https://web.archive.org/web/20220824054253/https://www.battlefields.org/learn/civil-war/battles/gettysburg|url-status=live}}</ref> În 2015, Trustul a făcut una din cele mai importante și costisitoare achiziții, plătind 6 milioane de dolari pentru o parcelă de {{Dim|1.6|ha}} care cuprinde casa de piatră pe care a folosit-o generalul confederat Robert E. Lee drept cartier general în timpul bătăliei. Trustul a demolat un motel, un restaurant și alte clădiri de pe acea parcelă pentru a restaura cartierul general al lui Lee și situl la aspectul lor din timpul războiului, adăugând semne cu explicații. Situl a fost deschis publicului în octombrie 2016.<ref>{{cite news|title=Lee's Gettysburg headquarters restored, set to open Oct. 28|url=https://www.washingtonpost.com/news/house-divided/wp/2016/09/15/lees-gettysburg-headquarters-restored-set-to-open-oct-28/|first=Linda|last=Wheeler|newspaper=The Washington Post|date=September 15, 2016|access-date=May 24, 2018|url-status=live|archive-url=https://web.archive.org/web/20180708075346/https://www.washingtonpost.com/news/house-divided/wp/2016/09/15/lees-gettysburg-headquarters-restored-set-to-open-oct-28/|archive-date=July 8, 2018}}</ref>

== În cultura populară ==
[[Fișier:Alfred_Waud_by_Timothy_H._O'Sullivan.jpg|miniatura|{{Ill-wd|Q2226717|3=Alfred Waud}}, corespondent trimis de la Londra pentru Războiul Civil, schițând bătălia de la Gettysburg pentru ''{{Ill-wd|Q3127693|3=Harper's Weekly}}''<ref>{{cite web|url=https://www.loc.gov/pictures/item/2018666306/|title=[Gettysburg, Pa. Alfred R. Waud, artist of Harper's Weekly, sketching on battlefield]|year=1863|website=Library of Congress|access-date=22 May 2022|archive-date=May 22, 2022|archive-url=https://web.archive.org/web/20220522205010/https://www.loc.gov/pictures/item/2018666306/|url-status=live}}</ref>]]
La întâlnirea cu ocazia aniversării a 50 de ani, în 1913, {{Formatnum|50000}} de veterani au participat conform unui raport din 1938 al Corpului Medical al Armatei.<ref name="ArmyMedical">Army Medical Bulletin, No. 46 (Oct. 1938), "Blue and Gray reunion at Gettysburg, Pa, June 29 - July 6, 1938." [https://web.archive.org/web/20160405001010/http://cdm15290.contentdm.oclc.org/cdm/singleitem/collection/p15290coll6/id/535/rec/12/] p. 29-38 (OCoLC) 01778648.</ref> Istoricul Carol Reardon scrie că au participat cel puțin {{Formatnum|35000}} de veterani ai Uniunii și, deși estimările ajung până la {{Formatnum|56000}} de participanți în total, au participat doar circa 7000 de veterani confederați, cei mai mulți din Virginia și Carolina de Nord.<ref>Reardon, p. 188.</ref> Unii veterani au reconstituit șarja lui Pickett într-un spirit de reconciliere, întâlnire cu puternic impact emoțional de ambele părți. A fost o strângere de mâini în masă peste un zid de piatră pe Piciorul Cimitirului.<ref>Reardon, p. 176.</ref><ref>{{cite book|last1=Beitler|first1=Lewis E.|title=Fiftieth Anniversary of the Battle of Gettysburg: Report of the Pennsylvania Commission|location=Harrisburg, PA|publisher=Wm. Stanley Ray, State Printer|page=168|date=1913|oclc=475369}}</ref>

Cu ocazia aniversării a 75 de ani în 1938, au participat 1333 de veterani unioniști și 479 confederați.<ref name="ArmyMedical" /><ref>Reardon, p. 202, rounds up the number to 1,800.</ref>

