Snooker

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Masă de snooker

Snooker-ul este un sport din categoria biliardului. Snooker-ul este foarte popular în ţările vorbitoare de limba engleză[1] (Regatul Unit, Irlanda, Canada, Australia, India şi Africa de Sud), un interes crescând manifestându-se şi în Estul şi Sud-estul Asiei, [2]. Jucătorii profesionişti pot acumula de-a lungul carierei câştiguri de zeci de milioane de lire sterline [3]

Cuprins

[modifică] Istoria

Pentru detalii, vezi: Istoria snooker-ului.
Ilustraţie a unui joc de biliard de la începutul anilor 1800

Jocul de biliard datează din secolul XV, dar snooker-ul este o invenţie recentă. În secolul XIX[4] jocurile de biliard erau populare printre ofiţerii armatei britanice, staţionate în India, iar jucătorii obişnuiau să experimenteze diferitele tipuri ale jocului. Cea mai cunoscută poveste este acea că la întalnirea ofiţerilor în Jabalpur în 1874[5], sau 1875[4] colonelul Sir Neville Chamberlain (nici o legatura cu viitorul prim-ministru) a sugerat să se adauge bile colorate la jocurile de biliard. Cuvantul "snooker" însemna în argoul armatei, militar in primul an (militar in termen). Acesta a fost folosit pentru a desemna începatorii care practicau acest joc[6], dar a ajuns să desemneze jocul însăşi. Campionul britanic la biliard John Roberts a călătorit în India în 1885, unde s-a întâlnit cu Chamberlain, care i-a explicat noul joc, Roberts introducându-l ulterior în Anglia.

Campionatul de snooker datează din 1916. În 1927, Joe Davis, de departe cel mai bun jucător al timpului, a ajutat la organizarea primul campionat mondial profesionist [4], al cărui premiu de £6.10s (£6.50, aproximativ £200 astăzi)[7]. Apoi a câştigat toate campionatele mondiale până in 1946. Trofeul pe care el l-a donat acum mulţi ani este inca decernat campionului mondial.

O dispută între profesionişti şi Billiards Association & Control Council (BA&CC, forul conducător al jocului – atunci) a avut ca rezultat partiparea a doar doi jucatori la campionatul mondial "oficial" – Horace Lindrum (Australia) l-a învins pe Clark McConachy (Noua Zeelandă). Oricum, profesioniştii au organizat propriul lor Campionat Mondial (numit Professional Match-Play Championship) între 1952-1957, câştigătorii acestei competiţii sunt in mare acceptaţi ca fiind Campioni Mondiali. Cu toate aceste numele lui Lindrum este cel inscripţionat pe trofeu.

Snooker-ul a suferit un declin între anii 50 şi 60, atât de mult încât nici un turneu nu a mai fost ţinut din 1958 până în 1963. În 1969, BBC-ul, pentru a demonstra posibilităţile noii televiziunii în culori, a lansat un nou turneu de snooker, numit Pot Black. Jocul, având masa verde şi bilele colorate în diverse culori, a captat interesul publicului şi programele au depaşit aşteptările.

În 1976 snooker-ul a devenit sport profesionist. Clasamentele mondiale au fost introduse în 1977. Banii proveniţi din acest joc şi un nou tip de jucător, în persoana lui Steve Davis, tânăr, serios şi dedicat, au ieşit la iveală. Primul break maxim de 147 într-un turneu televizat a fost reuşit de Davis împotriva lui John Spencer în turneul Lada Classic, Oldham, în 1982. Primul break de 147 la Campionatul Mondial (Crucible, Sheffield) a fost reuşit de canadianul Cliff Thorburn. Jucătorii de top au devenit milionari în lire sterline. A fost până şi un cântec comic despre snooker în topurile pop: Snooker Loopy, de Chas & Dave.

Vârful anilor de aur ai snooker-ului a fost poate Campionatul Mondial din 1985, când 18.5 milioane de oameni (o treime din populatia Regatului Unit) l-au urmarit pe BBC2, pe Dennis Taylor ridicând cupa după o întâlnire mamut împotriva lui Davis, care s-a încheiat cu introducerea ultimei bile, mult peste miezul noptii.

Snooker-ul rămâne foarte popular în Regatul Unit, numai fotbal-ul fiind mai urmărit la TV de către britanici.

[modifică] Regulile jocului

Jocul se desfăşoară între doi jucători, sau, uneori, între două echipe de câte doi jucători.

