Radu F. Alexandru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Radu F. Alexandru (n. 12 iulie 1943, Bucureşti) este un dramaturg, prozator şi politician român, de origine evreiască, membru al Partidului Liberal Democrat. Este pseudonimul lui Radu Alexandru Feldman, de asemenea senator P.N.L. în perioada 1996-2005.

Biografie

Este fiul lui Isidor Feldman şi al Irenei. Licenţiat la seral al Facultăţilor de Matematică (1960-1965) si de Filosofie (1969-1974). A urmat cursuri postuniversitare de regie de teatru (1983). A fost profesor de matematică, redactor la revista „Cutezătorii”. După 1990 intră în politică şi devine deputat şi senator PNL.

A debutat în proză în 1971 cu volumul Cu faţa spre ceilalţi (Editura Eminescu, Bucureşti) şi în 1974 în dramaturgie cu piesa Umbrele zilei, la Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad.

Piesele sale Dinu, Saltimbancii, Iubiri, O şansă pentru fiecare, Omul care face minuni, Mansarda, Privind în jur cu ochi fără lumină, Nimic despre Hamlet sunt jucate pe parcursul anilor pe scenele teatrelor din Bucureşti şi din ţară.

Opera

Proză

  • Cu faţa spre ceilalţi. Reîntâlnirea (1977)
  • Ultima şansă (1979)
  • O şansă pentru fiecare (1980)
  • Magdaleno!… Magdaleno!… (1982)
  • Candidul (1983)
  • Punct. Şi de la capăt (1986)
  • Cel care trebuie să vină sau Câţi bărbaţi încăpem în casa asta, Maria? (1986)
  • Cei care plătesc cu viaţa (1987)
  • Gimnastica de dimineaţă

Volume de teatru

  • Buna zi de mâine (1981),
  • Mlaştina (1992),
  • Nimic despre Hamlet (1996)

Scenarii de film

Premii şi distincţii

  • Premiul de dramaturgie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 1979 pentru piesa O şansă pentru fiecare
  • Premiul de dramaturgie „Camil Petrescu” şi Premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor în 1995 pentru piesa Nimic despre Hamlet
  • Premiul special al juriului Festivalului de film de la Montpellier, precum şi Premiul pentru scenariu al Uniunii Cineaştilor din România pentru filmul Omul zilei

Afilieri

  • Este membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor, membru al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film, director executiv al Fundaţiei „Forumul pentru starea culturii”, senator după alegerile din 1996, membru al Comisiei de cultură, artă, mass-media a Senatului, vicepreşedinte al Grupului de Prietenie Interparlamentar România-Israel, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Israel.

Bibliografie suplimentară

  • Fişa biobliografică a autorului în Dicţionarul scriitorilor români, A-C, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995

Legături externe