S-au păstrat filmări de la cele două întâlniri de pe câmpul de luptă, din 1913<ref>1913 reunion film clips: {{cite web|url=https://www.youtube.com/watch?v=e7hA0XKhcJ0|title=Gettysburg reunion 1913|date=May 17, 2020|website=You Tube: Ken Hendricksen|access-date=February 19, 2023}}</ref> și 1938.<ref>1938 reunion sound film clips:{{cite web|url=https://www.nationalparkstraveler.org/2009/02/rare-motion-pictures-show-civil-war-veterans-75th-gettysburg-battle-anniversary|title=Rare Motion Pictures Show Civil War Veterans at the 75th Gettysburg Battle Anniversary Reunion|date=February 11, 2009|website=National Park Traveler|access-date=February 19, 2023}}</ref>
[[Fișier:Gettysburg_Centenial_1963-5c.jpg|miniatura|220x220px|Gettysburg Centennial issue of 1963
----During the {{Ill-wd|Q4743412|3=Civil War Centennial}}, the U.S. Post Office issued [[:Fișier:Civil War centennial issues.jpg|five postage stamps]] commemorating the 100th anniversaries of famous battles. See also: {{Ill-wd|Q16958985|3=Civil War on postage stamps}}]]
{{Ill-wd|Q4743412|3=Centenarul Războiului Civil American}} a fost comemorarea oficială organizată de statul american. Activitățile de comemorare au început în 1957, cu patru ani înainte de împlinirea unui secol de la [[Bătălia de la Fort Sumter|prima bătălie a războiului]], și au luat sfârșit în 1965 cu aniversarea a 100 de ani de la [[Bătălia de la Appomattox|capitularea de la Appomattox]]. Cu acea ocazie, {{Ill-wd|Q308439|3=National Park Service}}, precum și alte agenții federale care controlau câmpuri de bătălie importante din timpul Războiului Civil, s-a folosit de ocazia Centenarului pentru a face lobby la Congres pentru creșterea finanțării în vederea reamenajării peisagistice și interpretării acestor câmpuri de bătălie pentru publicul general. Poșta a emis o serie de {{Ill-wd|Q1756502|3=timbre comemorative}} necontroversate pentru a comemora centenarul.<ref>{{cite book|last1=Cook|first1=Robert J.|title=Troubled Commemoration: The American Civil War Centennial, 1961–1965|location=Baton Rouge, LA|publisher=Louisiana State University Press|page=|date=2007|isbn=978-0-8071-3227-2}}</ref>

Romanul pentru copii ''{{Ill-wd|Q84458866|3=Window of Time}}'' (1991), de Karen Weinberg, spune povestea unui băiat transportat în timp din anii 1980 la bătălia de la Gettysburg.<ref>{{Cite web|url=https://www.baltimoresun.com/news/bs-xpm-1991-09-01-9113009092-story.html|title=Window of Time is window of opportunity for author|date=1991-09-01|last=Baublitz|first=Ellie|website={{Ill-wd|Q47287|3=The Baltimore Sun}}}}</ref>

Bătălia de la Gettysburg a fost ilustrată în filmul ''[[Gettysburg (1993 film)|Gettysburg]]'' din 1993, bazat pe romanul ''{{Ill-wd|Q3521472|3=The Killer Angels}}'' de {{Ill-wd|Q739385|3=Michael Shaara}} din 1974.<ref>{{cite web|url=http://www.tcm.com/tcmdb/title/420333/Gettysburg/|title=Gettysburg (1993)|year=2005|website=Turner Classic Movies|archive-url=https://web.archive.org/web/20190419093125/http://www.tcm.com/tcmdb/title/420333/Gettysburg/|access-date=18 February 2023|archive-date=April 19, 2019}}</ref> Filmul și romanul se bazează în principal pe acțiunile lui {{Ill-wd|Q80766|3=Joshua Lawrence Chamberlain}}, John Buford, Robert E. Lee, și James Longstreet în timpul bătăliei. Relatarea evenimentelor din prima zi s-a concentrat pe apărarea de cavalerie a lui Buford, cele din a doua zi pe apărarea de către Chamberlain de la {{Ill-wd|Q953597|3=Little Round Top}}, și cele din a treia zi pe șarja lui Pickett.

== Note de completare ==
{{Notelist}}
==Note biblografice==
<references />

== Bibliografie ==
{{Div col|colwidth=30em}}
* {{Ill-wd|Q5334538|3=Bearss, Edwin C.}} ''Fields of Honor: Pivotal Battles of the Civil War''. Washington, D.C.: National Geographic Society, 2006. {{ISBN|0-7922-7568-3}}.
