Cauza Pierdută a Confederației: Diferență între versiuni

← Diferența anterioară Diferența următoare →

Conținut șters Conținut adăugat

Aliniat

Versiunea de la 25 aprilie 2024 11:43

Cauza Pierdută a Confederației (sau doar Cauza Pierdută; în engleză Lost Cause) este un mit pseudoistoric^[1]^[2] și negaționist istoric american^[3]^[4]^[5] care apără cauza Statelor Confederate din timpul Războiului Civil American drept una justă, eroică, și necentrată pe sclavie.^[6]^[7] Enunțată pentru prima oară în 1866, ea a continuat să influențeze rasismul, rolurile de gen, și atitudinile religioase din Sudul Statelor Unite până în secolul al XXI-lea.^[8]^[9] Istoricii au demontat multe componente ale legendei Cauzei Pierdute.

În afara muncii forțate și neremunerate, și a refuzului dreptului de a-și părăsi stăpânul, sclavii din Statele Unite sufereau și din cauza abuzurilor sexuale și violurilor, refuzului educației, și pedepse cum ar fi biciuirile. Familiile sclavilor erau adesea despărțite prin vânzarea unuia sau mai multor membri ai familiei; când se întâmplau acestea, membrii familiei în chestiune de obicei nu se mai vedeau și nu mai auzeau unii de alții vreodată.^[10] Promotorii Cauzei Pierdute ignoră aceste realități, prezentând sclavia ca un bine pozitiv și negând că ameliorarea condițiilor sclaviei ar fi fost cauza centrală a Războiului Civil American.^[11] Ei prezintă în schimb războiul drept o apărare a drepturilor statelor și a economiei agrariene a Sudului împotriva unei presupuse agresiuni a Nordului,^[12]^[13]^[14] și pun victoria Uniunii pe seama numărului mai mare și forței industriale superioare, ilustrând tabăra confederată ca fiind mai îndreptățită și cu pricepere militară mai bună.^[11] Istoricii moderni contrazic în marea lor majoritate aceste caracterizări, sublinind că sclavia a fost cauza centrală a războiului.^[15]^[16]^[17]

Cauza Pierdută a ajuns la apogeul popularității la începutul secolului al XX-lea, când promotorii ei îi memorializau pe veteranii confederați la moartea lor. A mai ajuns o dată la un nivel ridicat de popularitate în timpul Mișcării pentru Drepturi Civile din deceniile anilor 1950 și 1960 ca reacție la sprijinul public crescând pentru egalitate rasială. Prin acțiuni cum ar fi ridicarea de mari monumente confederate și redactarea de manuale de istorie, organizațiile Cauzei Pierdute (inclusiv United Daughters of the Confederacy și Sons of Confederate Veterans) au încercat să asigure că albii din Sud vor ști ceea ce ei considerau a fi „adevărata” narațiune a Războiului Civil, și că vor continua astfel să sprijine politicile alb-supremațiste ca legile Jim Crow.^[8]^[18] Supremația albilor este o trăsătură centrală a narațiunii Cauzei Pierdute.^[18]^[19]

Istoric

Secolul XIX

O mare parte din populația albă din Sudul Statelor Unite a avut de suferit din punct de vedere economic, emoțional și psihologic ca urmare a înfrângerii Confederației. În perioada antebelică, mândri de bogata lor tradiție militară și de respectul pe care îl purtau față de conceptul de „onoare”, sudiștii erau siguri că vor câștiga războiul. Odată învinși, comunitățile albe, care nu puteau suporta această povară, au început să arunce vina pe diferiți factori pe care nu-i putea controla, precum forțele armate copleșitoare.^[20]

Gary W. Gallagher, profesor al Universității din Virginia, menționa că:

Arhitecții Cauzei Pierdute au fost motivați de anumite motive. Aceștia au încerca să-și justifice faptele și să-și îngăduie lor înșiși și celorlalți soldați ai Confederației să găsească ceva pozitiv în acest eșec. De asemenea, aceștia doreau să le transmită proprilor odrasle și viitoarelor generații de sudiști albi o variantă „corectă” a războiului.^[21]

Cauza Pierdută a devenit o parte esențială a procesului de împăcare dintre Nord și Sud în jurul anului 1900 și a contribuit la stabilirea zilei de comemorare a celor căzuți în Războiul Civil pentru sudiștii albi. United Daughters of the Confederacy reprezintă o organizație majoră care a fost asociată cu ideile Cauzei Pierdute de peste un secol. Rollin G. Osterweis, profesor de istorie în cadrul Universității Yale, rezumă esența „Cauzei Pierdute”:

Legenda Cauzei Pierdute a apărut sub forma unei expresii care îngloba deznădejdea unui popor învins a cărui identitate a fost pierdută. Aceasta descria un peisaj presărat cu figuri ale trecutului: colonistul-cavaler; Southern belle; bunul veteranul confederat, cândva un războinic în șa și amabilul Unchi Remus. Toate acestea, deși expuse repede într-o lumină pozitivă, au devenit realitate pentru oamenii din Sud care au considerat simbolurile utile în reconstruirea civilizației lor distruse. Au răspândit idealurile Vechiului Sud și au conferit o oarecare alinare Noului.^[22]

Gaines Foster, profesor de istorie al Universității din Louisiana, a afirmat în 2013 că:

Academicienii au ajuns la un oarecare acord în privința rolul pe care Cauza Pierdută l-a jucat în acești ani, deși volumul de cunoștințe obținut despre acest subiect este încă contestat. Majoritatea sudiștilor albi sunt de acord că s-au depus eforturi imense în sărbătorirea liderilor și soldaților Confederației accentuând faptul că și-au conservat propria onoare și pe cea a Sudului.^[23]

