Shūgorō Yamamoto
| Shūgorō Yamamoto | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | 清水 三十六  |
| Născut | [1][2][3][4] Otsuki, Prefectura Yamanashi, Japonia |
| Decedat | (63 de ani)[1][4] Yokohama, Japonia |
| Cauza decesului | pneumonie |
| Cetățenie |  Japonia.svg){kind=small} Imperiul Japonez (–) |
| Ocupație | scriitor romancier[*] scenarist scriitor de literatură pentru copii[*] |
| Limbi vorbite | limba japoneză[5][6] |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | romane, povestiri |
Modifică date / text  | |
Shūgorō Yamamoto (山本 周五郎 Yamamoto Shūgorō?, n. , Otsuki, Prefectura Yamanashi, Japonia – d. , Yokohama, Japonia) a fost pseudonimul lui Satomu Shimizu (清水 三十六 Shimizu Satomu?), un romancier și nuvelist japonez activ în era Shōwa a Japoniei.[7] El este cunoscut ca autor al unor opere literare populare[8] și pentru că a publicat lucrări sub cel puțin paisprezece pseudonime diferite.
Tinerețe
[modificare | modificare sursă]Yamamoto s-a născut în orașul Hirosato (redenumit în 1933 Otsuki) din prefectura Yamanashi,[7] într-o familie săracă.[9] A fost nevoit să abandoneze studiile la școala secundară din cauza lipsei banilor și s-a angajat în 1917 la un anticariat.[7] Proprietarul anticariatului, Shūgorō Yamamoto, i-a permis lui Shimizu să-și continue studiile pe cont propriu și l-a găzduit într-o cameră aflată deasupra magazinului, de aceea Shimizu a luat ca pseudonim literar numele binefăcătorului său.[7][8][9] Când magazinul a fost distrus în urma cutremurului din Tokio din 1923, Shimizu a plecat în districtul Kansai, unde a lucrat ca jurnalist, dar s-a întors în anul următor la Tokio și a acceptat un loc de muncă la un magazin.[8]
Cariera literară
[modificare | modificare sursă]Yamamoto a debutat în cariera literară cu o povestire intitulată Suma-dera Fukin („Templul Suma și împrejurimile sale”, 1925), care fost publicată în foileton în revista literară Bungeishunjū.[7][8] A scris apoi o piesă de teatru în trei acte, intitulată Horinji iki, care a fost publicată în 1926.[8] Primele sale scrieri erau adresate în primul rând copiilor.[7][9] În 1932 a publicat volumul de povestiri Dadara Dambei, care nu a primit prea mare atenție din partea lumii literare, așa că Yamamoto a continuat să scrie ficțiune istorică populară și romane polițiste adresate mai ales tinerilor.[7][9] În timpul războiului a scris o serie de povestiri cu samurai (1940-1945) și povești despre femeile eroine din istoria Japoniei (1942-1945), ambele teme fiind potrivite pentru statul japonez aflat în plin război. Romanul Nihon Fujin Fudoki („Viețile marilor femei japoneze”) a fost foarte popular și a fost distins în 1943 cu Premiul Naoki, unul dintre cele mai prestigioase premii literare ale Japoniei, dar Yamamoto a refuzat să-l accepte, afirmând modest că „scrierile sale populare” nu ar trebui considerate „literatură”.[7][9]
Preferința sa pentru scrierile cu tematică istorică a continuat în epoca postbelică,[7] cu Hanamushiro („Covorul de flori”, 1948), Momi no ki wa nokotta („Brazii rămân”, 1954-1958) și Aobeka monogatari („Această mulțime înnebunită”, 1960). Lucrările sale sunt caracterizate printr-o simpatie accentuată pentru persoanele necăjite, o ostilitate față de autorități și un omagiu adus virtuților tradiționale ale poporului japonez.[9]
Multe dintre operele sale literare au fost ecranizate în filme de cinema sau seriale de televiziune.[7] Akira Kurosawa a ecranizat trei scrieri ale lui Yamamoto:[9] povestirea Nichinichi hei-an („Zile pașnice”) în filmul Sanjuro (1962), romanul Aka hi-ge shinryō Tan („Tratamentul dr. Barbă Roșie”) în filmul Barbă Roșie (1965) și volumul de povestiri Kisetsu no nai machi („Orașul fără anotimpuri”) în filmul Dodes'ka-den (1970),[10] iar cineastul Takashi Miike i-a ecranizat romanul Sabu într-un film de televiziune omonim difuzat în 2002.[11]
Yamamoto a murit la Yokohama de pneumonie acută, iar mormântul său se află în Cimitirul Public din Kamakura.[9][12]
In memoriam
[modificare | modificare sursă]Un premiu literar, intitulat Premiul Yamamoto Shūgorō, a fost instituit în 1987 cu ocazia aniversării a 20 de ani de la fondarea Societății Shinchō pentru Promovarea Artelor Litere (Shinchō Bungei Shinkō Kai).[9][13][14] El este acordat anual unei opere noi de ficțiune considerată reprezentativă pentru arta povestirii.[14] Câștigătorul primește un cadou comemorativ și un premiu în bani de 1 milion de yeni.[13][14][15]
Lucrări majore
[modificare | modificare sursă]- Viețile marilor femei japoneze (日本 婦 道 記, 1942–1945)
- Brazii rămân (樅 ノ 木 は 残 っ た, 1954–1958)
- Tratamentul dr. Barbă Roșie (赤 ひ げ 診療 譚, 1958)
- Poveștile lui Aobeka (青 べ か 物語, 1960)
- Orașul fără anotimpuri (季節 の な い 街, 1962)
- Sabu (さ ぶ, 1963)
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b 山本周五郎, Internet Speculative Fiction Database, accesat în
- ^ Shûgorô Yamamoto, Babelio, accesat în
- ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b Shûgorô Yamamoto, BD Gest', accesat în
- ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Autoritatea BnF, accesat în
- ^ a b c d e f g h i j en Scott J. Miller, Historical Dictionary of Modern Japanese Literature and Theater, Scarecrow Press, Lanham-Toronto-Plymout, 2009, p. 142.
- ^ a b c d e en ***, Kodansha Encyclopedia of Japan: Temp-Z, Kodansha, 1983, p. 299.
- ^ a b c d e f g h i fr Charles-Edouard Martel-Marquis (), „Shūgorō Yamamoto”, Calendrier de l'avent du domaine public 📚 Édition québécoise, accesat în
- ^ en Yoshi Shirai, „Interview with Akira Kurosawa” (1972), în vol. Bert Cardullo (ed.), Akira Kurosawa : interviews, University Press of Mississippi, Jackson, 2008, p. 43.
- ^ en Panos Kotzathanasis (), „Film Review: Sabu (2002) by Takashi Miike”, Asian Movie Pulse, accesat în
- ^ en „Shugoro Yamamoto (1903-1967)”, Find A Grave, accesat în
- ^ a b en Paul Wasserman, Janice W. McLean, Awards, Honors, and Prizes, vol. 2, Gale Research Company, 1996, p. 430.
- ^ a b c en Susan Leckey (ed.), The Europa Directory of Literary Awards and Prizes, Rutledge, Londra-New York, 2002, p. 335.
- ^ en Nastuko Fukue, „Literary awards run spectrum Arhivat în , la Wayback Machine.”, Japan Times, 14 februarie 2012, p. 3.