* {{Ill-wd|Q5334538|3=Bearss, Edwin C.}} ''Receding Tide: Vicksburg and Gettysburg: The Campaigns That Changed the Civil War''. Washington, D.C.: National Geographic Society, 2010. {{ISBN|978-1-4262-0510-1}}.
* Busey, John W., and David G. Martin. ''Regimental Strengths and Losses at Gettysburg'', 4th ed. Hightstown, NJ: Longstreet House, 2005. {{ISBN|0-944413-67-6}}.
* Carmichael, Peter S., ed. ''Audacity Personified: The Generalship of Robert E. Lee''. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 2004. {{ISBN|0-8071-2929-1}}.
* {{Ill-wd|Q360092|3=Catton, Bruce}}. ''Glory Road''. Garden City, NY: Doubleday and Company, 1952. {{ISBN|0-385-04167-5}}.
* Clark, Champ, and the Editors of Time-Life Books. ''Gettysburg: The Confederate High Tide''. Alexandria, VA: Time-Life Books, 1985. {{ISBN|0-8094-4758-4}}.
* Coddington, Edwin B. ''The Gettysburg Campaign: A Study in Command''. New York: Scribner's, 1968. {{ISBN|0-684-84569-5}}.
* Cook, Robert J. ''Troubled Commemoration: The American Civil War Centennial, 1961–1965.'' Baton Rouge, LA: Louisiana State University Press, 2007. {{ISBN|978-0-8071-3227-2}}.
* {{Ill-wd|Q5234936|3=Donald, David Herbert}}. ''Lincoln''. New York: Simon & Schuster, 1995. {{ISBN|0-684-80846-3}}.
* {{Ill-wd|Q5235417|3=Eicher, David J.}} ''The Longest Night: A Military History of the Civil War''. New York: Simon & Schuster, 2001. {{ISBN|0-684-84944-5}}.
* Esposito, Vincent J. ''West Point Atlas of American Wars''. New York: Frederick A. Praeger, 1959. {{OCLC|5890637}}. The collection of maps (without explanatory text) is available online at the [https://archive.today/20121215152320/http://www.dean.usma.edu/departments/history/Atlases/AmericanCivilWar/AmericanCivilWar.html West Point website].
* {{Ill-wd|Q714250|3=Foote, Shelby}}. ''{{Ill-wd|Q7723239|3=The Civil War: A Narrative}}''. Vol. 2, ''Fredericksburg to Meridian''. New York: Random House, 1958. {{ISBN|0-394-49517-9}}.
* {{Ill-wd|Q548803|3=Fuller, Major General J. F. C.}} ''Grant and Lee: A Study in Personality and Generalship''. Bloomington: Indiana University Press, 1957. {{ISBN|0-253-13400-5}}.
* {{Ill-wd|Q28036945|3=Gallagher, Gary W.}} ''Lee and His Army in Confederate History''. Chapel Hill: University of North Carolina Press, 2001. {{ISBN|978-0-8078-2631-7}}.
* Gallagher, Gary W. ''Lee and His Generals in War and Memory''. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1998. {{ISBN|0-8071-2958-5}}.
* {{Ill-wd|Q28036945|3=Gallagher, Gary W.}}, ed. ''Three Days at Gettysburg: Essays on Confederate and Union Leadership.'' Kent, OH: Kent State University Press, 1999. {{ISBN|978-0-87338-629-6}}.
* Glatthaar, Joseph T. ''General Lee's Army: From Victory to Collapse''. New York: Free Press, 2008. {{ISBN|978-0-684-82787-2}}.
* Gottfried, Bradley M. ''Brigades of Gettysburg: The Union and Confederate Brigades at the Battle of Gettysburg''. Cambridge, MA: Da Capo Press, 2002. {{ISBN|978-0-306-81175-3}}
* {{Ill-wd|Q4731564|3=Guelzo, Allen C.}} ''Gettysburg: The Last Invasion''. New York: Alfred A. Knopf, 2013. {{ISBN|978-0307594082}}.