Termenul Cauza Pierdută a apărut pentru prima dată în titlul unei lucrări din 1866 intitulată The Lost Cause: A New Southern History of the War of the Confederates. Redactată de ajutorul și jurnalistul Edward A. Pollard, aceasta promovează o mare parte din ideile anterior menționate. Pollard subevalua cruzimea sclaviei, considerând-o o modalitate prin care viața africanilor ar putea fi ameliorată și respinge ideea că dreptul de a deține sclavi a reprezentat o cauză a războiului:

Nu vom discuta statutul moral al sclaviei. Însă vom putea pune la îndoială utilitatea odiosului termen de „sclavie”, impus lumii de multă vreme de către exagerările scriitorilor nordici, utilizat în sistemul de robie din Sud, cel mai blând dintre toate; fundamentat nu pe fapte înjositoare și lipsire de drepturi, ci pe fapte care au condus la progresul Africanului și a fost în interesul ameliorării umane; și care, conform legilor, i-a protejat viața și drepturile personale acestuia și, conform reglementărilor sistemului, îi acordă o serie de privilegii care la rândul lor îl transformă în cel mai frapant individ din această lume a voioșiei și mulțumirii.^[24]

Totuși, articolele redactate de generalul Jubal A. Early în anii 1870 pentru Southern Historical Society au fost cele care au solidificat fundamentul Cauzei Pierdute și au transformat-o într-un fenomen cultural și literar. Publicarea lucrării The Rise and Fall of the Confederate Government în 1881 de către Jefferson Davis - care argumenta în două volume cauza Sudul - a furnizat un alt text important pentru istoria Cauzei Pierdute. Davis a învinuit inamicul pentru „toată vărsarea de sânge, toate distrugerile sau șocul resimțit de guvernul republican”. I-a acuzat pe yankei că au luptat „cu o ferocitate care încălcau toate legile conflictelor civilizate”.^[25] Cu privire la sclavie, Davis a precizat că aceasta contribuia la civilizarea sclavului cu ajutorul „artelor păcii, ordinii și civilizației”, iar aceștia erau mulțumiți cu statutul lor de sclavi.^[26]

Există posibilitatea ca perspectivele sale să fi fost influențate de generalul Robert E. Lee. După transmiterea ordinului de rămas-bun armatei statului Virginia de Nord, acesta și-a consolat soldații menționându-le „numerele și resursele copleșitoare” împotriva cărora a luptat Confederația. Într-o scrisoare către Early, Lee i-a solicitat informații privitoare la puterea inamicului din mai 1864 până în aprilie 1865, perioadă în care armata sa era implicată într-o luptă cu Lt. Gen. Ulysses S. Grant (Campaniile Overland și Richmond–Petersburg). Acesta i-a transmis că „Singurul meu obiectiv este să transmit, dacă se poate, adevărul posterității și să fac dreptate soldaților nostru curajoși”.^[27] Într-o altă scrisoare, Lee a cerut „statistici” cu privire la numărul soldaților și proprietăților distruse pentru a demonstra discrepanța dintre forțele unioniste și cele confederate. Concomitent, Lee a menționat că „va fi dificil să-i fac pe ceilalți să înțeleagă sorții de izbândă pe care i-am avut”. Acesta a declarat în legătură cu articolele din presă care-l considerau vinovat de pierderea războiului că „Nu am încercat să observ sau să corectez denaturarea vorbelor și faptelor mele. Vom fi răbdători și vom suferi pentru un timp... În momentul de față, public nu este pregătit să afle adevărul”.^[28] Toate aceste subiecte au fost răspândite de Early și de scriitorii Cauzei Pierdute pe parcursul secolului XIX; acestea și-au găsit adepți și pe durata secolului XX.^[29]

În noiembrie 1868, generalul armatei SUA George Henry Thomas, născut în Virginia și a servit în armata unionistă, și-a notat eforturile pe care foștii confederați le făceau pentru a pune într-o lumină mai bună Confederația:

Cele mai mari eforturi depuse de insurgenți de la încheierea războiului au fost legate de promovarea ideii că libertatea, dreptatea, umanitatea, egalitatea și toată mulțimea de virtuți au suferit din cauza pierderii războiului de independență. Afirmațiile sunt, desigur, ipocrite; prin intermediul lor trădarea a fost poleită cu un fals patriotism, astfel încât vinovații, cei care au întreprins revolta, să rămână în istorie ca egali ai celor care au apărat guvernul, spălându-se astfel pe mâini. O specie de iertare de sine incredibil de impertinentă, în special dacă luăm în calcul faptul că viața și proprietatea nu le-au fost pretinse.

George Henry Thomas, Noiembrie 1868^[30]

Asociații comemorative precum United Confederate Veterans, United Daughters of the Confederacy și Ladies' Memorial Association au integrat subiectul Cauzei Pierdute în programele lor care îi ajutau pe albii cu simpatii confederate să facă față schimbărilor din perioada Reconstrucției.^[31]^[32] Aceste instituții încă funcționează, iar urmașii soldaților sudiști continuă să frecventeze întâlnirile.În 1879, John McElroy a publicat Andersonville: A Story of Rebel Military Prisons, lucrare în care se critica în termeni duri modul în care erau tratați soldații Confederației; acesta a precizat în mod indirect în prefață că mitologia Confederației era bine fundamentată și orice criticism la adresa acesteia erau privit cu dispreț:

Sunt conștient că tot conținutul va fi negat vehement. Sunt pregătit pentru asta. În copilărie am fost martor al sălbăticiei campaniilor pentru sclavie - în tinerețe am simțit ferocitatea urii îndreptate spre toți cei care susțineau Națiunea. Știu că furia iadului nu se compară cu dușmănia pe care ți-o poartă cei care nu vor să audă adevărul.^[33]

