Vizualizare sursă pentru „Republica Sovietică Socialistă Armeană”

{{FixBunching|beg}}
{{Infocaseta Foste țări
|nume_nativ = ''Հայկական Սովետական Սոցիալիստական Հանրապետություն'' <small>([[Limba armeană|ar]])</small><br />Армянская Советская Социалистическая Республика<small>([[Limba rusă|ru]])</small>
|nume_oficial_lung = Republica Sovietică Socialistă Armeană
|nume_comun = Armenia
|nume_genitiv= Armeniei
|continent = Europa
|regiune= 
|tip_guvernământ = republică socialistă
|statut = 
|statut_text = Republică constituentă a [[URSS|Uniunii Sovietice]]
|
|an_început  = 1920
|an_sfârșit    = 1991
|era = 
|eveniment_înainte = 
|dată_înainte = 
|an_înainte = 
|eveniment_început = Fondare ca Republică Sovietică independentă
|dată_început = 29 noiembrie
|eveniment1 = Intrarea în uniune
|dată_eveniment1=30 decembrie
|an_eveniment1= 1922
|eveniment2 = Republica Sovietică Federală Socialistă Transcaucaziană
|dată_eveniment2= [[12 martie]] 1922-<br />[[5 decembrie]] 1936
|an_eveniment2= 
|eveniment_sfârșit   = Independența Armeniei
|dată_sfârșit    = 21 septembrie
|eveniment_după = 
|dată_după = 
|an_după = 
|
|p1          = Republica Armeană (1918-1920)
|steag_p1    = Flag of the First Republic of Armenia.svg
|s1          = Armenia
|steag_s1    = Flag of Armenia.svg
|imagine_steag   = Flag of Armenian SSR.svg
|steag         = Drapelul Armeniei
|steag_tip         = Steagul RSS Armene
|imagine_stemă   = Emblem of the Armenian SSR.svg
|simbol       = 
|simbol_tip  = Stema RSS Armene 
|
|imagine_hartă    = Soviet Union - Armenian SSR.svg
|imagine_hartă_text  = RSSA (roșu) în URSS (roz)
|deviză_națională   = ''[[Proletari din toate țările, uniți-vă!|Պրոլետարներ բոլոր երկրների, միացե'ք!]]''
|imn_național  = Imnul RSS Armene 
|
|capitala = Erevan
|
|limbi_comune = [[limba armeană]], [[limba rusă]]
|monedă         = [[Rublă sovietică|Rublă]] (ռուբլի)
|
|leader1      = 
|an_leader1 = 
|denumire_lider = 
|denumire_adjunct =
|denumire_reprezentant =
|
|stat_suprafață1 = 29800
|stat_an1 = 1989
|stat_pop1  = 3287700
|ref_pop1 = 
|note = 
}}
{{FixBunching|mid}}
{{Istoria Armeniei}}
{{FixBunching|end}}
'''RSS Armenească''' (în limbile [[limba armeană|armeană]]: Հայկական Սովետական
Սոցիալիստական Հանրապետություն; [[limba rusă|rusă]]: Армянская Советская Социалистическая Республика) și-a început existența când [[Partidul Comunist Armean]] și-a proclamat controlul asupra [[Armenia|țării]]  pe [[29 noiembrie]] [[1920]]. Pe [[1 decembrie]] [[1920]], [[Prim ministru al Armeniei|prim-ministrul Armeniei]] [[Simon Vratsian]] a renunțat la conducerea guvernului. Țara și-a schimbat numele mai apoi în '''Republica Sovietică Socialistă Armeană'''.  Această perioadă mai este cunoscută uneori și ca '''A doua republică armeană''', care a înlocuit efemera [[Republica Armeană (1918-1920)]] – (cunoscută drept Prima republică armeană).

Pe [[23 august]] [[1990]], țara și-a schimbat numele în '''Republica Armenia''', rămânând în cadrul [[URSS]]-ului încă un an mai înainte de proclamarea independenței.

