Pepinieră

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Pepiniera este o suprafață de teren destinată producerii de material săditor pomicol sau viticol.

Înființarea pepinierei[modificare | modificare sursă]

Alegerea teritoriului[modificare | modificare sursă]

Alegerea terenului în pepinieră. Producerea de puieți în pepinieră este una din formele de cultură cu importantă valoare și intensiv pronunțată, care pretinde muncă asiduă și mari investiții. De aceea pentru a evita neplăcerile, o deosebită importanță i se acordă alegerii locului pentru pepiniere. De altfel, de modul în care se aleg locul și terenul pentru pepiniere depinde în cea mai mare parte reușita culturilor, căci se poate produce un material de calitate slabă cu cheltuieli exagerate.

Terenul destinat pepinierei trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

  • Să fie așezat în centrul sau cât mai aproape de locul de plantat, dacă vorbim de pepinierele volante, respectiv în apropierea drumurilor de legătură, când vorbim de pepinierele permanente, pentru ca transportul materialelor la sau de la pepiniere să se facă rapid și cu cheltuieli reduse.
  • Să fie asigurat cu apa necesară pentru pepinierele permanente și cele volante, pentru a uda semințele, la selecționarea și pregătirea semințelor pentru semănat.
  • Să fie situat în apropierea centrelor populate pentru pepinierele permanente, pentru a avea lucrători permanenți.
  • Apa este necesară și pentru udatul puieților în șanțuri de depozitare și a celor împachetați pentru expediere. Dacă terenul pentru pepinieră se află în apropiere de apă, se va urmări așezarea pepinierei cu laturile mari de-a lungul apei, în scopul de a introduce apa prin șanțuri sau uluce. Se va avea grijă ca pepiniera să fie ferită de inundații, chiar și în anii cu ploi excepțional de multe și mari. Nivelul apelor freatice trebuie să fie ridicat, el trebuie menținut până la 1 m, chiar și în perioadele umede.
  • Solul să fie ușor reavăn, permeabil și bogat în substanțe nutritive. Se vor evita terenurile prea nisipoase, sărace și tari. De asemenea, se vor evita terenurile argiloase, sărăturile, terenurile prea umede sau acelea în care în anii ploioși apa se ridică la suprafață formând smârcuri.

Cele mai bune terenuri sunt cele nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, permeabile, bine structurate, bogate în humus și care se lucrează ușor. Este bine ca solul în pepiniere să aibă proprietăți cât mai asemănătoare cu cele a terenului de împădurit. Procedând astfel, puieții au de suferit mai puțin după plantare, când trebuie să-și modifice rădăcinile.

  • Să fie teren ridicat, nu mai jos ca terenurile înconjurătoare, dar nici situat pe vârfuri de creștet, pentru a fi ferit de vânturi puternice și uscate sau curenți puternici de aer.
  • Să fie drept sau foarte puțin abrupt. Dacă nu se găsește un astfel de teren, se acceptă unul înclinat cu pantă de până la 5º, dar cu expoziție E sau SE pentru a nu fi prea mult expus la arșița soarelui. Dacă terenul pe care trebuie să se înființeze pepiniera este în pantă, se va urmări ca acesta să aibă formă dreptunghiulară, cât mai alungită și așezată astfel ca loturile lungi să fie perpendiculare pe linia de cea mai mare pantă.
  • Solul destul de profund, cel puțin 40 cm, trebuie să se aducă la condiții normale de lucru. Dacă sunt cultivați puieți de talie înaltă, acesta trebuie să aibă cel puțin 60 cm în adâncime. Se va urmări să aibă o formă cât mai regulată, ca cea dreptunghiulară sau pătrată, pentru că perimetrul acestora este mai mic, la aceeași suprafață, decât cel al formelor neregulate.
  • Să nu fie situat în văi închise sau poiene mici înconjurate din toate părțile de pădure deasă și înaltă în care aerul rece stagnează și culturile pot fi expuse gerurilor târzii. În arboreturile vecine cu pepiniera trebuie intervenit cu anumite lucrări, pentru a stimula o influență favorabilă și a se înlătura influențele nefavorabile ale acestora asupra culturii. Printre influențele favorabile ale arboreturilor vecine se enumeră umbrirea, frânarea, viteza vântului, oprirea spulberării zăpezii.
  • Terenul care s-a desțelinit de curând va fi folosit pentru cultură abia după 6 luni de desțelenire. De asemenea, nu trebuie să fie infectat cu dăunători în procent mai mare decât cel admis prin instrucțiunile oficiale.