* Guelzo, Allen C. ''Voices from Gettysburg: Letters, Papers, and Memoirs from the Greatest Battle of the Civil War''. New York: Citadel Press, 2024. {{ISBN|978-0806543383}}
* Harman, Troy D. ''Lee's Real Plan at Gettysburg''. Mechanicsburg, PA: Stackpole Books, 2003. {{ISBN|0-8117-0054-2}}.
* Hattaway, Herman, and Archer Jones. ''How the North Won: A Military History of the Civil War''. Urbana: University of Illinois Press, 1983. {{ISBN|0-252-00918-5}}.
* Hoptak, John David. ''Confrontation at Gettysburg: A Nation Saved, a Cause Lost''. Charleston, SC: The History Press, 2012. {{ISBN|978-1-60949-426-1}}.
* {{Ill-wd|Q363722|3=Keegan, John}}. ''The American Civil War: A Military History''. New York: Alfred A. Knopf, 2009. {{ISBN|978-0-307-26343-8}}.
* {{Ill-wd|Q54860824|3=Longacre, Edward G.}} ''The Cavalry at Gettysburg''. Lincoln: University of Nebraska Press, 1986. {{ISBN|0-8032-7941-8}}.
* {{Ill-wd|Q54860824|3=Longacre, Edward G.}} ''General John Buford: A Military Biography''. Conshohocken, PA: Combined Publishing, 1995. {{ISBN|978-0-938289-46-3}}.
* {{Ill-wd|Q709723|3=McPherson, James M.}} ''{{Ill-wd|Q4870033|3=Battle Cry of Freedom: The Civil War Era}}''. Oxford History of the United States. New York: Oxford University Press, 1988. {{ISBN|0-19-503863-0}}.
* Martin, David G. ''Gettysburg July 1''. rev. ed. Conshohocken, PA: Combined Publishing, 1996. {{ISBN|0-938289-81-0}}.
* Murray, Williamson and Wayne Wei-siang Hsieh. "A Savage War:A Military History of the Civil War". Princeton: [[Princeton University Press]], 2016. {{ISBN|978-0-69-116940-8}}.
* Nye, Wilbur S. ''Here Come the Rebels!'' Dayton, OH: Morningside House, 1984. {{ISBN|0-89029-080-6}}. First published in 1965 by Louisiana State University Press.
* Pfanz, Harry W. ''Gettysburg – The First Day''. Chapel Hill: University of North Carolina Press, 2001. {{ISBN|0-8078-2624-3}}.
* Pfanz, Harry W. ''Gettysburg – The Second Day''. Chapel Hill: University of North Carolina Press, 1987. {{ISBN|0-8078-1749-X}}.
* Pfanz, Harry W. ''Gettysburg: Culp's Hill and Cemetery Hill''. Chapel Hill: University of North Carolina Press, 1993. {{ISBN|0-8078-2118-7}}.
*{{cite book|author=Rawley, James A.|title=Turning Points of the Civil War|url=https://books.google.com/books?id=xAPLeOrCoOsC|year=1966|publisher=University of Nebraska Press|isbn=0-8032-8935-9|oclc=44957745}}
* Sauers, Richard A. "Battle of Gettysburg." In ''Encyclopedia of the American Civil War: A Political, Social, and Military History'', edited by David S. Heidler and Jeanne T. Heidler. New York: W. W. Norton & Company, 2000. {{ISBN|0-393-04758-X}}.
* {{Ill-wd|Q7610776|3=Sears, Stephen W.}} ''Gettysburg''. Boston: Houghton Mifflin, 2003. {{ISBN|0-395-86761-4}}.
* Starr, Stephen Z. ''The Union Cavalry in the Civil War: From Fort Sumter to Gettysburg, 1861&ndash;1863''. Volume 1. Baton Rouge: Louisiana State University Press, 2007. Originally Published in 1979. {{ISBN|978-0-8071-0484-2}}.
* [[George R. Stewart|Stewart, George R.]] ''Pickett's Charge: A Microhistory of the Final Attack at Gettysburg, July 3, 1863''. Boston: Houghton Mifflin Company, 1959. Revised in 1963. {{ISBN|978-0-395-59772-9}}.
