Aeroelasticitate
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Aeroelasticitate este un capitol al mecanicii corpului solid deformabil din cadrul fizicii care studiază echilibrul și mișcarea acestuia ținând cont și de forțele superficiale ce acționează ca urmare a mișcării relative a fluidului cu care corpul solid deformabil se află în contact. Capitolul aeroelasticității are o importanță deosebită în aeronautică și tehnica cosmonauticii. Accidentul avionului lui Samuel Langley din 1903 a avut drept cauză creșterea divergenței aeroelastice. Cu toate acestea, primul studiu teoretic aprofundat al fenomenului aeroelasticității a fost efectuat de-abia în 1926 de către germanul Hans Reissner. Odată cu creșterea vitezelor avioanelor și apariția rachetelor, începând din anii 1950 studiul aeroelasticității a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă. În 1955 au fost publicate lucrările An introduction to the theory of aeroelasticity a lui Y.C. Fung și Aeroelasticity a lui Raymond Bisplinghoff, Holt Ashley și Robert Halfman, lucrări care au lansat aeroelasticitatea ca un capitol aparte al mecanicii corpului deformabil. Apariția în 1962 a lucării Principles of aeroelasticity de Raymond Bisplinghoff și Holt Ashley, a definitivat sistemul principiilor și a modelelor teoretice ale aeroelasticității. În România, monografii asupra aeroelasticității au fost publicate pentru prima oară în anii 1960 de către profesorul Augustin Petre.
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Dima, Ion și alții: Dicționar de fizică, Editura enciclopedică română, București, 1972, (pag.12)
