Arborophila gingica
| Arborophila gingica | |
|---|---|
| |
| Stare de conservare | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Clasă: | Aves |
| Ordin: | Galliformes |
| Familie: | Phasianidae |
| Gen: | Arborophila(d) |
| Specie: | A. gingica |
| Nume binomial | |
| Arborophila gingica (Gmelin, 1789)[2] | |
Modifică text  |
|
Arborophila gingica este o specie de păsări din familia Phasianidae. Este endemică în sud-estul Chinei Este amenințată de pierderea habitatului și de vânătoare și în prezent este clasificată de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii ca specie aproape amenințată.
Taxonomie[modificare | modificare sursă]
Această specie a fost descrisă de către Johann Friedrich Gmelin în anul 1789. Sunt recunoscute două subspecii: A. g. gingica, găsită în sud-estul Chinei și A. g. guangxiensis, găsită în Guangxi.[3] Subspecia A. g. guangxiensis, care are o frunte castanie în loc de una albă,[4] a fost descrisă în anul 2008. Un studiu al ADN-ului subspeciei a susținut validitatea taxonomică a taxonului A. g. guangxiensis.[4]
Descriere[modificare | modificare sursă]
O astfel de pasăre are lungimea de 25–30 cm lung și cântărește aproximativ 253 g.[5] Fruntea adultului este albă (la subspecia A. g. gingica),[6] și are un superciliu(d) lung. Părțile laterale ale gâtului și gâtul sunt portocalii-rufescente. Este prezent un guler negru și o bandă albă deasupra părții superioare a pieptului castaniu. Părțile inferioare sunt de culoare gri închis și devin albicioase pe burtă. Ceafa și spatele sunt maro-roșiatice, cu pete negre. Crupa este măslinie-maro și are pete negre. Aripile variază de la cenușiu la bubalin-maro. Femela este ca masculul, dar mai mică.[6] Ciocul scurt este gri, ochii sunt căprui, iar picioarele sunt roșii.[5] Pasărea juvenilă are un culoarea pieptului mai monotonă.[6]
Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]
Aceste păsări sunt endemice în sud-estul Chinei, găsindu-se în Zhejiang, Jiangxi, Fujian, Guangdong și Guangxi. Trăiesc în păduri, zone cu bambus și zone arbustive la altitudini de 150–1.900m.[1]
Comportament și ecologie[modificare | modificare sursă]
Această pasăre se află în zone subarbustive în timpul zilei și se adăpostește în copaci.[1] Se hrănește cu semințe, fructe de pădure și insecte. Sunetul teritorial este o fluierătură tânguitoare repetată, ce include wooop și co-qwee. Scoate sunete dimineața devreme și seara. Se reproduce din aprilie până în mai, un rând de ouă fiind format din 5–7 ouă.[6]
Stare de conservare[modificare | modificare sursă]
Numărul de indivizi ai populației este estimat la 10.000–19.999 de păsări mature. Specia este amenințată de pierderea habitatului cauzată de defrișarea pădurilor, construcția de drumuri și minerit. De asemenea, specia este vânată ilegal. Din cauza acestor amenințări, numărul de păsări al populației este în scădere. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a clasificat-o anterior ca specie în stare vulnerabilă, dar s-a constatat ulterior că arealul speciei este mai mare, așa că în prezent este clasificată ca specie aproape amenințată.[1] Un program de reproducere a speciei în captivitate a început la Guangzhou în anul 1986.[6]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d BirdLife International. „Arborophila gingica”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. . Downloaded on 01 November 2021.
- ^ Linnaeus (). J.F.Gmelin, ed. Systema Naturae. vol. 1 pt. 2 (ed. 13th). Lipsiae. p. 760.
- ^ Gill, F.; Donsker, D. (ed.). „Pheasants, partridges & francolins”. IOC World Bird List Version 7.2. Accesat în .
- ^ a b Chen, De; Liu, Qiong; Chang, Jiang; Jiang, Aiwu; Zhou, Fang; Zhang, Yanyun; Zhang, Zhengwang (). „Multi-locus analysis supports the taxonomic validity of Arborophila gingica guangxiensis Fang Zhou & Aiwu Jiang, 2008”. ZooKeys (555): 125–136. doi:10.3897/zookeys.555.6814. PMC 4740825
. PMID 26877690.
- ^ a b Brazil, Mark (). Birds of East Asia: China, Taiwan, Korea, Japan, and Russia. A&C Black. p. 34. ISBN 9780691139265.
- ^ a b c d e Madge, Steve; McGowan, Phil (). Pheasants, Partridges & Grouse: Including buttonquails, sandgrouse and allies. Bloomsbury. p. 257. ISBN 9781408135655.