* {{Ill-wd|Q5181515|3=Symonds, Craig L.}} ''American Heritage History of the Battle of Gettysburg''. New York: HarperCollins, 2001. {{ISBN|978-0-06-019474-1}}.
* Tagg, Larry. [https://web.archive.org/web/20141022014655/http://www.rocemabra.com/~roger/tagg/generals/ ''The Generals of Gettysburg'']. Campbell, CA: Savas Publishing, 1998. {{ISBN|1-882810-30-9}}.
* Trudeau, Noah Andre. ''Gettysburg: A Testing of Courage''. New York: HarperCollins, 2002. {{ISBN|0-06-019363-8}}.
* Tucker, Glenn. ''High Tide at Gettysburg''. Dayton, OH: Morningside House, 1983. {{ISBN|978-0-914427-82-7}}. First published 1958 by Bobbs-Merrill Co.
* Walsh, George. ''Damage Them All You Can: Robert E. Lee's Army of Northern Virginia''. New York: Tom Doherty Associates, 2003. {{ISBN|978-0-7653-0755-2}}.
* {{Ill-wd|Q6176389|3=Wert, Jeffry D.}} ''Gettysburg: Day Three''. New York: Simon & Schuster, 2001. {{ISBN|0-684-85914-9}}.
* White, Ronald C., Jr. ''The Eloquent President: A Portrait of Lincoln Through His Words''. New York: Random House, 2005. {{ISBN|1-4000-6119-9}}.
* {{Ill-wd|Q25830847|3=Wittenberg, Eric J.}} ''The Devil's to Pay: John Buford at Gettysburg: A History and Walking Tour''. El Dorado Hills, CA: Savas Beatie, 2014, 2015, 2018. {{ISBN|978-1-61121-444-4}}.
* {{Ill-wd|Q25830847|3=Wittenberg, Eric J.}}, J. David Petruzzi, and Michael F. Nugent. ''One Continuous Fight: The Retreat from Gettysburg and the Pursuit of Lee's Army of Northern Virginia, July 4–14, 1863''. New York: Savas Beatie, 2008. {{ISBN|978-1-932714-43-2}}.
* {{Ill-wd|Q23664269|3=Woodworth, Steven E.}} ''Beneath a Northern Sky: A Short History of the Gettysburg Campaign''. Wilmington, DE: SR Books (scholarly Resources, Inc.), 2003. {{ISBN|0-8420-2933-8}}.
* Wynstra, Robert J. ''At the Forefront of Lee's Invasion: Retribution, Plunder and Clashing Cultures on Richard S. Ewell's Road to Gettysburg''. Kent. OH: The Kent State University Press, 2018. {{ISBN|978-1-60635-354-7}}.
{{Div col end}}

=== Memorii și surse primare ===
{{Div col|colwidth=30em}}
* [[Ludovic Filip, Conte de Paris|Paris, Louis-Philippe-Albert d'Orléans]]. [https://books.google.com/books?id=woP8IV7zHGwC ''The Battle of Gettysburg: A History of the Civil War in America'']. Digital Scanning, Inc., 1999. {{ISBN|1-58218-066-0}}. First published 1869 by Germer Baillière.
* New York (State), William F. Fox, and Daniel Edgar Sickles. [https://archive.org/details/finalreportongettys01burgrich ''New York at Gettysburg: Final Report on the Battlefield of Gettysburg'']. Albany, NY: J.B. Lyon Company, Printers, 1900. {{OCLC|607395975}}.
* U.S. War Department, [http://ebooks.library.cornell.edu/m/moawar/waro.html ''The War of the Rebellion'']: ''a Compilation of the {{Ill-wd|Q3349693|3=Official Records}} of the Union and Confederate Armies''. Washington, DC: U.S. Government Printing Office, 1880–1901.
{{Div col end}}{{Control de autoritate}}
{{DEFAULTSORT:Gettysburg, Pennsylvania}}
[[Categorie:Conflicte din 1863]]
[[Categorie:Bătălii ale Războiului Civil American]]
[[Categorie:Comitatul Adams, Pennsylvania]]
[[Categorie:Gettysburg, Pennsylvania|!]]
[[Categorie:Victorii ale Uniunii în Războiul Civil American]]