== Armenia în perioada sovietică ==

După ce a suferit numeroase pierderi de vieți omenești în timpul [[Genocidul armenan|genocidului armean]] și a [[războiul turco-armean|războiului turco-armean]] care a urmat, Armenia istorică era copleșită de devastări și disperare. Când Republica Democratică Armenească a fost invadată de [[bolșevic]]i în 1920, țara a fost proclamată [[republică sovietică]]. Mai târziu, [[Turcia]] și proaspăt proclamata republică sovietică au negociat [[Tratatul de la Kars]], prin care Turcia ceda [[Adjaria]] în schimbul regiunii Kars, (astăzi provinciile [[Provincia Kars|Kars]],  [[Provincia Iğdır|Iğdır]] și [[Provincia Ardahan|Ardahan]]).  Teritoriul cedat Turciei includea orașul antic [[Ani (Armenia)|Ani]] și [[Muntele Ararat]], leagănul spiritual al Armeniei. Până în zilele noastre, Armenia nu recunoaște Tratatul de la Kars.

Din [[12 martie]] [[1922]] până pe [[5 decembrie]] [[1936]], Armenia a fost parte a [[RSFS Transcaucaziană|RSFS Transcaucaziene]], împreună cu [[RSS Georgiană]] și [[RSS Azerbaidjană]]. Armenii s-au bucurat de o stabilitate relativă în perioada sovietică.  Armenia a primit de la guvernul unional un sprijin substanțial – medicamente, alimente, cărbuni și combustibili lichizi – guvernarea comunistă dovedindu-se incomparabil mai ușor de suportat decât cea din anii turbulenți ai stăpânirii [[Imperiul Otoman|otomane]]. Pentru biserica armenească însă perioada sovietică a fost una de opresiune, deși situația sa nu era cu nimic deosebită de cea a celorlalte culte reprimate din URSS.

=== Perioada stalinistă ===

După moartea lui [[Lenin|V. I. Lenin]], [[Iosif Vissarionovici Stalin|I. V. Stalin]] a preluat frâiele puterii. Societatea și economia armenească s-au schimbat în mod dramatic în urma hotârârilor și acțiunilor lui Stalin și apropiaților lui. În 1936, RSFS Transcaucaziană a fost dizolvată în republicile constituente: Armenia, Azerbaidjan și Georgia. RSS Armenească a așezat Muntele Ararat pe stema sa. S-a ajuns la un conflict cu [[Turcia]], deoarece Araratul era pe teritoriul turcesc. Răspunsul Moscovei a fost acela că, deși luna nouă este simbolul aflat pe steagul Turciei, nimeni nu crede că Istanbulul revendică Luna.<ref>Victor și Jennifer Louis, ''The Complete Guide to the Soviet Union''. New York, 1976.</ref>  În ciuda acestei compensații spirituale, Armenia a suferit o nouă pierdere teritorială când Stalin a transferat regiunile [[Republica Autonomă Sovietică Socialistă Nahicevan|Nahicevan]] și [[Republica Nagorno-Karabah|Nagorno-Karabah]] (amândouă promise de bolșevici Armeniei în 1920) la vecinii azeri. Pentru armeni, condițiile au devenit din ce în ce mai grele în timpul conducerii de mână forte a lui Stalin.

Într-o perioadă de 25 de ani, Armenia a fost industrializată și educată în condiții strict controlate, în care naționalismul era aspru pedepsit. Stalin a luat mai multe măsuri de persecutare a [[Biserica Apostolică Armeană|bisericii armene]], care era oricum puternic slăbită în urma [[Genocidul armean|genocidului armean din perioada otomană]] și a [[rusificare|rusificării]] din timpul [[Imperiul Rus|țarismului]]. În [[anii 1920|deceniul al treilea al secolului trecut]], biserica armenească a fost deposedată de toate averile. În [[Anii 1930|deceniul următor]], statul sovietic a încercat să elimine definitiv biserica din viața spirituală a armenilor, totul culminând cu executarea Catolicosului [[Khoren I]] în [[1938]], (în timpul [[Marea Epurare|epurărilor staliniste]]), și cu închiderea Catolicatului din [[Echmiadzin]] din [[4 august]] [[1938]]. Biserica a supraviețuit într-o semiclandestinitate sau în diaspora.