Referințe

^ Duggan, Paul (28 noiembrie 2018). „The Confederacy Was Built on Slavery. How Can So Many Southern Whites Think Otherwise?”. The Washington Post. Arhivat din original la 16 aprilie 2020. Accesat în 2 martie 2020.
^ „The Black and the Gray: An Interview with Tony Horwitz”. Southern Cultures. 4 (1): 5–15. 1998. doi:10.1353/scu.1998.0065.
^ „American Battlefield Trust, October 30, 2020, updated March 25, 2021”. 30 octombrie 2020. Arhivat din original la 2 iunie 2021. Accesat în 2 iunie 2021.
^ Ball, Molly (7 d.Hr.). „Stonewalled”. Time. p. 54.
^ Cox, Karen L. (14 ianuarie 2021). „Five Myths About the Lost Cause”. The Washington Post. Arhivat din original la 14 aprilie 2021. Accesat în 2 iunie 2021.
^ „Confederate Symbols Are Making Way for Better Things”. Los Angeles Times. Associated Press. 27 februarie 2021. p. A-2. Arhivat din original la 23 mai 2021. Accesat în 23 mai 2021.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite :02
^ ^a ^b Cox, Karen L. (2019). Dixie's Daughters: The United Daughters of the Confederacy and the Preservation of Confederate Culture. University Press of Florida. ISBN 9780813064130. OCLC 1258986793.
^ Wilson, Charles Reagan (2011). Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920. University of Georgia Press.
^ Rosenwald, Mark (20 decembrie 2019). „Last Seen Ads”. Washington Post. Retropod. Arhivat din original la 29 decembrie 2019. Accesat în 29 decembrie 2019.
^ ^a ^b Domby, Adam H. (11 februarie 2020). The False Cause: Fraud, Fabrication, and White Supremacy In Confederate Memory. University of Virginia Press. ISBN 978-0-8139-4376-3. OCLC 1151896244. Arhivat din original la 6 august 2020. Accesat în 4 iulie 2020.
^ White, C. (23 iulie 2011). Journeys in Social Education: A Primer (în engleză). Springer Science & Business Media. p. 102. ISBN 978-94-6091-358-7.
^ Craven, Avery O. (1 februarie 1953). The Growth of Southern Nationalism, 1848–1861: A History of the South (în engleză). LSU Press. p. 339. ISBN 978-0-8071-0006-6. Accesat în 7 septembrie 2022.
^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Gallagher1
^ Finkelman, Paul (24 iunie 2015). „States' Rights, Southern Hypocrisy, and the Crisis of the Union”. Akron Law Review. 45 (2).
^ McPherson, James M. (1988). Battle Cry of Freedom: The Civil War Era. Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana. New York. pp. vii–viii. ISBN 0-19-503863-0. OCLC 15550774.
^ McPherson, James M. (2007). This Mighty Scourge: Perspectives on the Civil War. Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana. Oxford: Oxford University Press. pp. 3–9. ISBN 978-0-19-531366-6. OCLC 74915689.
^ ^a ^b David W. Blight (2001). Race and Reunion: The Civil War in American Memory. Harvard University Press. p. 259. ISBN 978-0-674-00332-3. Arhivat din original la 10 iunie 2016. Accesat în 11 decembrie 2015.
^ Charles Reagan Wilson, Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920 (University of Georgia Press, 2011)
^ Gallagher (2000) p. 1
^ Gallagher, Gary W.; Nolan, Alan T., eds. (2000). The Myth of the Lost Cause and Civil War History. Indiana UP. ISBN 0253338220.
^ Rollin G. Osterweis, The Myth of the Lost Cause, 1865–1900 (1973) p. ix
^ Gaines Foster, "Civil War Sesquicentennial: The Lost Cause," Civil War Book Review (Fall 2013) online
^ Edward A. Pollard, The Lost Cause: A New Southern History of the War of the Confederates (1866)
^ Gaines M. Foster (1987). Ghosts of the Confederacy: Defeat, the Lost Cause, and the Emergence of the New South, 1865–1913. Oxford UP. p. 232. ISBN 9780199772100.
^ Blight, David (10 iunie 2015). "Disunion: The Final Q & A". The New York Times.
^ Gallagher, p. 12.
^ Gallagher, p. 12.
^ Gallagher and Nolan p. 43.
^ Thomas, George Henry (4 decembrie 1868). "The Department Reports". Sacramento Daily Union.
^ Ulbrich, p. 1222.
^ Janney, p. 40.
^ McElroy, John. Andersonville: A Story of Rebel Military Prisons, Fifteen Months a Guest of the So-called Southern Confederacy : A Private Soldier's Experience in Richmond, Andersonville, Savannah, Millen, Blackshear, and Florence. Toledo: D. R. Locke, 1879.

