Sari la conținut

Vasile Bărbulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vasile Bărbulescu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Scornicești, România Modificați la Wikidata
Decedat1991 (64 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Social Democrat Român  Modificați la Wikidata

Vasile Bărbulescu (n. 14 septembrie 1926, Scornicești, județul Olt - d. 1991[1]) a fost un demnitar comunist, cumnat cu Nicolae Ceaușescu prin căsătoria cu sora acestuia, Elena.[2]

Vasile Bărbulescu a lucrat în perioada 1942-1949 ca muncitor la o moară din Scornicești. După război, s-a înscris în Uniunea Tineretului Comunist, iar în 1947 a fost numit secretar al organizației UTC din comuna Scornicești. În 1949 a fost desemnat instructor la Comitetul UTC al plășii Potcoava. După satisfacerea stagiului militar (1949-1950), Vasile Băr­bu­lescu a fost promovat activist la Comitetul raional Slatina, în funcția de instructor. Ulterior, partidul l-a trimis instructor la Comitetul regional UTC Argeș, în perioada 1952-1954. La finalul acestui stagiu a primit carnetul de membru al Partidului Muncitoresc Romîn, întor­cându-se în satul natal, unde a lucrat la CAP. După doi ani, în 1958, Vasile Bărbulescu a fost numit președinte al Comitetului executiv al Consiliului popular comunal Scornicești. A deținut această funcție până în 1960, când a fost desemnat preșe­dinte al CAP Scornicești. [3]

Vasile Bărbulescu a urmat Școla de partid de șase luni - 1950; Academia de Studii Social-Politice "Ștefan Gheorghiu" din București, Facultatea de Eco­nomie - 1974. [4]

Funcții politice

[modificare | modificare sursă]

În 1968 Vasile Bărbulescu a fost ales membru al Comitetului județean de partid Olt și apoi deputat în Marea Adunare Națională (1969). În noiembrie 1982, Nicolae Ceaușescu l-a impus în funcția de prim-secretar al Comitetului ju­de­țean de partid și președinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular al județului Olt, funcție pe care a deținut-o până în 1986. În perioada 2 martie 1983-29 octom­brie 1987 a fost membru al Consi­liului Silviculturii. La data de 22 decembrie 1989 deținea următoarele funcții: membru CC al PCR (din 1979), membru al Secretariatului CC al PCR (din 1986); deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile (1969 - 1975), (1980 - 1985) și (1985 - 1989). [5]

  1. ^ http://www.cnsas.ro/documente/2004%20-%20Membrii%20CC.pdf
  2. ^ „Vasile Bărbulescu, cumnatul lui Nicolae Ceaușescu”. Jurnalul.ro. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ ibid
  4. ^ ibid
  5. ^ ibid

Legături externe

[modificare | modificare sursă]