Organizarea teritoriului[modificare | modificare sursă]

Organizarea teritoriului constă într-o anumită rotație a culturilor de puieți prin excluderea periodică a câțiva ani a oricărei suprafețe de la cultura plantelor forestiere și cultivarea lor în același timp cu alte culturi de plante, precum și executarea unor lucrări de ameliorare a solului. La acest sistem de organizare în pepeniere permanente teritoriul lor se împarte în secții și în sole.
Secția – este o parte din suprafața pepenierei pe care se execută permanent la un anumit mod de cultivare și căruia i se aplică un anumit tip și schemă de asolament, adică de rotație a culturilor de puieți și de ameliorare a solului. Astfel în pepenierele mari poate exista o secție de semănături, una pentru butași, alta pentru arbuști, alta pentru cei ornamentali. Avem secția de semănături care se produc puieți de 1 an sau 2 ani. Avem secția de repicaj în care se cultivă puieți de 2-5 ani. Plantația mamă de butași unde se produc butașii. Alegerea locului unde trebuie amplasate diferite secții trebuie să fie cât mai justă și mai corespunzătoare cerințelor culturilor respective. Astfel, pentru secția de semănături trebuie alese soluri din cele mai bune, mai bogate în humus, cu cea mai bună structură și ferite de vânturi. Solurile profunde trebuie destinate secției de butași. Trebuie să se fixeze de la început cât timp materialul urmează să fie crescut în pepenieră, de asemenea trebuie să se stabilească de la început cât timp terenul respectiv va fi cultivat cu alte plante sau folosit ca ogor negru în scopul ameliorării lui. Se cere să se stabilească ciclul producției de ameliorare în funcție de numărul anilor din ciclul de producție ameliorate prevăzut de schema de asolament adoptat la suprafața unei secții, se împarte în tot atîtea părți de întindere egală numite sole, care se despart între ele prin drumuri sau poteci. Sola – este unitatea de bază a pepenierei permanente. Mărimea ei este în funcție de mărimea secției din care face parte și numărul de ani în ciclul de ameliorare. Cea mai mare parte, solele sunt de formă dreptunghiulară pe cât se poate mai lungă pentru ca mașinile folosite să poată lucra cu randament ridicat.

În pepenierele cu teren orizontal și în special în zone de stepă și silvostepă laturile lungi ale solei se orientează perpendicular pe direcția vînturilor distrugătoare. Dacă terenul este înclinat, laturile lungi ale solelor se orientează paralel curbelor de nivel pentru a evita eroziunea solului. Suprafața cultivabilă a secției este neocupată la momentul dat de culturi de puieți forestieri dar se execută lucrări de ameliorare a solelor care constituie suprafața de producție la acel moment. Partea din suprafața cultivabilă a secției neocupate la moment de culturi de puieți, dar pe care se execută lucrări de ameliorare a solelor constituie suprafața de ameliorare a solei.
Pe lângă suprafața cultivabilă, în pepeniere mai există și suprafață auxiliară. Aceasta reprezintă resturile pepenierelor – drumuri, compostiere, perdele de protecție și diferite construcții necesare pentru paza, administrarea și exploatarea pepenierei. Tot aici și porțiunile instalate de udat. Compostiera este o platformă amenajată special pentru depozitarea și formentarea resturilor organice, vegetale destinate a fi folosite ca îngrășăminte pentru sol. Pepenierele mari au de asemenea și parcuri dendrologice plantate cu arbori și arbuști de specii rare, destinate să producă semințe în scopul folosirii la obținerea de puieți. Și în afară de aceasta parcul dendrologic servește ca un loc recreativ a muncitorilor în timpul prânzului și este amplasat alături de oficiu administrativ.
Iazul. Irigarea pepenierei în verile secetoase este asigurată cu apă din iaz. Iazul va fi folosit și ca crescătorie de stuf care va fi folosit la umbrirea puieților.
Magaziile, oficiul și compostiera se amplasează în cadrul lotului administrativ, alături de drumul principal. Drumuri în cadrul pepenierei cunoaștem de 3 tipuri:

  • Principal – are lățimea de 10 m și este amplasat pe mijlocul pepenierei.
  • Secundare – sunt amplasate între sole și au lățimea de 2-3 m.
  • Perimetrale – sunt acelea care se creează de-a lungul perimetrului pepenierei.