Masa de snooker cu bilele în poziţiile lor de start

Snooker-ul se joaca pe o masă dreptunghiulară, 3569 mm x 1778 mm, acoperită cu un postav special de biliard. Masă este prevăzută cu 6 buzunare, în cele patru colţuri şi la mijlocul celor două laturi lungi.

Pe masă sunt plasate, la începutul fiecărui joc, 22 bile, ca în figura alăturată. Există:

  • 15 bile roşii, valorând câte un punct fiecare,
  • 6 bile, numite bile colorate, astfel: o bilă galbenă, valorând 2 puncte, o bilă verde (3 puncte), maro (4 puncte), albastră (5 puncte), roz (6 puncte) şi bila neagră (7 puncte).
  • o bilă albă.

Jucătorii lovesc, pe rând, bila albă, cu ajutorul unui băţ numit tac. Scopul jocului este introducerea bilelor roşii şi a celor colorate în buzunare, conform cu regulile jocului, şi obţinerea unui punctaj mai mare decât cel obţinut de adversar. Dacă un jucător execută o lovitură corectă şi introduce una sau mai multe bile în buzunare, el rămâne la masă şi execută următoarea lovitură (şi următoarele, dacă şi acestea sunt reuşite). Dacă jucătorul execută o lovitură legală, dar nu introduce nicio bilă în buzunar, adversarul său execută lovitura următoare. Dacă jucătorul comite un fault (engl. foul), de exemplu bila albă nu atinge nicio altă bilă, atinge întâi o bilă ce nu era permis să fie jucată în acea lovitură sau introduce în buzunar bila albă sau o bilă nepermisă, jucătorul pierde rândul la masă şi este penalizat prin acordarea a între 4 şi 7 puncte adversarului.

La prima lovitură a jocului, precum şi la prima lovitură la venirea la masă după o lovitură a adversarului, jucătorul trebuie să joace o bilă roşie (bila ţintă este bila roşie). Aceasta înseamnă că prima bilă lovită de bila albă trebuie să fie o bilă roşie şi că în buzunar este permis să ajungă doar bile roşii (este permis să intre mai multe bile roşii în aceeaşi lovitură). Dacă lovitura este corectă şi introduce cel puţin o bilă roşie, la următoarea lovitură jucătorul trebuie să aleagă şi să joace una dintre cele 6 bile colorate (bila ţintă este aleasă de jucător dintre bilele colorate). Dacă şi această lovitură este corectă şi bila ţintă este introdusă în buzunar, bila colorată este repusă pe masă, de către arbitru, pe poziţia iniţială, iar jucătorul continuă cu o lovitură la o bilă roşie, apoi o nouă bilă colorată, ş.a.m.d.

După introducerea legală a ultimei bile roşii, jucătorul ce a efectual lovitura alege şi joacă o bilă colorată ; în caz de succes, acea bilă este repusă normal pe masă. În continuare (indiferent dacă lovitura la bila colorată a fost cu succes sau nu), trebuie jucată bila colorată de valoarea cea mai mică (bila galbenă). La introducerea acesteia în buzunar, ea nu mai este repusă pe masă, lovitura următoare jucându-se la bila de valoarea cea mai mică rămasă pe masă. Astfel, la încheierea jocului, bilele colorate se joacă în ordinea: galben, verde, maro, albastru, roz, negru. La introducerea bilei negre, jocul se încheie cu victoria jucătorului care a obţinut mai multe puncte (dar vezi şi secţiunea finalul jocului, mai jos).

Un meci constă în unul sau mai multe jocuri (engl. frame) independente. Fiecare joc începe cu bilele aşezate pe masă în configuraţia iniţială (vezi figura alăturată) şi durează până la încheierea lui, de regulă prin terminarea bilelor sau prin cedarea lui de către unul dintre jucători.

[modifică] Jocul din D

La începutul jocului, la finalul la bila neagră, introducerea bilei albe în buzunar sau după „aruncarea” acesteia în afara mesei (ultimele două cazuri constituie fault), bila albă este (re)pusă pe masă în interiorul D-ului marcat pe masă. În această situaţie, jucătorul ce urmează să execute lovitura poziţionează, cu mâna, bila albă oriunde doreşte în interiorul D-ului, după care loveşte bila astfel poziţionată cu tacul.