Bibliografie

Bailey, Fred Arthur. "The Textbooks of the" Lost Cause": Censorship and the Creation of Southern State Histories." Georgia Historical Quarterly (1991): 507–33. in JSTOR
Bailey, Fred Arthur. "Free Speech and the Lost Cause in the Old Dominion." Virginia Magazine of History and Biography (1995): 237–66. in JSTOR
Barnhart, Terry A. Albert Taylor Bledsoe: Defender of the Old South and Architect of the Lost Cause (Louisiana State University Press; 2011) 288 pages
Blight, David W. (2001). Race and Reunion: The Civil War in American Memory. Belknap Press. ISBN 0-674-00332-2.
Boccardi, Megan B. "Remembering in black and white: Missouri women's memorial work 1860–1910" (PhD. Dissertation), University of Missouri—Columbia, 2011, online, with detailed bibliography pp. 231–57
Coski, John M. The Confederate Battle Flag. (2005) ISBN 0-674-01722-6
Cox, Karen L. Dixie's Daughters: The United Daughters of the Confederacy and the Preservation of Confederate Culture (University Press of Florida, 2003)
Davis, William C. (1996). The Cause Lost: Myths and Realities of the Confederacy (1st ed.). Lawrence, Kansas, U.S.A.: Univ Pr of Kansas. ISBN 0-7006-0809-5.
Davis, William C. Look Away: A History of the Confederate States of America. (2002) ISBN 0-684-86585-8
Dorgan, Howard. "The doctrine of victorious defeat in the rhetoric of confederate veterans." Southern Journal of Communication 38.2 (1972): 119–30.
Foster, Gaines M. (1988). Ghosts of the Confederacy: Defeat, the Lost Cause and the Emergence of the New South, 1865–1913. US: Oxford University Press. ISBN 0-19-505420-2.
Freeman, Douglas Southall, The South to Posterity: An Introduction to the Writing of Confederate History (1939).
Gallagher, Gary W. and Alan T. Nolan (ed.), The Myth of the Lost Cause and Civil War History, Indiana University Press, 2000, ISBN 0-253-33822-0.
Gallagher, Gary W., Jubal A. Early, the Lost Cause, and Civil War History: A Persistent Legacy (Frank L. Klement Lectures, No. 4), Marquette University Press, 1995, ISBN 0-87462-328-6.
Goldfield, David. Still Fighting the Civil War. (2002) ISBN 0-8071-2758-2
Gulley, H. "Women and the lost cause: Preserving a Confederate identity in the American Deep South." Journal of historical geography 19.2 (1993): 125
Hall, Jacquelyn Dowd. "'You must remember this': Autobiography as social critique." Journal of American History (1998): 439–65 in JSTOR.
Hattaway, Herman (Summer 1971). "Clio's Southern Soldiers: The United Confederate Veterans and History". Louisiana History. Louisiana State University. XII (3): 213–42.
Janney, Caroline E. (2008). Burying the dead but not the past: Ladies' Memorial Associations and the lost cause. U of North Carolina P. ISBN 978-0-8078-3176-2. Retrieved 24 ianuarie 2012.
Janney, Caroline E. "The Lost Cause." Encyclopedia Virginia (Virginia Foundation for the Humanities, 2009)
Kennedy, James Ronald and Kennedy, Walter Donald. The South Was Right! (1994) ISBN 1-56554-024-7
Loewen, James W.; Sebesta, Edward H., eds. (2010). The Confederate and Neo-Confederate Reader: The "Great Truth" about the "Lost Cause". Jackson: University Press of Mississippi. ISBN 978-1-60473-218-4.
Osterweis, Rollin G. The Myth of the Lost Cause, 1865–1900 (1973) online
Reardon, Carol, Pickett's Charge in History and Memory, University of North Carolina Press, 1997, ISBN 0-8078-2379-1.
Simpson, John A. (2003). Edith D. Pope and Her Nashville Friends: Guardians of the Lost Cause in the Confederate Veteran. Knoxville, Tennessee: University of Tennessee Press. ISBN 9781572332119. OCLC 750779185.
Stampp, Kenneth. The Causes of the Civil War. (3rd edition 1991)
Ulbrich, David, "Lost Cause", Encyclopedia of the American Civil War: A Political, Social, and Military History, Heidler, David S., and Heidler, Jeanne T., eds., W. W. Norton & Company, 2000, ISBN 0-393-04758-X.
Wilson, Charles Reagan, Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920, University of Georgia Press, 1980, ISBN 0-8203-0681-9.
Wilson, Charles Reagan, "The Lost Cause Myth in the New South Era" in Myth America: A Historical Anthology, Volume II. 1997. Gerster, Patrick, and Cords, Nicholas. (editors.) Brandywine Press, St. James, NY. ISBN 1-881089-97-5

Alte surse

Bonekemper III, Edward H. (2015). The Myth of the Lost Cause: Why the South Fought the Civil War and Why the North Won. Regnery History. ISBN 978-1621574545.
Coulter, E. Merton (1947). The South During Reconstruction, 1865–1877: A History of the South. LSU Press. ISBN 978-0-8071-0008-0.
Early, Jubal Anderson (1866). A memoir of the last year of the War of Independence, in the Confederate States of America. Toronto, Printed by Lovell & Gibson.
—— (1872). The campaigns of Gen. Robert E. Lee. Baltimore : J. Murphy.
—— (1915). The heritage of the South. Lynchburg, Va., Press of Brown-Morrison co.
Fahs, Elizabeth; Waugh, Joan, eds. (2004). The Memory of the Civil War in American Culture. University of North Carolina Press. ISBN 978-0807855720.
Grady, Benjamin Franklin (1899). The case of the South against the North; or Historical evidence justifying the southern states of the American Union in their long controversy with northern states. Raleigh, N. C., Edwards & Broughton.

Legături externe

Wallace-Sanders, Kimberly (15 iunie 2009). "Southern Memory, Southern Monuments, and the Subversive Black Mammy

[1] Duggan, Paul (28 noiembrie 2018). „The Confederacy Was Built on Slavery. How Can So Many Southern Whites Think Otherwise?”. The Washington Post. Arhivat din original la 16 aprilie 2020. Accesat în 2 martie 2020.

[2] „The Black and the Gray: An Interview with Tony Horwitz”. Southern Cultures. 4 (1): 5–15. 1998. doi:10.1353/scu.1998.0065.