La fel ca și cetățenii de alte etnii din Uniunea Sovietică, milioane de armeni au suferit în urma deportărilor sau execuțiilor din timpul lui Stalin. În [[1936]], asistat cu credință de [[Lavrenti Beria]], [[Stalin]] a hotârât deportarea armenilor în [[Siberia]], zvonurile afirmând la acea vreme că s-a încercat aducerea populației țării sub pragul de 700.000 de locuitori, fapt care ar fi justificat anexarea țării de către vecina Georgia. 
În această perioadă, [[Partidul Comunist Armean]] a folosit o politică de teroare pentru a-și întări controlul asupra populației țării și pentru a înăbuși pornirile naționaliste. Numeroși scriitori, artiști și oameni de știință au fost executați sau exilați.

În plus, în [[1944]], aproximativ 200.000 de armeni musulmani suniți, trăitori în regiunile de coastă rusești și georgiene ale Mării Negre au fost deportați din Georgia în [[Kazahstan]] și [[Uzbekistan]]. Alte deportări ale armenilor din zona de coastă au avut loc în 1948, când 58.000 de naționaliști armeni [[Federația Revoluționară Armeană|dașnaki]] și greci au fost forțați să se stabilească în Kazahstan.

[[Fișier:Soviet Propaganda in the Armenian SSR 1937.jpg|thumb|left|150px|Afiș propagandistic care glorifica "eliberarea" Armeniei de amenințarea dașnakilor]]

== Al Doilea Război Mondial ==

Armenia a fost scutită de devastările și distrugerile care au apărut în părțile apusene ale Uniunii Sovietice în timpul [[Frontul de răsărit (al doilea război mondial)|Marelui Război pentru Apărarea Patriei]].  [[Germania Nazistă|Germanii]] nu au reușit să ocupe în timpul [[al doilea război mondial|războiului]] sudul [[Caucaz]]ului, deși intenția lor era de a cuceri Azerbaidjanul și bogatele câmpuri petroliere din zonă. Armenia a jucat un rol de primă mărime în aprovizionarea luptătorilor sovietici cu produse agricole și industriale. Soldații sovietici originari din Armenia au luptat în cadrul [[Divizia sovietică a 89-a "Tamanian"|Diviziei a 89-a "Tamanian"]] împotriva [[Wehrmacht]]ului în [[bătălia pentru Caucaz|Caucaz]], [[bătălia din Crimeea (1944)|Crimeea]], [[Bătălia din Baltica|regiunea baltică]], [[ofensiva Vistula-Oder]] și în [[bătălia de la Berlin]]. Sergenții majori [[Hunan Avetisian]] și [[S. Arakelian]], comandantul Brigăzii a 3-a mecanizate [[Hamazasp Babadjanian]] și pilotul militar [[Nelson Stepanian]] au fost distinși cu înaltul ordin [[Erou al Uniunii Sovietice]] pentru faptele de arme de pe câmpurile de luptă.<ref>"Diviziile militare armenești în Marele Război Patriotic". Enciclopedia Armeniei Sovietice. 1980, Erevan, RSS Armenească.</ref><ref>[http://www.time.com/time/archive/preview/0,10987,932850,00.html What Can One Man Do?] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20050902182407/http://www.time.com/time/archive/preview/0,10987,932850,00.html |date=2005-09-02 }}. [[Time Magazine]]. 16 noiembrie 1942.</ref>

Sub comanda [[Mareșal al Uniunii Sovietice|mareșalului sovietic]] [[Ivan Bagramian]], diviziile sovietice (în rândul cărora luptau și subunități armenești) au intrat în [[Polonia]] în [[1945]]. Divizia a 89-a Tamanyan, care a participat la întreg războiul până la [[bătălia de la Berlin]], a fost creditată cu eliberarea a peste 9.000 de localități în drumul ei prin [[Polonia]] și [[Cehoslovacia]]. Divizia Tamanian a fost decorată cu [[Ordinul Kutuzov]].  Divizia a luptat de-a lungul a 3.700&nbsp;km, 7.333 dintre militarii săii fiind decorați sau citați prin ordin de zi, iar 9 dintrei ei au primit titlul de [[Erou al Uniunii Sovietice]].