[modifică] Repoziţionarea bilelor colorate

Dacă o bilă colorată este introdusă în buzunar sau „sare” de pe masă (cu excepţia cazului că este introdusă legal la finalul jocului, fiind bila colorată cea mai puţin valoroasă de pe masă), arbitrul o repoziţionează înainte de următoarea lovitură. Bila este repoziţionată:

  • de preferinţă, pe punctul ei (punctul ocupat în configuraţia iniţială), fără a atinge vreo altă bilă de pe masă
  • dacă punctul este ocupat, se va repoziţiona pe punctul de valoare maximă disponibil
  • dacă toate punctele sunt ocupate, se va repoziţiona pe linia ce pleacă de la punctul bilei spre partea superioară a mesei (opusă D-ului), cât mai aproape de punctul ei, fără a atinge vreo altă bilă
  • dacă nu mai are loc până la manta superioară, bila se va poziţiona cât mai aproape de punct pe linia spre manta inferioară a mesei.

Dacă mai multe bile colorate trebuie repoziţionate după o lovitură, ele vor fi repoziţionate începând cu bila de valoare maximă.

[modifică] Touching ball

Dacă, după o lovitură, bila albă se opreşte atingând o bilă ce poate fi bilă ţintă la următoarea lovitură, arbitrul anunţă touching ball. În acest caz, următoarea lovitură nu poate fi jucată spre acea bilă (ar fi lovitură condusă). În schimb, dacă bila aflată în contact cu bila albă este nominalizată ca bilă ţintă (sau este obligatoriu bilă ţintă), jucătorul poate să joace în aşa fel încât să nu atingă nicio bilă cu bila albă - se consideră că deja a atins bila ţintă.

[modifică] Faulturi

Sunt sancţionate ca fault următoarele situaţii:

  • bila albă nu loveşte nicio bilă;
  • prima bilă atinsă de bila albă nu este o bilă ţintă; în caz de prim contact simultan cu mai multe bile, este fault dacă una dintre bile nu este bilă ţintă;
  • este introdusă (şi) o altă bilă decât bila ţintă;
  • contactul dintre vârful tacului şi bila albă durează mai mult, timp în care bila albă îşi începe mişcarea sau loveşte o altă bilă (lovitură împinsă)
  • bila albă sare peste o altă bilă, înainte de-a atinge bila ţintă
  • o bilă „sare” de pe masă
  • jucătorul crează un snooker în spatele bilei nominalizate ca free ball
  • bila albă este lovită de mai multe ori (înainte de oprirea tuturor bilelor şi eventuala repoziţionare, după lovitura precedentă);
  • bila albă este lovită cu altceva decât vârful tacului
  • jucătorul loveşte cu tacul sau atinge o bilă roşie sau colorată
  • jucătorul execută o lovitură fără a avea cel puţin un picior pe podea
  • jucătorul utilizează bile din afara mesei în orice scop sau utilizează obiecte pentru a măsura spaţiul dintre bilele de pe masă

În cazul unui fault, adversarul jucătorului ce a comis faultul primeşte un număr de puncte egal cu maximul dintre 4, valoarea bilei ţintă şi valorile bilelor implicate în fault. În cazul în care jucătorul trebuia să aleagă o bilă colorată şi nu a nominalizat-o înainte de comiterea faultului, precum şi în cazul în care utilizează o bilă din afara mesei sau un obiect pentru a măsura distanţe, penalizarea este de 7 puncte.

Bilele colorate introduse în buzunare sau aruncate de pe masă în urma unui fault sunt repuse pe masă, pe punctele lor. Bilele roşii, în schimb, rămân în afara mesei. Apoi, adversarul jucătorul care a comis faultul poate, la alegere, să joace el sau să ceară adversarului să joace din poziţia rezultată.

[modifică] Fault şi ratare

Dacă bila albă nu atinge nicio bilă sau atinge întâi o altă bilă decât bila ţintă, arbitrul consideră că jucătorul nu a făcut tot posibilul pentru a juca legal şi diferenţa de punctaj dintre jucători este mai mică decât numărul de puncte ce se pot obţine cu bilele de pe masă, atunci arbitrul anunţă fault şi ratare (engl. foul and a miss). În acest caz, adversarul jucătorului ce a comis faultul poate să-l oblige pe acesta să joace din nou din aceeaşi poziţie. În acest caz, arbitrul repune bilele în poziţia din care s-a jucat lovitura. Jucătorul ce a comis faultul poate să joace altă lovitură, inclusiv, dacă era la o bilă colorată, poate nominaliza altă bilă colorată ca bilă ţintă.

[modifică] Free ball

Dacă, în urma unui fault, bila albă nu are traiectorie directă spre ambele margini ale niciuneia dintre bilele eligibile ca bilă ţintă, arbitrul anunţă free ball. Totuşi, nu se anunţă free ball dacă traiectoria bilei albe spre cel puţin una dintre bilele roşii este blocată numai de alte bile roşii.