[3] „American Battlefield Trust, October 30, 2020, updated March 25, 2021”. 30 octombrie 2020. Arhivat din original la 2 iunie 2021. Accesat în 2 iunie 2021.

[4] Ball, Molly (7 d.Hr.). „Stonewalled”. Time. p. 54.

[5] Cox, Karen L. (14 ianuarie 2021). „Five Myths About the Lost Cause”. The Washington Post. Arhivat din original la 14 aprilie 2021. Accesat în 2 iunie 2021.

[6] „Confederate Symbols Are Making Way for Better Things”. Los Angeles Times. Associated Press. 27 februarie 2021. p. A-2. Arhivat din original la 23 mai 2021. Accesat în 23 mai 2021.

[:02-7] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite :02

[Cox-8] Cox, Karen L. (2019). Dixie's Daughters: The United Daughters of the Confederacy and the Preservation of Confederate Culture. University Press of Florida. ISBN 9780813064130. OCLC 1258986793.

[9] Wilson, Charles Reagan (2011). Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920. University of Georgia Press.

[10] Rosenwald, Mark (20 decembrie 2019). „Last Seen Ads”. Washington Post. Retropod. Arhivat din original la 29 decembrie 2019. Accesat în 29 decembrie 2019.

[False_Cause-11] Domby, Adam H. (11 februarie 2020). The False Cause: Fraud, Fabrication, and White Supremacy In Confederate Memory. University of Virginia Press. ISBN 978-0-8139-4376-3. OCLC 1151896244. Arhivat din original la 6 august 2020. Accesat în 4 iulie 2020.

[12] White, C. (23 iulie 2011). Journeys in Social Education: A Primer (în engleză). Springer Science & Business Media. p. 102. ISBN 978-94-6091-358-7.

[13] Craven, Avery O. (1 februarie 1953). The Growth of Southern Nationalism, 1848–1861: A History of the South (în engleză). LSU Press. p. 339. ISBN 978-0-8071-0006-6. Accesat în 7 septembrie 2022.

[Gallagher1-14] Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite Gallagher1

[:8-15] Finkelman, Paul (24 iunie 2015). „States' Rights, Southern Hypocrisy, and the Crisis of the Union”. Akron Law Review. 45 (2).

[16] McPherson, James M. (1988). Battle Cry of Freedom: The Civil War Era. Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana. New York. pp. vii–viii. ISBN 0-19-503863-0. OCLC 15550774.

[17] McPherson, James M. (2007). This Mighty Scourge: Perspectives on the Civil War. Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana. Oxford: Oxford University Press. pp. 3–9. ISBN 978-0-19-531366-6. OCLC 74915689.

[auto-18] David W. Blight (2001). Race and Reunion: The Civil War in American Memory. Harvard University Press. p. 259. ISBN 978-0-674-00332-3. Arhivat din original la 10 iunie 2016. Accesat în 11 decembrie 2015.

[19] Charles Reagan Wilson, Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920 (University of Georgia Press, 2011)

[:0-20] Gallagher (2000) p. 1

[21] Gallagher, Gary W.; Nolan, Alan T., eds. (2000). The Myth of the Lost Cause and Civil War History. Indiana UP. ISBN 0253338220.

[22] Rollin G. Osterweis, The Myth of the Lost Cause, 1865–1900 (1973) p. ix

[23] Gaines Foster, "Civil War Sesquicentennial: The Lost Cause," Civil War Book Review (Fall 2013) online

[24] Edward A. Pollard, The Lost Cause: A New Southern History of the War of the Confederates (1866)

[25] Gaines M. Foster (1987). Ghosts of the Confederacy: Defeat, the Lost Cause, and the Emergence of the New South, 1865–1913. Oxford UP. p. 232. ISBN 9780199772100.

[26] Blight, David (10 iunie 2015). "Disunion: The Final Q & A". The New York Times.

[27] Gallagher, p. 12.

[28] Gallagher, p. 12.

[29] Gallagher and Nolan p. 43.

[30] Thomas, George Henry (4 decembrie 1868). "The Department Reports". Sacramento Daily Union.

[31] Ulbrich, p. 1222.

[32] Janney, p. 40.

[33] McElroy, John. Andersonville: A Story of Rebel Military Prisons, Fifteen Months a Guest of the So-called Southern Confederacy : A Private Soldier's Experience in Richmond, Andersonville, Savannah, Millen, Blackshear, and Florence. Toledo: D. R. Locke, 1879.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