Perdelele de protecție sunt de 2 feluri:

  • Perimetrale
  • Inferioare

Perdelele de protecție perimetrale se amplasează pe laturile pepenierelor. Ele se fac din 7 rânduri de puieți și au lățimea de 10.5 m. Distanța dintre rânduri este de 1.5 m iar pe rânduri de 0.75 m. O schemă de perdea ar fi următoarea: Pe rândul 1 și 7 se plantează plopi euroamericani cu arbuști, iar din 10 în 10 metri se introduce o specie fructiferă (zarzăr, curcuduș). Pe rândurile 2, 4 și 6 se plantează jugastru, paltin, tei.

                                                             LEGENDĂ:

1 2 3 4 5 6 7

      □    ▼  ○   ▼   ○   ▼   □                        □ – plop euroamerican
      ■    ▼  ○   ▼   ○   ▼   □                        ○ – stejar pedunculat 
      ◊    ▼   ◊   ▼   ◊   ▼   ■                        ◊ - arbust
     □     ▼  ○   ▼   ○   ▼   ◊                        ■ – pomi fructiferi 
     □     ▼  ■   ▼   ■   ▼   □                       ▼ – tei, paltin, jugastru     
     ◊     ▼  ○    ▼   ○   ▼  ■
     ■     ▼  ○    ▼  □   ▼  □  
    

Șanțul de hotar este utilizat pentru izolarea pepenierei cu un șanț adînc de 1.50 -2 m și întreținut permanent cu lățimea 2 m. Peretele dinspre pepenieră se face drept pentru a nu permite animalelor sau altor vietăți posibilitatea de a se urca pe perete, iar cel din afară se face înclinat cu unghiul de 45º, pentru ca animalele căzute în șanț să aibă posibilitatea de a ieși de acolo și avantajul de a nu se surpa malul; pămîntul din șanț se aruncă în partea pepenierei sub formă de coamă.

Pregătirea terenului[modificare | modificare sursă]

Dupa ce am ales terenul, acesta va fi supus unor lucrari complexe de pregatire, care sa asigure conditii bune de prindere a pomilor la plantare si o crestere uniforma in primii ani dupa plantare.

Desfundarea terenului constituie lucrarea principala, care se poate face la o adancime de 50-60 cm. Daca terenul este greu, inainte de desfundat se va face o scarificare a terenului la 70-80 cm, urmata de desfundat sau de o aratura adanca.

Aceasta lucrare se executa de obicei in lunile august – septembrie, cu doua luni inainte de plantatul pomilor.

Daca terenul este saracacios si daca este posibil, se va administra gunoi de grajd inainte de desfundat pana la 150-200 t /ha.

Va urma apoi, maruntirea solului prin discuire, nivelarea terenului apoi maruntirea si tasarea solului cu combinatorul.

In cazul livezilor de agrement unde, datorita suprafetei reduse de teren nu se poate executa desfundatul, este de preferat sa se mareasca de peste 2,5 ori dimensiunile gropii de plantat, fiind folosit la plantare pamant de imprumut sau de padure.

Ca dimensionare, exploatatia pomicola devine rentabila incepand de la 1 ha si pana la 20-30 ha.

In cadrul acestor livezi, se asigura un control tehnologic permanent si riguros, pentru obtinerea unor fructe de calitate si usor de vandut.

Pepiniere pomicole[modificare | modificare sursă]

Sectorul de plantații mamă[modificare | modificare sursă]

Sectorul de înmulțire a portaltoilor[modificare | modificare sursă]

Sectorul de altoire și formare a pomilor[modificare | modificare sursă]

Sectorul de înmulțire a arbuștilor și căpșunului[modificare | modificare sursă]

Sectorul anexă[modificare | modificare sursă]

Pepiniere viticole[modificare | modificare sursă]

Plantația de portaltoi[modificare | modificare sursă]

Plantația de vie pe rod[modificare | modificare sursă]

Sectorul de altoire și forțare[modificare | modificare sursă]

Școala de vițe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]