Ciocan de reflexe

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Ciocanul de reflexe este un instrument folosit de medici, în special în cadrul examenului neurologic, pentru a testa reflexele tendinoase (de întindere, miotatice). Cercetarea reflexelor tendinoase, numite uneori incorect osteo-tendinoase, reprezintă o parte importantă a examenului neurologic pentru a depista modificări patologice apărute în sistemul nervos central sau în cel periferic.

Ciocan de reflexe tip Taylor

După descoperirea simultană în 1875 a reflexelor musculare de întindere de către Heinrich Erb și Carl Westphal, neurologii percutau tendoanele cu degetele pentru a declanșa acest fenomen. Ulterior au fost dezvoltate diverse instrumente, majoritatea având forma unui ciocan. În 1888, J. Madison Taylor, lucrând din însărcinarea neurologului S. Weir Mitchell, la spitalul ortopedic din Filadelfia, a proiectat pentru prima dată un asemenea "ciocan de reflexe", cu un cap triunghiular de cauciuc, având forma unui tomahawk indian.

Diverse modele aflate în uz[modificare | modificare sursă]

În principiu, diversele instrumente folosite au, cu mici excepții (vezi modelul Babinski), forma unui ciocan, cu un mâner de metal și un cap de cauciuc, cu care se percută tendoanele. Unele au înglobate în mâner o mică pensulă și un ac, pentru examinarea diferitelor moduri de sensibilitate (modelul Buck).

Alte modele: Tip Queen Square, tip Witroe, tip Stookey, tip Kraus, tip Rossier etc.

Mod de utilizare[modificare | modificare sursă]

Se percutează diversele tendoane ale mușchilor examinați (de ex:. tendonul rotulian, tendonul achilian), provocându-se astfel o scurtă întindere a mușchiului; răspunsul reflex este o scurtare (contracție) a mușchiului respectiv. În cazuri patologice răspunsul poate fi foarte viu, exagerat sau clonoid (hiperreflexie) sau, dimpotrivă, diminuat sau chiar abolit (hiporeflexie, areflexie). Răspunsul obținut dă indicații asupra localizării leziunii pe arcul reflex cercetat. În cazul unor răspunsuri reflexe foarte slabe la membrele inferioare, acestea pot fi facilitate prin "manevra Jendrassik": bolnavul este solicitat să se tragă de mâini în sens contrar, cu degetel acroșate.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • M. H. Swartz: Textbook of Physical Diagnosis: History and Examination. Ed. Saunders, Philadelphia 1998
  • D. J. Lanska et all.: The history of reflex hammers. Neurology 39:1542-1549, 1989
  • P. J. Delwaide, P. Toulouse: The Jendrassik maneuver: quantitative analysis of reflex reinforcement by remote voluntary muscle contraction. Advances in Neurology, 39:661-669, 1983