Dintre armenii și georgienii căzuți prizonieri la germani s-a format [[Legiunea armeană|batalionul armean al 812-lea]]. Neîncrederea lui [[Hitler]] în unitățile militare formate din foștii prizonieri a dus la staționarea batalionului armenean în [[Olanda]], unde a servit în unitățile antiaeriene.

La sfârșitul războiului, după capitularea Germaniei, numeroși armeni, atât cei sovietici cât și cei din diaspora, au încercat să-l convingă pe Stalin să reconsidere poziția fața de cedările teritoriale ale tratatului de la Kars. Pe [[25 septembrie]] [[1945]], URSS-ul a anunțat că va declara ca nul și neavenit tratatul de prietenie turco-sovietic semnat între cele două țări în 1925. Șeful diplomației sovietice, [[Viaceslav Molotov]], a prezentat pretențiile armenilor conducătorilor [[Cei trei mari|liderilor națiunilor aliate]]. Primul-ministru britanic [[Winston Churchill]] s-a opus cererilor sovietice, în vreme ce [[Președinte al Statelor Unite|președintele]]  [[SUA]] [[Harry S. Truman]] considera că aceasta este o problemă bilaterală turco-sovietică. [[Turcia]] nu avea capacitatea în acel moment să se opună pretențiilor Uniunii Sovietice, care ajunsese la sfârșitul războiului o [[supraputere]] mondială. În toamna anului anului 1945, unități ale [[Armata Roșie|Armatei Roșii]] sub comanda lui Ivan Bagramian erau deja pe poziții, așteptând ordinul pentru declanșarea unui atac împotriva Turciei. Cum tensiunile [[războiul rece|războiului rece]] începuseră se se facă simțite, președintele Truman a declarat că Statele Unite vor acorda asistență militară oricărei națiuni amenințate de o agresiune comunistă. Această declarație venea în sprijinul nemijlocit al Turciei, care a început să-și strângă legăturile cu vestul. În aceste condiții, Uniunea Sovietică a renunțat la pretențiile sale.<ref>Walker, Christopher J. ''Armenia: The Survival of a Nation''. London: Palgrave Macmillan, 1990.</ref>

== Renașterea ==

După moartea lui Stalin din [[1953]], în fruntea statului sovietic a ajuns [[Nikita Hrușciov]]. Kremlinul a slăbit controlul împotriva naționalismului popoarelor sovietice. [[Istoria Uniunii Sovietice (1953-1985)|Destalinizarea hrușciovistă]] a scăzut controlul asupra cetățenilor sovietici, dar a dus și la schimbarea accentului pus pe industrializare pentru a redirecționa resursele financiare către construcția de locuințe și industria bunurilor de larg consum. Aproape imediat, în Armenia a avut loc un proces de renaștere economică și vulturală. De asemenea, gradul de libertate religioasă a crescut, Catolicosul [[Vazgen I]] fiind recunoscut în postul său de lider spiritual al armenilor în 1955.

Pe [[24 aprilie]] [[1965]], mii de armeni au demonstrat în staradă în Erevan cu ocazia aniversării a 50 de ani de la genocidul armenilor. Trupele sopvietice au intrat în oraș într-o încercare de restabilire a ordinei. Pentru a preveni repetarea unei acțiuni de asemenea amploare, autoritățile de la Moscova au fost de acord cu ridicarea unui memorial în amintirea celor care au pierit în timpul atrocităților. În [[1967]], monumentul a fost inaugurat pe dealul Tsitsernakaberd din [[Erevan]]. 12 lespezi sunt așezate în cerc, în amintirea celor 12 provincii pierdute în favoarea Turciei, în centru fiind amplasată un foc nestins. De-a lungul pacului în care se află memorialul se află un gard pe care sunt săpate numele localităților unde au avut loc masacre.