@@ Linia 1: / Linia 1: @@
+[[Fișier:Confederate Reunion Parade Richmond.jpg|miniatura|[[George Washington Custis Lee]] (1832–1913) călare în fața Monumentului lui Jefferson Davis în [[Richmond, Virginia]], pe 3 iunie 1907, luând parte la Ceremonia de Reuniune a soldaților Confederației.]]'''Cauza Pierdută a Confederației''' (sau doar Cauza Pierdută; în {{En|Lost Cause}}) este un mit [[Pseudohistory|pseudoistoric]]<ref>{{cite news|title=The Confederacy Was Built on Slavery. How Can So Many Southern Whites Think Otherwise?|url=https://www.washingtonpost.com/news/magazine/wp/2018/11/28/feature/the-confederacy-was-built-on-slavery-how-can-so-many-southern-whites-still-believe-otherwise/|first=Paul|last=Duggan|newspaper=[[The Washington Post]]|date=November 28, 2018|access-date=March 2, 2020|archive-date=April 16, 2020|archive-url=https://web.archive.org/web/20200416212916/https://www.washingtonpost.com/news/magazine/wp/2018/11/28/feature/the-confederacy-was-built-on-slavery-how-can-so-many-southern-whites-still-believe-otherwise/|url-status=live}}</ref><ref>{{cite journal|date=1998|title=The Black and the Gray: An Interview with Tony Horwitz|journal=Southern Cultures|volume=4|issue=1|pages=5–15|doi=10.1353/scu.1998.0065}}</ref> și [[Historical negationist|negaționist istoric]] american<ref>{{Cite web|url=https://www.battlefields.org/learn/articles/lost-cause-definition-and-origins|title=American Battlefield Trust, October 30, 2020, updated March 25, 2021|date=October 30, 2020|access-date=June 2, 2021|archive-date=June 2, 2021|archive-url=https://web.archive.org/web/20210602214043/https://www.battlefields.org/learn/articles/lost-cause-definition-and-origins|url-status=live}}</ref><ref>{{cite magazine|first=Molly|last=Ball|title=Stonewalled|magazine=[[Time (magazine)|Time]]|date=June 7–14, 2021|page=54}}</ref><ref>{{Cite news|title=Five Myths About the Lost Cause|url=https://www.washingtonpost.com/outlook/five-myths/five-myths-about-the-lost-cause/2021/01/14/78853464-55f9-11eb-a08b-f1381ef3d207_story.html|first1=Karen L.|last1=Cox|newspaper=[[The Washington Post]]|date=January 14, 2021|url-access=registration|access-date=June 2, 2021|archive-date=April 14, 2021|archive-url=https://web.archive.org/web/20210414185416/https://www.washingtonpost.com/outlook/five-myths/five-myths-about-the-lost-cause/2021/01/14/78853464-55f9-11eb-a08b-f1381ef3d207_story.html|url-status=live}}</ref> care apără cauza [[Confederate States of America|Statelor Confederate]] din timpul [[American Civil War|Războiului Civil American]] drept una justă, eroică, și necentrată pe [[Slavery in the United States|sclavie]].<ref>{{cite news|title=Confederate Symbols Are Making Way for Better Things|url=https://enewspaper.latimes.com/infinity/article_share.aspx?guid=bfb284f1-9b32-4419-ad7b-205953ac2c73|newspaper=Los Angeles Times|date=February 27, 2021|page=A-2|agency=Associated Press|access-date=May 23, 2021|archive-date=May 23, 2021|archive-url=https://web.archive.org/web/20210523192823/https://enewspaper.latimes.com/infinity/article_share.aspx?guid=bfb284f1-9b32-4419-ad7b-205953ac2c73|url-status=live}}</ref><ref name=":02" /> Enunțată pentru prima oară în 1866, ea a continuat să influențeze [[Racism against African Americans|rasismul]], [[Gender role|rolurile de gen]], și atitudinile religioase din [[Southern United States|Sudul Statelor Unite]] până în secolul al XXI-lea.<ref name="Cox">{{cite book|first=Karen L.|last=Cox|title=Dixie's Daughters: The United Daughters of the Confederacy and the Preservation of Confederate Culture|publisher=University Press of Florida|date=2019|isbn=9780813064130|oclc=1258986793}}</ref><ref>{{cite book|first=Charles Reagan|last=Wilson|title=Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920|publisher=University of Georgia Press|date=2011}}</ref> Istoricii au demontat multe componente ale legendei Cauzei Pierdute.
-[[Fișier:Confederate Reunion Parade Richmond.jpg|miniatura|[[George Washington Custis Lee]] (1832–1913) călare în fața Monumentului lui Jefferson Davis în [[Richmond, Virginia]], pe 3 iunie 1907, luând parte la Ceremonia de Reuniune a soldaților Confederației.]]
-'''Cauza Pierdută a Confederației''', cunoscută și sub denumirea de '''Cauza Pierdută''', este o mișcare ideologică care descrie cauza [[Statele Confederate ale Americii|Statelor Confederate]] ca fiind una eroică. Ideologia susține așa-zisele virtuți ale [[Sudului antebelic]] și consideră [[Războiul Civil American]] drept o luptă onorabilă a cărei scop era protejarea stilului de viață sudist.<ref name=":0">Gallagher (2000) p. 1</ref> Adepții mișcării minimalizează sau neagă rolul [[Sclavie|sclaviei]] în conflict.