Dacă arbitrul a anunţat free ball şi adversarul jucătorului ce a comis faultul decide să joace din poziţia rămasă, atunci acesta poate nominaliza oricare dintre bilele colorate ca free ball. Bila astfel nominalizată:

  • trebuie să fie prima bilă atinsă de bila albă, eventual simultan cu bila ţintă normală;
  • poate fi introdusă legal în buzunar;
  • dacă este introdusă în buzunar, valorează cât bila ţintă normală în acea lovitură (1 punct dacă mai există bile roşii pe masă, respectiv valoarea bilei colorate de valoare minimă din acel moment de pe masă)
  • dacă este introdusă în buzunar, este repoziţionată pe punctul ei după lovitură

Nu este permisă jucarea unui snooker în spatele bilei nominalizate ca free ball, adică plasarea bilei albe în aşa fel încât traiectoria directă spre oricare dintre potenţialele bile ţintă să fie blocată mai întâi de bila aleasă ca free ball, decât dacă pe masă nu mai există decât bila roz, bila neagră şi bila albă.

[modifică] Scorul şi încheierea jocului

La o lovitură legală, jucătorul primeşte un număr de puncte egal cu valoarea bilei (sau suma valorilor bilelor) introduse în buzunar.

În cazul unui fault, jucătorul ce a comis faultul nu primeşte niciun punct pentru bilele introduse în acea lovitură, chiar dacă unele dintre ele au fost introduse înaintea producerii faultului. În schimb, adversarul primeşte un număr de puncte egal cu valoarea faultului.

Jocul se încheie, în mod normal, în următoarele situaţii:

  • dacă unul dintre jucători cedează jocul. Jocul poate fi cedat numai de jucătorul aflat la masă şi numai dacă diferenţa de scor între jucători, în acel moment, este mai mare decât numărul maxim de puncte ce poate fi obţinut, teoretic, din bilele aflate în acel moment pe masă (considerând că, după fiecare bilă roşie s-ar juca bila neagră şi că nu s-ar produce faulturi).
  • dacă rămâne doar bila neagră pe masă (după introducerea legală a bilei roz),

diferenţa de punctaj între jucători este 8 puncte sau mai mare, iar jucătorul care conduce doreşte încheierea jocului;

  • dacă, rămânând doar bila neagră pe masă, aceasta este introdusă legal în buzunar sau se comite un fault.

Dacă, la finalul jocului, este introdusă bila neagră sau se comite un fault încercându-se introducerea acesteia şi scorul devine egal în urma acestei lovituri, se procedează la un final la bila neagră: bila neagră se repune pe punctul ei, bila albă se plasează în interiorul D-ului şi se trage la sorţi care dintre jucători să execute prima lovitură. Apoi jucătorii lovesc pe rând, până ce bila neagră este introdusă în buzunar sau se comite un fault. În cazul unui meci la care contează punctajele cumulate, finalul la bila neagră se joacă doar la ultimul joc al meciului, în caz de egalitate a scorului cumulat.

Jocul se mai poate încheia:

  • dacă unul dintre jucători este sancţionat de trei ori consecutiv cu fault şi ratare din aceeaşi poziţie şi având cel puţin o bilă jucabilă direct (fără a fi necesară o lovitură cu manta);
  • dacă unul dintre jucători trage de timp la efectuarea unei lovituri sau are conduită nesportivă, şi continuă acest comportament după avertismentul din partea arbitrului.

Dacă jocul nu ajunge într-o poziţie „blocată”, din care nu mai progresează, arbitrul poate decide refacerea poziţiei iniţiale şi rejucarea jocului de la scorul 0-0 şi cu acelaşi jucător la deschidere.

[modifică] Forul conducător

"Asociaţia jucătorilor profesionişti de biliard şi snooker" (WPBSA), fondată în 1968 ca "Asociaţia jucătorilor profesionişti de biliard", este forul conducător pentru acest joc profesionist. Auxiliarul său, World Snooker, organizează turneele profesioniste. Sediul se află la Bristol, Anglia.

Jocurile de amatori sunt organizate de Federaţia Internaţională de Biliard şi Snooker (IBSF).

[modifică] Turnee

Cel mai importanat eveniment din snooker-ul profesionist este Campionatul Mondial, organizat anual din 1927 (excepţie făcând perioada 1958-1963). Turneul s-a desfăşurat la Crucible Theatre din Sheffield (Anglia) din 1927. Datorită faptului că, companiile de tutun nu mai au voie să sponsorizeze evenimente sportive după 2005 Campionatul Mondial de Snooker va avea un nou sponsor. Vorbind despre locaţia evenimentului, care este de obicei Sheffield, s-a confirmat faptul că va rămâne neschimbată pentru câţiva ani, până se va găsi o nouă locaţie.

