Azad Hind

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Ārzī Hukūmat-e-Āzād Hind (hindi आर्ज़ी हुक़ूमत-ए-आज़ाद हिन्द), Guvernământul Provizoriu al Indiei Libere, sau, mai simplu, India Liberă[1][2] (Azad Hind), a fost un guvern provizoriu indian întemeiat în Singapore aflat sub ocupație japoneză, în 1943, susținut de către Imperiul Japonez și Germania Nazistă.

A fost o parte a mișcării politice care s-a ivit în anii 1940 în afara Indiei cu scopul de a se alia cu Puterile Axei pentru a elibera India de sub ocupația britanică. A fost înființat de naționaliști indieni aflați în exil în partea târzie a celui de-Al Doilea Război Mondial în Singapore cu asistență monetară, militară și politică de la Imperiul Japonez[3]

Întemeiat pe 21 octombrie 1943, guvernul a fost inspirat de conceptele lui Subhas Chandra Bose care a fost de asemenea conducătorul guvernului și capul statului al acestui Guvern Indian Provizoriu din exil. Guvernul a proclamat autoritate asupra personalului civil și militar indian din teritoriul colonial britanic din Asia de sud-est și autoritate prospectivă asupra teritoriului indian care urma să cadă forțelor japoneze și ale Armatei Naționale Indiene în timpul Campaniei din Burma din Al Doilea Război Mondial.[4] Guvernul Azad Hind-ului avea propria sa moneda, tribunal și cod civil, iar în ochii unor indieni existența sa a dat o legitimitate mai mare luptei spre independență împotriva britanicilor. [5][6][7]

Cu toate acestea, deși avea toate necesitățile unui guvern legitim, îi lipseau multe și definite zone de teritoriu suveran până când Japonia le-a dat autoritate nominală asupra Insulelor Andaman și Nicobar în 1943 și ocupația a unor parți din Manipur și Nagaland. Oficialii japonezi au luat toate hotararile, și pe parcursul existentei sale a fost dependent în totalitate de sprijinul japonez.[8]

Îndată după întemeierea guvernului din exil, Azad Hind a declarat război forțelor aliate anglo-americane de pe frontul indo-burmez. [9]Armata sa, "Azad Hind Fuaj" (Armata Națională Indiana), a intrat în acțiune împotriva Armatei Indiene Britanice și forțelor aliate ca parte din Armata Imperială Japoneză în sectorul Imphal-Kohima. Armata Națională Indiană și-a avut primul angajament major în Bătălia de la Imphal unde, sub comanda a Cincisprezecea Armata Japoneză, a străpuns apărările britanice din Kohima, ajungând la Moirang, înainte de a suferi o înfrângere catastrofala ca forțele aliate, a avut loc și dominația aliate aeriene și liniile de alimentare compromis forțat atât japonezi și INA să se retragă.[10]

Moștenirea Azad Hind este, cu toate acestea, deschisă la dezbatere. După război, India Britanică a observat cu alarmă transformarea percepției asupra Azad Hindului de la trădători și colaboratori la „cei mai grozavi dintre patrioți“.[11][12]Având în vedere valul naționalismului militant care a cuprins prin India și resentimentele și revolta pe care au stârnit-o, se poate susține că scopul său general, pentru a promova resentimentele publice și revolte din cadrul forțelor indiene ale britanicilor armata indiană să răstoarne India Britanică, a fost în cele din urmă un succes.[13]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rudolph, Lloyd I.; Hoeber Rudolph, Susanne (). Explaining Indian Democracy: The realm of institutions : state formation and institutional change. Oxford University Press; Original from: University of California Press. p. 58. ISBN 978-0-19-569365-2. 
  2. ^ Ghose, Sankar (). Political ideas and movements in India. Allied Publishers; Original from: University of Michigan Press. p. 136. 
  3. ^ Toye, Hugh (). The Springing Tiger: A Study of the Indian National Army and of Netaji Subhas Chandra Bose. Allied Publishers. p. 187. ISBN 8184243928. 
  4. ^ Borra R., Op. Cit.
  5. ^ The INA trial and the Raj. By Harkirat Singh.pp 102–103.Atlantic Publishers & Distributors, 2003. ISBN 81-269-0316-3
  6. ^ Sarkar 1983, p. 412
  7. ^ From Plassey to partition. By Śekhara Bandyopādhyāẏa.pp428.Orient Blackswan, 2004. ISBN 81-250-2596-0
  8. ^ C. Bayly & T. Harper Forgotten Armies. The Fall of British Asia 1941–45 (London: Allen Lane) 2004 pp323-327
  9. ^ Pandit, HN. Netaji Subhas Chandra Bose’’ Sterling Publishers, New Delhi, 1988, p.331
  10. ^ Das S. Indian National Army in South East Asia. The Hindustan Times. Special Edition. „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în .  Parametru necunoscut |df= ignorat (ajutor). URL Accessed on 13 August 2006.
  11. ^ Edwardes, Michael, The Last Years of British India, Cleveland, World Pub. Co.,1964, p. 93.

    The Government of India had hoped, by prosecuting members of the INA, to reinforce the morale of the Indian army. It succeeded only in creating unease, in making the soldiers feel slightly ashamed that they themselves had supported the British. If Bose and his men had been on the right side – and all India now confirmed that they were – then Indians in the Indian army must have been on the wrong side. It slowly dawned upon the Government of India that the backbone of the British rule, the Indian army, might now no longer be trustworthy. The ghost of Subhas Bose, like Hamlet’s father, walked the battlements of the Red Fort (where the INA soldiers were being tried), and his suddenly amplified figure overawed the conference that was to lead to independence.

  12. ^ Encyclopædia Britannica. Indian National army. After returning to India the veterans of the INA posed a difficult problem for the British government. The British feared that a public trial for treason on the part of the INA members might embolden anti-British sentiment and erupt into widespread protest and violence. URL Accessed on 19 August 2006.
  13. ^ Encyclopædia Britannica. Indian National army.