Discuție:Adio!...

Eseu

Într-un eseu intitulat „Iubirea unui „Adio!...” scris de Mircea Eliade (autosugestia vieții ca teatru)” și publicat în 24 decembrie 2009 pe site-ul poezie.ro și apoi reprodus în 30 ianuarie 2010 pe site-ul obscurei publicații Observatorul din Toronto, Dragoș Vișan (profesor la un liceu din Tulcea) afirmă că intriga nuvelei „Adio!...” ar constitui-o iubirea lui Eliade pentru Maitreyi. Scena văzută de public atunci când se ridică pe jumătate cortina s-ar referi la povestea nefericită de dragoste a lui Eliade: bătrânul încruntat ar fi profesorul Dasgupta, iar fata care ține mâinile la spate ar fi Maitreyi. Această teorie este o pură speculație a autorului, nesusținută nicăieri nici de autor și nici de vreunul din criticii cunoscuți ai vremii. Din moment ce această teorie nu a apărut în vreo publicație serioasă am preferat să o ignor și să nu o includ în articol, dar o menționez aici ca o simplă opinie exprimată pe marginea acestui subiect. --Donarius (discuție) 1 octombrie 2019 17:44 (EEST)

„Din acest punct de pornire [povestea dragostei scriitorului pentru Maitreyi - n.m.] pornește în „Adio!...” întreaga intrigă pentru un „Text poetic, plin de aluzii enigmatice”. Autorul își prezintă povestea primei și unicei sale mari iubiri, cea față de Maitreyi, pe care legea strămoșească și tatăl ei, renumitul Surendranath Dasgupta n-o lăsase sã se mărite cu el” (Dragoș Vișan). Trebuie menționat că în 1930, când s-a încheiat povestea de dragoste a lui Eliade cu Maitreyi, prof. Dasgupta avea 42-43 de ani, deci nu putea fi considerat bătrân. Nu neg posibilitatea ca scena capitală a nuvelei să fi fost inspirată vizual de un conflict între tatăl Dasgupta și fiica Maitreyi, la care a asistat Eliade, dar asemănarea se oprește aici, deoarece autorul nuvelei sugerează, prin intermediul personajelor sale, o altă interpretare a scenei. --Donarius (discuție) 1 octombrie 2019 18:04 (EEST)