Grupa turneelor care vin imediat ca importanţă sunt turneele cu puncte. Participanţii la aceste turnee adună puncte în clasamentul mondial. O poziţie în primele locuri asigură calificarea pentru turneul de anul viitor, invitaţii la turneele pe bază de invitaţie şi un avantaj în tragerile la sorţi de la turnee.

A treia grupă ca importanţă o reprezintă turneele pe bază de invitaţie, la care participă jucatorii clasaţi cel mai bine in clasamentul international. Cel mai important turneu din această categorie este Masters-ul.

[modifică] Jucători importanţi

Pentru detalii, vezi: Lista celor mai importanţi jucători de snooker.
  • Stephen Hendry (Scoţia), câştigator de 7 ori a Campionatului Mondial în anii 90
  • Ronnie O'Sullivan (Anglia), câştigător de 3 ori a Campionatului Mondial, cel mai recent in 2008;deţinător al recordului pentru cel mai rapid break de 147 televizat.Supranumit ’Racheta’ datorită rapidităţii cu care introduce bilele.
  • Mark Williams (Ţara Galilor), de două ori Campion Mondial, în 2000 şi 2003.
  • John Higgins (Scoţia), de trei ori Campion Mondial în 1998, 2007 şi 2009.
  • Steve Davis (Anglia), câştigator de 6 ori a Campionatului Mondial în anii 80.
  • Ken Doherty (Irlanda), câştigator in 1997 al Campionatului Mondial şi singura persoană care a câştigat trei Campionate Mondiale: Under 21, Amatori şi Profesionişti.
  • Peter Ebdon (Anglia), Campion Mondial în 2002.
  • Joe Davis (Anglia), a câştigat Campionatul Mondial între 1927 şi 1946
  • Jimmy White (Anglia), veşnica "domnişoară de onoare", a ocupat locul doi la Campionatul Mondial de 6 ori. Unul dintre cei mai populari jucători vazuţi vreodataă.
  • Alex 'Uraganul' Higgins (Irlanda de Nord), a adus sportul la noi standarde de popularitate şi a câştigat Campionatul Mondila de două ori în 1972 şi 1982
  • John Pulman (Anglia), a dominat în anii '60
  • Ray Reardon (Ţara Galilor), a câştigat Campionatul Mondial de 6 ori, mai ales în anii 70
  • John Spencer, de trei ori câştigător al Campionatului Mondial în anii '60
  • Dennis Taylor (Irlanda de Nord), a câşrigat finala faimosului Campionat Mondial din 1985
  • Cliff Thorburn (Canada), singurul jucător din afara Arhipelagului Britanic care a câştigat Campionatul Mondial.
  • Ding Junhui (China), a câştigat China Open şi UK Championship în 2005.
  • Kirk Stevens (Canada), semifinalist al Campionatul Mondial de Snooker in 1980 şi 1984. De asemena renumit pentru smokingul şi pantofii albi pe care îi purta
  • Paul Hunter (Anglia), de trei ori câştigător al Masters-ului.

[modifică] Vezi şi

Commons
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Snooker

[modifică] Liste

[modifică] Rezultate

[modifică] Referinţe

  1. ^ Everton, C. "Ducem snooker-ul în lume", BBC Sport, 5 Mai 2002,(Ultima versiune 25 Februarie 2007)
  2. ^ Harris, N. "Snooker: China's big break", The Independent, 21 Martie 2006,
  3. ^ Reardon, R. "Unde se clasează Ronnie?", BBC Sport, 21 Februarie 2005,(Ultima versiune 25 Februarie 2007)
  4. ^ a b c Maume, C."Sporting Vernacular 11. Snooker", The Independent, 26 April 1999, (Ultima versiune 25 Februarie 2007)
  5. ^ Bedi, R. "Opening meet finds India's only hunt in the pink", The Telegraph, 19 July 2004, (Retrieved 25 February 2007)
  6. ^ autor necunoscut "Originea jocului de snooker", Titan Sports, dată necunoscută , (Ultima versiune 25 Februarie 2007), (Versiunea în arhivă)
  7. ^ autor necunoscut "Istoria Snooker-ului" "Joe Davis va deveni campion mondial", cuesnviews.co.uk, dată necunoscută, (Ultima versiune 23 Februarie 2007), (Versiunea în arhivă)

[modifică] Legaturi externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Snooker
Unelte personale