Abstracţie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

[[wiki]]

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în august 2006

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră! Puteţi contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea lui apăsând butonul „modifică pagina”.

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Abstractizarea este o operaţie a gîndirii care constă în extragerea proprietăţilor generale, comune ale unui grup de obiecte, lăsîndu-se la o parte proprietăţile lor particulare. Abstractizarea este legată indisolubil de limbaj şi stă, împreună cu generalizarea, la baza formării noţiunilor.

Daca concret inseamna ceva apartinand modurilor realitatii abstractul este o modalitate apartinand spatiului conceptual, este prelucrarea concretului si transformarea lui intr-un produs nou care reflecta proprietati ale concretului dar nu mai poate avea existenta concreta. Spre exemplu conceptul de 'linie geometrica' este o abstractiizare a unei frontiere care margineste un obiect, dar linia geometrica este definita ca varietate cu o singura dimensiune, anume lungime, pe cand obiectele concrete, reale, sunt toate tridimensionale. Abstracte sunt toate reprezentarile de obiecte geometrice, carora li se atribuie numai acele proprietati care pot fi formalizabile, pot fi descrise relational sau cantitativ prin functii logice sau matematice. Dar am putea spune ca intrega matematica este alcatuita din obiecte si reguli operante abstracte, capabile sa descrie unitar multimi de forme sau procese reale. Si intre cuvintele vocabularului limbajului natural intalnim multi semnificanti abstracti. Un exemplu ilustrativ este predicatul a actiona, care inglobeaza totalitatea comportamentelor umane orientate catre realizarea unei transformari de stare in spatiul realitatii sau intr-un spatiu conceptual, exemplu matematica. Dar exista si o extensie abstracta a 'actiunii' care defineste procese naturale epurate de particularitati si descriptibile formal. Si predicatul a misca-miscare este abstract, el cuprinde multimea schimbarilor particulare pe care le sufera continuu diferite intervale ale realului.

Exista si substantive abstracte, exemplu fiind: functie, miscare, analiza, proprietate, rationament, etc, ele expliciteaza calitati ale formelor si miscarilor, dar nu sunt concretizabile distinct ca forme, relatii sau schimbari explicit reprezentabile.

Fara termenii abstracti limbajul nostru nu ar fi capabil sa analizeze si descrie calitativ sau cantitativ mai mult de un singur obiect, sau schimbare particulara si practic comunicarea ar fi imposibila. Intrega stiinta dar si arta implica diferite feluri de abstractizari. Sa luam cuvantul sentiment. Oricat ar parea de ciudat 'sentiment' este un sens abstract, nici um om nu are un sentiment, are numai un anume fel de traire atractiva sau repulsiva in raport cu o parte a ambientului sau cu un semen al sau. La o analiza atenta am putea spune ca fiecare cuvant din vocabular 'este abstract', pentru ca el inglobeaza-semnifica o multime unitara de invarianti modali, sociali sau reali, pusi impreuna prin apartenenta la un singur nucleu semnificant. Sensul abstract 'copac' inglobeaza semnificantii frunza, ramura, floare, trunchi, radacina.

Cuvantul 'libertate' este abstract, el pune impreuna totalitatea imaginarilor sau realizarilor libertatilor personale, asa cum le inchipuie sau desfasoara-asuma fiecare individ.

Deasemni conceptele : 'democratie, tiranie, opresiune, placere, generozitate, furie, bunavointa, implicare', sunt familii de sensuri abstracte, caracterizand diferite structuri sociale sau comportamente umane.

Cuvantul 'masina' pare un sens concret, dar el acopera si echivaleaza totalitatea agregatelor care produc energie fizica dar la limita si energie spirituala. Creierul este o masina informationala care dezvolta si utilizeaza modele de realitate.

Cuvintele 'om, animal, gen specie, etc, sunt intelesuri abstracte aplicabile la multimi de existenti unificabili dupa anume proprietati comune. Cuvantele 'insusire, numar, relatie, eveniment, cauza, efect', sunt abstracte, fara ele nu am putea vorbi coerent despre multimea insusirilor si schimbarilor de stare ale universului, nu am putea descrie clar si unitar situatii concret perceptibile, dar generalizabile modal, semnificabile si comunicabile interactiv.

Majoritatea conceptelor sunt polare, asta însemnând că opusul concretului este abstractul. Aria variantelor concretului este mult mai extinsă ca a abstractului, dar mai simplă semnatic, mai uşor explicitabilă semnificant. Rezultă că dacă avem o rezonabilă înţelegere a sensului 'concretului', din ea putem extrage semnificaţia abstractului. Această analiză semantică elementară este inevitabil abstractă, ea utilizând cuvinte-concepte, care inevitabil sunt acţiuni abstracte. Orice cuvânt contrar a cea ce crede majoritatea, este o abstracţie din următoarele cauze:
Niciun cuvânt-sens din limbajul natural nu denominează-separă un singur component al realităţii, fie el, obiect, predicat, relaţie sau proprietate. Cuvântul 'piatră' califică modal mulţimea pietrelor, tratabile ca bucăţi de rocă aparţinând unui interval dimensional.
Cuvintele animal, acţiune, unealtă, casă, floare, calitate, sunt consecinţe ale unui foarte îndelungat proces istoric de generalizare semantică, de construcţie a unor familii de invarianţă modală, care sunt numite global cu un singur cuvânt -concept.
Astfel în sensul acţiune intră totalitatea acţiunilor, fizice ori mentale, în conceptul 'maşină', totalitatea automobilelor, în casă, totalitatea construcţiilor locuibile, în cuvântul-sens copac, intră mulţimea copacilor şi tot astfel.