+În afara muncii forțate și neremunerate, și a refuzului dreptului de a-și părăsi stăpânul, sclavii din Statele Unite sufereau și din cauza [[Sexual abuse|abuzurilor sexuale]] și [[Rape|violurilor]], refuzului educației, și pedepse cum ar fi [[Flagellation|biciuirile]]. Familiile sclavilor erau adesea despărțite prin vânzarea unuia sau mai multor membri ai familiei; când se întâmplau acestea, membrii familiei în chestiune de obicei nu se mai vedeau și nu mai auzeau unii de alții vreodată.<ref>{{cite news|title=Last Seen Ads|url=https://www.washingtonpost.com/podcasts/retropod/last-seen-ads-1/|first=Mark|last=Rosenwald|newspaper=[[Washington Post]]|date=December 20, 2019|series=Retropod|access-date=December 29, 2019|archive-url=https://web.archive.org/web/20191229111208/https://www.washingtonpost.com/podcasts/retropod/last-seen-ads-1/|archive-date=December 29, 2019|url-status=live}}</ref> Promotorii Cauzei Pierdute ignoră aceste realități, prezentând [[Slavery as a positive good in the United States|sclavia ca un bine pozitiv]] și negând că ameliorarea condițiilor sclaviei ar fi fost [[Origins of the American Civil War|cauza centrală a Războiului Civil American]].<ref name="False Cause">{{Cite book|last=Domby|first=Adam H.|url=https://books.google.com/books?id=dJ24DwAAQBAJ|title=The False Cause: Fraud, Fabrication, and White Supremacy In Confederate Memory|date=February 11, 2020|publisher=University of Virginia Press|isbn=978-0-8139-4376-3|oclc=1151896244|access-date=July 4, 2020|archive-date=August 6, 2020|archive-url=https://web.archive.org/web/20200806074552/https://books.google.com/books?id=dJ24DwAAQBAJ|url-status=live}}</ref> Ei prezintă în schimb războiul drept o apărare a [[States' rights|drepturilor statelor]] și a economiei [[Agrarian society|agrariene]] a Sudului împotriva unei presupuse [[Names of the American Civil War#War of Northern/Yankee Aggression|agresiuni a Nordului]],<ref>{{cite book|last1=White|first1=C.|title=Journeys in Social Education: A Primer|date=July 23, 2011|publisher=Springer Science & Business Media|isbn=978-94-6091-358-7|page=102|url=https://books.google.com/books?id=DjnV7M8Fn6oC&pg=PA102|language=en}}</ref><ref>{{cite book|last1=Craven|first1=Avery O.|title=The Growth of Southern Nationalism, 1848–1861: A History of the South|date=February 1, 1953|publisher=LSU Press|isbn=978-0-8071-0006-6|page=339|url=https://books.google.com/books?id=uDUjPolsuRAC&pg=PA339|access-date=September 7, 2022|language=en}}</ref><ref name="Gallagher1" /> și pun victoria Uniunii pe seama numărului mai mare și forței industriale superioare, ilustrând tabăra confederată ca fiind mai îndreptățită și cu pricepere militară mai bună.<ref name="False Cause" /> Istoricii moderni contrazic în marea lor majoritate aceste caracterizări, sublinind că sclavia a fost cauza centrală a războiului.<ref name=":8">{{Cite journal|last=Finkelman|first=Paul|date=June 24, 2015|title=States' Rights, Southern Hypocrisy, and the Crisis of the Union|url=https://ideaexchange.uakron.edu/akronlawreview/vol45/iss2/5|journal=Akron Law Review|volume=45|issue=2}}</ref><ref>{{Cite book|last=McPherson|first=James M.|title=Battle Cry of Freedom: The Civil War Era|year=1988|others=Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana|isbn=0-19-503863-0|location=New York|pages=vii–viii|oclc=15550774}}</ref><ref>{{Cite book|last=McPherson|first=James M.|title=This Mighty Scourge: Perspectives on the Civil War|date=2007|publisher=Oxford University Press|others=Frank and Virginia Williams Collection of Lincolniana|isbn=978-0-19-531366-6|location=Oxford|pages=3–9|oclc=74915689}}</ref>
-Ideologia Cauzei Pierdute sintetizează numeroase idei. Adepții acesteia susțin că sclavia nu a reprezentat principala cauză a Războiului Civil și afirmă că puțini academicieni au considerat-o astfel înainte de 1950.<ref>Sheehan-Dean, Aaron, ed. (2014). ''A Companion to the U.S. Civil War''. Wiley. p. 837. <nowiki>ISBN 9781118802953</nowiki>.</ref> Pentru a putea obține o astfel de concluzie, aceștia ignoră declarațiile de secesiune, declarațiile membrilor care au părăsit [[Congresul Statelor Unite ale Americii|Congresul]] pentru a se alătura Confederației și tratamentul sclavilor în [[Constituția Confederată]].<ref>Barton, David (2016). "[https://wallbuilders.com/confronting-civil-war-revisionism-south-went-war/ Confronting Civil War Revisionism: Why the South Went To War] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20180612233238/https://wallbuilders.com/confronting-civil-war-revisionism-south-went-war/ |date=2018-06-12 }}". Wallbuilders.</ref> Concomitent, aceștia neagă sau minimalizează scrierile și discursurile - precum [[Discursul Cornerstone]] - din timpul războiului ale liderilor confederați care susțineau perspectivele postbelice.<ref>Coates, Ta-Nehisi. "[https://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/06/what-this-cruel-war-was-over/396482/ What This Cruel War Was Over The meaning of the Confederate flag is best discerned in the words of those who bore it]". ''The Atlantic''. </ref> Susținătorii consideră secesiunea ca fiind o modalitate de apărare a stilului de viață în fața agresorilor nordici și menționează că amenințarea a încălcat drepturile statelor garantate prin [[Constituția Statelor Unite ale Americii|Constituție]]. Statele considerau că au dreptul să părăsească uniunea, fapt negat de partea nordică. Cauza Pierdută portretiza [[Statele din Sud|Sudul]] ca fiind mai dedicat valorilor [[Creștinism|creștine]] decât lacomul Nord. Sclavia era binevoitoare și nu crudă, fiind o modalitate prin sclavii erau „civilizați” și învățați ideile de bază ale creștinismului. Povestirile care aveau ca subiect „sclavi fericiți” erau utilizate ca propagandă împotriva aboliționismului. De asemenea, comportamentul proprietarilor de sclavi era descris în termeni pozitivi. Cu privire la pierderea războiului, simpatizanții mișcării afirmă că principalul factor nu a fost calitatea inferioară a liderilor sau pregătirea soldaților, ci superioritatea industriei [[Yankeu|yankeilor]].<ref>William J. Cooper, Jr.; Thomas E. Terrill (2009). ''The American South: A History''. p. 480. <nowiki>ISBN 9780742560987</nowiki>.</ref> La apogeul puterii militare în 1863, soldații uniunii i-au depășit numeric pe cei confederați, iar din punct de vedere financiar, aceștia aveau de trei ori mai multe depozite bancare decât confederații.<ref>{{Citat web|url=https://www.nps.gov/civilwar/facts.htm|accessdate=2018-08-14|autor=|titlu=Facts}}</ref>
