Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret
Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) a fost o instituție de specialitate a administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului[1]. Aceasta a avut drept obiectiv elaborarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare în domeniile tineretului și sportului[1].
În domeniul sportului, Autoritatea a avut atribuții specifice în elaborarea și susținerea strategiei generale a organizării și dezvoltării activității sportive și în reprezentarea intereselor statului în raport cu federațiile sportive naționale[1]. De asemenea, a conlucrat cu o altă intituție cheie în domeniu, Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR), în finanțarea și derularea programelor privind pregătirea și participarea sportivilor români la jocurile olimpice precum și pentru promovarea valențelor educative ale olimpismului.[1]
Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret a fost înființată la data de 15 ianuarie 2010, când a preluat atribuțiile din domeniul tineret și sport, personalul, patrimoniul și bugetul fostului Minister al Tineretului și Sportului[2]. A funcționat până în 2013.[3][4]
Conducerea
[modificare | modificare sursă]Președinții instituției:
- Doina Melinte, 3 martie 2010 - 31 mai 2012 [5]
- Carmen Tocală, 31 mai 2012 - ianuarie 2013[6][7][8]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b c d Prezentare ANST Arhivat în , la Wayback Machine., anst.gov.ro, accesat la 19 decembrie 2010
- ^ Ministerul Tineretului devine Autoritatea Nationala de Sport si Tineret, 15 ianuarie 2010, ziare.com, accesat la 19 decembrie 2010
- ^ Ministerul Sportului, transformat în agenție, Euronews, 16 iunie 2023
- ^ Hotărârea nr. 141/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 137 din 2 martie 2010
- ^ Doina Melinte, președinte la Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret Arhivat în , la Wayback Machine., 3 martie 2010, Realitatea TV, accesat la 29 august 2014
- ^ Carmen Tocală a înlocuit-o pe Doina Melinte la președinția ANTS, 31 mai 2012, Jurnalul Național, accesat la 29 august 2014
- ^ Carmen Tocală, președinte al Autorității Naționale pentru Sport și Tineret: „Dăm premii de nivel occidental“, 22 iunie 2012, Adevărul, accesat la 29 august 2014
- ^ Ministerul Sportului, sacrificat!, Gazeta Sporturilor, 12 iunie 2023
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Legături externe
[modificare | modificare sursă]- www.anst.gov.ro Arhivat în , la Wayback Machine. - Site web oficial