Procesul Colodiului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
1867. Placă de colodiu umed. GERONA.- Puente de Isabel II. Ministerul Educației, Culturii și Sportului (Spania).

Descriere[modificare | modificare sursă]

Procesul fotografic al colodiului umed necesită ca placa pe care va fi surprins materialul fotografic să fie acoperită, sensibilizată, expusă și developată într-un interval de aproximativ cincisprezece minute, necesitând o cameră obscură portabilă, ce poate fi utilizată și pe teren, nu doar în laboratoare specializate. Colodiul este utilizat în mod normal sub formă umedă, dar poate fi, de asemenea, utilizat în umed („conservat”) sau sub formă uscată, această metodă necesitând un timp de expunere prelungit considerabil. Acest dezavantaj a făcut forma uscată a colodiului să fie considerată nepotrivită pentru portretele realizate de majoritatea fotografilor profesioniști din secolul al XIX-lea. Utilizarea colodiului în formă uscată a fost, prin urmare, limitată în cea mai mare parte la fotografia de peisaj și la alte aplicații speciale unde timpul de expunere îndelungat nu reprezintă o problemă.

Istoria[modificare | modificare sursă]

Acest portret al lui Theodore Roosevelt realizat pe placă uscată este similar cu un portret pe placă umedă, dar prezintă și diferențe substanțiale.

Tehnica fotografică  a colodiului a fost inventată în anul 1851, aproape simultan, de către Frederick Scott Archer și Gustave Le Gray. În deceniile următoare, mai mulți fotografi și experimentatori au îmbunătățit și definitivat procesul. Până la sfârșitul anului 1860 a ajuns să înlocuiască aproape în întregime primul procedeu fotografic practic, numit și dagherotip.

În 1880, procesul colodiului a fost înlocuit în mare măsură de plăcile de gelatină uscată —plăci de sticlă cu o emulsie fotografică  de halogenuri de argint suspendate în gelatină. Emulsia de gelatină uscată era nu doar mai convenabilă, dar putea, de asemenea, să fie sensibilizată mult mai ușor, reducând considerabil timpii de expunere.

Avantaje[modificare | modificare sursă]

Un studio portabil de fotografie în secolul al XIX-lea în Irlanda. Procesul colodiului umed a dat naștere uneori unor camere obscure portabile, deoarece fotografiile trebuiau developate cât placa era încă umedă.

Procesul colodiului realizează o imagine negativă pe un suport transparent (de sticlă). Acest lucru reprezintă o îmbunătățire față de procesul de calotype, inventat de Henry Fox Talbot, care s-a bazat pe negative de hârtie, și față de dagherotip, care producea imagini pozitive unice, ce nu puteau fi reproduse. Procesul colodiului îmbină astfel calități dezirabile ale procesului de calotype (permițând fotografului să facă un număr nelimitat de exemplare dintr-un singur negativ) și dagherotip (crearea unor fotografii de o calitate și claritate ce nu ar fi putut fi realizate cu negative de hârtie). Imprimarea în cadrul procesului colodiului se făcea, de obicei, pe hârtie cu albumină. 

Procesul colodiului avea și alte avantaje, mai ales în comparație cu tehnica dagherotip. Procesul era unul relativ ieftin, iar echipamentul de lustruire necesar pentru dagherotip putea fi înlăturat în întregime. Materialul folosit drept suport pentru imagini era de sticlă, aceasta fiind considerată mult mai puțin costisitoare decât cuprul placat cu argint, fiind de asemenea și mult mai durabilă decât negativele de hârtie. Procesul colodiului era considerat și rapid la acel moment, necesitând doar câteva secunde de expunere.

Dezavantaje[modificare | modificare sursă]

Procesul colodiului umed avea un dezavantaj important, constând în faptul că întregul proces fotografic, de la acoperire la developare, trebuia să fie realizat înainte ca placa să se usuce. Această condiție îi oferă fotografului aproximativ 10 minute pentru întregul proces, făcând astfel procesul unul greu de folosit pe teren din cauza camerei obscure portabile care este necesară. Plăcile scăpau deseori soluție de nitrat de argint, cauzând astfel pete și deformări ale aparaturii.

Un alt dezavantaj este reprezentat de baia de nitrat de argint, care devine treptat saturată cu alcool, eter, săruri de iodură, praf și diverse materii organice, pierzându-și astfel efectivitatea și cauzând probleme în developare.