Bandă largă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Există mai multe accepțiuni ale termenului broadband (bandă largă).

Baseband (Semnal digital) - Semnalele baseband folosesc întreaga bandă de frecvență pentru transmiterea informației, iar transmiterea simultană a mai multor seturi de date se face prin tehnica de multiplexare în timp.Toate semnalele procesate în interiorul cipurilor sunt digitale și majoritatea rețelelor locale folosesc semnale digitale. Broadband (Semnal analogic) - În sistemele de transmisie broadband semnale multiple (voce, date, semnal video) sunt transmise simultan pe același suport fizic folosindu-se tehnica de multiplexare în frecvență.

Termenul de bandă largă (broadband) este în general folosit pentru a descrie accesul la Internet de mare viteză.

ITU (International Telecommunication Union) a definit conexiunea broadband ca o conexiune ce are capacitatea de transmisie mai mare decât cea a liniei T1 (1,544Mbps).

FCC(Federal Communications Commission) definește conexiunea broadband ca având o viteză de minimum 200 kbps într-un singur sens și conexiunea “advanced broadband” cu minimum 200 kbps în ambele sensuri.

OEDC (Organisation for Economic Co-operation and Development) stabilește că o conexiune de bandă largă (broadband) trebuie să aibă cel puțin o viteză de 256 kbps în cel puțin una din direcții. Această definiție este cea mai folosită pentru descrierea conexiunilor broadband. Accesul la Internet în bandă largă poate fi de 4 până la 50 de ori mai rapid decât printr-o conexiune telefonică obișnuită, deoarece este conceput pentru transferuri mult mai rapide de date. Transferul mai rapid de date înseamnă mai puțin timp de primire a datelor, care la rândul lui duce la navigări mai rapide și mai puțin frustrante pe Internet. În final, prin bandă largă, puteți primi telefoane pe aceeași linie telefonică pe care o folosiți pentru a vă conecta la Internet, în timp ce navigați pe Internet și în același timp cu vizionarea unei emisiuni TV.