Pasajul Băneasa
Pasajul Băneasa din București este un pasaj rutier subteran cu două benzi de circulație pe sens, construit în cadrul proiectului „Fluidizarea traficului pe DN 1, între km 8+100 și km 17+100 și centura rutieră în zona de nord a Municipiului București”.[1]
Pasajul a fost proiectat sa aibă o lungime de 870 de metri, din care zona subterană (tunelul) să aibă 72 de metri lungime, la o lățime a tunelului de 16 metri și o înălțime maximă de 10 metri. În final lungimea pasajului a ajuns la 1.259 de metri. El începe după intersecția DN1 cu Bulevardul Elena Văcărescu și Strada Dobrogeanu Gherea și se sfârșește după intrarea de la Aeroportul Băneasa.[2] Deasupra pasajului se află intersecția Drumului Național 1 cu bulevardul Aerogării și bulevardul Ion Ionescu de la Brad.[3]
Lucrările la pasajul Băneasa au fost realizate de firma portugheză Lena, contractul fiind încheiat pe un an, respectiv mai 2008-mai 2009, dar pasajul a fost dat în folosință abia la 27 noiembrie 2009. Unul dintre motivele pentru care această lucrare a întârziat atât a fost impunerea realizării și a două bazine de retenție a apelor pluviale, pentru a rezolva problema canalizării din Capitală pe timp de ploaie. Aceasta a implicat realizarea unor conducte cu diametrul de 2,4 metri și cu o lungime de 250 de metri, amplasate la baza infrastructurii pasajului inferior.[4]