Oricare familie de forme, mişcări sau calităţi, naturale sau intelective, căreia îi corespunde convenţional un singur cuvânt, o numim familie de invarianţă semantică, sau nucelu semantic, purtător al sensului acelui component fenomenal sau intelectiv.

Fiecare sens lingvistic este explicitabil prin mulţimea componentelor unificate în familia de invarianţă şi reciproc, fiecăruia din elementele familiei de invarianţă obiectuală îi corespunde un sens unic, sensul cuvântului alocat.

Aşadar orice cuvânt-sens este o abstracţie, este o acţiune informaţională cu mai multe etape, anume identificarea formelor, căutarea de siumilitudini între formele identificate şi unificarea similitudinilor, în cea ce am numit mai înainte, 'familia de invarianţă semantică'.

Consecinţa unei acţiuni semnificante este o abstracţie, este o entitate semantică căreia îi corespunde o mulţime de forme să spunem concrete, care posedând ceva în comun, sunt unificabile într-o familie de invarianţă.

Există o mulţime de acţiuni abstracte, majoritatea realizabile în spaţii conceptuale formale, precum spaţiul matematicii.

Construcţia oricărei varietăţi geometrice, precum dreapta, planul sau spaţiul, generează abstracţii. De asemenea numărul, funcţia, cercul, elipsa, sfera, etc, aşa cum sunt definite funcţional-formalizant, sunt abstracţii.

Dar putem identifica abstracţii interesante în orice domeniu al cunoaşterii, astfel distingem abstracţii în fizică, precum conceptele, energie, impuls, moment cinetic, masă, radiaţie. Putem separa abstracţii importante în filozofie, precum existenţă, substanţă, cauzalitate, finalism, categorie, creaţie, etc.

Dacă fiecare cuvânt este o abstracţie, omul nu operează lingvistic, decât aparent cu entităţi concrete, în fapt toate componentele limbajului sunt abstracţii, cu diferite amplitudini organizante.

Numai datorită utilizării sistematice a abstracţiei în gândire şi comunicare, omul poate descrie, analiza şi raţiona, poate cerceta generalizant realitatea, poate pune împreună mulţimi de concreţi fenomenali sub un singur denominant-sens, şi poate comunica coerent, cea ce percepe sau gândeşte.

Să ne închipuim ce ar fi dacă fiecare cuvânt ar fi realmente concret, ar numi-semnifică un singur obiect natural, distinct perceput şi distinct reprezentat. În acest caz am avea atâtea cuvinte câte forme şi procese diferite observăm şi reprezentăm, iar noi reprezentăm milioane. Evident în această situaţie nu se poate comunica o realitate concretă, dat fiind că niciodată nu va exista o echivalenţă între conţinuturile fenomenale percepute şi reprezentate de indivizi deosebiţi.

În contextul în care un semen al nostru vede şi descrie-comunică o impresie locală, care este străină experienţei noastre perceptuale şi semnificante, el va folosi un cuvânt sau un şir de cuvinte, pe care nu le vom înţelege.

Există încă unele comunităţi primitive care posedă cuvinte specializate pentru formele observate, dar nu distinge şi sensuri generice, înglobante de acţiuni concrete, aşa cum le posedă limbajul natural modern.

Pentru aceşti indivizi raţionamentele generalizante sunt greu de formulat sau înţeles, ei neavând concepte abstracte, adică sensuri care să pună împreună familii de constituienţi naturali sau conceptuali, caracterizaţi printr-un nucleu de similitudine.

Niciun raţionament generalizabil nu se poate construi fără sensuri abstracte, aparţinând la familii de constituenţi naturali sau mentali.

Simplu definit, abstracţie este consecinţa unei acţiuni informaţionale alcătuită din minim următorii paşi:

1-Identificarea unor constituenţi modali într-un spaţiu obiectual interactiv dat.

2-Analiza alcătuirii formelor recunoscute şi separarea unor similitudini comune între diferite tipuri de constituenţi identificaţi.

3-Convenţia de punere împreună a constituenţilor posesori ai unor similitudini esenţiale comune şi construcţia unor familii de invarianţă, care să conţină componetele care au ceva important în comun.

4-Alocarea unui operand 'cuvânt' fiecărei familii de invarianţă, fie ea de obiecte, de relaţii, de mişcări, de proprietăţi.

Mulţimea operanzilor cuvânt, legaţi convenţional la familiile de invarianţă separate va genera un vocabular, iar dacă adăugăm vocabularului şi reguli de conexare a cuvintelor pentru a descrie mulţimi de obiecte şi evenimente din spaţiul fenomenal organizat semantic, obţinem un limbaj.