+Cauza Pierdută a ajuns la apogeul popularității la începutul secolului al XX-lea, când promotorii ei îi memorializau pe veteranii confederați la moartea lor. A mai ajuns o dată la un nivel ridicat de popularitate în timpul [[Civil Rights Movement|Mișcării pentru Drepturi Civile]] din deceniile anilor 1950 și 1960 ca reacție la sprijinul public crescând pentru egalitate rasială. Prin acțiuni cum ar fi ridicarea de mari [[List of Confederate monuments and memorials|monumente confederate]] și [[White supremacy in U.S. school curriculum|redactarea de manuale de istorie]], organizațiile Cauzei Pierdute (inclusiv [[United Daughters of the Confederacy]] și [[Sons of Confederate Veterans]]) au încercat să asigure că albii din Sud vor ști ceea ce ei considerau a fi „adevărata” narațiune a Războiului Civil, și că vor continua astfel să sprijine politicile [[White supremacy|alb-supremațiste]] ca [[Jim Crow laws|legile Jim Crow]].<ref name="Cox" /><ref name="auto">{{cite book|author=David W. Blight|title=Race and Reunion: The Civil War in American Memory|url=https://books.google.com/books?id=3R-yvmpYaqAC&pg=PA266|year=2001|publisher=[[Harvard University Press]]|isbn=978-0-674-00332-3|page=259|access-date=December 11, 2015|archive-date=June 10, 2016|archive-url=https://web.archive.org/web/20160610020739/https://books.google.com/books?id=3R-yvmpYaqAC&pg=PA266|url-status=live}}</ref> Supremația albilor este o trăsătură centrală a narațiunii Cauzei Pierdute.<ref name="auto" /><ref>Charles Reagan Wilson, Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920 (University of Georgia Press, 2011)</ref>
-Criticii ideologiei au declarat că [[Supremacism|supremacismul alb]] este o trăsătură esențială a idealurilor Cauzei Pierdute.<ref>David W. Blight (2001). ''Race and Reunion: The Civil War in American Memory''. Harvard University Press. p. 259. <nowiki>ISBN 0-674-00332-2</nowiki>.</ref> Susținătorii portretizează de obicei cauza confederată drept nobilă și pe conducătorii acesteia exemple demne de urmat în materie de [[onoare]] și cavalerism; înfrângerea a survenit ca urmare a superiorității numerice și industriale care a copleșit superioritatea militară și curajul statelor sudice. În același timp, aceștia condamnă [[Epoca de reconstrucție a Statelor Unite ale Americii|Reconstrucția]] care a urmat Războiului Civil pe motiv că a fost o încercare a politicienilor din nord și a speculanților de a distruge stilul tradițional de viață al sudiștilor. În ultimele decade, temele Cauzei Pierdute au fost puternic promovate de mișcarea [[Neoconfederatism|neoconfederată]] prin intermediul cărților, op-eds-urilor și revistelor ([[Southern Partisan]]). Mișcarea Cauzei Pierdute a contribuit la păstrarea relațiilor de [[Gen (sociologie)|gen]] tradiționale<ref>Karen L. Cox, ''Dixie's Daughters: The United Daughters of the Confederacy and the Preservation of Confederate Culture'' (University Press of Florida, 2003)</ref> și la realizarea a numeroase monumente comemorative și chiar atitudini religioase.<ref>Charles Reagan Wilson, Baptized in Blood: The Religion of the Lost Cause, 1865–1920 (University of Georgia Press, 2011)</ref>
 == Istoric ==
 === Secolul XIX ===
-O mare parte din populația albă din Sudul Statelor Unite a avut de suferit din punct de vedere economic, emoțional și psihologic ca urmare a înfrângerii Confederației. În perioada antebelică, mândri de bogata lor tradiție militară și de respectul pe care îl purtau față de conceptul de „onoare”, sudiștii erau siguri că vor câștiga războiul. Odată învinși, comunitățile albe, care nu puteau suporta această povară, au început să arunce vina pe diferiți factori pe care nu-i putea controla, precum forțele armate copleșitoare.<ref name=":0" />
+O mare parte din populația albă din Sudul Statelor Unite a avut de suferit din punct de vedere economic, emoțional și psihologic ca urmare a înfrângerii Confederației. În perioada antebelică, mândri de bogata lor tradiție militară și de respectul pe care îl purtau față de conceptul de „onoare”, sudiștii erau siguri că vor câștiga războiul. Odată învinși, comunitățile albe, care nu puteau suporta această povară, au început să arunce vina pe diferiți factori pe care nu-i putea controla, precum forțele armate copleșitoare.<ref name=":0">Gallagher (2000) p. 1</ref>
 [[Gary W. Gallagher]], profesor al Universității din Virginia, menționa că:<blockquote>Arhitecții Cauzei Pierdute au fost motivați de anumite motive. Aceștia au încerca să-și justifice faptele și să-și îngăduie lor înșiși și celorlalți soldați ai Confederației să găsească ceva pozitiv în acest eșec. De asemenea, aceștia doreau să le transmită proprilor odrasle și viitoarelor generații de sudiști albi o variantă „corectă” a războiului.<ref>Gallagher, Gary W.; Nolan, Alan T., eds. (2000). ''The Myth of the Lost Cause and Civil War History''. Indiana UP. <nowiki>ISBN 0253338220</nowiki>.</ref></blockquote>Cauza Pierdută a devenit o parte esențială a procesului de împăcare dintre Nord și Sud în jurul anului 1900 și a contribuit la  stabilirea zilei de comemorare a celor căzuți în Războiul Civil pentru sudiștii albi. [[United Daughters of the Confederacy]] reprezintă o organizație majoră care a fost asociată cu ideile Cauzei Pierdute de peste un secol.