Henri Laborit

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Henri Laborit în 1991

Henri Laborit (n. 21 noiembrie 1914, Hanoi, Vietnam – d. 18 mai 1995) a fost un medic francez, scriitor și filozof.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Laborit s-a născut în Hanoi, Vietnam. El și-a început cariera ca neurochirurg în cadrul forțelor de pușcași marini și apoi a trecut la cercetare fundamentală. El a câștigat prestigiosul premiu Albert Lasker pentru cercetări clinice medicale în 1957. Laborit a devenit mai târziu conducătorul cercetărilor de la Spitalul Boucicault din Paris.

A avut mai multe preocupări științifice, cum ar fi medicamentele psihotrope, eutonologia și studiul memoriei. El a inițiat tratamentului cu dopamină pentru a reduce șocul soldaților răniți.

Teoria oxidoreducerilor[modificare | modificare sursă]

Henri Laborit a emis o teorie privind cauza îmbătrânirii. Potrivit acestei teorii în raportul dintre cele două reacții chimice ale organismului (asimilator - anabolizant, acumulator - reacția reducătoare și dezasimilator - catabolizant, consumator - oxidarea) intervine un dezechilibru în favoarea celei de a doua reacții, a oxidării; totodată ar avea loc o deteriorare a membranei celulare ce devine mai puțin permeabilă, deteriorare datorată tot proceselor oxidante, prin urmare scad implicit și schimburile metabolice în ambele direcții dintre celulă și mediul său. Datorită acestei idei, în geriatrie se administrează unele substanțe (exemplu vitamina E) cu rol de protectori antioxidanți.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Physiologie et biologie du système nerveux végétatif au service de la chirurgie (1950)
  • L’anesthésie facilitée par les synergies médicamenteuses (1951)
  • Réaction organique à l’agression et choc (1952)
  • Pratique de l’hibernothérapie en chirurgie et en médecine (1954)
  • Résistance et soumission en physio-biologie : l’hibernation artificielle (1954)
  • Excitabilité neuro-musculaire et équilibre ionique. Intérêt pratique en chirurgie et hibernothérapie (1955)
  • Le delirium tremens (1956)
  • Bases physio-biologiques et principes généraux de réanimation (1958)
  • Les destins de la vie et de l’homme. Controverses par lettres sur des thèmes biologiques (1959)
  • Physiologie humaine (cellulaire et organique) (1961)
  • Du soleil à l’homme (1963)
  • Les régulations métaboliques (1965)
  • Biologie et structure (1968)
  • Neurophysiologie. Aspects métaboliques et pharmacologiques (1969)
  • L’Homme imaginant : Essai de biologie politique (1970)
  • L’homme et la ville (1971)
  • L’agressivité détournée : Introduction à une biologie du comportement social (1970)
  • La Société informationnelle : Idées pour l’autogestion (1973)
  • Les Comportements : Biologie, physiologie, pharmacologie (1973)
  • La Nouvelle grille (1974)
  • L’Éloge de la fuite (1976)
  • Discours sans méthode (1978)
  • L’Inhibition de l’action (1979)
  • La Colombe assassinée (1983)
  • Dieu ne joue pas aux dés (1987)
  • La vie antérieure (1987)
  • Les récepteurs centraux et la transduction de signaux (1990)
  • L’esprit dans le grenier (1992)
  • Étoiles et molécules (1992)
  • La légende des comportements (1994)
  • Une Vie - Derniers entretiens (1996)

Legături externe[modificare | modificare sursă]