== Glasnostul și perestroika ==
[[Mihail Gorbaciov]] și noile sale politici de [[glasnost]] și [[perestroika]] din [[anii 1980|deceniul al nouălea]] au alimentat speranțele armenilor pentru o viață mai bună în cadrul URSS-ului. Deportații musulmani armeni din perioada stalinistă din Kazahstan au început să ceară strămutarea în RSS Armeană. Totuși, aceste cereri au fost respinse de guvernul sovietic de frica unor conflicte religioase dintre acești musulmani și conaționalii lor creștini. Alt eveniment a dus însă la declanșarea conflictului religios dintre armenii creștini și musulmani.

Armenii din regiunea [[Republica Nagorno-Karabah|Nagorno-Karabah]], regiune promisă RSS Armene de către bolșevici, dar transferată sub controlul Azerbaidjanului de către Stalin, au inițiat o mișcare democratică, pașnică pentru unirea cu patria-mamă. Majoritatea populației armenești din zonă reclamau presiunile exercitate pentru "azerificarea forțată" a regiunii. Pe [[20 februarie]] [[1988]], deputații armeni din Sovietul Național din Nagorno-Karabah au votat în favoarea unirii cu Armenia. În scurtă vreme s-au declanșat rebeliuni naționaliste atât printre armenii majoritari în zonă cât și printre minoritarii azeri. În 1988, Armenia Sovietică a suferit o lovitură cumplită în urma unui [[Cutremurul Leninakan|cutremur devastator]]. Toate aceste fapte au împiedicat unificarea pașnică a teritoriilor armene.

== Independența ==

Armenia a fost una dintre primele republici unionale care și-au proclamat independența față de Uniunea Sovietică pe 23 august 1990, la trei luni după ce [[Letonia]], cel de-al treilea și ultimul [[Statele baltice|stat baltic]] și-a proclamat independența. Pe [[17 martie]] [[1991]], Armenia, împreună cu [[Statele baltice|țările baltice]], [[Georgia]] și [[Republica Moldova|Moldova]] au boicotat referendumul prin care, în conformitate cu rezultate oficiale, 75% din populația Uniunii și-au exprimat dorința de păstrare a URSS-ului reformat. Pe 23 septembrie 1991, statul Armenia a fost recunoscut ca independent. Tensiunile dintre Armenia și Azerbaidjan au continuat să crească, ducând în cele din urmă la declanșarea [[războiul din Nagorno-Karabah|războiului din Nagorno-Karabah]]. În ciuda înțelegerilor pentru încetarea focului în vigoare din [[1994]], Armenia nu a rezolvat conflictul teritorial cu Azerbaidjanul. În ciuda blocadei instituite împotriva sa de Turcia și Azerbaidjan, Armenia a reușit să-și păstreze relațiile prietenești cu statele învecinate: [[Rusia]], [[Georgia]] și [[Iran]].

== Președinți ai Prezidiului și ai Sovietului Suprem ==
* Alexandr Miasnikian
* Sargis Lukașin Srapionian
* Sargis Hambarțumian
* Sahak Ter-Gabrielian
* Abraham Guloian
* Aram Piruzian
* Aghasi Sargsian
* Sahak Karapetian
* Anton Qocinian
* Badal Muradian
* Grigor Arzumanian
* Fadey Sargsian
* Vladimir Margarian
* Levon Ter-Petrosian

== Bibliografie ==
* Bauer, Elisabeth. ''Armenia: Past and Present''. New York, 1981.
* Louis, Victor and Jennifer. ''The Complete Guide to the Soviet Union''. New York, 1976.

=== Note ===
<references />

{{Republici sovietice}}

{{Control de autoritate}}
[[Categorie:Republici sovietice]]
[[Categorie:Istoria Armeniei]]
[[Categorie:Foste republici socialiste]]
[[Categorie:Fondări în 1920]]
[[Categorie:Desființări în 1991]]